Eminescu la puşcărie

de Julius Constantinescu

„Anul 2000 – Eminescu” la Gherla, la bulău. L-au luat câţiva scriitori clujeni pe Eminescu, l-au băgat în nişte cărţi şi hop cu el la Gherla. Că-ţi vine şi să râzi: ce dracu’ să caute nişte zgârie-hârtie la Gherla, la bulău? Ce caută ăla, mă, cu fundurile alea de borcan aici? Ce e, mă, e poet? Că n-aud bine. Sugi deș’tu cu poezia ta! Fugi tare, moşule! Funduri de Borcan surâde. „Te duci acolo unde e nevoie de tine”. E nevoie de Funduri de Borcan la Gherla? „Oamenii sunt prea puţin intelectuali”, crede Chişu Vicenţiu, deţinutul numărul nu-ştiu-cât. „Mulţi sunt recidivişti, nu prea ai ce învăţa de la ei”. Iancu Vasile mai schimbă mediul. Are 34 de ani, a comis-o şi a nimerit aici. Cenaclul ăsta literar al lor, „Lucian Blaga”, parcă îi mai adună. „Aicea venim după suflet, nu după pedepse”. E plin de criminali  la bibliotecă. Ceasul rău a fost pentru Iancu Vasile, e băiat cu carte, inginer mecanic. Ceasul rău a fost şi pentru ăla de şi-a sugrumat nevasta cu cablul de la calculator? Las’, că nici el nu mai putea, săracu’, s-o dovedească cu ea. Tot cu calculatoarele lui e şi aici, că este şi sală de calculatoare. „E mai în fund, trebuie să treci prin clasele I-IV”. Clasele I-IV sunt pentru alfabetizare? „Nu, pentru alfabetizare avem curs special”, zice colonelul Ţânţaş. Uite care-i treaba: io m-am plictisit cu babalâcii aştia, cu poezia şi cu Eminescu lor cu tot. „Şi io”, recunoaşte Safirescu . Păi atunci de ce vine? Mai ocupă timpul. Dacă stai pe cameră, înnebuneşti. Îi place poezia lui Safirescu? Îi place. Pricepe? Pricepe. El nu scrie, vine de ascultă. Cine scrie? Mulţi. Daniş, de exemplu. Astăzi le citeşte domnilor scriitori ultima lui poezie, „Adesea”. Daniş ăsta o să joace şi într-o piesă de teatru, aici , la Gherla. Are rolul principal. Zoltan a recitat timid, Toma a fost mai pătruns de „Asimptota cunoaşterii”. He-he, ”parfum de operetă e adevărul divin”, crede Vladimir Raţă. Adică e la vrăjeală?  Ţţţ, opereta e ceva frumos, ştie Raţă. „Păi am venit în puşcărie, ca proştii, să aflăm care sunt lucrurile frumoase. Ce, credeţi că mă duceam eu la operetă când eram afară? Da’ acu’ m-aş duce”. Raţă e redactorul revistei de rebus, că deţinuţii au mai multe reviste, ei le scriu, ei le citesc, sunt cu aspecte din viaţa închisorii. Deci Raţă e rebusist, Burian cântă la chitară de oftează alea din pavilionul ălalalt. „Trebuie să avem disponibilitate”, le zice doamna de la Biblioteca Judeţeană, care le dă cărţi. Cu disponibilitatea e aşa şi-aşa. Unu’ mustăcios, din primul rând, are, numai la ea să se uite de când a venit. „De ce această tendinţă de a reduce universitatea lui Eminescu?”, vrea să ştie unul care, în civilie, e profesor de chimie. Ah, Eminescu e supus atâtor atacuri fortuite, domnilor scriitori. De ce? E, şi voi, e firesc, este personaj al unei mistici literare, ce dracu’ , aşa se întâmplă când eşti personaj de mistică literară, te mai contestă unii…. se încing. Şi apoi, Eminescu era unul care făcea opinie, nu ştie scriitorul cum să-i spună, are un lapsus. Îl ajută deţinutul, aşa, formator de opinie îi zice, mersi. „E mai mult timp, domnule, pentru citit aici”. Chişu tocmai a citit Cezar, stai câteodată aşa şi te gândeşti, domnule, ce vremuri erau pe vremea aia! Aşa, romantice, era aventură mai multă, adică plecau la capătul lumii, acuma ce să faci, serviciu-troleu-piaţă-acasă. Când eşti acasă, că aici…Ce înveţi aici? Înveţi! Uite, Gheorghe, învăţătorul, a învăţat să fie rândaşul sufletului său. E frumoasă poezia? „E adevărată, domnule, poezia”. Doare poezia? „Mai doare, că e ca viaţa”. Pictorul nu scrie poezii, că pictează. I-a dat un pumn lu’ unu, că îl furase, îi dăduse bani de două sticle de vodcă şi ăla venise numa’ cu una. Crezuse că e aşa beat să nu-şi dea seama, da’ nu era. I-a dat un pumn şi s-a culcat. S-a trezit cu ăla mort, dracu’ ştie, se lovise cu capu’, şi înfundă puşcăria din ’88. Mai are un an şi zece luni şi iese condiţionat. Ăsta e intelectual rău de tot, şase expoziţii personale a avut, al dracu’, de când e în pârnaie. Păi ăsta era sudor când a intrat aci şi iese domn. Păi ce, nu le-a zis unul de la Uniunea Artiştilor Plastici că multe opere nemuritoare au fost scrise la puşcărie? Don Quijote, de exemplu. De stă Toma şi se întreabă: „Bă, o fi ceva de poezia asta a mea?”.

Pe Julius Constantinescu îl găsiți în zilele noastre păstorind cu o mână de fier, tiranică aș zice, Daily Cotcodac, desemnat ca și cel mai popular blog la RoBlogfest-ul de anul trecut.

Acest articol a fost publicat în Un castravete, dom' Profesor și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.