Băsescu, javră mincinoasă*

de Adrian Demian-Groza (material preluat din Ziua de Cluj)

Teza 1: Forţa opoziţiei unite este mai mare decât cea a fiecărui partid pe cont propriu. În principiu, toate exemplele anterioare ne-au arătat că teza se susţine integral înaintea şi în timpul alegerilor, dar postelectoral săbiile în aceeaşi teacă nu se suportă.

Explicaţia este simplă: pragmatic vorbind, interesul tuturor părţilor care compun alianţa este dărâmarea puterii de la acea dată, iar energiile cumulate ale actorilor sunt cheia succesului. Interesul postelectoral îşi pierde orice legătură cu cele întâmplate în campanie, fie că se referă la prieteniile politice care păreau mai sudate decât oricând, fie la programele măreţe pe care partidele le recitaseră pe dinafară până mai ieri. Pur şi simplu – iar asta tot experienţa ne-a arătat-o – oamenii se văd cu sacii în căruţă şi acţionează după cheful teşcherelelor proprii sau ale sponsorilor politici. Şi încă ceva: forţa unei alianţe stă în hârtia semnată împreună de şefii partidelor care o compun. Destrămarea unei alianţe parafate la tribunal înainte de alegeri este prea costisitoare de oricare parte, indiferent cât de tare şi-ar dori liderii să se ciomăgească pe la colţuri. Cu cât sunt mai mari tensiunile acumulate preelectoral, înjurând printre dinţi, în pumni, de teamă să nu răzbată scandalul prin presă, cu atât mai zgomotoasă va fi cearta dintre parteneri, după ce vor fi ajuns la putere.

Teza 2: O alianţă construită în jurul unui mesaj negativ are şanse mai mari să trăiască până la alegeri decât dacă s-ar coagula în jurul unui proiect constructiv. Duşmanul comun, Traian Băsescu, s-a dovedit de fiecare dată redutabil în confruntările electorale, iar bătăliile cu actualul preşedinte au lăsat taberele adverse pustiite, cu unii răniţi care se smiorcăie şi acum pe la televizor şi îşi ling, impudic, rănile în public. De altfel, privind peisajul partidelor româneşti din acest moment, pare că singurul vector de unitate conjuncturală între blocurile politice este forţa de reacţiune la un factor extern perceput drept agresiv. Iar dl Băsescu are toate caracteristicile unui duşman mitologic perfect pentru opozanţi. Problema este că toată tărăşenia cu « marea alianţă » nu are în background un program politic, ci doar unul electoral. Totul se creează privind cu coada ochiului spre Cotroceni, toţi se raportează la preşedinte ca la un Mefisto, pentru a-şi evidenţia, prin contrast, albeţea dinţilor, nimic nu se construieşte, totul merită dărâmat, ca într-un joc videocratic de-a Sodoma şi Gomora. Jucătorii şi-or fi făcut calculele şi şi-or fi spus că scenariul a funcţionat de minune pentru outsideri de fiecare dată. Totuşi, absenteismul la urne, în creştere la ultimele scrutine, dovedeşte că populaţia s-a cam plictisit de paradigma aceasta reducţionistă şi vrea să audă altceva. Prin urmare, oricât ar fi de comodă postura opoziţiei de tip Gică Contra, s-ar putea ca, dacă electoratul nu va reuşi să întrezărească urmele unei construcţii trainice, măcar pe durata unui mandat întreg, surprizele neplăcute pentru aliaţi să nu întârzie.

Teza 3: Raportarea românilor la timpul istoriei se învaţă la televizor.

Dl profesor de istorie Crin Antonescu ne povăţuieşte să lăsăm dracului trecutul şi să privim la prezentul mizerabil şi la viitorul condiţionat-luminos, albindu-l dintr-o scuturare de zuluf pe noul său aliat. Dl Antonescu le impune subordonaţilor săi din partid să îşi selecteze atent amintirile, de pildă dna Săftoiu să nu uite lângă ce securist şi-a pierdut tinereţile profesionale înainte de a fi recuperată de PNL, spre mântuirea sufletului său politic. Deodată cu dna Săftoiu, toţi votanţii şi simpatizanţii liberali vor uita la comandă cine erau şi ce vroiau de la viaţă un J. S. Mill, un Fr. Hayek, nişte Brătieni, fiind de acord că nu există liberali mai de soi decât cei care şi-au clădit în 20 de ani imperii economice şi mediatice care i-ar face pe cei de mai sus să plece capetele ruşinaţi în faţa mostrelor de conduită liberală tip Voiculescu sau Patriciu. Ceea ce a uitat demult dl Antonescu este că votantul liberal are credinţe şi valori, e nefericit pentru că îşi pune întrebări, gândeşte şi se îndoieşte, abia apoi investeşte încredere, compară, abia apoi alege, şi, mai ales, nu-şi pierde minţile după cum îi dictează şeful partidului pe care l-a votat data trecută. Aşa încât toţi ţuţerii pe care şi i-a cultivat dl Antonescu în ultimii doi ani, de când e preşedintele partidului, şi-ar face un bine să se uite o clipă în oglindă: puţini şi-ar întâlni privirea, coloana vertebrală le-ar îndrepta-o spre şosete, puţini şi-ar zări un muşchi zvâcnind pe faţă când, mecanic şi deloc în spirit liberal, ar repeta « Da, şefu’! »

(Citiți continuare, că merită, pe: http://www.ziuadecj.ro/editorial/basescu-javra-mincinoasa–58687.html)

Am decis să promovez acest material la sugestia colegului de blog Dan Ielciu. I-am zis că am să citesc și am să apreciez. Și chiar am ce aprecia. Materialul deschide calea discuțiilor necesare limpezirii atitudinii partidelor politice din România față de electorat – să nu ne mai ia drept proștii țării, mai pe scurt zis -, precum și al limpezirii poziției celor cu drept de vot față de oferta politică – să nu mai stăm ascunși în ziua votului după fumul de la grătare apoi să ne plângem că nu avem alternativă. Avem, pe de o parte, divorțul, de necontestat, dintre valorile pe care oamenii politici le clamează și ceea ce fac în realitate. De cealaltă parte avem o opinie publică din ce în ce mai resemnată să constate că există această ruptură/fractură: că una se zice în timpul campaniilor electorale și altceva se face după aceea. O opinie publică sătulă de faptul că oamenii politici nu mai trăiesc după campania electorală decât din scuze. De ce este necesar ca opinia publică să înțeleagă și, mai ales, să accepte, ca pe un dat, faptul că politicienii fac, în scop electoral, niște afirmații pe care nu le vor aplica/finaliza niciodată? Resemnarea nu este o soluție. Nu este o soluție să tot afirmi: toți politicienii sunt la fel, toți fură nu ai ce le face. Nu așa-i scoatem la suprafață/promovăm pe cei integri. Fără o presiune civică asupra partidelor, acestea nu se vor “civiliza” niciodată. Victor Lungu)

Acest articol a fost publicat în Politichie de mărgăritar și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Băsescu, javră mincinoasă*

  1. ela zice:

    Felicitari si tie ,si autorului!

  2. Victor:

    « să nu mai stăm ascunși în ziua votului după fumul de la grătare apoi să ne plângem că nu avem alternativă »

    eu nu sunt de acord.
    dacă „toți politicienii sunt la fel, toți fură”, în ziua votului chiar nu rezolvi nimic.
    poți rezolva ceva doar în intervalul (de 4 ani sau câți or fi) dintre alegeri.
    e greșit să focalizăm chestiunea electorală, cea administrativă ar trebui să ne preocupe.
    ar trebui să ne intereseze nu politicianul (candidatul la o funcție administrativă), ci managerul (cel care chiar are funcția respectivă).

    dacă românul acceptă, pe parcursul mandatului, ca demnitarul să fie mai presus de lege, puțin contează pe cine votează după aceea: sigur votează un individ care își dorește să fie mai presus de lege.

    • Sare'n Ochi zice:

      De aceea a si avut succes referendumul pentru uninominal. De aceea „politicienii” prefera acum sa-ncerce sa-ntoarca votul inapoi pe liste. Eu de cativa ani militez pe un discurs al politicianului de tip „show me the money”. Adica-mi face promisiuni si eu ii cer sa-mi arate dinainte de a-l vota cu ce bani si ce resurse se va tine de aceler promisiuni. Cred ca aceasta-i presiunea care se poate pune pe clasa politica – sa ne arate banii. Plus vezi ce-am scris la materialul despre partidele politice ca generatoare de coruptie.

    • Sare'n Ochi zice:

      In ce priveste ziua votului, eu zic ca este bine sa fii prezent chiar daca iti anulezi votul. Altfel clasa politica are impresia ca discuta numai cu cei 40-44% dintre cetatenii cu drept de vot care se prezinta la alegeri. Ori structura pe categorii a acelor cetateni nu da nici o sansa politicienilor dornici de schimbare: scazand membri de partid, raman doar pensionari, functionari si asistati social. Cu ei ce fel de reforme vrei sa aplici? Punand presiune pe partide pana in campanie, in sensul celor discutate/afirmate mai sus si aratand, in ziua votului, ca exista o societate interesata de vot, dar scarbita de actuala clasa politica, putem sa aratam ca orice schimbare este bine venita, ca orice miscare noua, cu fete noi, are sanse de preluare a puterii. Gandeste-te ca atragi in acest joc „de-a votul” inca 10-20% din electorat – iaca ai un nou partid care sa puna presiune pe cele vechi, osificate in suficienta liderilor si a intereselor personale. Ce zici?

      • nici cu asta nu sunt de acord.
        dar nu pot explica aici de ce:
        1. ar fi nevoie de prea mult spațiu (și timp de scris).
        2. s-ar putea înțelege, total greșit, că te acuz pe tine de ceea ce combat eu.

        în fine, așa, pe scurt, cu riscul să nu mi se înțeleagă deloc ideea și raționamentul:
        a vota înseamnă a stabili cine să fie manager (să administreze o activitate), nu a hotărî cine să aibe un rang social înalt (și privilegii).
        din păcate, românul (și nu numai) chiar asta face: alege cine să aibă acel rang.

        dacă eu nu merg la vot, semnificația este asta:
        sunt în postura de a stabili (împreună cu alții) cine să administreze o activitate.
        și, dintr-un motiv sau altul, prefer să nu mă pronunț.

        în acest caz, reperul meu este funcția, activitatea aceea administrativă (și nu omul care s-o realizeze):
        dacă prefer s-o facă X, merg la vot și spun acest lucru;
        dacă nu prefer s-o facă nimeni anume, îi las pe alții să decidă, iar eu stau acasă.

        dacă merg la vot pentru a „le da peste nas tuturor politicienilor”, pentru a mă arăta scârbit de acei inși, semnificația este diferită:
        sunt în postura de a stabili cine să aibă un rang înalt și să fie privilegiat, cine să fie mai presus de mine și restul cetățenilor simpli.
        și, pentru că am o părere negativă față de toți candidații, dau de știre că doresc ca niciul dintre ei să nu fie mai presus de mine și de cei ca mine.

        în acest caz, reperul meu este omul (nu funcția/activitatea):
        dacă prefer ca X să fie mai presus de restul lumii, merg la vot și îl susțin pe X;
        dacă toți candidații sunt nașpa și nu merită să fie mai presus de restul lumii, merg la vot să spun acest lucru (anulându-mi votul).

        din cauza asta eu sunt un suporter al absenței de la vot, atunci când n-ai nicio preferință între candidați.

        • Sare'n Ochi zice:

          Deci alegi sa nu existi. Te rog mai citeste o data ceea ce am scris. Tu nu lasi nici unui politician care citeste structura prezentei la vot posibilitatea sa aleaga. Care este dorinta politicianului? Sa ajunga la putere – este meseria sa, este modul prin care duce acasa o paine. Pune problema in felul urmator: in loc de politician ai un om cu un magazin de desuuri. El stie clar ca la el in magazin nu intra decat leliute de peste 70 de ani. Ce va face el: le va vinde (se va aproviziona cu) chiloti tanga, ca asa este in „trend”, sau se va adapta si va vinde numai „parasute”? Tu ce ai face. Politicianul se uita pe structura prezentei la vot, si crede-ma stiu ca asta este: oameni de stanga, ca nevoi si va adopta un discurs de stat asistential. Prezentandu-te la vot si anulandu-ti votul, ii dai un semnal ca existi, ca poate sa te bage in seama, ca votul tau il poate duce la castigarea alegerilor. Asta spun eu. De aceea sunt pentru prezenta la vot – pentru a arata ca exista oameni interesati de soarta lor, dar total neinteresati de actuala clasa politica. Neprezentandu-te la vot, din pacate, girezi actuala clasa politica – o lasi sa se complaca in suficienta ei.
          Deci: sunt total de acord cu ultima ta fraza, total in dezacord cu penultima 🙂
          Si pentru mine reperul este omul capabil sa fie manager (de aceea si sustin discursul de genul „arata-mi banii”) – de aceea doresc un vot uninominal pur si pentru obligativitatea prezentei la vot – sa fie o indatorire civica (macar).
          Si, inca o data afirma, sunt de acord cu partea care priveste managerul, nu functia – partea cu functia este o reminescenta a nevoii de „tatuc” cu care am ramas dupa atatea dictaturi.
          APROPS, zici ca ai avea nevoie de mai mult spatiu: scrie la tine pe blog toata ideea si o preiau la mine pe blog. Comentez la tine, comenteaza si altii la mine. In fond aceasta este ideea: cea a comunicarii/discutiei – sigur ne iese macar de o idee 🙂

      • nu, nu, nu aleg să nu exist.
        ci aleg să fiu atent la ce, nu la cine.
        pentru mine e important ce face ocupantul unei funcții, nu cine ocupă acea funcție.
        iar acel „ce face” are loc pe parcursul mandatului, nu la alegeri; la alegeri doar se stabilește cine să facă.

        indiferent cine este ocupantul funcției, eu am aceleași pretenții.
        indiferent dacă l-am votat sau nu, relația mea cu el trebuie să fie exact aceeași: a fost pus în acea funcție pentru a-mi satisface mie interesele (evident, nu mie personal, ci membrilor comunității).

        în altă ordine de idei:
        tot ce spui pe tema faptului că, prin prezența mea la vot, dau de știre ce aștept (stânga|dreapta), este corect.
        dar nu în România, pentru că aici, spre deosebire de lumea germanică:
        1. partidele sunt simple grupuri de interese, fără ideologie politică (cel mai clar exemplu este PD-L, partid de stânga-centru-dreapta) – nu există partide de stânga sau de dreapta, toate sunt „partide de sus” (sus cu orice preț, indiferent ce trebuie să declarăm pentru asta, cu cine trebuie să ne aliem ș.a.m.d.);
        2. cel care câștigă înțelege că lumea i-a dat dreptul să facă ce vrea: nu-l interesează părerea votanților decât pentru a-și configura discursul, așa cum ai spus, nu și pentru a-și concepe acțiunea administrativă.

        și, atenție!, punctul 2 este cu atât mai „tăios” cu cât votul este mai direct:
        cel ales direct, uninominal, se simte mai îndreptățit să acționeze după bunul plac decât cel ales pe o listă.

        concret:
        până acum, prezența la vot n-a spus absolut nimic despre dorințele cetățenilor cu privire la modul de administrare a țării.
        votanții au spus doar cu cine țin, ca la fotbal.
        – 2008 și 2009: anti-pro Băsescu.
        – 2004: anti-pro Năstase (e drept, atunci chiar a existat un element de politică economică, chestiunea cu rata unică a impozitului pe profit; totuși, a fost unul marginal, ceea ce a contat cu adevărat a fost opinia despre Năstase).
        – 2000: anti CDR (nu mai pun și „pro”, că n-a fost aproape nimeni); iar la al doilea tur de scrutin al prezidențialelor: pro|anti Vadim.
        – în anii ’90, mai ales la început, a existat un oarecare element politic (pro|anti comunism), dar acele vremuri au trecut; însă și atunci a contat foarte mult opinia despre o persoană [după mine, în anii ’90 s-a petrecut o ciudățenie: s-au confruntat electoral o tabără pro-Iliescu (interesată de persoane) și una anti-comunism (interesată de ideologii politice)].

        • Sare'n Ochi zice:

          Despre polarizarea alb-negru (a ma-tii – ba, pa ma-tii :)) existenta in Romania am scris (ai comentat pertinent la material – suntem de acord sub acest aspect).
          Deci (cu privire la rezolvarea pct. 2) – trebuie o lege clara, una care sa defineasca in mod clar cum este ales „alesul” si cum poate fi destituit de catre alegatori (vot uninominal, colegiu clar definit). De fapt ceea ce nu exista in Romania este responsabilitatea/responsabilizarea. Astea se fac prin lege si prin coercitia clara aplicata clar in cazul nerespectarii acesteia.
          Cu privire la pct. 1: Zi-mi: cum obligi partidele sa aiba ideologie daca nu exista masa de votanti care sa aiba o ideologie? 🙂
          Cum obligi partidele sa se raporteze la ceva cand tu refuzi sa participi la jocul democratic si nici macar nu vrei sa arati ca existi :)? Daca societatea civila nu pune presiune civica pe partide cum vezi tu rezolvarea problemei (sunt de acord cu critica si argumentatiile critice aduse – dar acestea nu tin loc de solutii)?
          Stii bine ca tot ce afirmi in raspunsul tau, am afirmat si eu. Diferenta este ca incerc sa schitez niste solutii. Schiteaza si tu niste solutii (nu critici :)).

      • da, în multe chestiuni suntem de acord.
        tocmai de aceea am zis, la un moment dat, că prefer să nu scriu aici, pentru a nu se înțelege (inclusiv de către tine) că sunt în opoziție cu tine 🙂

        acuma, în privința soluțiilor și criticilor:
        eu vorbesc despre chestiuni culturale, de mentalitate, care n-au soluții tehnice, procedurale.
        critic (adică descriu și evaluez, nu condamn!) populația, nu partidele.
        demnitarii sunt nașpa din simplul (?) motiv că populația le permite, și chiar le cere, să fie nașpa.
        așa cum spuneam înainte: populația alege cine să fie mai presus de lege, nu cine să rezolve problemele populației.
        pentru corectarea acestei probleme n-am soluții.
        singura „soluție” la îndemâna mea: să scriu și să vorbesc despre asta, pentru a pune câteva cărămizi micuțe la schimbarea atitudinii.
        cu riscul ca alții să spună că bat câmpii la greu.

      • uite o chestie, că ai răspuns la Ulise și sirenele, de la Madame Blogary.
        articolul acela NU este despre persoane, ci despre acțiuni – nu despre CINE, ci despre CE.
        ei bine, în acest moment, acel articol are 44 de voturi negative și 59 pozitive.
        cele pozitive n-am cum să știu cum se împart între oameni care au apreciat analiza și oameni care s-au bucurat că concluziile le pot fi defavorabile lui Antonescu & co.
        dar cele negative, cu siguranță, sunt toate ale unor oameni care s-au supărat că concluziile le pot fi defavorabile lui Antonescu & co.
        așadar: din 103 de păreri exprimate, 44 și o parte (posibil foarte mare) din celelalte 59, deci aș putea spune că mult mai mult de jumătate, dar poate chiar APROAPE TOATE, vizează modul în care „ies” niște oameni din acest articol.
        celor care au apăsat acolo pe butoane nu le pasă de „ce”, ci de „cine”.
        acești oameni se manifestă ca suporterii fanatici ai unei echipe de fotbal: în mod natural, fără discuție, ai noștri sunt buni, ai lor sunt răi.
        pe ei nu-i interesează ce face demnitarul (poate fi oricât de corupt), important este ca acel demnitar să fie „al lor”.
        ei nu votează cine să administreze ceva, să rezolve probleme, ci cine „ar merita” un statut mai înalt, aducător de privilegii.
        iar aceștia sunt dintre cei educați (doar își petrec timpul pe internet și citind bloguri) – la ce te poți aștepta din partea celor fără studii?!

        asta este ceea ce critic eu 🙂

        • Sare'n Ochi zice:

          „butoanele” de like/un-like nu cred ca sunt apasate in „favoarea” lui Crin Antonescu cat, mai degraba in defavoarea autorului, consilier al lui Traian Basescu – ura revarsata zilnic pe canalele mass media timp de 6 ani isi cam atinge scopul, din pacate. Uite, fa o experienta si intra pe bistrita online care ne preia materialele de pe Sare’n Ochi. Ai sa vezi ca din 100 – 200 de accesari exista doar 2-3 indivizi care (ma) injura visceral. Au incercat sa ajunga si pe aici, dar le-am retezat-o. Ce vreau sa zic cu asta am scris la materialul despre mitocanie si la cel despre aria uitarii care ni se tot canta. As adauga ca ura asta indusa nu este de lunga durata si tine doar de frustrare/pierdere personala. Pe Blogary, cei „pro” nu mai au de multa vreme simpatii/antipatii solide/ancorate/datorate persoanelor – chiar se incearca gasirea de solutii pentru a primeni cumva clasa politica. De aceea nu cred ca „pozitiv” inseamna musai „negativ” in dreptul lui Antonescu. In plus, liberalii pe care-i stiu eu nu sunt talibani – de aceea cred ca nici „negativ” nu contorizeaza „pozitiv” in dreptul lui Antonescu. Cred ca societatea civila are notiuni doctrinare mult mai bine definite decat clasa politica – osificata in mentalitatea Pile, Cunostinte, Relatii. Si de aici vin majoritatea „negativelor” la material, de la speranta ca se mai poate apara cumva (chiar si prin acel gest de punctare/depunctare) ceea ce unii inteleg ca ar fi doctrina liberala. 🙂 sau oi fi fiind eu inca prea increzator in oameni… Ca nu pot crede ca ar mai exista cineva care sa nu vada gaunosenia personajului Antonescu – modul in care executa (si-si executa) fostii „tovarasi de drum” numai sa realizeze alianta cu PC si PSD. Cat de „distrus” ar fi Traian Basescu, merita liberalii un asemenea tratament – echivalent propunerii lui Campeanu din 91-92: Majestatea Sa Regele Mihai – presedinte…
          Bun, citeste despre acelasi material in „ograda” realitatea.net: http://www.realitatea.net/lazaroiu-estimez-ca-alianta-psd-acd-ar-obtine-scor-agregat-de-maxim-40prc_790796_comentarii.html
          Ai sa vezi ca multi se manifesta „curajos” numai unde sunt lasati sa se manifesteze. In plus, sa nu uiti sa elimini „haitele” de postaci platiti ai partidelor – materialele postate pe net nu pot fi judecate dupa cum se manifesta cititorii. Inca de la primele „bloguri” ale ziarelor am experimentat modul de manipulare al intelesului unui material si deturnare al interesului cititorilor fata de acel material postat pe net. Din pacate, experimentele mele sunt folosite invers decat am vrut – eu am vrut sa atrag „atentia”, nu sa deschid „calea”…

  3. Pingback: Să zicem că ești un idiot. Și să zicem că ești membru al Parlamentului. Dar asta înseamnă deja că mă repet. (Mark Twain) | Sareinochi's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.