Seceraşii şi ciocănarii ies la lupta cea mare

de Dan Ielciu

Motto: Hai la lupta cea mare / Hoţ cu hoţ să ne unim / Şi în sunet de fanfare / Pe Băse să-l huiduim.

Strâns uniţi în jurul iubiţilor conducători Iliescu, Năstase şi Ponta, seceraşii şi ciocănarii din PSD fac zid în jurul numitului Nicolescu. Care Nicolescu, tovarăş de nădejde şi vrednic preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, nici bine n-a intrat în posesia unui mandat de arestare că a şi făcut un atac cerebral. Cum spuneam, nu demult: Când fură sunt foarte vioi când îi prinzi sunt grav bolnavi. Vezi Vântu, care, de când cu procesul, e pe cale să ajungă o adevărată enciclopedie a bolilor.

Buletin medical: Profesorul Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară a Spitalului Floreasca, a spus că preşedintele CJ Argeş se exprimă cu greutate, având o tulburare de vorbire, dar că vorbeşte mai bine decât atunci când a plecat de la Piteşti.

Observaţiile mele: Vedeţi, distanţa face minuni: de cum s-a îndepărtat de camera de arest, parcă s-a mai înviorat. Mâine-poimâine o să ne pomenim cu el pendulând frenetic între studiourile Realitatea TV şi Antena 3.

Buletin infracţional: 1) Folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene; 2) Luare de mită în formă continuată; 3) Fals intelectual şi uz de fals, în legătură directă cu infracţiunea împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene; 4) Instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice.

Observaţiile mele: Adevărul, ca de obicei, e undeva la una-două treimi. Despre prima acuzaţie, nu zic nu, ar putea fi ceva de capul ei, însă celelalte sunt evident nefondate, ba chiar revoltătoare. Cum adică a luat mită? În primul rând, n-a luat, s-a opus, dar, ruşinat de îndelungi insistenţe, a cedat şi a primit cu modestie. În al doilea rând, nu era mită, era o formă de profundă manifestare a recunoştinţei, iar dacă ar fi refuzat, l-ar fi jignit în sentimente pe om. Chiar aşa, unde dracu ar ajunge lumea asta dacă la „mulţumesc” am răspunde cu „ba pe-a mă-tii” în loc de „cu plăcere”. În altă ordine de idei, zău aşa, cum este posibil să acuzi un om de fals intelectual, când, se ştie, seceraşii şi ciocănarii din toate timpurile au fost tovarăşi, nu intelectuali?! Deci cum să fi săvârşit Nicolescu, un tovarăş adevărat şi de nădejde, fals intelectual, dacă nu este intelectual. Altfel spus, apăsat şi redundant, un fals intelectual poate fi săvârşit numai şi numai de un intelectual, nicidecum de un tovarăş. Apoi, cum poate cineva să instige la abuz în serviciu, sau de orice alt fel, împotriva a ceva ce nu există. Iar interesul public, ca şi cel naţional de altfel, în România nu mai există de multă vreme, el fiind înlocuit cu interesul personal, politic sau de gaşcă. Este ca şi cum ai acuza pe cineva că a braconat dinozauri.

Având în vedere toate acestea, primii între seceraşii şi ciocănarii ţării sunt îndreptăţiţi să urle, după cum urmează: Ion „Ilici” Iliescu: „Procuratura se comportă într-o manieră abuzivă!”; Adrian „nepotul mătuşii Tamara” Năstase: „Dacă PSD nu reacţionează nici acum, este un partid de mămăligă!”; Victor „Titulescu-Guevara” Ponta: „Şedinţa PSD de luni o facem în faţă la DNA!”; şi, cu voia dumneavoastră, Marean „Goagăl” Vanghelie, care nu ţipă, are apăsări existenţiale: „Ce se întâmplă dacă se va dovedi că e nevinovat?” Şi dacă se va dovedi că Nicolescu care este, este vinovat, maestre Marean? Se cheamă, cumva, că aţi mâncat rahat cu polonicul cel mare?

Însă până ce vom afla dacă este sau nu vinovat Nicolescu, adică peste ani şi ani, seceraşii şi ciocănarii continuă să arunce de zor rahat în ventilator. Acestea fiind zise, „Jos Băsescu!”

Acest articol a fost publicat în Băga-mi-aș votul! și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Seceraşii şi ciocănarii ies la lupta cea mare

  1. Dan zice:

    Tare comentariul!

  2. ErRon zice:

    N-avusei rabdare sa vizionez „scenele” atat de terifiante ale introducerii omului in ambulanta, declaratiile vecinilor, prietenilor si a tutulor oamenilor de bine care-l cunosc pe acela.
    Da’am auzit cum ca si nevasta-sa a avut nevoie de ingrijiri medicale, si parca si careva dintre copii!
    Ce mai, o familie distrusa!
    Doctori, asistente si ambulanta cheltuind energie, cunostinte si benzina de-a moaca!
    Despre Bradisteanu nu stiu deloc ce sa zic.
    In urma cu 20 de ani a operat-o pe o matusa la Targu-Mures, redandu-i viata.
    Dar am auzit ceva zvonuri cum ca ar fi implicat in deturnare de fonduri, de cand a ajuns mare sef pe la Bucuresti.
    Sunt lucruri pe care nu stiu cum sa le cataloghez, logica si bunul meu simt nu le gasesc nici o explicatie!
    Si, e emotionant cum sar toti pesedeii in apararea omului, persoane care mai de care mai „intacte” si imaculate!

  3. Dan zice:

    Bradisteanu s-a politrucizat, din pacate, pe vremea lui Ilici!

  4. Securistu'_din_servici' zice:

    Ghici cine-i bagat pana la gat si in tentativa de vanzare a „ARO” Campulung Muscel, catre firma Crosslander? Spaga ceruta a fost mult prea mare, asa ca… au plecat americanii!

  5. Domnul Goe zice:

    Eu am citit invers materialele. Primul pe cel cu tiganii cu drogurile si interventia in forta si salutara a tigancilor si dupa aia despre interventia blegos bolnavicioasa a familiei dlui Niculescu si PSD, dar la fel de salutara.
    In ambele cazuri autoritatile s-au retras cu coada intre picioare si cu o uimire vinovata pe fata.
    De aici pot sa trag concluzia ca toti cercetatii se poarta ca tiganii si toti anchetatorii au ceva pe constiinta.Ceva nu-i cusher aici.Ce o fi oare?i-am incurcat pe unii cu altii?Cine ataca si cine se apara in ambele cazuri?

    • Sare'n Ochi zice:

      da, exact asa este: anchetatii se poarta ca tiganii, anchetatorii au ceva pe constiinta (ma rog, intai trebuie sa-si gaseasaca constiinta) si anume:
      1. stiu ca in trecutul nu prea indepartat au executat abuzuri in contra legii, fie la comanda politica, fie in propriul interes (pe blog este un material care descrie „Cooperativa” din justitie);
      2. se caca pe ei de frica ca pierd „portocaliii” puterea si vin ceilalti la putere – ori pe „ceilalti” ii stiu ca pe o brezaie – nu degeaba s-a sinucis procurorul Panait sub privirile impasibile ale „amicului” Victor Ponta.

  6. hoinarnet zice:

    Mai tine minte cineva cazul deputatului PSD Gabriel Bivolaru?
    Cel care a fraudat BRD-ul cu echivalentul a cincizeci de milioane de dolari?
    Pe atunci, in timpul anchetei,in semn de solidaritate l-au insotit,la audierile de la Parchetul General,nume sonore din PSD!

    Horia Radu Patapievici scria in Revista 22 din 21 aprilie 2004:”A devenit notorie, ca un simbol al simbiozei intre infractiune si politica, imaginea conducerii PDSR insotindu-l pe Gabriel Bivolaru pe drumul spre Parchetul General: Adrian Nastase, Miron Mitrea, Viorel Hrebenciuc, Dan Ioan Popescu, Dan Matei Agathon au aratat atunci opiniei publice ca partidul nu isi abandoneaza infractorii.”

    Gestul lor nu a influentat cu nimic mersul Justitiei.

    Bivolaru a fost condamnat la cinci ani de inchisoare si a iesit,inainte de termen, pentru buna purtare, dupa o mie de zile. Acum nu mai vrea sa auda de politica.

    Azi, 27 ianuarie 2011, mare valva pe posturile de televiziune: Presedintele Consiliului judetean Arges, Constantin Nicolescu,acuzat pentru luare de mita, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.
    La aflarea vestii, omul face un infract.

    Mi-am adus aminte de atitudinea lui Gigi Becali,cand se afla intr-o situatie oarecum asemanatoare.
    Si cazul de fata a lui Constantin Nicolescu, analizat pe toate fetele,disecat,cu imagini reluate la infinit, o sa-l uitam!

    Atitudinea lui Becali,insa, ramane!

    Mai multe informatii pe linkul
    http://brasovean2008.blogspot.com/2011/01/arestarea-presedintelui-cj-arges.html

  7. snapshot zice:

    da si rotulanii (patella-nii) ies pe sticla lor la lupta cea mare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.