Băsescu! Te ia mama dracului!

de Ștefan Ciocan

Mos Teaca zice c-a slujit Patria - de fapt s-a folosit de fiii ei ca de niște slugi și numai în propriu-i interes...

„Ciuliţi mă urechile şi băgaţi la cap! De azi eu sunt tata vostru. Cine mă supără îl ia mama dracului! Aţi înţeles? Ai înţeles mă râtane…ăla de acolo cu urechile clăpăuge?”, zise lent major Ghimboaşă privind superior la recruţii speriaţi, tocmai veniţi în unitate. De când a terminat şcoala militară, ziua în care veneau recruţii era preferata lui. Îi plăcea să-i vadă pe viitorii „intelectuali” – cum îi numea el pe terişti (TR – termen redus) – umili, cu cheliile strălucitoare şi speriaţi, în faţa lui, a fostului porcar ajuns ofiţer în Armata Română, pe criteriu de dosar de cadre. Zeci de astfel de zile a savurat Ghimboaşă în lunga sa carieră până la pensie. Perioada de instrucţie, până la depunerea jurământului îl enerva. Comod din fire, nu-i plăcea să se deplaseze la poligon, nici măcar cu maşina, iar în luna aceea de instrucţie nu se putea lipi la „ce’ profit”. Însă ziua jurământului îi lumina fruntea lui Ghimboaşă. Începea sezonul permisiilor. „De unde eşti soldat? Ia zi ce se face pe acolo pe la voi? Ţuică, cârnaţi, ceva vinişor?! Ia du-te tu cinci zile acasă şi vezi ce tradiţii culinare aveţi pe acolo?” Soldatul înţelegea „aluzia”, doar era viitor intelectual şi când se întorcea din permisie nu uita să treacă, în drum spre unitate, şi pe acasă pe la tov. lent major Ghimboaşă, al cărui frigider se umplea cu fel şi fel de bunătăţi de la şunca de porc la cârnaţii de Pleşcoi şi virşli de Brad. Ca să nu mai vorbim de cămara apevistului, doldora de damigene şi sticle cu licori distilate sau vinuri din toate colţurile ţării. Cu cinci-şase soldaţi, lăsaţi în permisie pe săptămână, lent major Ghimboaşă îşi asigura „raţia” de mâncare, pentru el şi rudele apropiate. Ca să nu mai vorbim de băutură. Singurul efort pe care trebuia să-l facă era să se prezinte în fiecare zi la unitate. Şi, din când în când, să mai împartă cu comandantul sau cu şeful de stat major plocoanele primite de la „fraierul de soldat”. Dar să nu credă cineva că deplasarea la serviciu era aşa, degeaba. Maşinile unităţii, de obicei cu motoare puternice, toate pe benzină, consumau foarte mult carburant. Şi circulau, pe hârtie, mai ceva ca transportul în comun. Atâta doar că, benzina consumată în acte ajungea, cu canistre cu tot, în boxa de la subsolul blocului lui Ghimboaşă.

„Soldat! Care eşti mă de la ţară? Voi cinci, veniţi cu mine! O săptămână plecaţi acasă, în permisie. Dar luna viitoare. Până atunci, mergeţi voi la soacră-mea acasă şi săpaţi grădina. Mă, să nu am reclamaţii de pe urma voastră că vă ia mama dracului!” Şi săpau săracii soldaţi, doar patria trebuia apărată cu sapa în mână, aşa juraseră pe drapel. Nu puteau comenta nimic, pentru că aidoma lui Ghimboaşă, majoritatea ofiţerilor făceau la fel. Care avea de zugrăvit apartamentul, care de construit casa, care de făcut ceva anexe gospodăreşti, şi soldatul român se transforma, din apărător al patriei, în valet personal al apevistului indiferent de grad, de la sergentul major până la generalul de armată. Altfel, îl lua mama dracului.

Ce s-a întâmplat cu Ghimboaşă de-a lungul anilor? Chiar sunteţi curioşi? Păi a ajuns colonel, în ultimele şase luni de activitate, comandant de regiment, a luat 200 de milioane de lei vechi plăţi compensatorii la pensionare şi o pensie în concordanţă cu veniturile pe ultimele şase luni, de vreo 80 de milioane. Şi l-am văzut recent huiduindu-l pe Băsescu, pentru că i-a fost redusă pensia, pe care cu atâta trudă a dobândit-o la „doar” 35 de milioane.

P.S.: Îmi cer scuze de la acele cadre ale armatei române, nu multe la număr, care au purtat cu demnitate uniforma militară şi au respectat cu sfinţenie atât jurământul militar, cât şi regulamentele acestei nobile meserii.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Țara bizonului liniștit și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la Băsescu! Te ia mama dracului!

  1. Securistu'_din_servici' zice:

    Trist, dar adevarat! L-ai uitat pe Ghimboasa, cand manca gratis, sau pe bani marunti si bine de tot la popota, cand se imbraca si incalta, tot moca, ori cand mergea la „tratament” in statiunile patriei, pe banii statului, ca era „ruginit” de instructia facuta tilicarilor.(racanii trupelor de secu’)

  2. Sare'n Ochi zice:

    Cred ca cea mai sinistra perioada a Armatei romane este cea in care a fost folosita din plin numai pentru „angajamentul” in economia nationala: minerit, constructii, agricultura. Cati copii au fost nenorociti, imbolnaviti, umiliti, deformati psihic si fizic in acea perioada, este bine sa ne aducem aminte. Chiar astept „amintiri” – dau o bere pentru fiecare amintire :).
    Hai, ca prima bere mi-o dau mie: am „zugravit” un dormitor de companie (150 de paturi!) cu pamatuful de barbierit pe post de „bidinea” si o cutie de conserve la brau pe post de „galeata”. Eram „pedepsit” (intelectualul naibii!) – asa ca timp de 10 zile am muncit, de la tavan, pana la dungile cu vopsea de ulei de pe podele care delimitau „intervalele”, pazit si batjocorit ca un internat dintr-un lagar de munca (in fond, tuns chilug chiar aratam ca unul) pe tot parcursul misiunii. Trebuia sa urc si sa cobor, des, sa umplu „galeata”, o scara de zugrav de 5 m (tavanul era cam pe la 5,5 m – „dormitorul” fusese grajd regal, iar eu „serveam Patria” la Regimentul de Garda Bucuresti pe soseaua Ho si Min). Aia care-mi dadeau ordine ma puneau s-o fac in pas alergator (incercati sa va inchipuiti scena) si cand nu le convenea, faceam „bomba”, „pas de defilare pe cuier” (da, ma catarau idiotii pe cuier – avea o platforma din lemn de-asupra), „luna cu lama la wc – si erau buzi turcesti”, „luam Metroul” (adica plimbam valiza pe sub paturi si scoteam capul pe intervale sa anunt statiile de metrou si „peronul pe partea dreapta/stanga”) samd. Era atata de frig in „dormitor” ca ingheta apa in canile de tabla. Aveam o singura pereche de bocanci care luau apa instant – trebuia sa dorm cu ei sub perna sa-i am uscati dimineata. Am curatat munti de cartofi, am vaxuit kilometri de bocanci, nopti de-a randul. Am incasat pumni in cap si-am dat si eu – dar nu cu sporul haitei. Vorba aceea: ceea ce nu te omoara, te intareste. Oricum, din punctul meu de vedere, perioada de stagiu militar o consider un furt din viata mea – puscarie facuta in mod nemotivat (avand in vedere sarma ghimpata care inconjurau toate perimetrele militare – sa nu fugim noi, militarii in termen, nu sa nu intre dusmanul!). Dupa 3 luni, cand am iesit prima data din unitate de capul meu, era sa ma calce masina – nu mai stiam sa umblu decat daca mi se dadea comanda: „stang-stang, stang-drept-stangul! staai! ‘nainteee ‘ars”! A trebuit sa-mi dau comenzi in gand sa pot ajunge unde mi-am propus. Dupa 3 luni nu mai stiam sa citesc decat cu litere mari de tipar. Am primit o scrisoare de la mama si-am plans langa ea ca nu mai stiam „deslusi” literele scrise de mana – si mama facuse caligrafie la viata ei, nu ca mine… Sa ma mai mir ca o parte dintre militarii de cariera s-au complacut in indobitocire?

    • superb articolul, impresionante cele redate în comentariu.

    • CJ-07-CFR zice:

      Va salut cu respect,
      Hai Liberare!
      Am servit patria la Lugoj („Artilerie”). Pifan/pufan cu doua randuri de veterani, sa am de unde sa-mi aleg victimele. Ca un „intelectualul naibii!” (absolvent de liceu agricol) ce eram, nu puteam sta deoparte de activitatile derulate inainte de stingere si – mai ales – in loc de stingere: WC + periuta, conducere auto pe sub paturi + valiza, masurat de scule + oua (concursul „Floarea din gradina”), mersul cu „telecabina” (masca lor + fata ta) etc. Si totusi de cele mai multe ori, am stat! Deoparte. Din momentul in care am devenit Luceafar incontestabil, mi s-a luat din mana periuta de dinti si mi s-a pus pixul. Am scris zeci de scrisori de dragoste unor femei/fete pe care nu le-am vazut niciodata, raspunzand pur si simplu la scrisorile primite de veterani. Pe unele le-am facut sa se indragosteasca lulea de idiot. „N-am banuit niciodata ca sub masca ta indiferenta se ascunde atata sentiment”, scria una… Am ars rapid etapele si m-am infipt caligraf la secretarul PCR, caruia-i copiam nopti intregi discursuri ceausiste intr-un caiet caruia nu-i gasesc nici acum rostul.
      Cand am iesit prima (si singura) data in oras, dupa ce am depus Juramantul sa culeg mult porumb si sa apar tara de straja ei, am ramas trei ore intepenit cu nasul in vitrina unei mezelarii. Era prima data dupa 5-6 ani cand vedeam un magazin de carne si preparate inchis CU MARFA IN EL!!! A fost ziua cand am dat cu ochii de Occident. La inapoierea in unitate am sarit gardul, ca aveam la mine o sticla de 1L de tuica de prune bistrite care n-avea sanse sa treaca de control. Dupa cinci pasi dincolo de gard m-au asaltat veteranii, mi-au luat sticla, au postalit-o, s-au facut pleazana (Giurgiu, Teleorman, Ilfov) si s-au batut toata noaptea cu aia de la „diribau”, cu rangile. Vreo 3-4 au ajuns la spital. Pe mine m-a „scos” Partidul, fie-i numele scris cu majuscula, trazni-l-as!
      Instructia militara era lunga, deoarece randurile de porumb din Banat sunt kilometrice. Intrai dimineata, ieseai seara.
      La alarme faceam taras prin noroi. Intr-o seara am gasit 100 lei tarandu-ma prin iarba pamantoasa. Erau bani in acele vremuri! Din seara aia am asteptat cu drag alarmele…
      Jucam fotbal cu doi tenisi de stangul si faceam instructie cu bocanci care luau apa (ramasi de la Victor, probabil).
      Cand am fost pusi sa pazim poligonul de tragere de noapte era prea frig pana si in mijlocul capitei imense de fan in care ne-am refugiat, asa ca am mai mers 3 kilometri pana in crasma satului invecinat. N-au impuscat pe nimeni, deci am aparat bine…
      N-am apucat sa ma fac mare, sa devin veteran. Soarta a fost cruda cu mine si m-a clasat dupa 6 luni, pe motiv de hepatita. La plecarea spre casa, imbracat civil, am defilat prin fata viitorilor fosti colegi de arme agricole si mi-am retinut cu greu lacrimile. Atunci l-am inteles pe Napoleon in Bunaparte… Mi se ruina o cariera fabuloasa si eram galben-icteric de suparare. Peste cativa ani puteam sa fiu si eu la Unire, sa-i strig cateva huiduieli de mama presedintelui Antonescu…

      • NeverMore zice:

        🙂 excelent scris! Am ras cu lacrimi, desi nu era cazul. Deci, galben ca lamaia si cariera ruinata – practic te puteau duce la manifestatiile la care veneau reprezentantii Marelui Popor Chinez! Eu am gustat ceea ce se chema „coniace”. Ne puneau pe un rand cu mana dreapta in fata cu degetele adunate in cupa sus. Veteranul, invariabil di Moldova sau judetul agricol Ilfov, parca acolo i-a tunat pe toti tembelii Patriei, trecea prin fata noastra si ne intreba: ce servesti „biba”? Ce sa-ti torn in pahar? Si ziceai: un coniac, o sampanie, o bere samd. Si idiotul de plezenea cu paftaua peste degete. „Vai, ai rasturnat paharul”, zicea, daca-ti scuturai mana si-ti sugeai degetele de durere. „Sa-ti mai torn un pahar, tre’ sa bei in sanatatea veteranului”. Si iara „jart”! Pana te obisnuiai cu durerea si nu „varsai” paharul. Apoi trebuia sa zici: „In sanatatea Dumneavoastra Tovarasul Veteran”, sa se simta majusculele, si sa mimezi ca bei.
        Si eu am fos furier de companie si scriam tot felul de idiotenii, caligrafic, intr-un caiet al carui rost nici eu nu l-am priceput.

  3. TANO zice:

    ARTICOL DE NOTA 10.asemantor cu acest caz este un vecin de-al meu. individul a fost ofiter-pompier. apartamentul a fost renovat de militari, (mai nou de servant-pompierul angajat cu carte de munca) fatada la fel. cand i se termina frigiderul, pleca in control pe la magazine si baruri si individul se intorcea cu sarsanalele pline, fiindca taia amenda cea mai mica prevazuta de lege

  4. Sare'n Ochi zice:

    🙂 clar trebuie sa dau niste beri! dar numai atatea amintiri din armata exista?

  5. ary zice:

    trei sferturi din cadrele militare erau niste nenorociti,si care pareau ca sint pe problema. le era frica de regimul in care traiau nu ca ii durea pe ei prin cot de tara,si ptr voi soldateii mare era durerea ca va dadea ordine niste inculti ,niste betivi,curvari,stiu cazul am avut in familie un nenorocit care acuma este ultimul om,dar daca s-ar facea o analiza la cei care au huiduit la imnul tarii ,trebuie sa fii nebun sa nu-ti asculti imnul tarii,ati descoperi ca toti au copii,nepoti bugetari,au mincat ei o piine alba pe nemuncite si mai maninca dupa ei doua generatii,in rest frumos articolul,acum va amuzati si atunci erati speriati de cei care cica ne aparau tara.

  6. Andrei zice:

    Ce surpriza placuta sa-l regasesc pe Stefan Ciocan in blogosfera.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.