de Dorin Petrişor

Mă-ntreb şi eu (a câta oară?), alături de Caragiale, „Ce să caute, dom’le, neamţu-n Bulgaria?” Bulgaria este o ţară foarte pitorească. Aproape la fel de pitorească ca şi România. Ţară mândră, cu oameni mândri. Şi, chiar dacă beneficiază de o climă blândă, submediteraneană, nu ştiu cum se face că, în fiecare an, în Bulgaria se fac numai struguri acri. Iar când un Putin sau un Medveev face câte o vizită prin vreo capitală occidentală (de exemplu, la Paris), bulgarilor li se face gura pungă. Cică bulgarii au luat o decizie isterică: gata, nu mai vor, în ruptul cefei, să intre în Spațiul Schengen. Nu vor nici măcar dacă nu-i invită nimeni să intre. Aceasta după ce, cu numai vreo zece ani în urmă, supăraţi pe UE că nu-i primeşte, au anunţat că vor repune în funcţiune periculoasa centrală nucleară de la Kozlodui. Care era, într-adevăr, o ameninţare majoră pentru vieţile cetăţenilor bulgari. Şi români. Dar ce mai contează atunci când politicianul balcanic urmăreşte „interesul de stat”? Dumnezeu să-l ierte, că de odihnit se odihneşte destul.

Prostia politică mi s-a părut întotdeauna criminală, întrucât amanetează, pe termen lung, viitorul unei naţiuni. Din acest punct de vedere, politicianul român este frate bun cu cel bulgar. Chiar dacă ideea de „noua Ialtă” este vehiculată până la paranoia, un sâmbure de adevăr conţine. Este evident că Rusia, cu tot dezastrul economic prin care trece, nu poate renunţa la influenţa din Balcani. Aşa sunt ruşii, mor de grija altora. Şi bulgarii de grija ruşilor. Faptul cu adevărat grav este că politicianul balcanic dovedeşte o mentalitate de slugoi. Nici România nu stă mai bine la acest capitol, fie şi numai luând în calcul celebrul deja tratat încheiat cu Uniunea Sovietică în 1991. Lideri politici ai acestor ţări europene de lume a treia (şi cei care aspiră la cucerirea „democratică” a puterii), diplomaţi cu şosete de plastic, pe care costumele stau ca pe umeraşe, precum şi o mulţime de „înţelepţi” gazetari, care se cred lideri de opinie fără a trece de proba gramaticii, se află-n treabă, decizând că este onorabil să rămânem „săraci, dar cinstiţi”. Noi, nu ei.

Construcţia noii Europe nu s-a justificat numai pragmatic: prin alinierea noastră (şi chiar a Bulgariei) la polul mondial al prosperităţii, ci şi prin faptul că am fi putut să ne însuşim, nu numai să ne preface că pretindem asta, valori comune de civilizaţie. Însă mă tem că politicianul balcanic şcolit la Moscova ne va subjuga (a câta oară?) intereselor „marelui frate de la Răsărit. Şi atunci întrebarea lui Nenea Iancu devine perfect legitimă. Ce să caute, dom’le, neamţu-n Bulgaria?