Știm și, din păcate, ne-am obișnuit: cum dă iarna, cetăţeanului slăbit de lupta cu căldura naturală a Soarelui, i se pregăteşte bătălia cu „gigacaloria” – duşmancă perfidă, cu preţ artificial întreţinut şi, ca să spun aşa, încălzită mulţi ani la sânul bietului popor prin reprezentantul ei caloriferul. Vă amintiţi cum îngrijeam, pe vremea lui nea’ Ceaşcă, în fiecare iarnă, caloriferele? Cum le puneam fulărel şi căciuliţă să nu crape agentul termic în ele? Unde-i modesta gigacalorie de altă dată? Cea care venea la un preţ de 35 de bani să-şi dea obştescul sfârşit la noi în calorifer – după ce umplea de primăvară toate traseele dintre termocentrale şi casele noastre. Cum mai suflam în pumni s-o menţinem în viaţă! Şi care-i este recunoştinţa? Ce-a înţeles ea prin libertate şi liberă circulaţie? Că-i liberă să se vândă-n servicii pe preţuri din ce în ce mai mari dar de circulat să circule tot pe traseele-i alea îmbătrânite şi, în final, fără pic de căldură-ntrânsa, să leşine-n caloriferul nostru! Pe banii noştri, pe sănătatea noastră şi a copiilor noştri! Păi de-aceea sunt supărat pe Rudolf Diesel (inginerul): că n-a inventat un motor, măcar în doi timpi, pentru calorifer în locul celui în patru timpi pentru „merţane”, locomotive şi „jipane”. (“Să-și ia centrală” – îmi aruncă peste umăr soția, întinând nobilele idealuri ale căinării pensionarului. Aha: centrală… Dar gazul, gazul cine-l plătește? Că de scumpit, știm cine-l scumpește)