În ce privește actualele scumpiri de carburanți, dacă ar fi să dăm vina doar pe Adrian Năstase Năstase, așa cum o face Emil Boc, sau să afirmăm că petroliștii întind doar coarda să vadă cât le merge, precum Vasilescu de la BNR, cred că nu am cuprinde dimensiunea adevărată a țepei pe care au luat-o românii în 2004. Privatizarea Petrom a stricat jocurile a peste 50% dintre oamenii de afaceri români care obțineau profituri foarte mari din tranzacțiile încheiate cu SNP. Mulți dintre aceștia au dat faliment sau, mai rău, au fost arestați (ca Iacubov) și încarcerați în momentul în care au fost deconectați de la cei peste un miliard de dolari ce se puteau mânări din contracte cu SNP. În jurul filialelor Petrom din toată țara funcționau sute de firme, ale unor oameni de afaceri fideli PSD, că așa era “corect politic” pe atunci, sau chiar cu funcții în partid, indivizi care și-au pierdut aranjamentele odată cu privatizarea companiei de stat. Toți aceștia au făcut atunci presiuni pentru stoparea sau măcar amânarea procesului de privatizare. Toți aceștia se zbat acum, că se apropie scadența anului 2014 – anul încetării contractului oneros dintre statul român și OMV, să vadă ce ar putea obține. De aceea este posibil să asistăm și la toate contorsionările politice actuale și la dorința, până la obsesie, a unora de a-l debarca pe Traian Băsescu. Cert este că, odată cu privatizare, profitul Petrom s-a triplat prin eliminarea firmelor-căpușă. Numai că acest venit s-a topit în buzunarele austriecilor, nu ale românilor.

Marii jucători de pe piața autohtonă a petrolului: Rompetrol, LukOil, Rafo s-au zbătut cât au putut să amâne privatizarea SNP și nu pentru că ar fi apărut un competitor serios pe piață, cât pentru că se punea problema împărțirii beneficiile pe care cele trei firme le primiseră cu prisosință în anii de guvernare ai cabinetului Năstase: reeșalonări și ștergeri ale datoriilor prin ordonanțe de urgență șamd. Potrivit unor surse apropiate executivului, imediat după anunțarea scoaterii la privatizare a SNP în interiorul guvernului s-au creat trei grupuri: unul care ar fi vrut vânzarea Petrom unei firme americane (Halliburton & Tender SA) și care era susținut de către serviciile secrete și de către Cotroceni prin Ioan Talpeș, altul ținea de ministrul industriei Dan Ioan Popescu, care ar fi preferat o companie rusească (Gazprom care avea un acord cu LukOil) și un al treilea grup era prezidat de însuși Adrian Năstase care a pledat pentru vânzarea Petrom unei companii europene. Câștigătorul partidei a fost fostul prim-ministru.

Deci, recapitulare: grupurile de interese din jurul privatizării Petrom erau conduse de către oameni extrem de influienți ai epocii. Și care n-au precupețit nimic pentru a se face “înțeleși”. Ioan Talpeș și Viorel Hrebenciuc, avându-i în proximitate pe Ovidiu Tender și Corneliu Iacobov (care gestiona afacerea Rafo), au încercat să intre în cursa pentru privatizarea Petrom prin compania americană Halliburton și și-au susținut interesele în războiul mediatic prin “Adevărul”, “România Mare”, “Atac” și “Tricolorul”. Cealaltă grupare îi avea ca și protagoniști pe Dinu Patriciu (Rompetrol), Dan Voiculescu (Grifco) și Liviu Luca, șeful sindicatului de la Petrom format din 60.000 de oameni, susținuți din umbră de către Dan Ioan Popescu, ministrul industriei. Aceștia și-au dus războiul media prin intermediul “Ziua” (preluată de Liviu Luca de la Dinu Patriciu), “Jurnalul National” și Antena 1. Deși ambele grupări ar fi preferat temporizarea vinderii Petrom, războiul dintre ele a ajuns la apogeu în momentul în care s-au folosit inclusiv de instituțiile/instrumentele/uneltele statului. Ioan Talpeș a mobilizat Departamentul Securității Naționale de la Cotroceni, pentru a determina sesizarea PNA în cazul Dinu Patriciu-Petromidia, după ce Dinu Patriciu nu a fost de acord să facă un concern cu Rafo. Dinu Patriciu susține că a fost șantajat pentru a face această fuziune cu dosarul de la PNA. Oricum, de partea cealaltă, susținătorii lui Patriciu din guvern au făcut presiuni pentru oprirea cercetării PNA – ceea ce s-a și întâmplat.

Talpeș-Hrebenciuc-Tender au vrut, în primul rând, să salveze de la faliment Rafo – ori acest lucru nu-l puteau face decât cu sprijinul Petrom, dacă societatea rămânea de stat, ori dacă s-ar fi coalizat cu Rompetrolul lui Dinu Patriciu. În același timp, oamenii lui Talpeș au încercat să negocieze la Viena cu președintele OMV preluarea acțiunilor pe care firma austriacă le deținea la Rompetrol, dar tratativele au eșuat, iar Rafo, care înseamna gruparea Talpeș, a fost eliminată de pe piață. Asta spune multe și despre seriozitatea cu care erau privite serviciile secrete române la respectiva dată.

Cine câștigă lupta pentru Petrom are supremație asupra pieței românești, a declarat, la vremea lui, premierul Năstase. Deci, vorbim despre o miză politică și economică, în același timp. Deci, este normal să fi avut și să avem grupuri de interese. Dinu Patriciu, care detinea în epocă pachetul majoritar al cotidianului “Ziua” și Dan Voiculescu, patronul “Jurnalului Național” și al Antenei 1, au încercat în 2003 să formeze o companie cu sediul în străinătate prin care să participe la preluarea Petrom. Interesul celor doi oameni de afaceri pentru Petrom era mai vechi: Dan Voiculescu a mai avut o astfel de tentativă în 1999, când i-a propus lui Radu Berceanu preluarea SNP de un consorțiu format din Gelsor (Sorin Ovidiu Vântu), Grivco (Dan Voiculescu) și Tofan Group. În bătălia mediatică, Dan Voiculescu l-a susținut pe Dinu Patriciu, atacând grupul de interese advers: Ovidiu Tender, Corneliu Iacobov – grup susținut politic, vă reamintesc, de către vicepreședintele PSD, Viorel Hrebenciuc și vicepremierul Ioan Talpeș, principalul consilier al președintelui Ion Iliescu. Tandemul Voiculescu-Patriciu a fost sprijinit de către ministrul industriei Dan Ioan Popescu și de către Liviu Luca, șeful sindicatelor Petrom, care a preluat “Ziua”, „Realitatea TV” și o parte a acțiunilor “Radio Total”.

“Adevărul” a atacat în mai multe articole afacerile lui Dinu Patriciu. De asemenea “România Mare”, “Atac” și “Tricolorul” – ziarele lui Vadim Tudor, s-au aflat pe frontul de luptă dirijat de către Ioan Talpeș împotriva grupării Patriciu-Voiculescu (și iată cum C.T. Popescu își dădea mâna cu Vadim Tudor când interesele stăpânului din “servicii” le-o cerea). Documentul întocmit de către Departamentul Securității Naționale de la Cotroceni, în care corectitudinea afacerilor lui Dinu Patriciu era pusă sub semnul întrebării, a apărut mai întâi în presa controlată de către liderul PRM (“România Mare” și “Tricolorul”), în cea deținută de Tender (“Atac”) și apoi în “Adevărul”. Legătura între Cotroceni via “România Mare” plus “Tricolorul” și PRM este străvezie.

Totuși, cu cine a  jucat Adrian Năstase? În fond el a susținut, de la bun început, privatizarea Petrom cu o companie europeană – ceea ce s-a și întâmplat. Premierul avea numai de câștigat: pe plan extern își îndeplinea promisiunile față de UE, România primind în Raportul de țară al Comisiei  Europene pe anul 2004 statutul de economie funcțională de piață; iată cum, pe plan intern, înainte de alegeri, putea face figură de candidat european. Și, totuși, alegerile le-a câștigat Traian Băsescu…