Despre cum s-au târât unii din 2010 în 2011

de Dan Ielciu

Domnu' Dan Voiculescu, decât să plătiţi cu bani grei crainici, moderatori, analişti, mai bine apelaţi la un instrument african de comunicare. Transmite permanent acelaşi lucru, este lung şi insuportabil de enervant, deci acoperă perfect spaţiul de emisie şi face un zgomot periculos pentru cine nu-l cunoaşte.

Mai întâi şi înainte de toate se cuvine să vă spun tuturor bun găsit în 2011 şi „La mulţi ani!”. Acum, dacă în ciuda urării mele careva dintre voi se va înălţa la cer anul acesta, apoi chiar că nu-i vina mea. Anul trecut, de exemplu, în prima zi am sunat-o pe bunica şi i-am urat „La mulţi ani!”, pentru ca după două săptămâni să mă pomenesc că trece la cele veşnice. Ceea ce vreau să spun este de domeniul evidenţei, anume că o urare este doar o urare şi atât, că nimeni şi nimic nu poate garanta că ea se va împlini. Vorba aceea: „Geaba dorinţă, dacă nu-i putirinţă”. Totuşi, evidenţa, oricât de evidentă ar fi ea, mai trebuie şi acceptată. Iar pentru a o accepta e nevoie doar de onestitate, de bun-simţ. La noi, de câţiva ani încoace onestitatea şi bunul-simţ au devenit, aşa, nişte „chestii” cu care unii se şterg la cur. Mult mai importantă este, în schimb, răstălmăcirea faptelor, interpretarea evidenţei în aşa fel încât aceasta să fie întoarsă împotriva „duşmanului”. Vezi nevertebratele care urlă toată ziua pe la Realitatea TV şi Antene, sau mâzgălesc prin gazete. Da, da, nevertebrate! Căci de unde coloană vertebrală la indivizii care prestează pentru doi turnători ordinari, care răspund întocmai şi la timp comenzilor lui Vântu şi Voiculescu? Auzi dumneata, formatori de opinie! Vezi să nu. Un formator de opinie, un ziarist, un analist nu mă ia de prost, încercând de dimineaţa până seara, zi de zi şi an după an să mă manipuleze, să-mi spele creierul, să mă înregimenteze în rândurile dobitocilor care se pleacă în faţa a doi turnători ordinari.

Ce m-a enervat pe mine acum, a fost faptul că nici în ultima zi din an şi nici în prima, nu m-au scutit dracului de rahaturile lor. Au încheiat anul muşcându-l de cur pe Băsescu şi l-au început la fel. Pe Victor Ciutacu îl mănâncă drept în Jurnalul Naţional că, uite, în timp ce poporul săracu’ stă blocat în trafic încercând să ajungă de pa Valea Prahovei la Bucureşti, ticălosul de Băsescu ia elicopterul în interes personal. Dacă, în schimb, Băsescu ar fi mers cu maşina şi i s-ar fi deschis drumul cu girofarul, iar ar fi sărit Ciutacul în sus de doi metri, că, de fapt, Băsescu cu girofarul lui au blocat toată Valea Prahovei. Şi, în sfârşit, Dacă Băsescu ar fi ales să aştepte cuminte, în coloană, ca tot omul, tot Ciutacul ar fi fost cel care l-ar fi acuzat de populism.

A doua temă „majoră” a presei din acest început de an a fost despre Băsescu şi mesajul de Anul Nou. Din nou formatorii de opinie se scarpină în cur că de ce aşa şi nu invers, că de ce acolo şi nu dincolo. În Adevărul Ovidiu Marincea se screme să-l ironizeze fin pe Băsescu pentru că nu a cuvântat către naţiune din cine ştie ce piaţă publică. I-a ieşit doar o miştocăreală de doi bani. Ce vreţi, absolvent de jurnalism la „Spiru Haret”. Aş mai putea continua cu exemple din Cotidianul, din Gândul etc. Dar ar fi prea plictisitor, aşa că am să închei cu o jumătate dintr-o epigramă de-a lui Păstorel Teodoreanu. Zice aşa: „În ţara asta prefăcută / Căcaţii scriu în loc să pută”.

Acest articol a fost publicat în Derapaje prin presă și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Despre cum s-au târât unii din 2010 în 2011

  1. Greva_fiscala zice:

    La multi ani si tie, Ielciule! Sper sa fie, chiar multi, iar peste 50 (de ani) sa vii la ziua mea. In rest, nu inteleg, de ce trebuie sa le dam unora ca: vantu, voiculescu, iliescu, vadimescu, gadea, scuipatu-ciutacu, etc. si alti tampiti, „alfabetizati” la Spiru Haret, vuvuzele, aduse, tocmai din Africa de Sud? Cand le putem da gratis una autohtona (ciobanesca, cu iz de burduf, de la calugari, cu iz de „nasal”…). A mea, este disponibila! Si mai stiu multi, care sunt dispusi, sa le-o dea „moca”! (fara iz de cafea)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.