Femeie bătrână la colţul străzii

de Ion Mureşan (pentru George Țâra)

Primăvară. Plouă. Adăpostit în librăria din centrul oraşului mă simt ca Alecsandri la Mirceşti. Nu-mi lipsesc decât o sobă în care să trosnească focul, un fotoliu comod, eventual aşezat în vitrină şi nişte pături călduroase în care să-mi înfăşor picioarele şi m-aş putea apuca să scriu pasteluri. Cum vânzătoarele nici nu se gândesc să-mi creeze confortul necesar unui act creator tihnit, privesc pe geam. Lume pestriţă. Haine şi umbrele se mişcă agitate. Oamenii ocolesc cu dexteritate băltoacele, ocolesc cerşetorii, evită tinerii care te întreabă zilnic dacă nu vrei să participi la o campanie de ajutorare a neajutoraţilor. Nici vânzătorii de flori nu au prea mare succes. Cunoscuţii se salută scurt. De fapt, e prea mult spus că se salută. Mai degrabă fac schimb de scuze. Toată lumea cere scuze la toată lumea. „Un astfel de spectacol ar duce orice teatru la faliment” – îmi zic. „E ziua în care strada dă faliment” – îmi mai zic.

În toată forfota detectez, în sfârşit, un element stabil. O mogâldeaţă neagră stă de vreo 10 minute în colţul străzii. Nu are umbrelă. Face doi-trei paşi la stânga, doi-trei paşi la dreapta, apoi se refugiază iar sub streaşină. Încearcă să oprească câte un trecător, dar de fiecare dată nu reuşeşte să spună decât „Vă rog …” sau „Nu vă supăraţi…”. Trecătorii fac gesturi grăbite de refuz şi dispar.

Mi se rupe inima de drag privind mogâldeaţa: papuci negri, niţel butucănoşi, ciorapi ieftini, rochia neagră, pieptarul cafeniu tighelat cu blană neagră de miel, un sveter de lână maro, năframa neagră peste care şi-a pus un şal negru (năframă de harast) ale cărui colţuri le strânge cu o mână la piept. Îmbrăcămintea e de un bun gust desăvârşit. Poate tocmai această discreţie vestimentară, o discreţie care m-i se pare ţipătoare în fiertura colorată a străzii, face ca nimeni să nu o bage în seamă. E o femeie bătrână de la ţară. Cu cât o privesc mai mult, cu atât trecătorii multicolori îmi par o gaşcă de măscărici.

Tot mai rar se rătăcesc bătrânele ţărănci prin centrul oraşului. Dezorientate, caută magazine de chimicale ori de articole de menaj, magazine care s-au mutat de mult din locul pe care îl ştiau ele, iar noile magazine cu firme englezeşti, scumpe şi elegante le întimidează. Caută strada cu spitalele, cabinetele de stomatologie, pieţele. Îşi bagă mâna adânc în geanta de vinilin, ori în traistă de unde scot batista în care şi-au legat banii, caută o bancnotă, îşi cumpără un corn şi se miră cât de scumpe sunt toate la oraş. Mogâldeaţa din colţul străzii ar putea fi mama, ar putea fi mătuşa Vironcuţa, ar putea fi mama Sană, mătuşa Dochie, lelea Dorina, Anuţa lui Maftei ori altă vecină a mea sau a dumneavoastră. „Fiecare pe numele ei”, cum spune popa.

Ies în ploaie şi mă opresc lângă ea. „Nu vă supăraţi, îmi zice, încotro îs clinicile?”. O iau de braţ şi mergem agale, ocolind bălţile şi oamenii grăbiţi, până la capătul străzii. Şi mă simt ţanţoş ca un cocoş, mă simt buricul pământului. Mă uit în dreapta şi în stânga şi cred că toată lumea mă invidiază. E ca şi atunci când, rar, merg pe stradă la braţ cu mama: sunt mai mândru, mai important decât dacă m-aş plimba pe bulevard la braţ cu Regele Mihai ori cu cea mai frumoasă şi mai celebră actriţă americană.

Acest articol a fost publicat în Viața bate câmpii și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Femeie bătrână la colţul străzii

  1. Dan zice:

    Superb. Trait si scris! Mi-e rusine ca nu am experimentat si eu trairea cu pricina. Taranul, cel veritabil, redevine incet incet, si prin astfel de scurte scrieri, o „rara avis” cu care sa te mandresti, cand il intalnesti si eventual il si cunosti. Din pruncie.

  2. « Cunoscuţii se salută scurt. De fapt, e prea mult spus că se salută. Mai degrabă fac schimb de scuze. Toată lumea cere scuze la toată lumea. »

    încă o chestiune genială.
    odată ș-odată-i musai să fac o listă cu astfel de lucruri mici pe care în genere le ignorăm, deși ne izbesc încontinuu, și pe care Ion Mureșan le observă cu multă acuratețe.
    probabil acest spirit de observație stă la baza spiritului poetic?

    în rest, desigur, toată aprecierea pentru întâmplarea redată.

  3. mare pacat… ca pana la urma ajungem cu totii batrini! si de foarte multe ori abandonati…

  4. NICULINA zice:

    suntem foarte multi care nu bagam in seama astfel de batrane,,trebuie sa intelegem ca in momentul in care cineva ne cere noi primim si nu dam,,Dumnezeu trimite persoanele la noi ne incearca sufletele,trebuie sa dam cat mai mult sa strangem sa avem cu ce plati in imparatia cerurilor:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.