“… jignit în boieria lui de bacşişul oferit”

După cum zicea o reclamă, la nu contează care produs: „toate-s scumpe în ziua de azi”. Cum la noi “Spiritul Sărbătorilor” este să se scumpească totul că oricum se cumpără-n neștire, să vedeţi ce-au să mai salte prețurile în sus de bucurie mai ales dacă are să se poată da (din nou) vina pe preţul carburanţilor. Calculul este simplu: carburanţi scumpi = transport scump = pâinică scumpă = populaţie căruia nu-i mai arde de circ, ci face circ.

Pe la 1822 exista un obicei căruia i se spune „cişniu”, adică un etalon-probă dintr-un produs de larg consum, cu ajutorul căruia se stabilea preţul de vânzare al acestuia în aşa fel încât „comersantul” să nu se lase pătruns de “Spiritul Sărbătorilor” în fiecare zi și să nu speculeze a se îmbogăţi nemăsurat pe spinarea consumatorului. De obicei, această probă se folosea pentru a stabili preţul de vânzare al pâinii şi al cărnii. Derulez, pentru dumneavoastră, hrisovul îngălbenit de vreme: „Iată cum se făcea proba. Se cumpăra de la Obor grâu de calitatea întâie din două din judeţele Prahova, Ialomiţa, Ilfov şi Vlaşca plătindu-se preţul pe care-l puteau vinde românii care-l aduceau până aici în capitală; se curăţa, se măcina, se preţuiau tărâţele, chiria prăvăliei, cantitatea lemnelor la încălzitul a două cuptoare, simbria lucrătorilor, sarea, preţul cumpărăturei grâului şi hrana vitelor, lăsându-se, ca profit brutarului şi măcelarului, câte două parale de jimblă şi câte patru parale la ocaua de carne”. Dacă este să dau crezare gălbejitei hârtii, „era destul, dacă socotim că fiecare cuptor scotea câte 2000 de pâini, zi şi noapte”.

„Destul”, este o noţiune care nu-l satură pe om nici după ce dă pe dinafară de cât capătă. Astfel, „comersanţii”, după bunul obicei al pământului, păstrat neştirbit până în ziua de azi, s-au gândit să-l „ungă” pe dregătorul ce răspundea de aplicarea legii şi-au strâns o pungă cu galbeni ce-au dorit să i-o îndese în palmă. Numai c-au nimerit peste vornicul Teodor Văcărescu, zis şi „Furtună”, „un temperament foarte iute” – scrie D. Pappasoglu, care „sâcâit de obrăznicia brutarilor şi jignit în boieria lui de bacşişul oferit de nişte amărâţi de târgoveţi şi prăvălieşi”, s-a repezit ca un fulger, a luat punga de băieri şi i-a pleznit cu ea peste gură pe mituitori. Ia de vedeţi cu ochii minţii vreun „dregător” din zilele noastre sărind să dea cu mita peste gura mituitorului! Îi dă dacă mita-i mai mică decât se-aşteaptă dînsul…

Deh, vremuri şi vremuri! Mai demult, păşeau oamenii cu grijă la furtişaguri căci dacă, „ferească-l Dumnezeu, se găsea de aga, sau de însuşi vodă, cari vizitau prăvăliile, vreun lucru lipsă, apoi se ţintuia de uşa prăvăliei, cu lucrul lipsă de gât”.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Țara bizonului liniștit și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la “… jignit în boieria lui de bacşişul oferit”

  1. Greva_fiscala zice:

    Raspundem, ca la concurs? Cine esti, tu fãtuloiule? Sau mai bine bagam mercurialu’?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.