Unirea „împotriva”, nu „pentru”, sau unirea „pentru” „împotriva”

de Dan Ielciu

Ceea ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat: Antonescu şi Voiculescu se iau s-au luat cu acte în regulă. De-acum Alianţei de Centru Dreapta nu-i mai rămâne decât să aştepte să se hotărască PSD ca să se transforme în Alianţa de Centru Dreapta-Stânga. Mare sfârâială. Ce se va schimba? Nimic în afara faptului că dacă până acum au strigat „Jos Băsescu!” în concubinaj, de-acum vor striga cu certificat. Lăsând la oparte însoţirea cu Voiculescu, acest sinistru personaj care şi-a turnat până şi neamurile la Securitate, trist este că şi această alianţă, ca toate alianţele de după ’89 încoace este împotriva cuiva, îşi propune să dărâme ceva. Şi – cum altfel? – totul sub semnul interesului naţional.

Mânată de nobile idealuri naţionale, Convenţia Democrată a început prin a striga „Jos Iliescu!”, dar apoi s-au certat de la resurse şi au uitat total de nobilele idealuri naţionale în numele cărora strigau „Jos Iliescu!” La fel şi Alianţa D.A.: „Jos Năstase, jos PSD!”, că dacă nu vai de ea ţărişoară. Chiar aşa, vai de ea ţărişoară, dar nu din vina PSD ci dintr-a lor, căci le-a păsat mai mult de buzunarele lor decât de ţară.

Crede cineva că ăştia de-acum sunt mai breji? Eu, unul, nu! Să zicem că îl dau jos pe Băsescu şi vin la putere. În acel moment alianţa „împotriva” se va transforma în alianţa „pentru” guvernare, pentru ţară, ceea ce înseamnă că va fi doar o chestiune de timp până când vor apărea conflictele de interese şi vor începe să se sfâşie între ei de la bani şi pentru putere. Căci aşa suntem noi, românii, ne unim întotdeauna „împotriva”, niciodată „pentru”. Ba, să nu mint, ne unim şi „pentru”, dar numai ca să fim „împotriva”.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Politichie de mărgăritar și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Unirea „împotriva”, nu „pentru”, sau unirea „pentru” „împotriva”

  1. Domnul Goe zice:

    Din tot ce ai spus daca il dai factor comun pe jos, ramane situatia in care suntem.Ai facut o demonstratie matematica a traiului romanilor.Nu cred ca a mai reusit cineva pana acum.Restul sunt vorbe.

  2. Petru Clej zice:

    Îl propunem pe Raymond Luca lider al Partidului Naţional Liberal

    http://www.acum.tv/articol/23941

  3. Petru Clej zice:

    Stimate domnule Ielciu,

    Vă invit să colaborați la revista ACUM, http://www.acum.tv. Pentru detalii, vă rog să-mi scrieți pe adresa petru.clej@btinternet.com.

    Cu stimă

    Petru Clej

  4. Dan zice:

    Personal, cred ca vremea in care aceste aliante „impotriva” mai pot prinde la mase, a trecut. Macar atata efect au avut aliantele precedente. Sper.

  5. Pingback: Să zicem că ești un idiot. Și să zicem că ești membru al Parlamentului. Dar asta înseamnă deja că mă repet. (Mark Twain) | Sareinochi's Blog

Lasă un răspuns la Sare'n Ochi Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.