AVERTISMENT: Acest material fiind explicit, este interzis celor care nu au împlinit 18 ani, precum și persoanelor pudibonde.

Mai devreme sau mai târziu, orice om politic ar trebui să-și pună întrebarea (sinceră, dacă poate) dacă nu cumva s-a prostituat prin prea multe partide (traseist), a supt fonduri de la prea mulți sponsori, indivizi dubioși ai căror bani au trebuit să se-ntoarcă însutit înapoi după ce politicianul și-a băgat uitarea în toate promisiunile electorale făcute, normal, electoratului. Problema este că electoratul este prost educat și extrem de uituc. El judecă politicienii, împărţindu-i în categorii, pe baza prestației orale (buni oratori) și a promisiunilor orgasmice împrăștiate ante-electoral și asta indiferent de numărul partenerilor politici din trecut (și de numărul de perversiuni economice și sociale acceptate în numele acelor partide). Aici femeile chiar ar trebui să se răscoale – lor nu le sunt iertați/uitați partenerii sexuali din trecut (mai ales dacă li se știe numărul). Dacă femeile consideră că trebuie să-și ascundă față de „actualul” numărul real al foștilor parteneri, politicienii nu-și ascund față de electorat decât sponsorii (adevăratele scule vibratoare din spatele perversiunilor social-economice). Femeile își ascund numărul relațiilor doar pentru a nu fi etichetate drept curve (un stigmat social de evitat), curvele de politicieni se ascund doar în acte pentru a evita Direcția Națională Anticorupție (sau să fie mulși/supți/goliți de agoniseală de către alții, mai curve ca ei).

Este nasol faptul că electoratul nu trăiește în suspiciunea în care trăiește bărbatul în ceea ce o privește pe “aleasa” inimii sale (care trăiește fie în incertitudinea amânării sau nu a primei partide cu “actualul”, pe considerentul că “ce are să creadă”, fie în minciună). Dacă electoratul și-ar fi cultivat suspiciunea cu privire la “aleși”, poate ar fi amânat partida de sex pe care aceștia le-o tot administrează din 4 în 4 ani de 20 de ani, sau, măcar ar fi putut să-i educe pe mârlani că, într-o relație, trebuie să dai măcar atâta cât primești. Ori ei, trimiși în Parlament și în fruntea bucatelor n-au primit-o în gură de la electorat, așa cum au dat-o.

Profit de faptul că mi s-a trimis pe mail, de către prietenul Dan T., Funcţia Curvei™, ilustrată grafic în stânga paginii. Aceasta, împreună cu pe Axioma Curvei™, rezolvă atât problema femeilor care doresc să măsoare cu exactitate cât sunt de panarame (și când ar trebui să ia o pauză pentru a redeveni “onorabile”), cât și problema electoratului dacă dorim să vedem cât de curve ne sunt politicienii. În ce le privește pe femei (și pe bărbați – dacă interesează pe careva; dar eu cred că pe femei nu le interesează bărbatul decât încadrat în condițiile axiomei, iar pe bărbat numai dacă va fi încadrat – adică, pentru a parafraza: curvă-i aia care se culcă cu toată lumea, numai cu mine nu), Axioma Curvei™ se enunță așa: “Pentru ca o femeie să nu fie considerată curvă, ea are voie să se culce cu maxim un bărbat/femeie pe an, începând de la vârsta de minim 17 ani” (dacă punctul de plecare este mai jos, se mută originea și se păstrează raportul de 1 la 1, adică: anul și relația). Deci: nr. maxim parteneri = f(vârsta) = nr. de parteneri până la vârsta luată în calcul – 16 (sau vârsta de “origine” a „păcatului originar” – 1). Simplu, nu? Unei femei de 25 de ani care a avut parte de 6 bărbaţi până la acea vârstă, de exemplu, după ce-i aplicăm Funcţia Curvei™ și aflăm că putea avea parte de 9 bărbaţi, o felicităm și-i spunem să profite rapid de încă 3 bărbaţi că nu va fi considerată panaramă (poate începe chiar cu noi). Uneia de 22 de ani și care, până la acea frumoasă vârstă, a avut parte de 8 bărbați, după ce-i aplicăm calculul (22 – 16 = 6), îi spunem că-i panaramă și o sfătuim să se mai abțină 2 ani. Oricum, frumusețea acestei funcții constă în faptul că nu permanentizează statutul de curvă, dar nici pe cel de “onorabilitate”… Fie te abții, fie consumi în plus, important este să te menții în parametri și-atunci nu te va judeca nimeni.

Dar cum facem cu politicienii? Pe ei cum îi ținem în limitele parametrilor Funcţiei Curvei™, măcar? Căci nimeni nu le cere exces de onorabilitate. Oameni sunt și ei, stresul statului cu degetele în borcanul cu miere este extrem… Dar măcar atâta putem să le cerem: să nu fie în permanență curve.

Ce să luăm în calcul pentru a stabili o Funcție a Curvei Politice^TM: vârsta de la care s-au apucat să mintă electoratul prima dată, numărul de mandate încredințate per numărul de promisiuni încălcate, numărul de partide cu alte partide decât cel pe listele căruia li s-a încredințat mandatul, numărul de dosare penale per mandat șamd?

Să-l luăm, de exemplu, pe Traian Băsescu – că este la îndemână și tocmai ce și-a împrospătat Coaliția Anti-El cu o uniune. Are 7 ani de mandat ca și președinte și încă 13 ca și politician post-decembrist – 20 de ani de relații cu electoratul. Ce relații nepotrivite (reale, nu închipuite) i se reproșează? “Flota” (chit că alții au avut relații nepotrivite cu aceasta, iar Traian Băsescu este primul politician român care a renunțat la imunitate pentru a fi anchetat, fără să aștepte avizul colegilor de Parlament), “Casa din Mihăileanu”, “Afacerile Fratelui Mircea”, “Trimiterea Elenei Băsescu la Bruxelles”, “Casa Fiicei Cele Mari”, “Casa Fiicei Cele Mici”, “Faptul Că Fiica Cea Mare Este Notar Public”, “Fabrica de Înghețată”, „Că A Fost Ministru Al Transporturilor”, “Că A Fost Primarul General al Capitalei”, “Că Este La Al Doilea Mandat De Președinte” și, normal, “Primul Mandat De Președinte”. Deci 12 “delicte” față de, să zicem: “electorat” (că majoritatea sunt față de colegii săi politicienii – la care nu am adăugat decuplarea de la fondurile bugetare a mafiei sociale-politico-economic-interlope, condamnarea Comunismului, că este o fire scandalagie, că cu „el nu te poți înțelege”, că există suspiciuni de colaborare cu Securitatea înainte de 1989). Să zicem, de dragul unei cifre, că avea voie să se apuce de politică de la 17 ani (să nu discriminăm femeile). Acuma are 58 de ani. Deci: f = 58 – 16 = 42. De dragul discuției putem considera că ar fi putut comite 42 de delicte imputabile politicienilor români pentru a rămâne în parametrii Funcției Curvei Politice^TM, dar nu a comis decât 12 (puteți să le adăugați și pe restul, tot în zona de onorabilitate se încadrează). Păi, este timpul să-și facă de cap: să ia niște termopane, niște solul și subsolul Patriei, un Trofeu al Calității ceva, o vilă la Cornu, să ceară să i se numere ouăle, un bloc în Zambaccian, niște pământ să se învecineze cu toți locuitorii dintr-un județ, o reprezentanta Citroen, nițel trafic cu țigări, o vorbă bună la Parchet pentru Patriciu dacă se poate, o privatizare dubioasă, să fie băiat deștept al curentului electric sau al facturii la gaze, rege al asfaltului, trițăfăniță al grânelor, împăratul bordurilor șamd!

Puteți face dumneavoastră, cititorii, calcule pentru restul curvelor din politica românească, eu închei cu un citat din Mircea Mihăieș: “Că matricea pesedistă a infectat întreaga societate, inclusiv părţi ale guvernării, o vedem zi de zi şi în proporţie de masă. Nu e suficient ca Emil Boc să fie un individ nepătat, dacă în diverse funcţii locale, centrale sau parlamentare se află inşi care, la simpla lor apariţie, te fac să duci, instinctiv, mâna la buzunar. Prestaţiile incredibil de laşe ale PDL-iştilor în cazul Păsat (ca şi în cazul Ridzi, şi în general, în orice caz în care e implicat un membru al „haitei”) explică de ce populaţia a ajuns la un înalt grad de exasperare. În fond, aceşti oameni nu intrau, niciunul, direct în închisoare. La ce forţă financiară au, la cât pot cheltui pe avocaţi, la câte stratageme complicate sunt capabili să inventeze, riscul ca vreunul dintre ei să fie condamnat e echivalent cu zero. Şi atunci? Ce calcule morbide îi determină ca, indiferent de culoare politică, să prefere onoarea în locul dezonoarei şi luptei cinstite tactica pârjolirii terenului? Din această perspectivă, piromani sunt cu toţii. Unii pentru că aşa le dictează ideologia neo-bolşevică practicată în România la scară largă, alţii pentru că au înţeles esenţa ideii de partid: partidul e o fortăreaţă protectoare pentru orice escroc lipsit de scrupule. Lăcomia, nu idealurile politice, îi îndeamnă să se înroleze. Spiritul de gaşcă înnăscut, şi nu idealismele legate de binele public. Comportamentul de douăzeci de ani încoace al politicienilor ne-a demonstrat că în această ţară nefericită nu contează valoarea, munca, onestitatea”.