REFORMA INVĂŢĂMÂNTULUI ROMÂNESC (I)

de Alexandru Diaconescu

MOTTO: „Omul nu se naște prost de la natură; se prostește prin școală”.

De aproape două decenii mă tot străduiesc să-mi expun părerile despre reformarea şcolii româneşti, dar mi-am amânat mereu intervenţia, pentru că momentul nu mi se părea oportun. Şi uite aşa am asistat pasiv la degradarea continuă a unui învăţământ oricum mediocru, asupra căruia s-au repezit tot felul de reformatori neaveniţi şi de profitori ocazionali. Acum mi-am învins inerţia datorită a doi colegi mai tineri, ambii „clasicişti” ca formaţie şi care au publicat materiale incitante pe marginea reformei şcolii româneşti, dovedind că mai există persoane dispuse să abordeze total dezinteresat un subiect de o atare gravitate.

Despre Dan Ungureanu am înţeles că este profesor de română şi engleză la Universitatea de Vest din Timişoara şi că s-a specializat în Franţa în limba latină şi greacă. El a lansat pe internet un material savuros (cu exemple cutremurătoare) despre decadenţa învăţământului românesc în general şi a celui superior în special. Ştefan Colceriu, este cercetător la Institutul de Lingvistică din Bucureşti şi a fondat masteratul de „Studii Religioase – Texte şi Tradiţii” de la Universitatea din Bucureşti. El a publicat în ultimul număr al revistei Dilema Veche un „Manifest realist pentru recuperarea studiilor clasice”.

I. În opinia mea chestiunea trebuie însă abordată începând cu învăţământul primar, mediu şi liceal, care furnizează în ultimă instanţă „materia primă” pentru cel superior. Voi trata deci problemele acestuia abea în partea a doua a intervenţiei mele.

  1. Premise. Nu este adevărat că învăţământul preuniversitar din vremea lui Ceauşescu era unul de valoare, aşa cum susţin tot felul de nostalgici ai unor vremuri, care oricum nu se mai pot întoarce. Ce-i drept, era mai puţin prost decât cel de azi, dar se situa mult sub nuvelul mediu european. Pe vremea comunismului timp de un deceniu am fost profesor de liceu şi am repetat şi eu ca toţi berbecii că „numai la noi se face şcoală adevărată, pe când în Occident învăţământul e luat în glumă”. Behăiam şi eu că „olimpicii” noştri fiind mai buni decât ai lor, şcoala noastră este superioră celei din Germania, Franţa sau Anglia. Nu ne puneam de loc problema: dacă noi suntem atât de buni, cum de ei sunt atât de departe în faţa noastră? După revoluţie, mineriadele și scandările „noi muncim nu gândim” ne-au arătat faţa hidoasă a „omului nou”, creat de învăţământul comunist. Când am început să ieşim în Occident am constatat că copiii noştri erau tobă de matematică, fizică şi chimie, cei dintr-a cincea de la noi fiind de nivelul clasei a opta de acolo. În schimb elevii români nu făceau faţă la limbile străine şi în general la disciplinele umaniste, unde erau ameninţaţi cu repetenţia. Ce-i drept erau tari la literatura română, căci studiaseră toţi poeţii şi poetaşii acestei naţiuni, dar aveau dificultăţi mari în a-şi exprima ideile chiar în propria limbă maternă, ca să nu mai vorbim de limbile străine. Când Lectoratul Francez din Cluj a lansat „diplomele de cunoştiinţe aprofundate de limbă franceză”, s-a constatat că intelectualii români – deşi cunoşteau cuvintele limbii franceze – nu erau capabili să efectueze operaţii curente de analiză a unui text, cum ar fi extragerea ideilor principale, rezumatul, respectiv sinteza ideilor din două sau mai multe texte (compte rendu, résumé, respectiv synthèse des textes). După vreo patru ani la universitatea clujeană am petrecut un an şi jumătate la universitatea din Köln şi am putut să-i compar pe studenţii germani din anul I cu colegii lor români. Şi acolo existau studenţi prodigioşi şi studenţi leneşi; şi acolo mulţi studenţi doreau să absolve cu un efort minim, urmând cât mai puţine cursuri (nici unul dacă s-ar putea), dar două trăsături îi deosebeau profund de ai noştri. În primul rând pe la 18-19 ani tinerii germani erau mult mai independenţi în gândire, având spirit de iniţiativă şi fiind mult mai puţin înclinaţi să repete mecanic ceea ce spunea profesorul. În al doilea rând nu concepeau să lipsescă de la ore, fiind foarte interesaţi să dobândească cât mai multe cunoştiinţe şi competenţe în timpul petrecut pe băncile facultăţii, ceea ce îi stimula şi pe profesori. Mai târziu am avut ocazia să-i compar pe ai noştri cu studenţii de la Berlin, care făcuseră o parte din şcoală în fostul DDR. I-am găsit mult mai apropiaţi pe studenţii clujeni de berlinezi, ceea ce înseamnă că nu atât modelul cultural, cât regimul comunist era vinovat de situaţie.

Pentru a încheia premisele raţionamentului meu într-o notă optimistă, ţin să vă împărtăşesc încă o experienţă personală. În două decenii de predat istoria antică universală în primul semestru al anului I, am constatat că nu-mi pot spori procentul de promovare la peste 50%. La primul lor examen mulţi dau foaia goală sau abea dacă umplu o jumătate de pagină cu un scris infantil. Cohortele de inşi căzuţi reapar de regulă după terminarea anului 4 (mai nou 3) şi nu încetează să mă surprindă cu lucrări bune şi foarte bune, deşi – judecând lucrurile la rece – ar trebui să nu mai ştie nimic după atâţia ani. Care este explicaţia? După şase sau opt semestre tinerii noştri „au învăţat” să înveţe! Pot decela lucrurile importante de „umplutură” şi au învăţat să „citească printre rânduri”. Acum pot parcurge spre exemplu un manual universitar de 450 de pagini, cum este cursul meu despre civilizaţiile Egiptului şi Mesopotamiei şi nu mai îmi cer să produc o broşură pe care să o poată memora rapid, aşa cum mi-au solicitat-o nu o dată „bobocii”. De altfel, sfârşitul culturii antice a început cu astfel de breviarii (istorii pe scurt pentru beizadele = ad usum Delphini) şi cu enciclopedii şi lexicoane, menite să înlocuiască tratatele de specialitate. Dar, dacă studenţii noştri au un IQ de nivel peste medie, de ce s-au prezentat atât de prost în primul an? Pentru că provin dintr-un învăţământ mediu de tot mai joasă calitate, la a cărui decreptitudine au contribuit din plin reformatorii şi profitorii ataşaţi lor, care au umplut învăţământul superior de studenţi mediocri. După cum arăta Dan Ungureanu aceşti semidocţi, ajunşi la rândul lor profesori de şcoală medie sau de liceu, nu pot produce decât „sfertodocţi”. Punctul de pornire al acestei situaţii se găseşte însă în şcoala epocii comuniste.

  1. Învăţământul comunist era axat pe crearea „idiotului util”, un individ care nu-şi punea întrebări şi nu avea „îndoieli metafizice”, dar care era un bun executant, un „adevărat specialist”, precis şi devotat la locul de muncă. De aceea „idiotul util” trebuia îndoctrinat ideologic, mintea fiindu-i umplută cu lozinci şi formule matematice abstracte. În acelaşi timp era antrenat într-un domeniu „practic” îngust, ceea ce-l făcea inadaptabil la viaţa reală şi cu atât mai dependent de statul comunist. Din păcate în ultimii 20 de ani o parte din trăsăturile nocive ale învăţământului mediu s-au accentuat în loc să se atrofieze. Programele au devenit tot mai stufoase, cantitatea de informaţie tot mai mare, iar timpul alocat învăţăturii tot mai îndelungat. E drept că a dispărut învăţământul profesional, în urma căruia rămăseseră atâţia muncitori cu calificare inutilă, dar nimenea nu s-a preocupat realmente de crearea unei alternative pentru dezvoltarea abilităţilor practice.
  2. Ce-i de făcut? Soluţia era la îndema oricui în ultimii 20 de ani. Nu aveam decât să renunţăm la idiosincrasia modelului românesc de învăţământ şi să-i recunoaştem falimentul, luând ca model ţările dezvoltate ale Occidentului, undemodelele didactice folosite şi-au dovedit eficienţa.

În acord cu modelul european principalele măsuri ar fi:

  1. Reducerea programelor, atât în ceea ce priveşte structura pe materii, cât şi cantitatea de informaţie. Ca profesor de istorie nu pledez tam-nesam pentru sporirea orelor de istorie şi reducerea la întâmplare a celor de matematică, de exemplu. Ci pur şi simplu toţi partenerii trebuie să accepte drept model programele din ţări de mare tradiţie ca Franţa, Germania, Anglia, Italia sau Spania. În plus la fiecare materie trebuie redusă drastic cantitatea de informaţie în acord cu programele mai sus invocate. Astfel numărul noţiunilor noi sau al numelor proprii din fiecare lecţie trebuie cuantificat cu maximă precizie. Spre exemplu până acum un autor de manual de istorie introducea conform tradiţiei două nume proprii, următorul autor, ca să-şi justifice munca, a mai adăuga două nume, şi aşa mai departe se dezvolta sarabanda complicării lecţiei. Pe de altă parte trebuie respecată cu stricteţe stadialitatea vârstelor, astfel încât noţiunile abstracte să fie introduse la timpul lor, iar diferitele operaţii de gândire (de la inducţie şi deducţie şi până la analiză şi sinteză) să fie folosite atunci când o prevăd manualele elementare de psihologie şcolară şi nu mai devreme. Mi-a fost dat să citesc o lecţie halucinantă de istoria Româniai, clasa a IV-a: fondarea voievodatului Transilvaniei, unde erau prezentate tot felul de teorii elucubrante despre cnezate unite în „cnezate de vale”, care la rândul lor s-ar fi contopit în formaţiuni mai mari, generând în final un voievodat de sine stătător al Transilvaniei. Trec peste faptul că orice istoric lucid ştie că toate acestea nu sunt decât nişte construcţii teoretice şi că la nivelul unui manual ar trebui să ne menţinem în limitele izvoarelor existente. Dar mai grav este că în loc să povestim cinstit cum s-or fi bătut Gelu şi cu Tuhutum, fapt inteligibil la nivelul unui copil de 9-10 ani, noi încercăm să le prezentăm procese istorice abstracte, care-şi au locul în clasele mai mari.
  2. Timpul petrecut la şcoală şi cel de studiu individual trebuie redus după model european. Este inadmisibil ca în clasa a 11-a de exemplu, elevii să vină la şcoală pe ora 7 şi să plece abea la 3 dupăamiaza, urmând ca apoi până seara să-şi pregătească lecţiile pentru a doua zi. Mă mir că atâţia medici şi atâtea O.N.G.-uri, care se dau de ceasul morţii ca nu cumva copii noştri să se alimenteze nesănătos (adică să consume produsele firmelor concurente ale sponsorilor lor), nu protestează pentru că minorii lucrează mult peste cele 40 de ore pe săptămână la care sunt obligaţi părinţii lor!
  3. Reforma curriculum-ului şi a programei nu se discută cu sindicatele. Se vor găsi probabil destui care să remarce că reducerea programelor şi a numărului de ore / materii, va pune pe jar sindicatele, dacă nu li se explică lucrurile. Astfel, nu avem decât să reducem normarea fiecărei categorii şi nu locurile de muncă. Numărul de ore per profesor la materiile de bacalaureat este evident mai mic decât cel de la dexterităţi, sau profesorii care corectează lucrări scise, mai ales evaluările trimestriale, sau semestriale, trebuie să aibă altă normă cecât cei care nu sunt supuşi la asemenea eforturi. Reducerea unor materii nu trebuie deci să antreneze concedierea profesorilor respectivi, dar se vor reduce proporţional locurile bugetate la facultăţile în cauză, ceea ce va face tranziţia spre un învăţământ european mai suportabilă, căci victimele se depersonalizează. Ori cum, esenţial este elevul român, care trebuie să devină competitiv la nivel europen. Personal, ca părinte îmi doresc ca atunci când fiica mea va termina liceul, pregătirea şi diploma ei să fie valabile în toată uniunea din care facem parte.
Acest articol a fost publicat în Un castravete, dom' Profesor și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la REFORMA INVĂŢĂMÂNTULUI ROMÂNESC (I)

  1. Dan zice:

    E demn de remarcat si ce se intampla pe piata muncii, adica dupa absolvirea oricarei forme de invatamant. Nu conteaza nimic, decat diploma. Nu conteaza unde, cand si nici macar cum sau cu ce nota ai absolvit. Generatiile mai vechi, mai mult sau mai putin formate deja la locul de munca, isi vad azi pozitiile (painea) amenintata de generatiile de tineri ce vin cu diplome de tot felul, mai mult sau mai putin muncite, dar in mod cert multe (competente, masterate, doctorate, specializari, supraspecializari etc).
    Ca atare poate va gaditi sa scrieti putin (partea 3-a) si despre invatamantul postuniversitar, asa cum este el privit acuma si cum ar trebui probabil reformat.
    Interesant materialul, l-am citit cu interes, astept cu interes si urmatoarele parti si sper intr-o „vizibilitate” cat mai mare a acestor ganduri (randuri).

  2. „înainte” aveam un învățământ mimat, acum avem unul trucat.
    și mult mai greu de schimbat.

  3. Greva_fiscala zice:

    Sa nu uitam scolile de „meserii” create de comunisti: unde mai gasesti azi un tipograf, instalator, strungar, frizer, etc.? Nu-i iubesc pe tovi, dar stiau prea bine, cum sa-si planifice viitorii sclavi! Invatamantul din ziua noastra este un fâsss maare si puturos! Daca voi, ca profesori, nu puteti opri malul de rahat, ce putem face noi, parintii?

    • Sare'n Ochi zice:

      Cam asa ai comentat la material:
      Gyuri lucra la o uzină din Ardeal, era absolvent de profesională, sculer matriţer, bla-bla.

      Într-o zi îl cheamă directorul şi-i zice:
      – Băi, Gyuri, trebuie să te dăm afară.
      – Yoy, da de ce dat la mine afare?
      – Băi, cum să-ţi explic, acuma cu aderarea asta la normele UE… nu mai merge ca altădată, managementul, IQ, nivelul profesional, standardele au crescut, pricepi?
      – Yo nu înţelege.
      – Bă, n-ai liceu, asta e!
      – Face Gyuri liceul, nu problem asta.
      Merge Gyuri, dă la seral, termină liceul. Îl cheamă directorul, aceeaşi problemă, n-ai facultate. Face Gyuri şi facultatea la FF. Iar îl cheamă directorul, bla-bla.
      – Acuma ce motiv mai este, ai fecut Gyuri şi liceu şi facultate!
      – Băi, uite care-i treaba, eşti ungur, mă şi io nu suport ungurii la mine-n uzină, asta e!
      – Asta nu problem este, facem Gyuri român, trecem la ortodoxie.
      Bun, îl năşeşte directorul, îl botează Gheorghe.
      După un timp îl cheamă iar. Bla-bla, bla-bla..
      Gyuri răspunde: şi cu liceul şi cu facultatea, ai fecut şi român, acuma ce mai este?
      – Băi Ghiţă, uite au fost nişte comisari UE în inspecţie prin judeţ şi prefectul mi-a atras atenţia că dăm prea mulţi unguri afară, aşa că… acum mai dau şi câte un român…

  4. ErRon zice:

    Programul copiilor este infernal la noi! Simplul fapt sa stai 7-8 ore in banca urmarind tot atatia profesori, cu pretentii si stiluri dintre care mai diferite si ciudate poate duce la boala! Am lucrat in America, unde stateam in scoala 8 ore dintre care lucram efectiv 4.5, restul imi faceam fise, planificari, corectam sau pur si simplu ma relaxam!
    Copiii aveau patru blocuri a cate 90 de minute, una dintre materii era relaxanta sau placuta (desen, sport, muzica, pregatirea de mancaruri). Aveau module, nu aveau in acelasi timp fizica, chimie si biologie, aveau un semestru biologie, celalalt chimie, altul fizica. Mi se parea mai logic si mai uman! Si nu exista religia in scoala! Preotii isi atrageau cum stiau copiii la scolile duminicale, unde golaneii mei (am predat la o clasa de copii cu deviante comportamentale!) se intreceau sa cante in cor sau la instrumente, voiau sa fie vazuti de concitadini si laudati pentru buna prestatie!

  5. Marean zice:

    Analiza este intr-adevar pertinenta. Inceputul insa nu este in scoala primara ci in ciclul prescolar, unde deja ar trebui puse bazele dezvoltarii viitoare a tanarului de varsta scolara. De aici ar trebui sa se vada faptul ca exista o disciplina a muncii si una a mintii. Altfel, la varsta scolara, in ciclul primar, copilul devine stresat pentru ca varsta nu-i accepta conceptul de disciplina in general. La ciclul secundar, liceal, post liceal, ar trebui sa existe deja niste standarde de cunostinte si de abilitati/competente, imbinate armonios, functie de stadiul de dezvoltare al tanarului insa prin folosirea acelui sistem de credite transferabile, s-ar putea realiza atat predictibilitatea cat si reproductibilitatea rezultatelor, asigurand un progres durabil si sigur. Mai apoi, pentru a se asigura un climat scolar corespunzator, toate scolile ar trebui sa-si construiasca si sa foloseasca un sistem propriu de management a calitatii care sa puna atat cadrele didactice cat si elevii si comunitatea sa colaboreze in interesul tuturor. Ar putea fi un inceput… de exemplu…

  6. Alexandru Diaconescu zice:

    Catre Greva_fiscala.
    Ai dreptate. Am trecut foarte repede peste problema scolilor profesionale, amintindu-le numai ca exemplu al felului cum comunistii isi pregateau sclavii. Prin educatia unilaterala ele au contribuit din plin la formarea masei de someri de astazi, sau a celor care nu stiu face altceva decat taximetrie (si nu e o meserie usoara). Asta nu inseamna ca desconsider deprinderile practice. Dinpotriva si eu ma tem ca in curand vom astepta instalatorul pakistanez sau chinez ca sa ne faca treaba, asa cum cu catva ani in urma in vestul Europei asteptau „instalatorul polonez” (le plombier polonais), caci la ei pe o raza de 50 de km nu mai exita nici un meserias, dupa cum explica un oficial care pleda pentru extinderea Europei. La psiho-pedagogie am invatat ca un om obisnuit la 16-18 ani poate imbratisa cam 17 meserii diferite. Este gresit sa il canalizam numai spre una sau doua. Si in restul Europei exista scoli de arte si meserii, care dezvolta deprinderi practice variate. Aceasta pregatire multilaterala permite reconversia fortei de munca, cu alte cuvinte recalificarea. Pentru asta trebuie sa ai o cultura generala, de baza (nu una teoretica, gen filosofie sau matematica, ci una practica). Cat despre „valul de rahat”, daca nu l-am oprit la timp, acum noi profesorii innotam in el si nu-i usor de „respirat sub val”.

    • Greva_fiscala zice:

      Domn’ profesor, ce pot sa mai zic? Ma bucur pentru voi, ca mai puteti „respira” sub asa un mare „mal” de… invatamant! Mie, parinte, chiar imi ajunge! Eu nu pot sa fac, decat „valuri in pahar” la sedintele cu parintii! (in hazna, chiar nu am acces). Voi, cei care inca mai incercati sa-i educati pe copii, chiar imi este mila ca va lasati „sodomizati” de liderii de „sindicacat”! Pot sa intreb, oare de ce? Nu-mi motivati povestea despre leafa! (are tara, aveti si voi!). N-are tara, au liderii vostri! De la voi, de la noi!

  7. Sare'n Ochi zice:

    Cum se aplica legea in Romania? Selectiv… Parlamentarii-rectori incerca, cu ajutorul parlamentarilor – juristi, sa gaseasca o portita legislativa pentru a-si mentine cele doua functii. Noua lege a Educatiei interzice detinerea simultana a functiei de rector cu cea de parlamentar. Comisia Juridica de la Camera Deputatilor a decis, marti, ca „deputatii care detin si functia de rector nu pot fi declarati incompatibili, deoarece la momentul in care au fost alesi legislatia nu interzicea cumulul de functii”. Si Camera Juridica a Senatului este asteptata sa se pronunte in cazul conflictului de interese prevazut de Legea Educatiei.
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-8333627-cum-incearca-rectorii-parlamentari-scape-incompatibilitate-raspunde-agentia-nationala-integritate-vezi-text-lista-rectorilor-incompatibili-dupa-noua-lege-educatiei.htm

  8. Alexandru Diaconescu zice:

    Catre Dan.
    Va multumesc pentru incurajare.
    Aveti dreptate, diplomele emise de universitatile noastre nu au nici o valoare reala, nu mai conteaza notele, specializarea, nimic! Ce-i grav este ca insusi statul roman nu pune pret pe ele. In definitiv un intreprinzator privat nu are decat sa angajeze pe cine vrea el, nepot, fina etc. O face pe banii lui! Din pacate si in institutiile de stat conteaza doar sa ai o diploma, indiferent care, contabilul te incadreaza la studii superioare, si-ti primesti marirea de salar. Nici macar universitatile nu manifesta respect pentru actele pe care le emit. Cata vreme omul plateste, sau completeaza un loc neocupat, el este primit la masterat sau doctorat indiferent de curriculum-ul de pana atunci. In vest e altfel. Unui fost student de-al meu i-au trebuit multe artificii ca sa dovedeasca de exemplu ca la U.B.B. Cluj a urmat 6 cursuri si seminarii, generale sau speciale, de arta antica. Altfel nu ar fi fost primit la un doctorat pe o astfel de tema la Humboldtuniversitaet.
    Aveti de asemenea dreptate ca in ultima vreme s-au multiplicat masteratele si specializarile, care de care mai sofisticate, incat un titlu traditional ca „Philosophiae Doctor”, PhD, sa nu mai insemna nimic. Deunazi o persoana foarte tanara se indoia ca as fi competent in monumente istorice, mai precis in arhitectura romana, caci din actele mele nu rezulta ca as fi urmat vreun curs special in acest sens. I-am raspuns ca nu puteam obtine un atare certificat din moment ce eu chiar asta predau. Dar problema nu sunt diplomele in sine, ci faptul ca cele mai multe nu reprezinta specializari reale, ci simple scorneli. Nu dau exemple ca sa nu-i supar pe cei care au platit cu buna credinta pentru expertize pe care de fapt nu le au.

  9. Luminita Beldean zice:

    Am accesat blogul si am citit articolul despre educatie. Sunt de acord…din pacate buba mare este in interiorul sistemului de
    educatie… dincolo de sindicate, care au si ele bubele lor.
    Sunt medic si profesor la medicina in acelasi… am luptat pentru copiii mei, incercand sa-i apar de sitemul agresiv dar m-am ales cu un copil corigent , am luptat pentru corectitudine si colegialitate in raport cu studentii si m-am ales cu propriul copil trecut la studii cu plata desi avea media necesara sa fie inclus la studii fara plata (am rezolvat-o pina la urma, pentru ca lucrurile s-au putut demonstra dar durerea a fost imensa)…, nu mi-a ramas decat sa le insuflu studentilor mei responsabilitate pentru sanatatea psihica a copiilor, mi-a mai ramas discutia cu familiile care vin la mine cu copilul nevrozat din cauza scolii
    sau cu coloana stramba de atata stat in banca necorespunzatoare pentru dimensiunea lui!!!
    Credeti ca este revelator.???…
    Pentru mine educatia copiilor nostri este suferinta de zi cu zi … vad cum copiii mei si copiii altora sunt distorsionati sub presiunea unui sistem educational necorespunzator!!! Sa intru in politica?? Ar fi o solutie… dar probabil multi vor face eforturi sa mi zdrobeasca coloana vertebrala… pentru a reusi este nevoie de o masa de oameni care sa vada adevarul gol-golut si sa actioneze unitar… altfel este sinucidere pentru cei binevoitori si responsabili!!
    PS: Daca stiti fundatii, asociatii care lupta pentru drepturile copilului, pentru educatie poate ar trebui sa le reunim eforturile …poate au nevoie de dirijor!! Nu ati putea lansa o astfel de actiune…daca lucrati in mas media??
    Eu pot sa ma implic ca vorbitor, sustinator din interiorul ambelor profesii: medic si profesor. Am multe argumente (nu ma refer la cele personale) care le-as putea avansa pentru a constientiza nevoia de implicare in sensul pozitiv, nevoia de acceptare a feed-back-ului real cu elevii si studentii.
    Cel mai vatamator aspect pentru copii este luarea in deridere a opiniei elevilor/ studentilor…din contra chiar daca este o opinie contrara asteptarilor unora ea trebuie luata in seama si identificata sursa….
    Astept opinia dvs privind posibilitatea de a face ceva efectiv, care ar misca lucrurile….stiu ca daca vrei ca ceva sa fie schimbat fii tu cel care incepe…as vrea sa fiu dar nu stiu de unde sa incep…sau mai bine zis cum sa continui…inainte de a ma „plafona” sau a pleca…… deja am un contract in strainatate (UK), deocamdata cu jumatate de norma!!!

    • Sare'n Ochi zice:

      am sa ma interesez cu privire la astfel de fundatii/asociatii. va multumesc pentru modul in care ati comentat la acest material. o implicare bine-venita ar fi inclusiv participarea la discutii pe teme de educatie – medicina educatie (sper ca nu am zis o prostie), inclusiv scrierea de materiale/opinii pe acest subiect si angrenarea/implicare si a altora in astfel de dezbateri. apoi sa initiem petitii si sa le urmarim (de acest aspect ma ocup eu).

  10. Au trecut 4 ani…Ma intreb daca s-au mai facut demersuri pentru analiza a calitatii educatiei.
    Ma intereseaza mai ales corelatiile intre educatie si sanatatea fizica si mentala.
    Daca doriti sa lansati un asemenea subiect sunt interesata si cred capabila sa contribui la dezbateri. Cred ca ar fi bine sa avem un grup reprezentativ si sa initiem actiuni de analiza si cum ati spus in 2011 sa identificam posibile petitii.
    Ma puteti contacta -email: luminita.beldean@yahoo.com or luminita.beldean@ulbsibiu.ro

Lasă un răspuns la Dan Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.