Autobiografia lui Ceaușescu – un montaj manelisto-tabloid

Adevărata auto-biografie a lui Ceaușescu a fost scrisă cu cadavre, suferință și umilință, nu pe bucăți de celuloid.

Citesc că lumea se extaziază după vizionarea filmului “Autobiografia lui Ceaușescu”. Cred că cei care se extaziază fie sunt prea tineri și nu au prins cozile inumane la alimentele de bază, fie au dus-o prea bine sub regimul totalitarist al gângavului și sinistrei sale soții. Mie, de exemplu, fimul mi-a displăcut enorm, este conceput la modul “hai să ne uităm pe gaura cheii la Leana și Nicu, poate vedem ceva și pe sub fustița ei, ce mișto!”. Un film fără substanță, fără geniu, o compilație infantilă (iaca am găsit niște mărgele, hai să le înșir pe-o ață!). Gândindu-mă la ce film au facut polonezii despre Katyn – o parte a istoriei lor, și punând în contra-partidă montajul manelisto-tabloid- miștocăresc făcut de către unul dintre ai noștri, nu pot decât să mă enervez despre cum știm să ne trecem în derizoriu ororile de care am avut parte. Mă gândesc la toți cei care au fost asasinați prin munți și pe la lagărele de reeducare din închisori, Bărăgan, Canal. La toți aceia cărora li s-au distrus destinele că nu aveau “origine sănătoasă”, care au fost internați cu de-a sila la domiciliu sau prin ospicii, că au avut ceva de zis privind drepturile omului în timp ce nea’ Ceașcă dansa perinița să putem să ne hlizim noi azi. Mă gândesc la toți aceia care au vrut să plece dincolo, la „frontieriștii” prinșo pe graniță și bătuți până urinau sânge, dacă mai aveau ce urina, dacă nu cumva le devenise dulce ca mierea glonțul Patriei… Până la extazul în fața unei pelicule manilesto-miștocărești (pe care străinii vor avea amabilitatea să o considere parte descriptivă a adevăratei noastre istorii), încercați să vizualizați cum stăteau bărbații și se băteau la cozile pentru pachetul lunar de vată pentru soțiile lor, coada la benzină la benzinăria de pe Feleac care se întindea până în Vâlcele, copiii din orfelinate care își mâncau propriul rahat șamd, lucruri pe care nu le-am văzut în pelicula în care întreaga perioadă este luată la mișto, să aibă noul proletariat la ce să “se rânjește”!

Reclame
Acest articol a fost publicat în Decembrie 1989 și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

31 de răspunsuri la Autobiografia lui Ceaușescu – un montaj manelisto-tabloid

  1. ErRon zice:

    Cine-a facut filmu’?
    Si cine te-a pus sa te uiti la el, sa-ti faci sange rau???

    • Sare'n Ochi zice:

      M-am uitat ca l-au laudat altii 🙂 Asta-i, cand omul nu are de lucru isi face… Un domn Ujica l-a facut.

      • sabin zice:

        Parca te-ai uitat la film ciudat, in urma unei discutii cu un (altfel de) „internist”.
        Receptivitatea este apanajul marilor minti.
        Dar pacat ca nu te felicita mai multi pentru articol. Si din linkul gasit se vede treaba ca au mai simtit si altii la fel.
        Deranjeaza. Dl. Goe vorbeste de ura. Ura e intotdeauna la comunisti.
        Si chiar dupa revolutie cand au ajuns oameni de afaceri. Nu vor uita ce sunt.
        Urmasii betivilor si slabanogilor satelor care au ajuns primari comunisti si care se bucurau de
        CAP pentru ca puteau
        sa isi ia revansa in fata chiaburilor. ( care nu este un termen peiorativ, ci erau cei mai harnici(si avuti)
        tarani ai satelor.
        In orase, urmasii zdrentelor si tarfelor din fabrici care au ajuns sa ia casele celor la care spalau dusumele.
        Fii impacat Victor. Articolul tau este corect si nici macar excesiv, nu este cu ura.
        Ura este la fiul generalului de securitate care isi bate joc la Bucuresti de mostenirea Mariei Rose Mociornita.
        Tata imi povestea ca, fiind cel mai mic baiat dintre cei 7 copiii ai bunicului-diacon al bisericii din mosi stramosi-
        trebuia sa ii duca pomana de Sarbatori celui mai sarac om din sat. Betiv si izgonit apoi din sat pentru ca traia
        cu fiica lui, nevasta fiind indelung bolnava. S-a intors in sat membru PCR, presedinte al CAP, a avut grija sa nu
        introduca lumina electrica in sat (pt. ca nu o intelegea) si sa il trimita la canal pe preotul greco-catolic care ii indemna
        pe satenii mai instariti sa ii dea pomana macar de sarbatori. Si i-a trimis sau anchetat si pe cei care ii dadeau de
        pomana direct. Bunicul nu le-a spus copiilor ca a fost batut la talpi pentru ca acestia sa nu incerce sa il razbune si
        sa fie apoi inchisi.
        Fiul activistului, roada incestului este acum un colonel pensionar de securitate. Neam de neamul lor este cu ura.
        De aceea, inteleg ca vizionarea filmului nu a fost cu ura, ci cu durere.
        Cum poate cineva sa manelizeze, sa mistocareasca, o drama a poporului roman. Cea mai mare de fapt.
        Sa prefere uitatul sub fusta Lenutei unui documentar. Decent.
        Noroc ca filmul este destul de slab si
        dezlanat sa nu produca urme durabile chiar la cei care nu au stat doua ore pentru 1(una) paine pe cartela.
        In Libia este acum un dezastru umanitar si nu au voie sa vanda brutarii decat 5 paini la o persoana.
        Sigur ca exista mari fotbalisti foarte slabi antrenori, mari profesori de jurnalism care erau insignifianti in presa si
        in aceasta linie, Andrei Ujica putea sa ramana in constiinta publicului cu CANARUL galben ca un galbenus,
        cat o fi scris si el prin textele de inceput, din perioada beat, a Phoenix-ului.
        Filmul ne trimite cu gandul la ce spunea un mare ministru de externe francez despre asasinarea unui print Bourbon
        din ordinul lui Bonapaarte.
        „A fost mai mult decat o crima! A fost o greseala!”
        Filmul „Autobiografia lui Nicolae C. ” a fost o greseala.
        Pentru că daca nu a fost o greseala e foarte posibil sa fie o crima.
        Cei doi baieti ai colonelului de securitate sunt prosperi, evazionisti descurcareti oameni de afaceri.
        Sunt membri a doua partide diferite. Din cele trei mai importante.
        Am vorbit cu cei doi despre film.
        Noi ne tragem din acelasi sat acum desfiintat, fiind colectivizat exagerat si electrificat prea tarziu.
        Tatal si bunicul lor nu i-a dus insa nicodata in acel sat. Ar fi de un scenariu dar, nu este film, si nici in film.
        Tata, batran invatator, plange cand ajunge la acele ruine.
        Nici la film nu a ras deloc.
        PS.
        Pentru ca vorbeam de lipsa de ura nu spun nici numele partidelor, nici daca patroneilor le-a placut sau nu filmul.
        Numele partidelor ar fi propaganda si este exclus, dar macar dumneavoastra, dl. Goe ce credeti?
        Lor le-a placut filmul?
        PS2. Victor daca tot nu am aflat cine a tras la Revolutie, numele celor care au batut-o pe Doamna Doina Cornea
        puteti sa il afisati?

  2. și eu vreau să văd filmul, din curiozitate intelectuală [ce-am scos-o 🙂 ].

    am văzut doar o secvență, care m-a șocat.
    de Cutremur, mi se pare, sau de Inundații, Ceaușescu purta pălărie.
    cei care au înlocuit în toată țara pălăria burgheză cu basca proletară (vara) și cu căciula sovietică urecheată (iarna), au purtat pălării până către anii ’80.
    știu că pare tabloidoid (nu-i typo) ceea ce mă interesează, dar eu sunt președintele Alianței Universale pentru Repunerea în Drepturi a Pălăriei Burgheze.

    • Sare'n Ochi zice:

      🙂 trece-ma la sponsori. sustin palaria burgheza. tata a purtat-o si o poarta inca. io-s tuns scurt, nu mi se potriveste.
      filmul ca si arhiva documentaristica este ok – dar nu poate fi numit documentar. si-a ratat, din lene sper, nu din ticalosenie, menirea. daca individul, Ujica, ar fi facut o paralela intre autobiografia lui Ceausescu si autobiografia bietei Romanii, ar fi fost genial. asa ramane un fel de Marius Tuca Show combinat cu spagatul lui Badea.

  3. Domnul Goe zice:

    Am mai auzit chestia cu frigul indurat, cu statul la cozi sau cu incercarea de a pleca din tara.Macar atunci aveai o dorinta , un ideal ,un tel.Cati au stat in inchisori comuniste pt idealurile lor mii, sute de mii?
    Acum lumea indura acelasi frig, dar nu pentru ca nu este caldura,indura de foame si baleste la vitrinele pline de bunatati, se uita la oferte incredibile la excursii in insule exotice sau il vede pe primarul MR Bean scufundandu-se cu rechinii.Dar acum nu mai sunt mii sau sute de mii ci sunt milioane care numai au nimic, nu mai cred in nimic, nu au pentru ce sa lupte si nu mai au pe cine sa urasca.Au incercat cu securistii-nule-a iesit,au incercat cu comunistii-nu le-a iesit, au incercat cu parlamentarii-nu le-a iesit si au incercat cu mogulii si nu le-a iesit.
    Nu numai ca este la fel ca atunci, dar la o scara mult mai mare iar cei necajiti acum sunt sfidati pe fata.Atunci fara pile stateai la coada si in catava ani iti luai o masina ca a vecinului care era un important al vremii. Acum cat trebuie sa astepte un inginer sau un profesor sa-si ia o masina ca a importantilor vremurilor de azi?
    Pe vremurile alea la 18 ani te puteai angaja si primeai o garsoniera, adevarat, pe Cernei si facuta dintr-un cub de beton.Dar era a ta.Acum un tanar la 18 ani, muncitor,in cat timp poate spera la o garsoniera?
    Nu trebuie comparat ce este acum cu ce a fost.Trebuie comparat ce ar fi trebuit sa fie cu ce este.
    Semanam tot mai mult cu sclavii negrii debusolati dupa eliberare sau cu tiganii dupa iesirea din robie.
    Mare porcarie!!!Ne-am schimbat hainele carpite dar curate pe haine rupte-n fund pt ca unii,foarte putini, sa se poata afisa in Armani.
    Pe vremea aia s-au luat bani imprumut cu care s-au facut blocurile, hidrocentralele, s-a electrificat toata tara, s-a bagat gaz, apa si telefon, s-au construit fabrici si ferme de exportam de toate in toata lumea.Si culmea, s-au dat si toti banii inapoi.
    Acum banii luati au produs numai ura si dezechilibre, s-a distrus si ce a mai fost fara sa se puna nimic in loc.E-adevarat,cativa s-au bucurat de venirea acestor bani.Vreo 4% din populatie.
    Asta este oranduirea pe care trebuie s-o admir in comparatie cu trecuta odioasa?
    Zicea Sadoveanu intr-o carte despre Stefan cel Mare ca suntem o natie inferioara.Incep sa cred asta.Suntem natia in care doar 4% poate trai excelent si ailalti rau indiferent de forma de conducere.

    • Sare'n Ochi zice:

      bai frate, chiar importantii vremurilor de atunci au hotarat ca-i timpul sa nu mai fie egali cu neimportantii vremurilor de azi. fii suparat pe ei. si fii suparat pe muncitorul de 18 ani pe care in nici un caz nu ai sa-l mai gasesti in Romania zilelor de azi. ca l-au invatat televiziunile ca-i mai kool sa fii Gigi Becali, sau Irinel Columbeanu, sau vames intr-o vama non-UE.
      cat despre Stefan cel Mare, nu ai citit atent Neamul Soimarestilor. zice acolo, la un moment dat: „si spre ziua, vazand incotro se inclina sortii bataliei, navalira si moldovenii pe caii lor mici si iuti”. asa fac si in zilele noastre, numai ca-n loc de cai vin calare pe voturi – si-i voteaza pe aia care le da la milogeala, la pomana, la intins mana. si cei care iau sa le dea lor, iau de la tine.

      • dsimionovici zice:

        Victoreeeee, de la Ceausescu sarim la moldoveni? Cand ne-am vazut ultima oara la Cluj parca ti-am sugerat sa faci ceva sa misti si la noi lucrurile (spusesm ca e greu si am si argumentat, cat mi-a permis timpul). Ce vrei sa spun? Ca la Iasi inca n-avem unde ne uita in alta parte decat la ce-avem in fata ochilor de cativa ani? Prinde radacini de nu i le mai scoate nici dracu’. Partea trista este ca la Iasi, si daca ai avea solutia minune, daca ai aduce figura lui peste ca si contracandidat baronului Nichita, degeaba-l aduci…Aici trebuie un wakeup call sanatos dat oamenilor care l-au votat in atatea randuri. O solutie ar fi un scandal de proportii, public, ceva nu atat de personal ca o eventuala amanta, pentru ca noi romanii nu cerem demisia unui presedinte daca s-a cacat langa casa, fara sa-l doara capul ca pute, noi ridicam din umeri spunand ca e treaba si viata lui, dar ceva ce sa-i faca pe oameni sa-l huiduie. Si, ce-ar fi mai rau decat foamea? Ca ea da de-a dreptul. Chiar nu aveti cum sa demascati toate marsaviile care le face? Ca am dubii ca el foloseste degetul mare de la mana ca sa se opreasca in gura sacului, pot paria ca baga mana pana la cot. Dar, e nevoie si de un candidat viabil care sa atraga publicul, sa demosntreze ca-l doare macar la 5000 de ani lumina in fata Garii de oamenii din oras…

  4. ErRon zice:

    Hai, mai, dati-o naibii, film facut de UJICA???
    Pai asta trebuia sa intre in topul lui Julius, nu sa faca film!
    Si, nu inteleg, cum adica „Autobiografia?” A facut filmul ca cum el ar fi ceausescu, sau cum???
    Un documentar ca lumea despre epoca cizmarului chiar nu poate face nimeni in tara asta? Unde ne sunt regizorii premiati si geniali, unde istoricii? Niste documentare ca cele facute de americani noi nu putem face??? Din acelea in care sa traiesti atmosfera, sa simti frigul de la coada de lapte, sa simti cum trebuie sa-ti masori cuvintele in clasa, ca nu stii care e turnatorul, sa pleci la scoala cu sfatul dat de tata „Nu spui in clasa bancurile pe care le-ai auzit in casa noastra”???
    Sunt lucruri pe care clar nu le inteleg!
    @ de-a dura lex
    Excelent articolul acela!
    @Domnul Goe
    Daca numai „ai auzit chestia cu frigul”, poti, inteleg, sa urmaresti cu drag filmul si sa-l ridici in slavi pe ceasca!

    • Sare'n Ochi zice:

      fiind imagini „oficiale”, filmate cu acordul celui filmat, adicatelea Ceasca (vizionate si aprobate dpdv al puritatii ideologice samd), este clar ca avem de a face cu viziunea lui Ceasca despre el insusi, familia sa si proprietatea sa, adica Romania. de aici termenul de „autobiografie”. dar numai de filmul acesta spalator de imagine nu avea Romania nevoie. noi nu reusim sa ne asumam trecutul la modul serios – o luam la misto, apoi ne miram ca lumea uita sau ajunge sa spuna si chiar sa creada ca cizmarul a fost genial, ca noi nu ne miscam decat manati cu biciul samd. dar Romania nu a avut niciodata 10 ani, macar, in istoria sa in care sa poata cineva sa zica ca a fost democratie curata, libertatea de expresie curata, nu razboi fratricid. ieri erau militienii si securistii pe capul nostru, azi suntem facuti sandvis intre nimicniciile politicienilor – de o parte tembeliziunile si functionarii lor, de cealalta fiscalitatea excesiva si functionarii sistemului. aceiasi lacomie si foame de bani ii mana in lupta impotriva cetateanului.

    • păi se fac și filme de acelea în care să trăiești atmosfera.
      4-3-2, de exemplu – eu am simțit minute în șir atmosfera apăsătoare de dinainte de revoluție.

  5. Domnul Goe zice:

    Ce dumnezeu ai cu Ceausescu? N-ai aflat ca a murit?Ce iti lipsea atunci si ai acum?Stii despre ce vorbesc!
    Cat despre cei care au hotarat sa nu mai fie egali si cei cu televiziunile care nu stiu ce fac cu Gigi Becali, spune-mi si mie care e diferenta?Care-i unul,care-i altul?
    Cat despre Sadoveanu a scris si altele decat Neamul Soimarestilor:
    „Din acesta categorie inferioara s-a intamplat sa fie pamantenii acestia din Dacia si din preistorie. Dezvoltarea lor finala, pentru destinul misterios care ne poarta pe toti in spirala scendenta a umanitatii, era dintru inceput hotarata de D-zeu. Eliberarea in vlastare noua trebuia sa fie urmata de o impulsiune de energie, care sa ajunga pentru trei veacuri.”
    Impulsiunea de energie era asteptata in 14nustiucat.A fost asteptata dupa 1945, a fost asteptata dupa 1989, a fost asteptata…
    Cred ca nu tine chestia cu asteptatul.
    La cate am spus, te rog lanseaza un studiu cine pe cine uraste.Vom constata ca fiecare uraste pe toti. Nimeni nu mai uraste pe cineva.S a bagatelizat si ura.N-a mai ramas nimic!

    • Sare'n Ochi zice:

      da, toata lumea uraste pe toata lumea – cu mici exceptii notabile in care toata lumea il uraste pe Basescu sau pe Boc sau pe amandoi sincron. cetateanului nu-i mai pasa de argumente ideologice, nu mai reactioneaza la discursul anticomunist. irelevante pentru cetateanul care se mai oboseste sa voteze sunt taxele care i se impun, ca-i taxa progresiva, ca-i taxa unica, il doare la baston – el stie una si buna: ii merge rau AZI si ACUM. isi cumpara haine si mancare de proasta calitate si are extrem de multe rate de platit la banca de pe vremea lui credit doar cu buletinul, vreme in care economia duduia – asta in timp ce cei pe care i-a trimis in Parlament sau la Guvernare il sfideaza prin pilele, cunostintele si relatiile pe care si le-au imfipt la ciolan, sa se imfrupte din buget. tinerii au cam plecat din tara, cu tot cu spiritul antreprenorial si cu credinta ca se pot descurca autonom/decuplati de bugetul statului si am ramas pe cap cu o majoritate de afaceristi care nu-si pot concepe afacerea altfel decat adapata de la bugetul statului si cu nemultumitii care stiu sa-si strige nemultumirea cu maxima vehementa. singura lozinca a Opozitiei este: lumea s-a saturat de voi (portocaliilor). desi eu cred ca lumea s-a saturat de intreaga clasa politica care s-a perindat pe la putere in ultimii 20 de ani ca intr-o monstruoasa rotatie a cadrelor.
      zi-mi tu ce cauta Ceausescu in aceasta discutie. eu zic ca se potriveste perfect.
      zi-mi tu cum mai poti convinge o multime obosita, enervata, care se considera semi-infometata, in orice caz, macar total nedreptatita, ca ideile produc realitate? la noi teoria a fost dintotdeauna dispretuita si inseamna foarte putin, adesea nimic. pe noi practica ne omoara.

      • dsimionovici zice:

        Uite intamplare de pe vremea cand eram si eu mare studenta la asistenta sociala. Ne pune dna. Profesoara Balan (s-o tina Dumnezeu sanatoasa ca tare buna profesoara este!) o intrebare: Tu, ca viitor asistent social, unui flamand ii dai sa manance peste, sau il inveti sa pescuiasca? Iar noi ne-am repezit toti, prosti gramada, sa facem filosofie ieftina: Il inveti sa pescuiasca! La care ea, „Mama cea rea”, numa’ nu ne-a zis ca suntem cretini, ca pana il invatam noi pe Gigel sa pescuiasca, ala moare de foame. Mai ales ca nu peste tot se poate pescui la copca, daca pe Gigel il paleste foamea iarna.
        Unde voiam sa ajung cu povestea asta: poti sa-i spui omului cat vrei ca de aia e el flamand si gol, de aia indura frig si umilinta, din cauza hainilor de ex. comunisti si actuali politicieni, ca daca e flamand si gol, el nu cauta decat sa-si umple burta, cu ce-o fi si sa-si acopere rusinea, ca-l ard privirile tintite ale trecatorilor pe curul lui gol. Cu un om flamand si gol pe care nu-l poti hrani si imbraca macar crestineste, daca nu decent, nu rationezi decat in stil Mineriada. Si consider ca nici nu are rost sa ne dorim reintoarcerea unui dement sadic asa cum a fost Vlad Tepes, ca sa ne asiguram ca sta pocalul de aur pe buza fantanii si nu-l ia nimeni. Pana la urma, trasul in teapa nu este o solutie si in vremurile actuale nu ar mai rezolva problema nici macar temporar. Macar pentru faptul ca n-au padurile noastre atatea tepe bune si sanatoase cate ar fi nevoie…

        • îmi permiteți să redau întâmplarea pe blogul meu?

        • Sare'n Ochi zice:

          inteleg disperarea de moment si mai ales lenea si complacerea in lene. adevarul crud sta in selectie naturala. omului trebuie sa-i dai unealta si sa-l legi de ea. sa nu-i dai undita la munte si nici joagar pe mare.

          • dsimionovici zice:

            Crede-ma pe cuvant ca unui flamand nu-i poti face lectii de morala si nu-i poti cere sa invete sa pescuiasca facand cu el planuri de interventie pe termen lung, mai ales cand are glicemia in tocurile de la papuci dar el umbla descult. Ca ne place sau nu, problema nu are o solutie rapida si viabila. Selectie naturala oricum facem cand intoarcem capul si nu vrem sa-i vedem, cand ne prefacem ca n-ar exista. Uite-asa ma faci tu sa-mi aduc aminte de studentie si de dna. Profesoara Carmen Cornelia Balan. la un alt curs pe care nu-l voi uita niciodata si in care discutam despre exact aceeasi problema, unde am auzit urmatoarea povestioara:
            Pe malul unei mari, un intelept batran statea ganditor, cu barbia in palma si filosofa pe marginea dezastrului produs ce un uragan care aruncase pe tarmul marii toti pestii din apa. Si se tot uita la un copil de 8-9 ani care culegea cate 2 pesti si alerga pe piciorusele lui mici, spre mare, unde arunca pestii inapoi in apa.
            L-a privit inteleptul pe copil facand cateva drumuri din astea, dupa care, curios, il intreaba: De ce tot arunci pestii in mare? Iar copilul ii raspunde: Ca sa-i salvez. Inteleptul, nedumerit ii spune: Oricum vor muri toti si nu conteaza efortul tau. Copilul, continuand sa alerge, gafaind sub greutatea pestilor, ii spune: Pentru acesti cativa chiar conteaza.
            Morala, Victore, este ca selectie poate face oricine. Noi, un uragan, Dumnezeu sau mai stiu eu cine. Problema este cati din noi am fi dispusi sa ne luam de piept cu imposibilul si sa incercam sa salvam cati putem. Convingerea mea este ca nu-i vom putea salva pe toti si batranul intelept avea dreptate. Dar daca vom incerca sa intoarcem in mare macar doi pesti de caciula, asta va conta. Ca sa producem schimbari la nivel macro, e nevoie sa facem intai la nivel micro, la nivel personal. Uite-te si tu, analizeaza si vei vedea ca alegerile noastre le fac unii care promit la nivel macro iar prostimea ii crede. Daca cei care l-au votat pe Nichita, la Iasi, atatia ani, si-ar pune problema la nivel micro „Ce poate sa faca asta pentru MINE”, sunt convinsa ca lucrurile ar sta altfel. Schimbarea trebuie provocata intai la nivel micro, iar la nivel macro va veni aproape de la sine. Si sa stii ca nu e nevoie de prea mult. Ai fi surprins…

  6. sabin zice:

    Cam atat despre film

  7. Pingback: no comment « managrement

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.