Mic-Gros (strămoșul lui Mic.ro)

de Ion Mureşan

Niciodată nu am ştiut ce înseamnă “Mic-Gros”. Nici astăzi nu sunt sigur dacă dau înţelesul corect enigmaticelor cuvinte. Firmele  magazinelor (depozitelor?) “Mic-Gros” au fost pentru mine una dintre cidăţeniile regimuilui comunist. Poate pentru că erau scrise cu vopsea roşie pe tăbliţe atîrnate la intrarea unor căsuţe prăfuite, cu gratii la geamuri,  cu o bară de fier trecută ca o diagonală de miliţian peste uşa invariabil verde, căsuţe dosite prin curţi ori pe străduţe lăturalnice. Nu-mi amintesc să fi intrat vreodată în vreun “Mic-Gros”. Dar mereu inscripţia mi s-a părut ridicolă şi, oarecum, indecentă pentru imaginaţia mea de adolescent. Am rămas însă cu senzaţia că acolo se practica un comerţ suspect. Poate că şi regimul urmărea să ferească poporul de informaţii care i-ar fi putut crea probleme de înţelegere. Acum, la atîţia ani de la revoluţie, îmi vine să cred că magazinele fără produse în vitrine erau pur şi simplu niste depozite cu vînzare “En gross şi en detail”. Repet însă, sigur nu sunt.

Mi-am amintit de firmele “Mic-Gros” după ce m-am întors dint-o călătorie în  Franţa. Asta e probabil o lege a raţiunii omului: lucrurile normale cheamă termenul anormal de comparaţie. Dar, nu depozitele, nu magazinele franţuzeşti mi-au adus aproape imaginea din vremea apusă, ci ea a venit ca şi contrast la bistrourile şi restaurantele pariziene. Cochete, cu mesele mici înghesuite într-un spaţiu incredibil de mic, fremătînd ca stupii după lăsarea serii, toate au ceva care atrage. Nu am întîlnit local, nici magazin care să-şi propună să intimideze. Mari sau mici, restaureantele  au afişate, de cele mai multe ori pe tăbliţe scrise cu creta, ori coli de hîrtie, scrise de mînă, meniul zilei (de la aperitiv la desert) cu preţul fiecărui sortiment de mîncare. Totul la vedere. Trece omul pe stradă, aruncă un ochi pe tăbliţele cu preţuri, îşi alege meniul care-i convine şi intră în local care-i cade cu tronc, fără teama că va avea surprize la nota de plată. E chiar o plăcere să-ţi alegi localul în care să iei o gustare simplă sau cina, după puterea buzunarului tău.

La noi, ultimul lucru pe care comerciantul se gîndeşte să-l pună la vedere este o listă de preţuri. Chiar şi în cazurile în care cineva  afişează o astfel de modestă şi normală listă, nu poţi fi sigur că preţul nu suportă tot felul de TVA-uri ori alte adaosuri. Nu mai vorbesc de localurile unde nu există nici măcar o listă cu meniul, unde preţurile se stabilesc pe o îndoielnică cale orală. Dacă în lumea civilizată preţul este un mijloc de a atrage clirentul, de a-l prinde de pe stradă, la noi preţul e ceva pe care-l afli după ce te-ai aşezat la masă, cu riscul de a înfrunta momentul penibil al renunţării, al părăsirii localului. Singura sursă de informare pentru omul de rînd este flerul: un local mai mizer, cu feţe de masă murdare, cu scaune de plastic şi chelneriţe cu şorţuri pătate e garanşia unui preţ “accesibil”, de preferat deci celui curat şi cochet de alături, unde preţurikle sunt aceleaşi.

Aşa cum încă nu ştiu ce era acela un “Mic-Gros”, nu înţeleg nici secretomania suspectă, îngîmfată, prostească a comercianţilor noştri.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Postul cititorului și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Mic-Gros (strămoșul lui Mic.ro)

  1. apellamemorie zice:

    Pai asta este si farmecul nostru oriental. Intotdeauna stii pe ce use vei intra, dar nu esti sigur pe care vei fi aruncat la plecare!

  2. Pingback: Micul dejun sau Mic dejunul « Ştii să scrii?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.