de Victor Lungu

Am avut și eu parte de surprize în viață după ce, ani de zile (copilăria pionierească, adolescenţa utecistă şi niţică tinereţe comunistă), am fost convins că România este o ţară frumoasă, curată şi sănătoasă, nedevastată, nejefuită, neurâţită şamd. Cei care, ca şi mine, au apucat hălci bune din socialismul multilateral dezvoltat al lui Ceauşescu, vor înţelege cel mai bine. În copilărie, treceam prin Turda către splendidele Chei ale Turzii, vedeam praful de ciment depus, gros, peste întregul oraş, de la frunze şi până la păsări, şi nu tresăream, căci nu înţelegeam nimic. Cum nu înţelegeam nimic din negrul Copşei Mici şi din brazdele adânci săpate în costele munţilor şi dealurilor Patriei. Patria se regenera. Aşa mi se spunea. Că apa, după ce a trecut peste zece pietre late este numai bună de băut.

Şi ce mi se spune acum, după atâția ani de credinţă în regenerarea şi frumuseţea Patriei? Că „Marea Neagră este moartă în proporţie de peste 85 la sută”, iar România este fericita posesoare a „4.000 de kilometri de râuri cu apă lipsite de viaţă, fiind, în acelaşi timp, singura ţară din Europa care, numai în ultimii zece ani şi-a micşorat aria forestieră la aproximativ 25 la sută din teritoriu, în loc să o extindă la cel puţin 40 la sută, aşa cum este necesar pentru un echilibru ecologic normal”. Numai în Bucureşti, în ultimii zece ani, au dispărut aproximativ 800 de hectare de spaţii verzi… Iată cum ne plătim inocenţa (prostia, indolenţa şi insolenţa!). Prin seceta care, deja, ne ameninţă, prin alunecări de teren şi inundaţii catastrofale după cea mai infimă ploaie. Poluările necontrolabile care s-au înmulţit în ultima periodă sunt rezultatul neprofesionalismului celor abilitaţi în protecţia mediului: un moft pentru rechinaşii noştri care se joacă de-a capitalismul şi de-a politica. Sunt rezultatul percepţiei incorecte  a fenomenului de către autorităţi care întotdeauna au pus interesele de partid înaintea intereselor ţării, şi a lipsei de reacţie a organismelor sanitare. Toate acestea merg mână în mână. Şi, în final, ajungem să ne confruntăm cu realităţi dramatice care ameninţă fiinţa neamului în mod concret: scăderea speranţei de viaţă a nou-născuţilor şi a persoanelor mature, creşterea numărul zilelor de spitalizare şi de concedii medicale. Acestea sunt consecinţele gravelor efecte produse de poluări directe sau indirecte.

Deci, ce facem: ne responsabilizăm sau consumăm la fel? Că, vorba cântecului: „băutura cea mai bună este apa de izvor, dacă pui o picătură, la un kil de vinişor”…