RECURSUL LA IDEOLOGIE SAU NOSTALGIA UNUI INTELECTUAL

de Alexandru Diaconescu

Când pragmatismul politic (adică găleata, punga şi pixul electoral) nu mai dau roade, e timpul să revenim la ideologie, adică să recunoaştem primatul ideii asupra lucrului (vezi Platon). Sunt conştient că termenul „ideologie” s-a demonetizat în epoca comunistă, când a ajuns să se confunde cu dogma, cu scleroza doctrinară, dar pe de altă parte ultimii 20 de ani ne-au arătat că anarhia politică, delirul legislativ, degringolada morală şi jungla economică, nu au nimic comun cu democraţia. E timpul să procedăm la o re-examinare a bazelor sistemului nostru politic, pornind de la pricipii şi nu de la aranjamente, şmecherii, vicleşuguri şi alte mişelii.

Toate marile civilizaţii ale lumii au fost precedate de revoluţii culturale, care au născut ideile ce s-au obiectivat ulterior (gândirea filosofică greacă a epocii arhaice de la Thales la Anaximandru a precedat marea civilizaţie elenă din perioada clasică şi elenistică, doctrina taoistă şi cea confucianistă din epoca „regatelor combatante” a pregătit China pentru prosperitatea din timpul dinastiei Han, la fel cum budismul a deschis calea Indiei clasice a lui Ashoka, sau doctrina lui Zarathustra a iniţiat civilizaţia persană ahemenidă, iar cea a lui Mahomed a pregătit epoca califatului şi emiratelor arabe). Numai noi europenii ne-am pus pe făuritul unei uniuni despre care nu ştim cum are să arate, dincolo de libertatea traversării graniţelor şi a profitului nelimitat. Iară noi românii, bieţi epigoni ai curentului european, ne-am lansat voioşi şi orbi într-o tranziţie spre ceva total necunoscut!

Privită à la longue alianţa recentă dintre PNL şi PSD nu este decât fuziunea firească a două grupări cu interese comune şi trecut similar, care au guvernat în acelaşi mod ţara. Majoritatea sunt „capitalişti de carton”, care nu au ştiut decât să facă afaceri cu statul, dar în acelaţi timp au fost foarte abili în promovarea unor măsuri populiste, menite să le asigure un electorat fidel. Alianţa lor a deschis însă o poartă largă spre jumătatea de centru-dreapta a vieţii noastre politice, pe care au lăsat-o complet liberă. Pe de altă parte cabotinismul extremei naţionaliste, de la Becali la C.V. Tudor, ca şi inepţia noilor lideri ai PNŢCD, a creat un adevărat vacuum pe partea dreaptă a eşichierului politic românesc. O invitaţie mai apetisantă pentru PDL nici că se poate!

Pentru asta PDL ar trebui însă să renunţe la sechelele socialiste şi la tribulaţiile liberale, postându-se pe block-statul partidelor populare europene. Prin urmare ar trebui să admită doctrinar că:

  1. reprezintă interesele economice ale clasei mijlocii şi să ia în consecinţă urgent măsuri în favoarea acesteia (avantajarea, nu doar protejarea IMM-urilor contra marilor coloşi economici şi a „băieţilor deştepţi”, sprijinirea fermierului contra marilor trusturi agricole şi a micului comerciant împotriva monopolurilor de orice fel).
  2. reprezintă interesele naţionale adevărate, care nu constau în vânzarea bunurilor solului şi subsolului românesc către oricine, ci în atragerea adevăraţilor investitori străini (conform politicii „porţilor deschise”, dar nu către oricine). Cu alte cuvinte, manifestă fermitate şi demnitate în relaţiile cu toţi partenerii noştri europeni, fără aq fi inoportun sau obraznic.
  3. reprezintă românul omenos şi tolerant, dar care are ferme convingeri creştine (fără excese habotnice) şi care din punct de vedere moral condamnă libertinajul sau libertinismul promovat de partidele de stânga. Se angajează într-o amplă operă de restaurare a încrederii cetăţeanului în instituţiile statului printr-o adevărată asanare a acestora (mă refer la justiţie, poliţie, învăţământ, administraţia publică şi mai ales la politică şi politicieni).

Dacă un partid politic responsabil şi puternic nu va ocupa spaţiul liber rămas, mă tem că pe aici va putea mărşălui nestingherit un nou dictator. Mai educat, mai luminat şi mai charismatic decât odiosul, pe care după invadarea Cehoslovaciei, pe la începutul anilor ’70 îl iubeam cu toţii. Filosofic vorbind, nu ne rămâne decât să contemplăm spectacolul facinant al vieţii noastre politice şi să vedem dacă se lansează sau nu PDL-ul în această aventură doctrinară, sau preferă un pragmatism limitat. Dar, practic vorbind, cei care se uită de pe margine şi comentează se numesc chibiţi.

Acest articol a fost publicat în Politichie de mărgăritar și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la RECURSUL LA IDEOLOGIE SAU NOSTALGIA UNUI INTELECTUAL

  1. Hammurabi Vasile zice:

    1. daca nu-ti place „ideologie” de ce nu folosesti „doctrina” ?
    2. nici mie nu-mi place ideea de „uniune ” europeana, dar care era celalalt model la indemana ? Albania, Serbia, Kossovo, sau Rep. Moldova ? Daca nu am fi aderat, azi toti am fi blestemat pe aceeasi politicieni care ne-au integrat. Pana nu de mult „antieuropenismul” era echivalent cu „retrograd”, „nostalgic comunist”, „pro-rus”.
    3. nu pricep de ce o alianta intre centru-stanga (PSD nu pot fi mutati mai la stanga, pentru ca sub ei s-a facut aderarea la UE) si centru-dreapta (PNL) le da unora rezultatul Centru-Stanga. Ciudata aritmetica ! Si ramane liber tocmai culoarul de centru-dreapta. Pentru cine ? Evident pentru cine a mai ramas: PDL. Pai parca trebuia sa revenim la ideologie, nu ? Nu erau ei, condusi de acelasi „carmaci dibaci” membri unici din Romania ai Internationalei Socialiste ? Si cat au luptat sa nu fie primit PSD-ul acolo ! Care si el lupta cu toate mijloacele sa intre tot acolo ! Nu rezulta oare, evident”ideologic”, ca PDL si PSD sunt „eiusdem farinae”? Parca ambele s-au nascut din FSN, iar dupa divort unii au ramas cu tata (I. Iliescu), ceilalti cu mama (P. Roman). Si atunci de ce ar trebui sa o ia PDL tocmai pe culoarul de centru-dreapta ? Judecand „ideologic” ar fi mai potrivit sa o ia pe cel de centru-stanga (in aritmetica mea centru-stanga+centru dreapta=centru-dreapta. Ramane liber centru-stanga)
    4. actualii populari europeni n-au nici o legatura cu intreprinderile mici si micii fermieri, cu atat mai putin cu „romanul omenos, tolerant si crestin”. Asta chiar e buna ! Cam asa visau si legionarii. Nici „nu ne vindem tara” nu prea se pupa cu politica „portilor deschise”
    5. cat despre Ceausescu, nu l-am iubit nici cand aveam 14 ani, stiam din familie de ce trebuie urat regimul comunist, orice acrobatii ar face, ele nu trebuiau crezute. Cei care le-au crezut si-au inchipuit ca poate fi si un comunism acceptabil. Dupa cum s-a vazut mai tarziu.
    Concluzie. Un chibit sta pe margine, nu participa la joc, dar, de multe ori, da sfaturi unuia dintre jucatori, cel pe care-l simpatizeaza. In cazul de fata jucatorul simpatizat de chibitul care scrie este PDL, caruia ii doreste o cursa fara adversar pe un culoar liber. Cam utopic.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.