Frustrarea (care este) naşte progres

Grogore Alexandru Ghica

Acum o sută cincizecişiceva de ani, sătul să mai plătească pentru crailâcurile mai tânărului C.A. Rosetti, domnitorul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, a emis o „Condică Poliţienească”, document prin care a reglementat atribuţiile şi organizarea primei structuri centralizate cu activităţi poliţieneşti („Înalta” şi „obişnuita” poliţie), şi, pentru a se arăta cine-i domn şi cine slujbaş, s-a reglementat tonsura standard a viitorilor poliţişti. Rosetti, obişnuit să chefuie din greu pe banii domnitorului, a avut neplăcuta surpriză ca, într-o zi, exact când nu pentru băutură, taraf şi femei îi trebuiau banii, să fie refuzat la plata datoriilor. Refuzul era un moft al domnitorului, dar a fost tratat cu frustrare. Printre obligaţiile de serviciu ale lui Rosetti era şi aceea de a însoţi călare caleaşca domnitorului. Pentru a atrage atenţia domnitorului, personajul şi-a decupat fundul pantalonilor. Călărind fără nimic pe dedesubt, de câte ori îl sălta calul în şa, îşi prezenta dosul simandicoasei feţe… A doua zi Ghica l-a numit şeful poliţiei la Galaţi. Şi cum trebuia să-l şi usture avansarea, proaspătului avansat i s-a ordonat să se radă pe cap. Ăsta da motiv de frustrare, motiv de viaţă irosită/ratată ce nu-şi mai găseşte rostul decât în lucruri mărunte…

Acum despre viaţa lui Rosetti eu nu ştiu prea multe, nu ştiu, de exemplu, dacă şi-o fi luat “bac“-ul la Iaşi la “scluptură“, nu ştiu dacă a avut vreun bunic şef peste vreun judeţ din partea stăpânirii de atunci (care bunic să fi considerat că-i bine să se execute întocmai şi la timp dacă i s-ar fi ordonat, de către stăpînire, să împartă poporului din subordine plumbi în loc de pâine – cum, din păcate, mai sunt unii prin politică şi jurnalele de azi), dar ştiu că s-a conformat ordinului dat şi s-a ras pe cap. Dar era el sluga stăpânului său, dar, de la sine în jos era, totuşi, şef. Aşa că le-a ordonat tuturor subordonaţilor să-i urmeze exemplul. Chiar şi pe vremea aceea ordinul se executa, nu se discuta. Să trăiţi!

Bun, şi ce învăţăminte să tragem din toată povestea asta? Că la noi, la România, este bine să-ţi arăţi fundul şefului pentru a fi avansat? Parcă era invers…

Acest articol a fost publicat în Un castravete, dom' Profesor și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.