Chiar aşa, să fim noi proştii analistului Şerbănescu?

de Dan Ielciu

Ilie Şerbănescu, unul dintre cei 15.000 de specialişti ai Convenţiei Democrate, fost ministru al Finanţelor, ne ia de proşti. Duminică, 06.02.2011, după întâlnirea cu reprezentanţii FMI, Traian Băsescu a anunţat că România nu va mai lua ultima tranşă din împrumutul de la FMI. „România nu mai trage ultima tranşă de la Fond pentru că economia s-a stabilizat, situaţia economică nu o mai cere”, declara preşedintele. Imediat după conferinţa de presă a şefului statului, la Antena 3 (unde altundeva?!), Ilie Şerbănescu şarjează năucitor şi nimicitor. Zice domnia-sa: „O să explic ce se află în spatele anunţului făcut astăzi de preşedintele Traian Băsescu. FMI refuză să ne mai dea bani. Fondul a luat această decizie pentru a ne face, în lipsă de altă alternativă, să luăm bani de pe piaţa privată. Ne-au îndatorat şi nu mai au de ce să ne dea bani. De ce ar mai face-o? Să ne «plătim» datoriile tot cu banii pe care îi luăm de la Fond? Astfel, ne obligă să luăm bani de pe piaţa privată. Să încercăm măcar. Este greu, nu ştiu dacă o să reuşim asta. Dar, sunt convins, refuzul FMI de a ne mai da bani se ascunde în spatele declaraţiei date, astăzi, de preşedintele Traian Băsescu”.

Cu tot respectul, dar domnul Şerbănescu minte de-ngheaţă piaţa.

În primul rând, între România şi FMI este un contract, un Acord, cu termeni foarte clari de tipul faci, îţi dau, nu faci, nu-ţi dau. A refuza eliberarea tranşei în condiţiile în care România şi-a făcut temele, ar însemna pentru FMI să nu-şi respecte cuvântul, semnătura, să se decredibilizeze. Să fim serioşi, nu-i cazul.

În al doilea rând, tranşa respectivă, de 1 miliard de euro, urma să meargă la BNR, nu la Guvern pentru salarii şi pensii sau nu ştiu ce alte „avioane”. Dar BNR nu mai are nevoie de bani, rezerva valutară fiind mai mult decât îndestulătoare. Aşa că România, respectiv BNR, nu are de ce să împrumute de la bănci miliardul de euro pe care nu-l ia de la FMI.

Elementar, orice prost pricepe atâta lucru. Dar, nu-i aşa, domnul Ilie Şerbănescu nu-i orice prost?

Acest articol a fost publicat în Țara bizonului liniștit și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Chiar aşa, să fim noi proştii analistului Şerbănescu?

  1. ela zice:

    D-l Serbanescu ne crede prosti de mult.Pacat ca mai sunt unii care il iau de dastept si-l citeaza!
    o zi buna va doresc

    • Sare'n Ochi zice:

      noi il „citam” sa-l inteleaga si altii. din pacate altii il pun sa vorbeasca in fata natiunii de parca ar fi mare savant economic. cand el este gaunos ca si doctrina economica pe care o propavaduieste.
      o zi buna!

  2. serbanescu, care se vaita de vreo ciziva ani ca ne’am vindut tzara (nu ca n’ar avea dreptate – mai ales in privintza conditziilor in care am facut’o), e printre putzinii care isi asuma c’a ramas un comunist, alaturi de cristoiu, poate.
    in sensu’ asta sint antologice tachinarile reciproce pe care si le faceau, el si baltazar, in diverse emisiuni.
    e antologica, de asemeni, gafa de la depunerea juramntului pentru calitatea de ministru al reformei (despre ce fel de reforma putea fi vorba in conditziile in care e printre cei mai „conservatori” economisti romani, care economisti nu dau p’afara de reformism! noroc ca nu l’au tzinut prea mult…) cu nimic mai prejos decit cea facuta de „actzionaru” dinamovist borcea, aia cu „Dumnezeu a toate autostivuitoru”

  3. crina zice:

    J. Franks, azi 8 feb in conferinta de presa: „Această afirmaţie nu este corectă, este alegerea României de a atrage bani de la FMI după ce trec misiunile de evaluare. Datele pe care le-am adunat ne arată că Boardul va aproba această misiune de evaluare în martie. Vom lua decizia atunci. Însă pe baza datelor pe care le-am adunat, nu văd nici un motiv pentru care nu ar aproba această misiune de evaluare. Atunci România va avea dreptul de a atrage bani. Este alegerea statului să atragă bani, iar decizia de a nu atrage este un semnal pozitiv, pentru că ne arată că am trecut de ceea ce a fost mai greu, că pieţele sunt mai încrezătoare în România şi că de acum încolo banca centrală are o plapumă de rezervă destul de confortabilă şi nu mai are nevoie de încă un miliard de euro, bani care ar fi fost eliberaţi prin ultima tranşă. „

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.