TERORIŞTII – SECURIŞTII? (II)

MOTO: „nici o formă de opresiune nu are şanse de succes fără oameni dispuşi să o accepte” (Andrei Amalrik)

PRECIZARE: Ca o reacţie la volumele publicate împreună cu regretatul Tit-Liviu Domșa, referitoare la dosarele Revoluţiei cu privire la Cluj-Napoca, unele persoane ne-au învinuit de subiectivism în cercetările noastre, susţinând că dorim, cu tot dinadinsul, să stabilim vinovaţii de represiunea din oraşul nostru numai din cadrul responsabililor MApN şi că, în mod tendenţios, nu căutăm vinovaţi şi în rândul MI. Doar acolo erau „securiştii-terorişti”, poliţia politică, apărătoarea vajnică şi total aservită regimului comunist, deţinătoare a atâtor case conspirative şi planuri de reacţie minuţios stabilite, având, instalaţi pe clădiri, trăgători de elită care au împuşcat demonstranţii numai în cap, sau care au ştiut să se infiltreze atât în dispozitivele militare cât şi în rândul manifestanţilor, creând diversiune. Este clar că o asemenea posibilitate – variantă de săvârşire a unor fapte penale – a fost avută în vedere încă de la începutul anchetei şi putem spune că o bună parte din eforturile acesteia au fost canalizate exclusiv pe această direcţie, neglijându-se conştient cercetările cu referire la contribuţia dispozitivelor de militari la aceste fapte. Recunoaştem acum că a fost o mare greşeală faptul că am acordat credit aproape nelimitat, să-i spunem, părţii MApN. Greşeala a fost cu atât mai mare cu cât, din lipsă de personal calificat (Procuratura Militară Cluj avea doar 5 procurori militari care aveau de rezolvat şi problemele curente, precum şi faptele de omor şi vătămări corporale din alte garnizoane militare – Turda, Alba Iulia, Blaj, Cugir – în care, în decembrie 1989 au fost omorâţi 21 de oameni şi mulţi alţii au fost răniţi prin intermediul armelor de foc), am cerut Comandamentului Armatei a IV-a Transilvania să ne sprijine, detaşând ofiţeri cu cercetarea penală din unităţi şi alţi ofiţeri, destoinici şi cu cunoştinţe juridice, pentru a-i folosi la audierea unor persoane şi chiar la investigaţii privind derularea evenimentelor din decembrie 1989. Aşa se face că, la un moment dat, în colectivul lărgit, au intrat mai mulţi ofiţeri, printre care şi, pe atunci locotenent colonel, Caba Florian. Aceşti militari au lucrat în colectivul de cercetare peste două săptămâni, până când, observând că unii dintre ei, în special lt. col. Caba Florian, nu făceau altceva decât să monitorizeze activitatea colectivului, notându-şi, cu zel, persoanele audiate sau care urmau să fie chemate pentru audieri, precum şi planurile de anchetă. Descoperind acestea, militarii solicitaţi de la Armata a IV-a au fost înlăturaţi din colectiv, reţinându-se doar doi ofiţeri cu cercetarea penală care s-au dovedit capabili, corecţi şi nepărtinitori în anchete. Urmare a comportării lor demne şi corecte – cinste lor – cei doi au devenit, în final, ofiţeri de justiţie, amândoi lucrând ca şi procurori militari. (Unul dintre aceştia col. de justiţie Viorel Siserman, care a avut o substanţială contribuţie în aflarea adevărului şi publicarea acestuia, contribuţie cu atât mai lăudabilă cu cât a ţinut ca meritele sale să nu fie consemnate la data publicării celor două volume privind Dosarul Cluj – 1989).

Am spus că a fost o greşeală acceptarea acelor ajutoare că, de exemplu, audierile militarilor în termen deveniseră aproape tipizate, în sensul că „eu nu am tras” sau, „am tras numai în plan vertical” şi „am auzit că alţii au tras, dar nu ştiu cine”. De asemenea, după ce, prin noroc, s-a ajuns la câteva registre „Jurnalul acţiunilor de luptă”, în care erau înscrise, cu un scris precipitat dar exersat, ordinele primite de la eşaloanele superioare şi hotărârea comandantului asupra modului cum trebuie ele executate şi, mai precis, după ce s-a discutat în cadrul colectivului că este necesar să se ridice de la toate unităţile aceste registre, ne-am găsit puşi în faţa unor registre care conţineau cu totul altceva în esenţă, redactate cu un scris liniştit, de cele mai multe ori cu o caligrafie specifică furierilor de la pregătirea de luptă (se căutau militari cu scris frumos şi caligrafic). Aceste împrejurări au făcut ca efortul nostru să fie îndreptat şi cu privire la personalul MApN din unităţile care au scos dispozitive în stradă. Dar, în tot răul e şi un bine. Cercetările făcute în legătură cu personalul aparţinând MI, respectiv Inspectoratul judeţean al MI, au dus la stabilirea mai multor fapte penale care, odată probate, s-a dispus trimiterea inculpaţilor în judecată, toţi în stare de arest preventiv. Întrucât comentariile le socotim de prisos, redăm, în continuare, cazurile şi soluţiile date de către Procuratura Militară Cluj în perioada ianuarie – martie 1990, mai ales că ele privesc, în mod direct, modul în care unele elemente ale Ministerului de Interne înţelegeau să-şi facă „datoria”:

„I-A CERUT SĂ INSISTE ÎN ANCHETĂ, SĂ-L LOVEASCĂ PÂNĂ RECUNOAŞTE”: În data de 16 decembrie 1989, inginerul Jurcă Lucian Aurel, din cadrul IEMI Bucureşti, Filiala Alba, s-a deplasat în municipiul Timişoara pentru a-şi vizita fratele, student. În acest oraş a rămas până în data de 17 decembrie 1989, iar în dimineaţa zilei de 18 decembrie 1989, la locul de muncă, a relatat unor colegi de birou şi de serviciu că a observat desfăşurarea unor manifestaţii stradale în Timişoara şi modul în care s-a răspuns de către regim acestora, prin mobilizarea forţelor armate care purtau armament, scuturi şi a văzut amplasarea acestora pe diferite străzi. În data de 19 decembrie 1989, Securitatea judeţului Alba a fost sesizată despre prezenţa inginerului Jurcă Lucian Aurel în municipiul Timişoara şi despre participarea acestuia, ca instigator al studenţilor, la demonstraţiile împotriva regimului condus de Nicolae Ceauşescu. Pe baza acestor date, comunicate de Securitatea judeţului Timiş, maiorul Lupeş Gheorghe, pe atunci şeful Securităţii judeţului Alba (azi mare CI-st pe undeva prin judeţul Neamţ şi în proces cu statul român pentru că în 1990 a fost arestat, judecat şi condamnat pentru faptele sale), i-a convocat în biroul său pe maiorul Filip Popovici Alexandru şi pe locotenent colonelul Marian Ioan, din cadrul aceluiaşi organ, ordonându-le  să efectueze actele de cercetare pentru stabilirea faptelor comise de inginerul Jurcă Lucian Aurel. În data de 20 decembrie 1989, la ora 09,00, inginerul Jurcă Lucian Aurel a fost invitat de lt. col. Marian Ioan la sediul Securităţii judeţului Alba unde, împreună cu mr. Filip Popovici Alexandru, au început cercetarea faptelor comise în municipiul Timişoara de către acesta. Pentru verificarea datelor comunicate de inginerul Jurcă Lucian Aurel colegilor săi, lt. col. Marian Ioan s-a deplasat la IEMI Alba, unde i-a audiat pe colegii de birou ai acestuia, fără a folosi promisiuni, ameninţări sau violenţe împotriva lor. Anchetarea inginerului Jurcă Lucian Aurel a fost continuată de mr. Filip Popovici Alexandru, într-un birou din clădirea în care se află şi camera punctului de control din unitate, loc ferit de birourile celorlalţi ofiţeri din unitate şi, relativ, izolat. Întrucât inginerul Jurcă Lucian Aurel nu recunoştea că i-ar fi instigat pe studenţii din Timişoara să participe la demonstraţie, mr. Filip Popovic Alexandru a raportat mr. Lupeş că faptele sesizate de către Securitatea judeţului Timiş nu se confirmă. Mr. Lupeş Gheorghe i-a comunicat mr. Filip Popovici Alexandru că organele de securutate din Timişoara i-au telefonat şi susţin că au mai multe declaraţii din care rezultă, cu certitudine, că inginerul Jurcă Lucian Aurel a fost unul dintre instigatorii la actele „destabilizatoare şi huliganice” şi i-a cerut să insiste în anchetă, să-l lovească pe inginer, pentru că numai astfel îl va face să recunoască faptele săvârşite. Totodată, supărat pe modul în care Mr. Filip înţelegea să conducă ancheta, mr. Lupeş Gheorghe l-a avertizat că îl va sancţiona disciplinar cu arest pentru incompetenţă, insistând asupra obţinerii, pe calea violenţelor, a unei declaraţii din partea inginerului Jurcă, declaraţie conformă cu cele sesizate de către Securitatea judeţului Timiş. Mr. Filip Popovici Alexandru a revenit în biroul unde se afla inginerul Jurcă având asupra sa un baston de cauciuc. Cu acesta a început să-l lovească pe cel cercetat peste corp, membrele superioare şi inferioare. Cercetarea inginerului Jurcă a durat până la ora 16,00 când, acesta, după lovirea sistematică de către mr. Filip, care îl bătea ori de câte ori venea în birou, a fost convins să scrie o declaraţie care să satisfacă pretenţiile anchetatorului. În această declaraţie, pe ultima filă, aflat la capătul rezistenţei, a arătat că i-a instigat pe studenţi la demonstraţie, dar ei nu i-au dat ascultare. După obţinerea acestei declaraţii, mr. Filip i-a raportat fostului şef al Securităţii Alba, mr. Lupeş Gheorghe, care i-a ordonat să ia măsuri pentru ca inginerul Jurcă Lucian Aurel să le rămână la dispoziţie, pentru că, în zilele următoare va fi sancţionat conform Decretului 153/1970 – formă deghizată, des utilizată, pentru a priva de libertate pe cei cercetaţi de securitate, datorită dorinţei de a se ascunde adevărul privind dizidenţii politici. În Republica Socialistă România nu existau deţinuţi de conştiinţă, în fond, toată lumea era mulţumită şi fericită… Ca urmare a violenţelor exercitate asupra sa, inginerul Jurcă Lucian Aurel a suferit leziuni corporale vindecabile în 12 – 14 zile de îngrijiri medicale (conform CML nr. 3931/II/A/66 al Laboratorului judeţean de Medicină Legală Alba). Faptele comise de mr. Lupeş Gheorghe şi mr. Filip Popovici Alexandru s-au dovedit, prin probele administrate în cauză, în cursul urmăririi penale instrumentate de către Procuratura Militară Cluj şi finalizată în 15 ianuarie 1990, data trimiterii în judecată a mr. Filip Popovici Alexandru, pentru infracţiunea de cercetare abuzivă, prevăzută de art. 266 alin. 2 din Codul Penal şi a mr. Lupeş Gheorghe, pentru infracţiunea de instigare la cercetare abuzivă, prevăzută de art. 25 raportat la art. 266 alin. 2 din Codul Penal. „Potrivit propriei declaraţii, mr. Filip Popovici Alexandru a recunoscut că l-a lovit pe inginerul Jurcă Lucian Aurel pentru că a fost instigat de mr. Lupeş Ghiorghe, care l-a şi ameninţat cu sancţionarea disciplinară dacă nu va obţine din anchetă datele care să fie conforme cu cele comunicate de Securitatea Timiş. Mr. Lupeş Ghiorghe a negat că ar fi ordonat un asemenea mod de desfăşurare a anchetei, însă a recunoscut că ştia despre mr. Filip că este violent în anchetă, că nu o dată a fost sesizat în scris şi verbal despre această atitudine, dar niciodată nu a sesizat organele competente, pentru cercetarea acestor fapte. Este de observat, totodată, că mr. Lupeş a ţinut permanent legătura cu Securitatea Timiş, de la care a primit sugestii şi a acceptat ideea sancţionării deghizate a inginerului Jurcă Lucian Aurel conform Decretului 153/70. Martorii audiaţi în cauză confirmă starea de suferinţă a inginerului Jurcă în data de 20.12.1989 şi 21.12.1989 când l-au văzut la locul de muncă. (…) În cauză acţiunea penală a fost pusă în mişcare faţă de inculpat mr. Filip Popovici Alexandru şi mr. Lupeş Ghiorghe, prin ordonanţele din 11.01.1990. (…) Împotriva inculpaţilor s-a luat măsura arestării preventive de la data de 11 ianuarie 1990 până la data de 10 februarie 1990. Conform art. 264 C. pr. pen. dosarul se înaintează la Tribunalul Militar Excepţional, constituit în judeţul Alba (…) (Procuror Militar Şef, colonel de justiţie Domşa Tit Liviu”)

„L-A LOVIT CU ŢEAVA ARMEI PESTE CEAFĂ ÎN TIMP CE ŢINEA DEGETUL PE TRĂGACI”: Maiorul Blaj Emil a fost comandantul Companiei de pază şi securitate a Intreprinderii Mecanice Cugir, subunitate ce făcea parte din UM 0815 Sibiu. În data de 21 decembrie 1989, pe lângă manifestanţii paşnici din oraşul Cugir, persoane în stare de ebrietate au incendiat clădirea miliţiei, au ucis doi lucrători de miliţie şi au sustras armament şi muniţie. Din noaptea de 22 decembrie 1989, ordinea şi liniştea publică în Cugir au fost asigurate de o subunitatea a UM 01033 Alba Iulia, comandată de maiorul Moldovan Ioan, care, la începutul misiunii sale a acceptat şi sprijinul mr. Blaj Emil, în măsura în care misiunile încredinţate nu afectau misiunea de bază a Companiei din UM 0815 Sibiu, respectiv apărarea IM Cugir. În data de 29 decembrie 1989, lt. col. Mateşoiu, şeful Poliţiei judeţului Alba, a transmis telefonic mr. Blaj Emil o listă cu mai multe persoane din Cugir, rugându-l să-i identifice şi să le asigure prezenţa la Procuratura judeţeană Alba în data de 30 decembrie 1989. Pe listă figura şi numele numitului Carica, cunoscut în Cugir datorită faptelor penale comise până în 21 decembrie 1989. Mr. Blaj Emil, cu militari din subordine l-a identificat pe Carica, l-a audiat în legătură cu participarea la Revoluţie, constatând, din cele declarate de acesta, că Poenaru Costel, din Cugir, deţine arme şi muniţie la domiciliu. Deşi nimeni nu i-a solicitat să efectueze acte ce nu-i intrau în competenţă, mr. Blaj Emil, însoţit de lt. Petreanu Ioan, lt. Mîrza Traian Emil, frt. Lăpuşan Ioan, sold. Ivorciuc Ioan şi sold. Văcărean Marcel, s-a deplasat la locuinţa lui Poenaru Marcel, la ora 02,00 – 02,30, în noaptea de 29 decembrie 1989. Militarii erau înarmaţi cu pistoale mitralieră, ofiţerii erau înarmaţi cu pistol şi pistol mitralieră. Mr. Blaj Emil avea asupra sa pistolul din dotare şi pistolul mitralieră BL 3491 cu pat rabatabil, ce a fost predat companiei sale de un grup de cetăţeni în data de 22 decembrie 1989. După ce lt. Petreanu Ioan şi sold. Văcăreanu Marcel au rămas în faţa blocului unde locuia Poenaru Costel, pentru a împiedica fuga acestuia pe fereastră, mr. Blaj Emil şi ceilalţi militari au pătruns în apartament, uşa fiindu-le deschisă de Poenaru Victoria. Mr. Blaj Emil i-a cerut acesteia să-l trezească pe Poenaru Constantin, zicând că acesta este arestat. Poenaru Victoria l-a trezit pe fiul său, i-a adus un pulovăr să se îmbrace, dar cum acesta l-a îmbrăcat pe dos, în sufragerie, supravegheat de militari, a încercat să-şi întoarcă haina. Nerăbdător, mr. Blaj Emil l-a împins în faţa sa pe Poenaru Constantin şi apoi l-a lovit cu ţeava armei peste ceafă în timp ce ţinea degetul pe trăgaci. Din şocul loviturii, degetul a acţionat trăgaciul, arma descărcându-se şi împuşcându-l mortal pe Poenaru Constantin. Mr. Blaj Emil a ordonat transportarea cadavrului de către militari la maşină şi apoi la morgă, continuându-şi noaptea prin a teroriza pe cei bănuiţi a fi participat la Revoluţia din 21 decembrie 1989. La ora 04,00, s-a deplasat la familia Cercea unde, a tras 2 focuri de pistol mitralieră în tavan şi a reţinut, îmbrăcaţi sumar, pe trei membri ai acestei familii, afară, cu mâinile pe gard, iar după ce i-a transportat la unitatea militară, i-a interogat dacă au participat sau nu la Revoluţie. În data de 6 ianuarie 1990, a reţinut, fără drept, abuziv, pe un tânăr – Vintilă Ioan, cerându-i să declare dacă este terorist. L-a ameninţat cu împuşcarea acuzându-l că face parte din grupările teroriste „cămăşile negre”, pentru că acesta purta o asemenea cămaşă de culoare închisă. În data de 22 ianuarie 1990, Procuratura Militară l-a trimis în judecată pe mr. Blaj Emil pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 Cod Penal. „În vederea verificării apărării mr. Blaj Emil care susţine că nu a tras intenţionat în Poenaru Constantin, că arma s-a descărcat accidental, datorită şocului produs ca urmare a lovirii ei de corpul victimei, în cauză s-a efectuat expertiza criminalistică a armei în prezenţa inculpatului. Şi acesta a simulat, cu arma încărcată, lovirea, cu mare putere, cu ţeava, dar arma nu s-a descărcat. Expertiza a fost efectuată şi cu cartuşe de război, concluzionându-se că prin lovirea armei în poziţie verticală cu retezătura ţevii, partea posterioară a cutiei mecanismelor şi cu partea inferioară a ţevii (suportul pentru vergea), nu se produce percuţia dacă nu este acţionat trăgaciul, indiferent dacă se foloseşte muniţie de manevră sau de război (…). Din declaraţiile martorilor audiaţi şi prezenţi la moartea lui Poenaru Constantin rezultă că, iniţial, mr. Blaj Emil le-a cerut să declare că Poenaru Constantin l-a atacat pe lt. Mîrza Traian cu un cuţit, ceea ce a justificat lovirea şi împuşcarea. Martorii au revenit şi au declarat adevărul, respectiv faptul că Poenaru Constantin nu era înarmat, la el nu s-au găsit arme, era speriat şi nu a atacat pe nci unul dintre ei. Concluzia raportului de expertiză, că arma nu se descarcă decât acţionându-se trăgaciul, impune precizarea că mr. Blaj Emil avea degetul pe trăgaci, cartuş pe ţeavă şi pârghia de asigurare la «foc cu foc». Lovindu-l pe Poenaru Constantin cu arma în cap, a acţionat trăgaciul şi s-a produs percuţia ce a dus la împuşcarea mortală a acestuia. Fiind militar, cunoscând efectul omorâtor al glontelui şi regulile de mânuire a armelor, mr. Blaj Emil a acţionat cu intenţie indirectă în uciderea lui Poenaru Constantin. (…) Împotriva inculpatului s-a luat măsura arestării preventive la data de 19 ianuarie 1990 până la data de 18 februarie 1990. (…) (Procuror Militar Şef, colonel de justiţie Domşa Tit Liviu”)

„CU BASTONUL DE CAUCIUC I-A APLICAT LOVITURI PESTE TĂLPILE PICIOARELOR”: Până la data de 24 ianuarie 1990, când a fost trecut în rezervă, maiorul Herţa Gheorghe a lucrat la Inspectoratul judeţean Cluj al Ministerului de Interne – Departamentul Securităţii Statului. În ultimii ani a fost coordonator în dosarul d-nei Doina Cornea. În data de 21 decembrie 1989, în jurul orei 21,00, colonelul Ioniţă Nicolae – fostul şef al Securităţii Cluj, i-a ordonat locţiitorului său, colonelul Ţincă Ovidiu, să formeze o grupă operativă care să se deplaseze pe strada Alba Iulia din Cluj-Napoca, de unde să reţină şi să transporte la sediul Miliţiei municipiului persoanele care intenţionează să o viziteze sau care, deja, au fost în vizită la d-na Doina Cornea. După primirea ordinului, col. Ţincă Ovidiu a raportat că nu are maşină pentru a transporta, la sediul miliţiei, persoanele reţinute. Col. Ioniţă Nicolae i-a comunicat că se va rezolva acest impediment. În acest sens, acesta a luat măsura ca, în pasajul de sub Calea Turzii, din apropierea străzii Alba Iulia, să se deplaseze autoduba cu nr. 31-Cj-260, condusă de plutonierul de miliţie Andreşan Valentin. Această autodubă se afla în Piaţa Mihai Viteazul în locul în care fusese instalat dispozitivul grupei antiteroriste din cadrul Inspectoratului judeţean Cluj al MI. Cu autoduba s-au mai deplasat, în zona indicată, locotenentul de securitate Matei Marius Dumitru, locotenentul de securitate Cioban Constantin şi plutonierul major de miliţie Cenan Iacob – toţi membri ai grupei antiteroriste. Autoduba a fost parcată în pasajul de sub strada Calea Turzii. Executând ordinul colonelului Ţincă Ovidiu, împreună cu căpitanul de securitate Lăpuşan Liviu, locotenent colonelul de securitate Ermalai Averian şi maiorul de securitate Herţa Gheorghe, s-au deplasat, în autoturismele ultimilor doi, în zona locuinţei d-nei Doina Cornea, unde au luat legătura şi cu alţi lucrători de securitate care supravegheau zona. Pe la ora 21,30 – 22,00, au fost reţinuţi şi urcaţi în autodubă: Măruţiu Marius Lucian, Haţiegan Şerban Tiberiu, Kilin Istvan Csaba şi Borza Gheorghiţă Florian, care ieşiseră din curtea locuinţei d-nei Doina Cornea. Cele patru persoane reţinute au fost transportate la sediul Miliţiei municipiului Cluj-Napoca. Din declaraţiile lui Kilin Istvan Csaba, Borza Gheorghiţă Florian şi Haţiegan Şerban Tiberiu rezultă că pe timpul transportului şi la sediul miliţiei au fost loviţi de către locotenentul Cioban Constantin şi locotenentul Matei Marius Dumitru. Reîntorcându-se la sediul securităţii, colonelul Ţincă Ovidiu i-a raportat colonelului Ioniţă Nicolae că în zona str. Alba Iulia au fost reţinute şi transportate la sediul miliţiei un număr de 4 persoane. Col. Ioniţă Nicolae a ordonat ca acestea să fie cercetate. În acest sens, lt. col. Ermalai Averian, lt. col. Jurcuţ Ioan, cpt. Lăpuşan Liviu şi mr. Herţa Nicolae au primit ordin să se deplaseze la sediul miliţiei municipiului pentru a cerceta pe cel 4 persoane. Lt. col. Ermalai Averian l-a cercetat pe Măruţiu Marius Lucian; lt. col. Jurcuţ Ioan l-a cercetat pe Kilin Istvan Csaba; cpt. Lăpuşan Mircea l-a cercetat pe Borza Gheorghiţă Florian, iar mr. Herţa Gheorghe l-a cercetat pe Haţiegan Şerban Tiberiu. Cele patru persoane au fost puse să dea declaraţii personale (care, ulterior, au fost rupte, în mod demonstrativ, ca un mesaj de genul „nu ne minţiţi voi pe noi, mai gândiţi-vă, băieţi, spuneţi tot!”), cerându-li-se să consemneze în ele ce au făcut în data de 21 decembrie 1989 (dacă au participat la demonstraţii, unde, cu cine, ce au făcut ei şi alţii), ce au căutat la locuinţa d-nei Doina Cornea, ce au discutat şi dacă au fost şi alte persoane acolo. De menţionat că mr. Herţa Gheorghe, în virtutea faptului că era titularul „dosarului Doina Cornea”, s-a interesat de stadiul cercetărilor pe care le efectuau colegii săi, trecând prin birourile prin care se aflau aceştia cu persoanele pe care le cercetau. Nemulţumit de cele consemnate de Haţiegan Şerban Tiberiu, mr. Herţa Gheorghe i-a cerut acestuia să-şi continue declaraţia şi a ieşit din birou. Haţiegan Şerban Tiberiu va declara la Procuratura Militară Cluj că în cele câteva rânduri în care mr. Herţa Gheorghe a ieşit din birou, acesta avea în mână un baston de cauciuc şi că a văzut când a intrat în alte birouri, auzind apoi ţipete. Mr. Herţa Gheorghe a intrat în biroul în care era cercetat Măruţiu Marius Lucian, s-a uitat peste declaraţiile personale ale acestuia şi, nemulţumit, a şuierat: „Lasă că spui tu de ce ai fost la Doina Cornea!”, aplicându-i cu bastonul de cauciuc circa 7 – 8 lovituri peste picioare şi piept. I-a ordonat apoi lui Măruţiu Marius Lucian să se descalţe şi să se pună pe burtă pe pardosea, iar după ce acesta s-a conformat, i-a aplicat cu bastonul din cauciuc circa 9 – 10 lovituri peste tălpile picioarelor. Pentru a obţine „adevărul”, mr. Herţa Gheorghe a procedat în acea noapte şi la prezentarea spre recunoaştere (confruntarea), între ele, a celor patru persoane reţinute abuziv (fără mandat) şi cercetate (tot abuziv, prin utilizarea intimidării şi forţei). Măruţiu Marius Lucian, Haţiegan Şerban Tiberiu, Borza Gheorghiţă Florian şi Kilin Istvan Csaba au fost cercetaţi până în 22 decembrie 1989, în jurul orei 01,30 – 02,00, când primii trei au fost duşi într-o încăpere de la parterul miliţiei, ultimul rămânând în biroul în care a fost cercetat. Borza Gheorghiţă Florian declară că, în încăperea de la parterul miliţiei, ceilalţi doi i s-au plâns că au fost loviţi cu bastonul de cauciuc, observând când aceştia şi-au scos picioarele din încălţăminte, afirmând că le sunt umflate tălpile picioarelor. În 22 decembrie 1989, în jurul orei 14,00, cei patru au fost lăsaţi să plece acasă din sediul miliţiei municipiului Cluj-Napoca. Urmare a comportării sale, în data de 15 februarie 1990, faţă de mr. Herţa Gheorghe s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de cercetare abuzivă prevăzută de art. 266 al. 2 Cod Penal. Acţiunea penală s-a declanşat şi împotriva locotenenţilor Matei Marius Dumitru şi Cioban Constantin, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 al. 2 Cod Penal. „Iniţial, inculpatul mr. rez. Herţa Gheorghe a avut o atitudine nesinceră, nerecunoscând că ar fi folosit, în timpul cercetărilor, violenţe faţă de cele două părţi vătămate pentru ca, în ultimele declaraţii, să recunoască săvârşirea faptelor. Susţine că a folosit violenţa faţă de cele două persoane deoarece conducerea fostei securităţi ar fi fost nemulţumită de rezultatul primelor cercetări, simţindu-se astfel obligat ca, prin folosirea violenţei, să le oblige pe acestea să-i spună adevărul. Faptele săvârşite de inculpat sunt dovedite (…) Urmează ca în cauză să se dispună neînceperea urmăririi penale faţă de lt. rez. Matei Marius şi lt. rez. Cioban Constantin în ce priveşte infracţiunile de purtatre abuzivă prev. de art 250 al 2 C.P., săvârşite prin aceea că au folosit violenţe pe timpul transportului şi la sediul miliţiei faţă de Kilin Istvan Csaba, Borza Gheorghiţă Florian şi Haţiegan Şerban Tiberiu (pe care însă nu i-au cercetat ei), deoarece infracţiunea prev. de art. 250 al. 2 C.P. a fost amnistiată prin art. 2 din Decretul – Lege nr. 3 din 4 ianuarie 1990. (…) Dispun: trimiterea în judecată, în stare de arest, a inculpatului mr. rez. Herţa Gheorghe (…) (Procuratura Militară Cluj, procuror miltar maior de justiţie Pop Ioan”)

V-am prezentat, într-un material anterior, Decretul – Lege nr. 3 din 4 ianuarie 1990, aprobat spre promulgare şi de d-na Doina Cornea, pe atunci membru în CFSN; datorită acestui Decret – Lege nu au putut fi condamnaţi acei indivizi care, confundând bastonul cu stiloul, au anchetat şi s-au purtat în afara legii cu manifestanţii; după cum am spus şi în volumul I: victimele şi-au „iertat” torţionarii” în necunoaştere de cauză, însă, având în vedere acest lucru, nu înţelegem de ce, mai apoi, aceste victime au început să blameze justiţia că nu-i anchetează şi nu-i pedepseşte pe torţionari, insinuând că ar fi legături necurate între ei? Trebuie remarcat că toate faptele cu caracter penal, săvârşite de lucrătorii din IJMI de pe raza de competenţă a Procuraturii Militare Cluj, care au putut fi descoperite şi probate, au fost soluţionate prin trimiteri în judecată, inculpaţii fiind în stare de arest preventiv. Astfel, prin sentinţa penală nr. 3/1990, pronunţată în dosarul nr. 3/1990 al Tribunalului Militar Extraordinar Alba, în şedinţa publică din 15 mai 1990, au fost condamnaţi, trimişi în judecată de către Procuratura Militară Cluj, următorii: „a) Col. sec. (r) BRIHAC FLORIAN, fost inspector şef al I.J. Alba al M.I., la 8 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b din C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare neurmată de executare, la omor deosebit de grav, prev. de art. 25 rap. la art. 29 şi art. 174, art. 176 lit. b din C. pen. b) Mr. sec. (r) LUPEŞ GHEORGHE, fost şef al Securităţii Alba la 7 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b din C. pen. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, prev. şi ped. de art. 20 rap. la art. 174 din C. pen. c) Lt. col. sec. (r) CEAUŞESCU ŞTEFAN, fost şef de serviciu în fosta Securitate Alba, la 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor la infracţiunea de omor, prev. şi ped. de art. 20 rap. la art. 174 din C. pen. d) Cpt. sec (r) BURIAN GHEORGHE, fost şef al compartimentului de luptă antiteroristă la 6 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prev. de art. 64 lit. a şi b din C. pen., pentru tentativă la infracţiunea de omor, prev. şi ped. de art. 20 rap. la art. 174 din C. pen. şi 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prev. de art. 279 alin. 3 lit. a din C. pen. În baza art. 33 şi 34 din C. pen., cele două pedepse au fost contopite, urmând ca rezervistul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 6 ani de închisoare. (asupra acestor cazuri voi mai reveni – n.m.)

***

„PROCURATURA ROMÂNIEI, PROCURATURA MILITARĂ CLUJ, 29.04.1991, Nr. 168/A/II/1991

Către DIRECŢIA PROCURATURILOR MILITARE

Raportăm mai jos cauzele penale aflate în lucru, privind fapte în legătură cu evenimentele revoluţionare din decembrie 1989, inclusiv cele cu autori necunoscuţi, astfel: 1. Dos. 2/P/1990 priv. civ. MOGA IOACHIM, col. sec. ŞERBĂNOIU IOAN, primul – fost prim-secretar al judeţului Cluj; al doilea – fost şef al Insp. Jud. al MI Cluj, cercetaţi pentru genocid primul învinuit iar al doilea pentru complicitate la genocid. Cauza se află în curs de cercetare la Dvs. 2. Dos. 6/P/1990 priv. Mr. sec. LUPEŞ GHEORGHE şi lt. col. CEUŞESCU ŞTEFAN din Insp. jud. securitate Alba, cercetaţi pentru tentativă de omor, arestaţi, în curs de cercetare. 3. Dos. 8/P/1990 privind autori nedescoperiţi. Dosarul priveşte pe numitul ing. Ilieş Cornel Tiberiu, care a fost vătămat prin împuşcare. 4. Dos. 23/P/1990 privind autori nedescoperiţi. Cauza priveşte inventarierea şi expertizarea muniţiei existente la UM 0701 şi 0827 Cluj cu care se presupune că s-ar fi tras. 5. Dos. 31/P/1990 privind plângerea lui Budiu Mircea din Blaj, care la 24.12.1989 a fost împuşcat în picior de către autori nedescoperiţi. 6. Dos. nr. 96/P/1990 privind autori nedescoperiţi. Cauza priveşte moartea prin împuşcare a civ. Budin Ioan din Alba Iulia. 7. Dos. nr. 97/P/1990 privind autori nedescoperiţi. Cauza priveşte moartea prin împuşcare a numitului civ. Zeno Octavian din Alba Iulia. 8. Dos. nr. 105/P/1990 privind pe lt. col. sec. Moldovan Alexandru şi încă alţi 9 învinuiţi, cercetaţi în stare de libertate pentru tentativă de distrugere a unor acte şi înscrisuri de la fosta securitate din Cluj. Din totalul de 8 cauze în curs de soluţionare, 5 cauze privesc autori nrdescoperiţi. (PROCUROR MILITAR ŞEF, Colonel justiţie Domşa Tit Liviu”)

***

„ACT DE CONSTATARE, Încheiat azi, 04.01.1990 la Poliţia Judeţului Cluj.

Comisia formată din Col. ing. Grigorciuc Dumitru, Mr. sing. Crişan Iacob, Lt. maj. sing. Mureşan Ioan toţi de la UM 02565 Cluj-Napoca şi Lt. col. Marincaş Victor locţiitorul şefului Poliţiei Judeţului Cluj, am verificat starea armamentului aparţinând Poliţiei Judeţului Cluj şi Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, astfel: 1. La Poliţia Judeţului Cluj s-au verificat: a) 112 pistoale 7,65 mm md. 1974 din care 6 prezintă urme de gaze arse pe anumite elemente ale armamentului. Pe serii şi cadre sunt următoarele: – AC 4113 – Serg. maj. Podar Marius; – AC 9148 – Plt. maj. Ciurean Teodor; – AD 2332 – Serg. mj. Harmath Stelian; – AF 0252 – Cpt. Buda Liviu; – AD 1909 – Lt. col. Vergher Victor; – AD 2630 – Serg. mj. Ştefan Mircea. Pentru fiecare pistol au dost asigurate şi găsite câte  2 încărcătoare a 6 cartuşe, mai puţin la pistoalele seria AD 2332 la care a fost depus un tub de cartuş tras şi seria AD 1909 fără încărcătoare şi cele 12 cartuşe. b) 34 pistoale mitralieră 7,62 mm md. 1963, din care 4 au fost găsite cu urme de gaze arse – la seriile: BL 4540, BL 4310, BL 4457, BL 4166. Acest armament nu este repartizat pe cadre. 2. La Poliţia municipiului Cluj-Napoca s-au verificat: a) 341 pistoale 7,65 mm md. 1974, din care 11 au fost găsite cu urme de gaze arse de la trageri. Seriile acestora şi repartiţia este următoarea: – AD 2376 – Plt. Lehene Viorel; – AT 9673 – Serg. mj. Mîrza Nicolae; – AC 1788 – Lt. Cuc Gheorghe; – AD 1904 – Serg. maj. Hosu Leontin; – AC 2509 – Serg. maj. Popovici Marcel; – AT 9716 – Serg. maj. Farcaş Felician; – AF 2996 – Lt. maj. Bogdan Sorin;        – AF 5077 – Plt. Mînzat Vasile; – AC 2464 – Serg. maj. Cojocaru Stelian;         – AC 2449 – Serg. maj. Hola Gligor; – AD 2967 – Serg. maj. Drugă Petru. b) 23 pistoale mitralieră cal. 7,62 mm md. 1963 din care 11 au fost găsite cu reziduri de la trageri, având seriile: BL 3405, BL 3333, BL 3458, BL 3266, BL 3543, BL 3196, BL 3485, BL 3459, BL 3450, BL 3270, BL 3525. Acest armament nu este repartizat pe cadre, dar a fost folosit de către subofiţeri în misiunile din această perioadă (după informaţiile primite patrule comune cu armata). Pentru acest armament nu sunt justificate 42 de cartuşe 7,62 mm scurt glonţ miez de oţel. Armamentul de la Poliţia judeţului şi Poliţia municipiului găsit cu reziduri de la trageri nu se mai distribuie pentru misiuni sau alte activităţi, va fi strâns şi depus în lăzi, încuiat şi sigilat şi predat la Procuratura Militară Cluj pentru expertiză în vederea stabilirii vechimii rezidurilor de la trageri. (ss. Col. ing. Grigorciuc Dumitru, ss. Lt. col. Marincaş Victor, ss. Mr. sing. Crişan Iacob, ss. Lt. maj. sing. Mureşan Ioan”)

***

„TABEL CU PERSOANELE DE LA INSPECTORATUL MI CARE NU AU PREDAT INTEGRAL MUNIŢIA RIDICATĂ LA ALARMĂ (cantitatea de muniţie nejustificată şi justificarea pierderii ei)

1. Cartuş 7,65 mm pentru pistol, 1. Lt. col. VERGHER VICTOR – Poliţia jud. Cluj – 12 cartuşe – reclamă că au fost luate, cu forţa de către populaţie, 2. Serg. maj. HARMATH STELIAN – Poliţia jud. Cluj – 1cartuş – reclamă că au fost luate cu forţa de către populaţie, 3. Serg. maj. Petiş Augustin – Poliţia municipiului – 12 cartuşe – reclamă că au fost luate cu forţa de către populaţie, 4. Şeful postului de poliţie Gilău – 10 cartuşe – Reclamă că au fost trase anterior evenimentelor. TOTAL CARTUŞE 7,65 mm LIPSĂ: 35 bucăţi

2. Cartuş 7,62 mm sc. gl. miez oţel (pt. pistol mitralieră) 1. Lt. maj. Bogdan Simion – Poliţia municipiului – 16 cartuşe – Tras pe 24.12 în Mărăşti, 2. Plt. Drulea Ioan – Poliţia municipiului – 5 cartuşe – Tras pe 24.12 la IRA, 3. Plt. Popan Viorel – Poliţia municipiului – 18 cartuşe – Tras pe 24.12 în Mărăşti, 4. Lt. Maxim Tiberiu – Poliţia municipiului – 2 cartuşe – Tras pe 24.12 în Mărăşti, 5. S. maj. Abrudan Mihai – Poliţia municipiului – 1 cartuş – afirmă că a tras în încăpere, 6. Grupa antiteroristă – Inspectorat – În ARO 31-Cj-133 a fost găsit 1 încărcător cu 20  cartuşe în loc de 30. TOTAL CARTUŞE 7,62 mm LIPSĂ: 52 bucăţi”

***

Dacă investigaţiile procuraturii nu au reuşit să depisteze şi alte fapte de natură să ducă la tragerea la răspundere penală a făptuitorului (făptuitorilor), cauza poate fi, fie neputinţa, cel puţin de moment, a organelor de anchetă (neputinţă datorată unor multitudini de cauze obiective, dar şi de rezistenţa la anchetă, specifică celor vinovaţi), fie s-a dadorat chiar inexistenţei unor alte fapte – fapt foarte posibil. În orice caz, Procuratura Militară Cluj, atunci şi, sperăm şi acum, nu a creat scenarii şi nu a compus fapte numai de dragul de a alimenta cu falsuri opinia publică (şi aşa suficient de bulversată – şi atunci şi în prezent). De aceea susţinem, cu fermitate, că cercetarea penală, cel puţin până în luna iulie 1990, nu s-a bazat în inculparea vreunei persoane decât pe probe indubitabile. În cercetările făcute nu s-a avut în vedere niciodată, ca factor subiectiv, apartenenţa vreunei persoane la o categorie profesională, socială, politică sau alta. Acceptând această metodologie de lucru, sperăm ca cititorul să înţeleagă de ce, mai devreme sau mai târziu, cercetările penale s-au oprit asupra acelor fapte care au putut fi probate în mod categoric.

Pentru a putea indica adevăraţii vinovaţi ai morţilor şi rănirilor prin împuşcare din decembrie 1989, este necesar să trecem puţin în revistă câteva elemente esenţiale din istoria Direcţiei Securităţii Statului, structurarea acesteia pe parcursul anilor, de la înfiinţare şi până în 22 decembrie 1989, variantele ei de salvare a puterii, precum şi moduri de acţiune a slujbașilor ei (într-un material anterior, am tratat, oarecum asemănător, structurile informative ale Armatei – cu precădere Direcţia de Informaţii a Armatei şi Batalioanele de Cercetare – Diversiune).

TRECEREA SECURITĂŢII SUB CONTROLUL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN:

Prima mişcare a lui Nicolae Ceauşescu, pentru acapararea totală a puterii, a vizat Ministerul Afacerilor Interne (devenit Minister de Interne în aprilie 1972) şi DS (Departamentul Securităţii). Ceauşescu a introdus unele norme de „legalitate socialistă” în funcţionarea celor două instituţii, sub forma unui organ juridic de control – fapt consemnat în noua Constituţie propusă în iunie 1965, prin care României i se schimbase numele din Republică Populară în Republică Socialistă. Tribunalele au dobândit atribuţii sporite, iar cetăţeanul nu putea fi reţinut, fără mandat de arestare, mai mult de 24 de ore. dar, ca majoritatea deciziilor legislative, şi aceasta s-a aplicat în mod arbitrar. A doua măsură, luată în iulie 1965, a fost înlocuirea lui Drăghici, la conducerea MAI, cu adjunctul acestuia Cornel Onescu (un protejat de-al lui Ceauşescu), absolvent al Şcolii de Partid de la Moskova (care va fi schimbat la rândul lui în aprilie 1972). Eliminarea lui Drăghici a fost rezultatul modificării statutului PCR din timpul Congresului al IX-lea al PCR (19 – 24 iulie 1965): „membrul de partid nu poate deţine decât o singură funcţie de conducere cu normă întreagă – fie în organele de partid, fie în conducerea statului”. Ca urmare, pentru a-şi păstra postul de membru în secretariatul partidului, Drăgici va renunţa la cel de ministru al Afacerilor Interne deţinut din 1952. Eliminarea lui Drăghici a fost semnalul intenţiei lui Ceauşescu de a plasa Departamentul Securităţii sub controlul total al partidului: „nici un fel de caracter sau de conspirativitate nu putea şi nu poate să fie motiv de sustragere de sub controlul activităţii partidului a unui organ, cu atât mai mult a organelor de securitate care, prin specificul muncii şi atribuţiunilor lor, trebuie să se afle permanent sub îndrumarea şi controlul organelor de partid”. Prin accentul pus pe subordonarea Securităţii faţă de organele de partid, Ceauşescu cerea ca „nici un cetăţean să nu poată fi arestat fără un motiv întemeiat şi dovedit” şi, mai cu seamă, „nici un activist şi, în general, nici un membru de partid să nu poată fi anchetat sau arestat fără aprobarea organelor de partid”. Direcţia Securităţii Statului a trecut sub conducerea Consiliului Securităţii Statului (înfiinţat prin Decretul 710/22 iulie 1967 ca organ al Ministerului Afacerilor Interne), subordonat partidului şi guvernului. Procesul de scoatere a Securităţii de sub controlul MAI a continuat: la 3 aprilie 1968, Consiliul de Stat emite două decrete referitoare la MAI. Primul prevede restructurarea ministerului, iar cel de-al doilea acordă CSS-ului statut de funcţionare ca instituţie independentă. CSS avea în sarcină: „apărarea securităţii statului împotriva acţiunilor de sabotaj, diversiune, subminare a economiei naţionale, precum şi a acţiunilor întreprinse de serviciile de spionaj străine, organizarea şi desfăşurarea activităţii de informaţii şi cobtrainformaţii militare şi asigurarea securităţii personale a conducătorilor de partid şi de stat”. În cadrul CSS ia naştere un birou de analizare a reclamaţiilor cu privire la abuzurile comise de Securitate în trecut (primul şef al acestui birou a fost lt. col. CONSTANTIN APOSTOL): partidul strânge dovezi compromiţătoare despre „pumnul înarmat al poporului care izbeşte fără cruţare în duşmanii acestuia” (lozinca anilor ’50) – Securitatea. Cu această ocazie se emite şi un nou decret care restrânge condiţiile de intrare în locuinţele cetăţenilor fără un mandat semnat de un procuror. Cu ocazia publicării în 1968 a noului Cod Penal Ceauşescu şi-a reluat atacurile asupra MAI (pentru a le aduce aminte cadrelor că sunt la mâna partidului): „Nu mai e un secret pentru nimeni că de-a lungul anilor s-au comis abuzuri. Codul Penal trebuie să asigure respectarea cu stricteţe a legislaţiei socialiste, astfel ca nimănui să nu i se mai permită să încalce legea şi să comită astfel de acte. Principala sarcină pentru aplicarea legislaţiei îi revine partidului” (Partidul e în toate, nu?)

La conducerea CSS este numit ION STĂNESCU (din aprilie 1972 ministru de interne). În funcţia de adjunct a fost numit gen. lt. GRIGORE RĂDUICĂ din fosta DS. Schimbările nu au lichidat birocraţia terorii ci au înlocuit controlul restrictiv cu un prescriptiv. Spaima inoculată de către Securitate timp de două decenii a făcut ca diferenţa să nu fie deloc sesizată de către populaţie. Punctul final al realizării controlului partidului asupra Securităţii a fost „reabilitarea unor activişti ai PCR”. În noiembrie 1965 a fost înfiinţată o comisie alcătuită din: Gheorghe Stoica, Vasile Patilineţ, Nicolae Guină şi Ion Popescu-Puţuri, care a primit sarcina de a cerceta abuzurile la care au fost supuşi activiştii de partid, personajul principal al anchetei fiind Lucreţiu Pătrăşcanu. Concluzia la care a ajuns Ceauşescu? „Asemenea crime nu se mai pot repeta dacă vor fi respectate patru principii şi anume: întărirea rolului conducător al partidului şi al controlului acestuia asupra activităţii organelor de securitate şi judiciare; consolidarea rolului Comitetului Central; aplicarea principiului muncii colective în cadrul partidului, toate deciziile urmând a fi luate pe baza unor dezbateri largi şi principiale în organizaţiile de bază; dezvoltarea concepţiei de democraţie socialistă”. „Nu poate exista democraţie socialistă, nu se poate vorbi de legalitate atunci când sunt nesocotite, când sunt încălcate legile (…) nu se poate admite nimănui să nesocotească aceste legi, să le încalce (…) Trebuie să facem ca nici un cetăţean al acestei ţări, fie el ministru, activist de partid sau simplu om al muncii, să nu-i mai fie teamă niciodată că, plecând la muncă, s-ar putea să nu se mai întoarcă acasă – aşa cum se întâmpla în perioada la care ne referim şi pe care, din fericire, am depăşit-o de mult”.

Urmarea acestui control discreţionar? Citez Punctele 9 – 15 din „Raportul privind drepturile omului şi tineretului – O privire specială asupra cazului România”, realizat de profesorul Dumitru Mazilu în calitate de raportor special al Naţiunilor Unite în problemele drepturilor omului şi tineretului. Acest document a atras atenţia întregii opinii publice mondiale asupra suferinţelor poporului român sub dictatura „Partidului Comunist Român în frunte cu secretarul său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu”, fiind adoptat şi difuzat ca document oficial al ONU, şi publicat în 159 de ţări, mai puţin România unde, raportorul a fost întemniţat (cu toate că afirmativ făcea parte din structurile DSS). „9. Analiza noastră a scos în evidenţă că nimeni – cu excepţia celor mai importanţi conducători politici – nu are posibilitatea de a se bucura de dreptul său la libertatea opiniei şi exprimării. Din anul 1985 până acum (1989 – n.n.), cel puţin 4.000 de oameni au avut de suferit în diferite moduri, deoarece au avut curajul de a exprima şi alte păreri decât cele ale conducătorilor ţării. Cei mai cunoscuţi sunt muncitorii din judeţul Braşov, care au protestat împotriva foamei, frigului şi dictaturii în noiembrie 1987. Sunt, de asemenea, foarte cunoscuţi oameni atât de curajoşi ca Radu Filipescu, Nicu Stăncescu, Dan Petrescu, Liviu Gangiopol, Doina Cornea, Gabriel Andreescu, Mircea Dinescu, Dan Deşliu, Mihai Botez, Mariana Celac Botez precum şi Gheorghe Apostol, Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Constantin Pîrvulescu, Grigore Ion Răceanu şi Silviu Brucan. Pentru «crima» că au avut curajul să-şi exprime părerilor lor, ziariştii Petre Mihai Băcanu, Anton Uncu, Mihai Creangă, precum şi alţi patru muncitori tipografi, între care Alexandru Chivoiu, au fost aruncaţi în închisoare. Acum, în România, cel care are curajul de a-şi exercita dreptul la libertatea opiniei şi exprimării este stigmatizat şi calificat ca trădător, este condamnat pentru «trădarea» intereselor socialismului. 10. Poporul român este confruntat cu serioase dificultăţi în exercitarea dreptului său la libertatea de gândire, de conştiinţă precum şi la libertatea religiei. Măsuri represive de neimaginat au fost adoptate împotriva acelora care au avut curajul de a practica în mod individual ori împreună cu alţii religia sau credinţa lor. Pentru faptul că a încercat să spună adevărul în privinţa violărilor grosolane din acest domeniu Nestor Corneliu Popescu a fost aruncat în închisoarea psihiatrică. 11. Dreptul la libertatea de asociere nu există. Orice întâlnire sau meeting, este organizată de oficialitâţile ţării, sub supravegherea poliţiei secrete, cu scopul de a aproba şi sprijini politica oficială. Deoarece au încercat să-şi exercite dreptul lor de a forma un sindicat liber, Mihai Torja şi Marin Brîncoveanu au fost aruncaţi în închisoare. Pentru faptul că a analizat unele probleme stringente ale societăţii româneşti în jurnalul său particular, Gheorghe Ursu a fost ucis de poliţia secretă. 12. Cetăţenii români sunt confruntaţi cu dificultăţi şi obstacole extraordinare în exercitarea dreptului lor de a pleca din ţară, precum şi de a reveni în patrie. Cel puţin 400 de oameni – mulţi dintre ei foarte tineri – au fost ucişi la graniţă încercând să plece din ţară. 13. Ca urmare a politicii de asimilare forţată a minorităţilor, din 1983, cel puţin 90.000 de unguri, germani şi români au părăsit ţara. Tinerii sunt supuşi la suferinţe numai pentru faptul că părinţii lor sunt unguri, germani sau evrei. Românii condamnă comerţul cu membrii minorităţilor şi consideră că acest comerţ respingător este contrar principiilor justiţiei şi umanismului. În acelaşi timp, ei condamnă tranzacţiile comerciale cu copii români. 14. În România oricine este confruntat cu obstacole insurmontabile generate de imposibilitatea asigurării aplicării corecte a normelor de justiţie. În practică, dreptul de apărare nu există. 15. Conducătorii ţării au la dispoziţia lor o uriaşă maşinărie de poliţie, care este folosită împotriva drepturilor, libertăţilor şi intereselor poporului. După înmulţirea numărului de proteste în România, ca urmare a scrisorilor de protest a celor şase foşti conducători de partid şi ale unor scriitori români foarte cunoscuţi, din martie 1989, împotriva violărilor brutale ale drepturilor omului, în ţară a fost instituită o stare de teroare poliţistă generală. Cel puţin 47.000 de oameni au fost puşi sub supraveghere specială a poliţiei, iar mulţi au suferit, în diferite moduri, represiuni poliţieneşti. La discreţia poliţiei secrete, oricine – cu excepţia celor mai importanţi conducători politici – poate fi supus amestecului arbitrar în viaţa sa particulară, în familia şi căminul său, în corespondenţa sa, poate să-şi piardă slujba, poate fi aruncat în închisoare, în spitale de psihiatrie, sau poate să dispară pentru totdeauna în orice moment. Cazul României nu este numai grav, el este disperat.”

COMPONENŢA DIRECŢIEI SECURITĂŢII STATULUI ÎN 22 DECEMBRIE 1989:

Departamentul Securităţii Statului (DSS) a luat fiinţă în martie 1978 în cadrul Ministerului de Interne. Directorul acestui departament a primit rangul de ministru secretar de stat în cadrul MI, iar câţiva şefi de direcţii deţineau funcţia de ministru adjunct. DSS a moştenit structura avută de DS, cu unele modificări făcute în iunie 1973, şi a păstrat-o până la desfiinţarea sa din 30 decembrie 1989.

– Ministru secretar de stat, şef al DSS: gen. col. IULIAN VLAD

– Ministru adjunct, şef al CIE: gen. lt. ARISTOTEL STAMATOIU

– Ministru adjunct: gen. mr. GIANU BUCURESCU

– Secretar de stat: gen. mr. ŞTEFAN ALEXE

CONSILIUL POLITIC: – şef: gen. mr. IOAN MARCU,  10 ofiţeri, 2 subofiţeri, 1 civil

UM 0544: CENTRUL DE INFORMAŢII EXTERNE: – şef: gen. lt. ARISTOTEL STAMATOIU, – 715 ofiţeri, – 36 maiştri militari, – 197 subofiţeri, – 111 civili

AGENŢIA DE VALORI SPECIALE (AVS), numită şi Agenţia de Valută Străină, implicată în acţiuni de atragere a valutei în conturile speciale ale clanului Ceauşescu şi plata acţiunilor Securităţii române în exterior.

UM 0195: CONTRAINFORMAŢII CIE, CONTROL AL AMBASADELOR ROMÂNE DIN STRĂINĂTATE, MONITORIZAREA EMIGRANŢILOR ROMÂNI: – şef: gen. mr. IOAN MOŢ, – 386 ofiţeri, – 5 maiştri militari, – 15 subofiţeri, – 18 civili

UM 0110: CONTRAINFORMAŢII CIE ÎN ŢĂRILE SOCIALISTE: – şef: gen. mr. VICTOR NICULICIOIU, – 264 ofiţeri, – 8 maiştri militari, – 15 subofiţeri, – 17 civili

UM 0525: CIFRU CIE: – şef: gen. mr. GHEORGHE RADU, – 412 ofiţeri, – 15 maiştri militari, – 32 subofiţeri, – 16 civili

UM 0107: ICE DUNĂREA: – director: col. CONSTANTIN GAVRIL, – 115 ofiţeri, – 10 subofiţeri, – 12 civili

***

Departamentul de Informaţii Externe (DIE) era subordonat DSS. În martie 1978 i-a fost schimbat numele în Direcţia Generală de Informaţii Externe (DGIE), iar în luna octombrie octombrie a aceluiaşi an a fost rebotezată Centrul de Informaţii Externe (CIE). În 1989 număra 2426 ofiţeri şi soldaţi în UM 0544, UM 0195, UM 0110, UM 0525 şi ICE DUNĂREA. Între 1978 şi 1989 a avut mai mulţi directori. Gen. col. GHEORGHE NICOLAE DOICARU, care fusese numit să conducă Direcţia de Informaţii Externe în 1958 şi se ridicase la rangul de ministru adjunct la Interne şi consilier al lui Ceauşescu pentru probleme de securitate naţională, a fost înlocuit în martie 1978 de gen. lt. ALEXANDRU DĂNESCU, potrivit unor surse. Alte surse susţin că gen. mr. ALEXANDRU TĂNĂSESCU a preluat conducere în locul lui DOICARU. Aceleaşi surse neagă faptul că gen. ION MIHAI PACEPA era directorul DGIE atunci când a fugit (în „Orizonturi roşii” i se atribuie şefia DGIE; în „Moştenirea Kremlinului” este director adjunct al DGIE). În octombrie 1978 CIE a avut un nou director, ROMUS DIMA, civil şi ministru adjunct la Interne. Gen. lt. NICOLAE PLEŞIŢĂ a preluat funcţia de la DIMA în 1980. În 1984 PLEŞIŢĂ a fost înlocuit de gen. lt. ARISTOTEL STAMATOIU care era ministru adjunct. STAMATOIU a fost unul din şefii Securităţii arestaţi la 30 decembrie 1989. PLEŞIŢĂ şi DOICARU nu au fost arestaţi. Despre DOICARU se spune că ar fi murit într-un accident cu o puşcă în martie 1991 la via de la Costeşti, la sud de Focşani.

IOAN MIHAI PACEPA („Cartea neagră a Securităţii”, vol. II, nota 31): „NICOLAE DOICARU a rămas şef al DIE 20 de ani, timp în care a fost promovat la gradul de general colonel şi prim adjunct al ministrului de Interne. La 8 martie 1978 el a fost numit ministrul Turismului şi a primit sarcină să transforme această uriaşă organizaţie într-o anexă a serviciului de spionaj al României. La câteva zile după ce eu am primit azil politic, Doicaru a fost arestat, împreună cu alţi generali de securitate care au lucrat cu mine. El a fost eliberat câteva luni mai târziu, dar a fost trecut în rezervă, deoarece a refuzat să semneze declaraţiile compuse de anchetatori, din care rezulta că eu aş fi fost recrutat de «serviciile imperialiste» de spionaj de pe când aveam zece ani, şi că aş fi fost infiltrat de aceste servicii în DIE. Ambasadorul Aurel Dragoş Munteanu, care, după anul 1990, a condus Ambasada României la Washington, şi apoi a demisionat în semn de protest faţă de politica duplicitară a regimului Iliescu, mi-a povestit recent că, la doar câteva zile după împuşcarea lui Ceauşescu, gen. Doicaru s-a prezentat la el, îmbrăcat în uniformă militară, cu toate decoraţiile pe piept. Pe atunci ambasadorul Munteanu era membru al conducerii FSN, şi Doicaru s-a oferit să doteze FSN-ul cu «un nou serviciu de spionaj, mai bun decât tot ce a avut România până acum». Nu ştiu ce a fost în capul lui Doicaru la acea vreme, dar, bazându-mă pe cei 18 ani cât am lucrat cu el zi de zi, sunt convins că ar fi creat un organ de spionaj a cărui activitate ar fi fost îndreptată, cu prioritate, împotriv URSS. Doicaru nu şi-a realizat însă visul şi, curând, a plătit cu viaţa curajul său. La o săptămână după împuşcarea lui Ceauşescu, a venit la Bucureşti ministrul de Externe sovietic, Eduard Şevardnadze, fost şef al KGB în Republica Georgia şi, de îndată ce acesta a părăsit Bucureştiul, conducerea FSN a numit ca şef al spionajului român pe agentul KGB Mihai Caraman. Potrivit ambasadorului Aurel Dragoş Munteanu, propunerea oficială pentru numirea lui Caraman a fost prezentată conducerii FSN de Sergiu Celac, devenit peste nopate ministru de Externe al României, şi a fost puternic susţinută de Petre Roman, devenit la data de 29 decembrie 1989 prim ministru. Faptul că Sergiu Celac a făcut această propunere nu mă surprinde. În «Moştenirea Kremlinului», am descris că, în vara anului 1978, DIE, la a cărui cârmă încă mă aflam, l-a informat pe Ceauşescu despre o întâlnire secretă între Celac şi un fost «coleg» sovietic al acestuia, de la Institutul de Relaţii Internaţionale din Moscova, care i-a oferit «înalte răspunderi» în guvernul ce va fi instalat în România post-Ceauşescu. Dicatatorul l-a îndepărtat imediat pe Celac din funcţia de adjunct şef de secţie la CC al PCR şi din aceea de translator personal al său pentru rusă şi engleză, dar nu a ordonat arestarea lui, spre a nu irita Kremlinul. Faptul că, în decembrie 1989, ilustrul necunoscut Sergiu Celac a devenit unul dintre conducătorii României este încă un indiciu că Moscova a fost implicată în sângeroasele evenimente desfăşurate în România atunci. Iar faptul că, un an mai târziu, Doicaru a fost găsit mort într-o pădure, întăreşte aceste suspiciuni. Autorităţile române au emis un scurt comunicat, arătând că moartea lui Doicaru s-ar fi datorat unui «accident de vânătoare». Nu am crezut nici un moment în această variantă, deoarece am fost de mai multe ori la vânătoare cu gen. Doicaru şi ştiu că a fost un vânător excepţional şi experimentat. Mai mult, autorităţile române au interzis autopsierea cadavrului, ceea ce mi-a întărit suspiciunea că Doicaru a fost omorât pentru a i se închide gura. Între anii 1972 şi 1978, Doicaru a supravegheat, împreună cu mine, activitatea unităţii speciale de contraspionaj împotriva URSS şi a celorlalte ţări socialiste (UM 0920/A). ca atare, el cunoştea în detaliu legăturile secrete ale lui Caraman cu spionajul sovietic, precum şi identitatea altor agenţi ai KGB apăruţi subit, după împuşcarea lui Ceauşescu, în diferite funcţii importante din conducerea României”.

DIRECŢII NAŢIONALE:

UM 0610: DIRECŢIA I-a: INFORMAŢII INTERNE: – şef direcţie: col. GHEORGHE RAŢIU, – adjuncţi şef de direcţie: col. ILIE MERCE, lt. col. GABRIEL ANASTASIU, lt. col. ELENA MOCA (sau MOGA), – 98 ofiţeri, – 8 subofiţeri, – 8 civili

UM 0617: DIRECŢIA II-a: CONTRAINFORMAŢII ECONOMICE: – şef direcţie: gen. mr. EMIL MACRI, – adjuncţi şef de direcţie: lt. col. CONSTANTIN STAN, lt. col. CLAUDIU BUCUR, – 150 ofiţeri, – 6 subofiţeri, – 11 civili

UM 0625: DIRECŢIA III-a: CONTRASPIONAJ: – şef direcţie: gen. mr. AURELIAN MORTOIU, – adjunct şef de direcţie: col. FILIP TEODORESCU, lt. col. EMIL RĂDULESCU, lt. col. GHEORGHE DIACONESCU, – 215 ofiţeri, – 4 maiştri militari, – 22 subofiţeri, – 1 civil

(În ziua de 21 decembrie 1989 s-au operat arestări asupra persoanelor luate în evidenţă ca disidente, persoane care aveau capacitatea de a polariza masele în jurul lor (vezi declaraţia col. Dumitru Răşină). Generalul maior Aurelian Mortoiu, şeful direcţiei de contraspionaj a dat ordin să fie arestat şi transportat în afara Capitalei, Dumitru Mazilu. De problemă s-au ocupat şeful serviciului lt. col. Manea, care se ocupa informativ de Ministerul de Externe şi lt. col. Emil Rădulescu, existând şi aprobarea generalului Stamatoiu. La ora 01,00 noaptea, cuplul Manea – Rădulescu, a năvălit în locuinţa domnului Dumitru Mazilu, după ce, cu o rangă, au dat jos uşa de la intrare. Motivul invocat a fost că băiatul d-lui Dumitru Mazilu face legătura dintre acesta şi demonstranţii de la Intercontinental (care ar dori să-l propulseze pe ex-raportorul României la ONU într-o funcţie importantă în stat). Domnului Dumitru Mazilu i s-au pus cătuşe la mâini şi căluş la gură. A fost transportat apoi la circa 100 de kilometri de Bucureşti, unde a fost ţinut până a doua zi (ora 13,00 – 13,30) când situaţia dictaturii a fost clară, fiind eliberat la ordinul celui care ordonase şi arestarea, generalul Aurelian Mortoiu.)

UM 0632: DIRECŢIA IV-a: CONTRAINFORMAŢII MILITARE: – şef direcţie: gen. lt. GHEORGHE VASILE, – adjuncţi şef de direcţie: col. RADU BĂLĂŞOIU, lt. col. MIHAI UŢĂ, lt. col. DUMITRU PETANCA, – 926 ofiţeri, – 17 maiştri militari, – 160 ofiţeri fără mandat, – 30 civili

UM 0666: DIRECŢIA V-a: SECURITATE ŞI GARDĂ DEMNITARI: – şef direcţie: gen. mr. MARIN NEAGOE, – 306 ofiţeri, – 14 maiştri militari, – 144 subofiţeri, – 20 civili

(După revoluţie, într-una din camerele de la cartierul general al Direcţiei a V-a din str. Oneşti nr. 7, Bucureşti, au fost găsite 6 carabine, 69 pistoale automate, 4 mitraliere grele, 370 de grenade, 96.000 de cartuşe de 7,62 mm şi 35.000 de cartuşe de 9 mm. Pe lângă aceste arme convenţionale au mai fost găsite 17 serviete diplomat în care se putea ascunde un pistol automat ce putea fi declanşat prin apăsarea unui trăgaci din mâner. În registrul armelor deţinut în acea cameră se specifica faptul că aceste serviete diplomat aveau să fie folosite în „misiuni”.)

UM 0638: DIRECŢIA VI-a: CERCETĂRI PENALE: – şef direcţie: col. GHEORGHE VASILE, – adjunct şef direcţie: col. PĂTRU MURARIU, – 36 ofiţeri, – 1 maistru militar, – 26 subofiţeri, – 9 civili

UNITĂŢI SPECIALE:

UM 0620: UNITATEA SPECIALĂ DE LUPTĂ ANTITERORISTĂ (USLA): – generalul locotenent (r) Iulian VLAD, răspundea nemijlocit de USLA; – şef: col. GHEORGHE ARDELEANU, decedat în condiţii suspecte în urma unei presupuse inhalări a unui insecticid; – adjuncţi: col. GHEORGHE TROSCA, omorât în faţa MStM al Armatei, lt. col. ION BLIORŢ; – colonel (r) P. FIRAN, şef de Stat Major al USLA; – colonel (r) Ştefan BLAGA, comandant al USLA, implicat în acţiunea „Autobuzul”; – colonel (r) Mircea POPESCU, – 184 ofiţeri, – 21 maiştri militari, – 580 subofiţeri, – 10 civili

***

Data înfiinţării USLA: martie 1976. Unitatea era încadrată numai cu cadre: subofiţeri, maiştri militari şi ofiţeri. Nici un militar în termen nu a fost încadrat în această unitate. În teritoriu USLA avea compartimente specifice denumite „ARTA”. Aceste compartimente existau în fiecare judeţ. Funcţionau în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate şi, în funcţie de mărimea judeţului şi importanţa obiectivelor de pe raza sa, aveau în componenţă 5 – 12 ofiţeri. Aceşti ofiţeri făceau parte din organigrama inspectoratului judeţean şi, deşi erau consideraţi specialişti în activitatea de prevenire a terorismului, nu erau uslaşi. Pe scheletul fostei USLA, după decembrie 1989, s-a constituit Brigada Antiteroristă. Misiunile USLA, conform documentelor şi normelor de funcţionare, erau: 1. Asigurarea securităţii pasagerilor şi aeronavelor în zbor şi la escale de scurtă durată (curse interne şi externe); 2. Controlul antiterorist şi antideturnare la aeroporturile Otopeni şi Băneasa; 3. Paza şi apărarea unor ambasade, reprezentanţe străine şi domicilii ale membrilor corpului diplomatic acreditat în România; 4. Culegerea de informaţii în domeniul strict limitat al activităţii de prevenire şi combatere a acţiunilor teroriste; 5. Executarea controlului tehnic de securitate la imobilele şi încăperile destinate cazării unor anumite personalităţi sau delegaţi din străinătate, ori în locurile ordonate de conducerea Departamentului Securităţii Statului; 6. Asigurarea gardării şi securităţii familiei prezidenţiale, a unor înalte oficialităţi ori delegaţii străine care vizitau R.S.R., în colaborare cu Direcţia a V-a din D.S.S.; 7. Sprijin pentru pregătirea antiteroristă a cadrelor din teritoriu, control şi sprijin asupra activităţii de prevenire a acţiunilor teroriste; 8. Intervenţia pentru lichidarea acţiunilor teroriste, atunci când se produc.

***

Col. Teodor Filip: „Începând din 22 decembrie 1989, aflat în biroul din sediul CC, alături de generalul Guşe şi alţi revoluţionari, generalul locotenent Iulian Vlad, care răspundea nemijlocit şi de USLA, a dat ordine tuturor din subordine de a sta în incinta unităţilor, de a asigura armamentul şi muniţia. Pe data de 23 decembrie 1989, în jurul orei 03,25, s-a difuzat la radio comunicatul acestuia prin care se preciza că toate forţele Securităţii şi ale Ministerului de Interne sunt de partea Revoluţiei. Uslaşii, specializaţi în lupta antiteroristă, erau în unitate. Au fost verificaţi de revoluţionari, există o casetă filmată în acest sens.”

***

De abia în dimineaţa zilei de 25 decembrie 1989, când în Bucureşti încă se mai trăgea, „în draci” şi, sub presiune mass-media, teroriştii erau spaima întregii ţări, în subteranele Bucureştiului (despre care se susţinea că ar fi bazele de acţiune ale grupărilor teroriste), au fost trimise grupe de profesionişti, în componenţa cărora intrau militari din trupele de paraşutişti (despre care col. Teodor Filip, de la USLA, susţine că nu erau cine ştie ce, „mai mult legenda de ei”), pirotehnişti, genişti şi ostaşi cu câini. Una dintre aceste grupe era condusă de către maiorul Gheorghe Grigoraş din unitatea specială de luptă antiteroristă (USLA). Cu doar două zile înainte, un grup de militari USLA, în frunte cu şeful de stat major al unităţii, col. Gheorghe Trosca, fusese ucis în faţa sediului Marelui Stat Major al Armatei sub acuzaţia de „terorism”, cadavrele au fost batjocorite, mutilate  şi lăsate să putrezească în stradă; de altfel întreaga unitate fusese acuzată de a fi aparţinând categoriei „teroriste” deşi, cu efectivul complet, se afla consemnată în propria cazarmă, iar acum ofiţerii acestei componente speciale erau trimise în subteranele Capitalei pentru a se lupta, chipurile, cu „teroriştii”. Bănuim că orice incident (accident) care s-ar fi soldat cu morţi şi răniţi din rândul acestor grupe ar fi fost benefic pentru structura de partid şi de stat care tocmai „emana” la putere.

Mr. Gheorghe Grigoraş (despre buncărul de sub fostul sediu al CC al PCR): „Eram la o adâncime de aproximativ 10 metri faţă de nivelul caldarâmului. Aici se afla apartamentul rezrvat celor doi dictatori. Mobilierul era din mahon, iar în mijlocul dormitorului se afla un singur pat de două persoane. Alături, halate, papuci de casă şi de baie, covoraşe persane veritabile. Încălzirea se realiza cu aer condiţionat, camera de baie, pentru ce eram noi obişnuiţi, era luxoasă, sufrageria era dotată cu veselă din import. Filtre speciale făceau ca aerul să fie ultra-purificat. Aici erau sisteme proprii de apă şi de energie electrică, altele decât cele din încăperile alăturate. Plecând de la sistemul de ventilaţie, am pornit să căutăm camera în care se afla instalaţia. Şi aşa ne-am trezit într-un nou culoar, de fapt un canal lung şi întunecos. Mergeam cu foarte mare prudenţă. După 30 de metri, am găsit o nişă cu ladă mare pe care am cercetat-o rapid la lumina lanternelor. La prima vedere nu era nimic deosebit în acea ladă. Am plecat mai departe şi, la un moment dat, tot tunelul a fost, brusc, inundat de lumină. Ne-am blocat toată echipa crezând că am nimerit într-o capcană. De fapt, unul dintre băieţi a găsit şi acţionat comutatorul. Am înaintat, de data asta pe lumină şi, cam după 50 de metri, de la intrarea în tunel, am observat că pereţii au început să aibă altă culoare şi altă consistenţă, de parcă era înglobată răşină sintetică în componenţa betonului. Cam după 10 metri culoarul s-a înfundat şi ne-am trezit în faţa unui WC! De fapt era un capac de WC aşezat pe un piedestal de lemn de circa 20 – 30 centimetri înălţime. Nu mi s-a părut firesc să trebuiască să parcurgi 50 de metri numai ca să mergi la toaletă, aşa că am ridicat capacul şi am constatat că sub el era un chepeng de fier asigurat cu o bară metalică grea. Am ridicat, cu greu, chepengul şi, sub el, am dat peste un râu artificial, curat ca lacrima, aflat într-o matcă artificială din beton. Lăţimea mătcii era de 2,5 metri, adâncimea de aproape 1 metru. Râul avea un debit de 1,5 metri pe secundă. Singura explicaţie pentru existenţa acestui râu subteran, aflat la o adâncime de circa 12 metri de la nivelul platoului pieţii, a fost lada, găsită anterior, în care găsisem 16 bărci din cauciuc echipate cu pompe de umflare, cu petice de rezervă, în caz de avarie, cu echipament de protecţie antiacvatică. Am cercetat cu atenţie albia râului. Era amenajată cu atenţie, cu boltă de-asupra şi cu bare pe pereţii laterali pentru a ajuta ocupanţii bărcilor, fie să oprească înaintarea bărcilor, fie să o impulsioneze. Ne aflam, în mod evident, în faţa unui canal de fugă, care, bănuiam, ieşea într-un lac, undeva în afara oraşului. Un canal similar am găsut şi la capătul unui al doilea tunel, în schimb aici nu mai găsim nici o barcă. În schimb, am găsit un sistem de inundare completă a întregii reţele. Bănuim că, în cazul evacuării pe această cale, eventualii urmăritori ar fi putut fi blocaţi de apa care ar fi crescut până la nivelul cel mai de sus în spatele fugarilor. Noi n-am investigat râul ci restul canalelor de sub clădirea fostului CC al PCR. La un moment dat am dat de o gură de ieşire la suprafaţă, care dădea în curtea interioară a fostului CC, dar, din acelaşi punct, pe o reţea de canale, se putea pătrunde în canalizarea oraşului, ajungând prin ea până la râul Dîmboviţa. Un alt tronson, străbătut din buncăr pe altă direcţie, avea o gură de ieşire camuflată în părculeţul din faţa fostului CC. O ieşire făcută de nevoie, însă, pentru că acest tunel era şi singurul care dusese cândva în subsolul fostului palat regal. Aceasta era singura legătură între clădirea fostului CC şi acest palat şi era, de altfel, într-o stare deplorabilă, surpat şi neîngrijit. Restul subteranului era concentrat sub clădirea fostului CC şi pe direcţia Bulevardului Magheru. Am mai străbătut un subteran care ducea spre fosta stradă Regală, în subsolul unei foste clădiri a securităţii, ca şi un pasaj care ducea spre aşa numita sală a plenarelor. Ajunşi acolo, am cercetat scaun cu scaun, în căutarea unor eventuali explozivi, fără să găsim nimic.”

UNITATEA SPECIALĂ „F” (FILAJ): – şef: col. ION BĂJENARU, – adjunct: lt. col. PAULA STANCIU, – 447 ofiţeri, – 13 maiştri militari, – 252 subofiţeri, – 65 civili

UM 0500: SERVICIUL INDEPENDENT PENTRU APĂRAREA SECRETULUI DE STAT: – 43 ofiţeri, – 8 subofiţeri, – 2 civili

SERVICIUL INDEPENDENT PENTRU COMERŢ EXTERIOR: – şef: col. ŞTEFAN ALEXANDRU, – 41 ofiţeri, – 2 subofiţeri, – 2 civili

CENTRUL DE INFORMATICĂ ŞI DOCUMENTARE: – şef: lt. col. DAN NICOLICI, – 174 ofiţeri, – 32 maiştri militari, – 50 subofiţeri, – 16 civili

(Conform săptămânalului „Expres”, nr. 16 – 17, până la Revoluţie CID îşi avea sediul la etajele 2 şi 3 ale blocului de lângă biserica Kreţulescu de pe Calea Victoriei (blocul avea o librărie la parter). La etajul 3 se afla calculatorul central în memoria căruia erau introduse două reţele. Prima a lucrătorilor, informatorilor, colaboratorilor securităţii. A doua era aşa numita bază de lucru, în care intrau cei urmăriţi, cei aflaţi în obiectivul securităţii. Fiecare unitate operativă de securitate, centrală sau teritorială, avea obligaţia să comunice în 48 de ore la CID orice persoană recrutată sau aflată în atenţie. Sediul CID a fost mutat în primele zile ale lunii ianuarie 1990 şi instalat într-un nou local. Se presupunea că acesta ar fi în complexul Tonola, situat lângă Inspectoratul General al Poliţiei, complex unde funcţiona staţia centrală telefonică de ascultare a securităţii şi arhivele.)

SERVICIUL „D” (DEZINFORMARE, DISCREDITARE): – şef: col. DUMITRU TATU, – 20 ofiţeri, – 2 subofiţeri

SERVICIUL INDEPENDENT SECRETARIAT JURIDIC: – şef: col. FLORICĂ DOBRE, – adjunct: lt. col. AUREL ROGOJAN, – 19 ofiţeri, – 9 subofiţeri

SERVICIUL INDEPENDENT CADRE, ÎNVĂŢĂMÂNT ŞI ORGANIZARE, MOBILIZARE: – şef: col. MARIA PETRESCU, – adjunct: EUGEN JELEDINTAN, – 28 ofiţeri,     – 7 subofiţeri

COMANDAMENTUL PENTRU TEHNICĂ OPERATIVĂ ŞI TRANSMISIUNI (CTOT): – şef: gen. mr. OVIDIU DIACONESCU, – 20 ofiţeri, – 3 maiştri militari, – 10 subofiţeri, – 9 civili

(Colonelul Ştefan Toader, şef al grupei „SELECTOR”, colectiv de tehnicieni şi specialişti aflaţi în posturi cheie în cadrul CTOT şi la Televiziunea Română, era însărcinat cu asigurarea securităţii transmisiunilor radio şi TV la toate manifestările publice ale familiei Ceauşescu. Aceeaşi funcţie a îndeplinit-o în timpul Congresului al XIV-lea şi la toate manifestările publice ulterioare, inclusiv la ultimul miting din Piaţa Palatului. Pe lângă aceste atribuţiuni, colectivul „SELECTOR” avea şi sarcina realizării cadrului ambiental necesar bunei desfăşurări a întâlnirilor lui Nicolae Ceauşescu cu poporul român (apaluze, urale, ovaţii înregistrate pe bandă şi intercalate în timpul manifestaţiilor, după un scenariu prestabilit). În organigrama fostului DSS, col. Ştefan Toader figura ca adjunct al generalului maior Alexandru Tencu care era responsabil, la nivel naţional, cu activitatea de ascultare, înregistrare şi exploatare a discuţiilor şi a convorbirilor telefonice interne şi internaţionale. Acestuia i se subordonau toate unităţile de ascultare din Bucureşti şi serviciile „T” din teritoriu (cu excepţia celor similare aparţinând DIA şi CIE). Col. Ştefan Toader va apare în 1990 pe statul de plată al SRI (Serviciul Român de Informaţii), în calitate de director adjunct al unei unităţi distincte, având în subordine un număr de 400 ofiţeri, specialişti de înaltă calificare. Printre cei reactivaţi în SRI sunt şi aceea care, în perioada 15 – 22 decembrie 1989, au întrerupt legăturile telefonice şi toate mijloacele de comunicare ale Timişoarei, pentru a îngrădi răspândirea „focarului de destabilizare a regimului”.)

SERVICIUL „C” (TRANSPORTUL CORESPONDENŢEI SECRETE): –  şef: col. MIRCEA ŞTEFĂNESCU, – 5 ofiţeri, – 1 maistru militar, – 71 subofiţeri

UNITATEA SPECIALĂ „P” (PRODUCŢIE TEHNICO-OPERATIVĂ): – şef: lt. col. TEODOR HRISTEA, – 171 ofiţeri, – 257 maiştri militari, – 9 subofiţeri, – 28 civili

UNITATEA SPECIALĂ „R” (TRANSMISIUNI RADIO ÎNTRE DSS ŞI MILIŢIE ŞI TRUPELE MI, INTERCEPTAREA TRANSMISIUNILOR DE RADIO STRĂINE): – şef: col. RADU REMUS, – adjunct: lt. col. TIBERIU LOPATITĂ, – 230 ofiţeri, – 100 maiştri militari, – 20 subofiţeri, – 99 civili

UNITATEA SPECIALĂ „S” (INTERCEPTAREA CORESPONDENŢEI): – şef: col. CONSTANTIN MARINESCU, – adjuncţi: lt. col. EUGEN GRIGORESCU, lt. col. AURORA NEGOIŢĂ, – 300 ofiţeri, – 7 maiştri militari, – 67 subofiţeri, – 14 civili

(Conform publicaţiei „Expres” (sâmbătă, 17 martie 1990), serviciul de cenzură a corespondenţei şi-a avut sediul într-o clădire vizavi de maternitatea Giuleşti. Din motive strategice, acest serviciu, în data de 26 decembrie 1989, şi-a mutat sediul într-o clădire din strada Dinu Vintilă, colţ cu aleea Tonola. Publicaţia menţionată susţine că acest serviciu n-a fost desfiinţat şi că funcţiona din plin în martie 1990, dovada fiind scrisorile ştampilate cu „K 7 U9.07.”, sigla acestui serviciu, scrisori reclamate de către destinatari (în epocă), ca fiind deschise.)

UNITATEA SPECIALĂ „T” („TONOLA”, SUPRAVEGHEREA TELEFOANELOR ŞI MONITORIZARE VIDEO): – şef: gen. mr. ALEXANDRU ŢENCU, – adjuncţi: lt. col. GHEORGHE BUŞU, lt. col. ŞTEFAN TOADER, – 404 ofiţeri, – 35 maiştri militari, – 19 subofiţeri, – 19 civili

(Despre modul în care se executa supravegherea electronică, stau mărturie actele emise cu ocazia îndeplinirii misiunilor asupra „obiectivelor” aflate în lucru: „RAPORT DE EXECUTARE EXTERIOR ÎN BAZA RAPORTULUI NR. (ORDINULUI) 0028576. La adresa … s-a executat lucrarea T[ehnica] O[perativă] tip I[nstalare] D[ispozitiv] E[misie]-R[ecepţie]. Lucrarea a fost solicitată de Serviciul 0110. La lucrare au participat … Din partea Biroului „7” (interior, exterior): cpt. Băcanu Constantin, lt. maj. Doandeşi Victor, mr. Ilinca Constantin, lt. Manda Titi. Din partea organului informativ: cpt. Bulată Virgil. Uşile au fost deschise de: mr. Ilinca Constantin cu: cheie potrivită anterior prin încercare. Modul de pătrundere în obiectiv (intermediar): în mod secret. Aparatura şi materialele folosite în lucrare: „VOINEA 3”, ipsos, culoare, izolirband. Felul cum s-a desfăşurat executarea lucrării: Echipa a pătruns în obiectiv în jurul orelor 1,00. mediat s-a procedat la camuflarea ferestrei. În continuare s-au executat următoarele operaţii: s-a scos şipca din lemn prinsă în cuie de la colţul camerei până în vecinătatea prizei electrice, aceasta având următoarele dimensiuni 140 cm x 10 cm x 2 cm. În dreptul prizei electrice, la nivelul pardoselii s-a săpat un orificiu până la nivelul tubului PVC, circa 3 cm, tub în care se află circuitul electric pentru alimentarea prizei, iar alături în dreapta s-a executat un locaş pentru introducerea dispozitivului IDER – „VOINEA 3”, apoi s-a perforat tubul PVC, conectându-se circuitul dispozitivului „VOINEA 3″ la circuitul electric, izolându-se atât punctele de conectare cât şi tubul PVC cu bandă izolatoare. Dispozitivul s-a introdus în locaş, poziţia microfonului fiind la nivelul pardoselii. Probleme deosebite apărute la lucrarea în cauză: Nu au apărut probleme deosebite în timpul efectuării lucrării. EXTERIOR TERMINAL … GRUP … PERECHE … Lucrarea s-a executat astfel …Probele s-au efectuat cu tov.: lt. Manda Titi. Lucrarea funcţionează: normal. Semnătura: ss. mr. Ilinca”)

UNITATEA SPECIALĂ DE AVIAŢIE: – 22 ofiţeri, – 19 maiştri militari, – 3 subofiţeri

CENTRE DE PERFECŢIONARE A CADRELOR DSS

GRĂDIŞTEA (lângă Bucureşti) ŞCOALA DE PERFECŢIONARE A CADRELOR DE SECURITATE: – 61 ofiţeri, – 12 maiştri militari, – 18 subofiţeri, – 79 civili

BRAN (lângă Braşov) CENTRUL DE PERFECŢIONARE CADRE: – 8 ofiţeri, – 5 maiştri militari, – 13 civili

BUCUREŞTI, CENTRUL SPECIAL DE INSTRUCŢIE: – 12 ofiţeri, – 8 subofiţeri, – 5 civili

BIROURILE JUDEŢENE ŞI DIN BUCUREŞTI ALE DSS: – 4.017 ofiţeri, – 182 maiştri militari, – 1.297 subofiţeri, – 563 civili

BUCUREŞTI: – Director DSS, Bucureşti: col. GHEORGHE GORAN

COMANDAMENTUL TRUPELOR DE SECURITATE: – şef: gen. mr. GRIGORE GHIŢĂ, – 1.387 ofiţeri, – 136 maiştri militari, – 924 subofiţeri, – 536 civili, – 20.387 militari în termen

***

În baza Decretului Consiliului de Stat nr. 121/1978, Trupele de Securitate erau organizate şi funcţionau în structura Ministerului de Interne, având următoarele atribuţiuni (prescurtat): 1. participă la îndeplinirea unor misiuni privind apărarea securităţii statului; 2. participă la asigurarea securităţii conducerii partidului şi statului şi a conducătorilor de partide şi state străine, pe timpul prezenţei acestora pe teritoriul R.S.R.; 3. asigură paza unor obiective de importanţă deosebită; 4. participă la executarea misiunilor de pază şi ordine pe teritoriul localităţilor urbane, însoţirea trenurilor de marfă specializate şi la executarea serviciului de pază în gări şi în triaje; 5. participă la activitatea de prevenire, neutralizare şi lichidare a acţiunilor elementelor teroriste pe teritoriul R.S.R.; 6. participă, în cooperare cu unităţi ale Ministerului Apărării Naţionale, la îndeplinirea unor misiuni speciale; 7. participă la limitarea şi înlăturarea urmărilor calamităţilor naturale, precum şi la unele activităţi în economia naţională; 8. Trupele de Securitate, parte componentă a Forţelor Armate ale R.S.R., sunt destinate ca, în cooperare cu celelalte forţe ale sistemului naţional de apărare, să participe la îndeplinirea misiunii de apărare a suveranităţii şi integrităţii naţionale a patriei.

***

TOTAL PERSONAL DSS în decembrie 1989: 38.682. – 23.370 în comandamentul trupelor de securitate, – 6.602 în direcţii naţionale şi unităţi speciale, – 2.426 în CIE, – 6.059 în birourile judeţene, – 225 în şcoli

***

Pentru a menţine ordinea publică, pe lângă trupele de securitate, regimul putea apela la Inspectoratul General al Miliţiei, cunoscut în cadrul DSS sub numele de Forţele de Ordine Internă (FOI). Comandantul Miliţiei era gen. mr. CONSTANTIN NUŢĂ, iar adjunctul lui era gen. mr. MIHALEA VELICU. Comandantul Miliţiei, Bucureşti: col. MARIN BĂRBULESCU (Pentru conformitate: „Pacepa vorbeşte din nou”, Indiscret, nr. 4, Bucureşti, 1992; Evenimentul Zilei – serial, iulie 1993; România Liberă, 24/25 octombrie 1992; România Liberă, 2.10.1993; România Liberă, 02.07.1993; R.L. 22-23.05.1993; E.Z., 3 martie 1993; E.Z., 14 aprilie 1993; E.Z., 7 mai 1993; E.Z., 16 iunie 1993; E.Z., 7 iulie 1993; E.Z., 6 – 10 iulie 1993; E.Z., 12 – 31 iulie 1993; P.M. Băcanu: „Moartea unui general”, R.L., 20 iulie 1990; „Un spion la Cotroceni”, Tinerama nr. 125 (23 – 29 aprilie 1993); S. Brucan: „Generaţia irosită”; R.L., 7 – 24 ianuarie 1990; R.L., 16 iunie 1993; R.L., 20 martie 1992; Adevărul, 21 februarie 1990; Adevărul, 23 august 1990; Cuvântul, nr. 5/28 februarie 1990; NU, nr. 13, 18, 20/1990; Expres Magazin nr. 5/august 1990; Zig-Zag, nr. 25/28 august – 3 septembrie 1990; Tinerama, nr. 110/8 – 14 ianuarie 1993; Academia Caţavencu, nr. 14/13 – 19 aprilie 1993; Dennis Deletant: „Ceauşescu şi securitatea – constrângere şi dizidenţă în România anilor 1965 – 1989”, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1989)

***

VIRGIL MĂGUREANU, 22 noiembrie 1990, în faţa Parlamentului: „La 22 decembrie 1989, DSS (fără trupele de securitate), totaliza 14259 de cadre militare, în care erau incluşi 8159 ofiţeri, 5105 subofiţeri şi maiştri militari şi 984 civili. Din acest total, 8376 ofiţeri şi subofiţeri lucrau în sectoarele de informaţii şi operaţionale, 3832 în unităţile centrale şi 4544 în judeţe. Celelalte cadre îşi desfăşurau activitatea în interiorul trupelor de securitate (2859 ofiţeri şi subofiţeri); în cadrul unităţilor tehnice (2588 de ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri); şi în cadrul unităţilor operaţionale (466 cadre) Din totalul angajaţilor fostului DSS, 2841 de persoane au fost înlăturate prin desfiinţarea unităţilor centrale şi teritoriale; alte 2769 de cadre au fost trecute în rezervă; 2896 de cadre ale fostelor trupe de securitate au fost preluate de Ministerul de Interne; 449 au fost transformate într-o unitate tehnică de transmisiuni de către Ministerul Apărării Naţionale pentru a asigura legăturile telefonice ale guvernului”. (SWB, EE/0932/27 noiembrie 1990, B/10)

SITUAŢIA DSS ÎN CLUJ-NAPOCA ÎN DECEMBRIE 1989:

Inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean al Ministerului de Interne Cluj era gen. mr. IOAN ŞERBĂNOIU, care a activat în această funcţie din octombrie 1984 până la 25 decembrie 1989 (15.01.1990, potrivit altor declaraţii). În materialele radio înregistrate în 21 decembrie 1989 de către un amator, care demonstrează activitatea represivă a forţelor Minsterului de Interne, generalul maior Ion Şerbănoiu apare sub indicativul: „CASTELANUL”. Gen. mr. Ion Şerbănoiu avea în subordine directă Birourile judeţene ale Securităţii, Miliţiei, Pompierilor (cu subdiviziunile orăşeneşti, inclusiv şefii de post). Dacă ar fi existat şi trupe de grăniceri în judeţul Cluj, le-ar fi avut şi pe acestea în subordine.

Comandantul securităţii judeţene era col. IONIŢĂ A. NICOLAE, locţiitorii lui fiind: lt. col. TINCĂ OVIDIU şi mr. PETCU GHEORGHE (se ocupa de culegerea de informaţii din sistemul economic „pentru prevenirea actelor de sabotaj, de diversiune şi distrugeri de utilaje”).

Comandantul miliţiei judeţene era col. RUSU STOIAN, având locţiitori pe lt. col. PINTEA VASILE şi lt. col. MĂRINCAŞ VASILE; mr. BLAGA GRIGORE era comandantul miliţiei municipiului Cluj-Napoca.

Grupului de Pompieri Cluj era condus de col. GHEORGHE BRANGA.

Din studiul declaraţiilor date cu privire la derularea evenimentelor din decembrie 1989 în municipiul Cluj-Napoca, am reuşit să identificăm ca lucrând în cadrul Biroului judeţean al Securităţii Cluj şi IJMI Cluj pe următorii: col. OPREA FLORIAN (decedat; din casa lui, situată peste drum de casa d-nei Doina Cornea, s-a realizat acţiunea de filare a acesteia); col. GORCEA PAMFIL (decedat); lt. col. BODEA TEODOR; lt. col. TODORAN EUGEN, şeful serviciului „C” – contrainformaţiile economice; lt. col. BALA IOAN, ofiţer responsabil cu pregătirea militară; lt. col. IERMOLAI AVERIAN, pe linie informativâ răspundea de mass media clujană (informatorii din rândul ziariştilor) – de menţionat în legătură cu acest fost membru al securităţii întâmplarea din martie 1990 când colonelul MINCU (de la MApN – avansat la gradul de general maior – şi care a preluat din 12 ianuarie1990 comanda securităţii judeţene) l-a contactat pe lt. col. Iermolai Averian şi a încercat să „stoarcă” de la acesta „lista cu informatorii din presă” – securitatea fiind desfiinţată, armata se străduia să-i preia structurile…; lt. col. OLTEANU V.; lt. col. NISTOR IOAN, arhivă (?); lt. col. LEMNARU E.; lt. col. CRIŞAN PETRE; lt. col. CANDIN LIVIU, cercetare penală (în 20.03.1987 a efectuat percheziţie la av. Vasilescu Gheorghe); mr. BUCŞE EMIL (în prezent, decembrie 1999, lucrează la SRI Cluj); mr. GHIURUŢAN, rămas în informativ în cadrul MI (1999); mr. ANTONESEI (de la serviciul Circulaţie); mr. SUREŞAN ION; mr. JURCUŢ IOAN, cercetare penală (în 20.03.1987 a efectuat percheziţie la av. Vasilescu Gheorghe); cpt. VAIDASIGAN PAMFIL (din 1978 ofiţer activ; din 15.07. 1982 lucrează la serviciul de cadre; în martie 1990 lucra la serviciul de cadre al Poliţiei Cluj), a jucat frecvent rolul „huliganului” care o acosta pe Doina Cornea şi încerca să o intimideze, hărţuind-o – din declaraţia col. Ioniţă Nicolae, rezultă că era cdt-ul grupei antiteroriste din DS Cluj; în prezent este lt. col şi lucrează ca şef Serviciu Cadre la Poliţia Cluj (1999); cpt. HANCU IOAN (răspundea de IML Cluj) în prezent este lt. col. şi este detaşat ca profesor la şcoala de perfecţionare a cadrelor SRI de la Grădiştea (1999); cpt. CARABĂ CORNEL (fost comandant al SRI Cluj); cpt. POPA; cpt. LĂPUŞAN LIVIU; cpt. TUDUCE ADRIAN lucrând în Comandamentul judeţean teritorial de securite Cluj din 1978 (arhivă?); cpt. MESAROŞ EMIL, actualmente lt. col., şef secţie SRI Cluj (1999); cpt. PĂRĂUŢIU MIRCEA (şef pluton de intervenţie  antiteroristă al batalionului de securitate); cpt. STAN ION; cpt. COSMA E. lucra la centrala guvernamentală de radio-frecvenţă şi telefonie; cpt. CHINDRIŞ P. lucra la centrala guvernamentală de radio-frecvenţă şi telefonie; lt. POPOVICI VIOREL, ofiţer CI în Batalionul de securitate-miliţie Cluj; lt. maj. ing. GHILEA IOAN-MARIUS (în prezent şef SRI Cluj); lt. maj. POP DUMITRU, a fost cu plutonul antitero în zona str. Horea (actualmente lt. col. şi este detaşat ca profesor la Centrul de perfecţionare a cadrelor SRI de la Bran; a fost al doilea adjunct al lui Carabă); lt. SASU IOAN, în prezent lucrează la SRI Cluj (1999); plt. DAVID VASILE; plt. FRANDEŞ (FRANDOŞ) – BĂIAŞ RADU, subofiţer tehnic foto (a filmat, din însărcinarea gen. mr. Ion Şerbănoiu, mişcările protestatare din 21.12.1989 din Cluj-Napoca); plt BABA, gestionar depozit armament; m.m. CONDURACHE; col. DUŞA (cu pregătire U.S.L.A.), fost şef al cadrelor, fost gardian public; lt. col. (r.) VELEA EUGEN, s-a prezentat la Inspectorat, după 17.12.1989, cu rugămintea de a fi reactivat; lt. MARIUS DUMITRU  MATEI, prelucrare informativă şi membru al grupei antiteroriste a MI (1989), lt. CIOBAN CONSTANTIN, membru al grupei antiteroriste a MI (1989), plt. de miliţie CENAN IACOB, membru al grupei antiteroriste a MI (1989).

Din Secţia FILAJ i-am identificat pe următorii:

– şef serviciu: col. IENEA MIHAI (din august 1987 şi până la 24.01.1990); în prezent lucrează la SRI Cluj, Filaj (1999);

– lt. col. MUREŞAN ADRIAN;

– lt. col. TĂNASE NICOLAE, ofiţer de serviciu la sediul din Piaţa Libertăţii nr. 17 în 21.12.1989;

– mr. HERŢA GHEORGHE (decedat), şef compartiment la Securitatea judeţeană Cluj; în responsabilitatea acestuia s-a aflat acţiunea represivă îndreptată împotriva lui Doina Cornea; a fost judecat şi condamnat în urma acuzaţiilor de cercetare abuzivă şi lovire aduse de Procuratura Militară Cluj; nu şi-a ispăşit pedeapsa în întregime;

– mr. TÎRŞ;

– mr. MATICA IOAN, actualmente şef Filaj la SRI Cluj (1999);

– mr. BURLACU Gh.;

– cpt. DETEŞAN ILIE;

– cpt. MACHEDON ADRIAN;

– cpt. BODEA IOAN;

– cpt. FĂT CORNEL;

– lt. BLĂGĂILĂ;

– lt. ZINCĂ, lucrează la SRI Cluj (1999);

– lt. NEGREA MARIANA;

– lt. ŞTEFĂNOAIE;

– cpt. SPOALER FRANCISC (trecut în rezervă înainte de 1989);

– m.m. FERENŢ (FERENCZ) NICOLAE, a fost în Piaţa Libertăţii în 21.12.1989.

În cadrul BIROULUI 0620 (Biroul de luptă) lucrau:

– cpt. MEDAN IOAN, şef birou;

– cpt. REBRIŞOREANU MARCEL, răspundea de „cunoaşterea şi contracararea activităţii ostile desfăşurate de studenţii străini membri ai unor organizaţii religioase, în special «Fraţii Musulmani»” (Ali Matar – student iordanian, şeful acestei organizaţii);

– DEJI PAVEL;

– mr. PETCU GHEORGHE, locţiitor al şefului Securităţii;

– DOBOCAN TEOFIL, grupa de intervenţie;

– OPRIŞ VASILE, grupa de intervenţie

BRIGADA DE SECURITATE era comandată de col. MIHALACHE VASILE, în prezent general în rezrvă.

Col. IONIŢĂ ION (în prezent în rezervă) era comandantul Batalionului de securitate cu sediul pe strada Piteşti (actualmente sediul trupelor de jandarmi).

Filajul dispunea de următoarele SEDII:

– Piaţa Libertăţii nr. 17 (sediu permanent);

– str. Universităţii, sediu conspirat „Birourile M.I.C.I.M. – Ministerul Industriei Chimice” (bază pentru echipele de filaj care acţionau la d-na Doina Cornea şi la activităţile de la Hotel Continental);

– sediul A.L.A. (bază pentru echipele de filaj care acţionau la d-na Doina Cornea);

– clădirea din dreapta hotelului Transilvania, unde erau şi depozitele magazinului „Shop” (bază pentru echipele de filaj pentru acţiunile de la hotelul Transilvania);

– parterul clădirii „Arhivele Statului” (biroul de investigaţii);

– domicilii ale unor persoane de încredere (de exemplu d-na ALBU, directoarea Direcţiei Sanitare Cluj), în general locuinţe ale unor cadre M.I. şi M.Ap.N.

INFORMATORII: PSIHOZA CA TACTICĂ A „CUMINŢIRII” POPULAŢIEI NEMULŢUMITE

(„ANGAJAMENT. Subsemnatul(a) … în viitor … născut(ă) în comuna … jud. … în ziua de … luna … anul … domiciliat(ă) … în … str. … nr. … scara … etaj … ap. … sector … telefon …, fiind încadrat(ă) … în … ca …, îmi iau angajamentul să păstrez cu stricteţe secretul întregii munci ce o voi desfăşura pe această linie, să nu divulg sub nici o formă, în nici o împrejurare şi nimănui, indiferent de persoană, funcţie, grad de rudenie sau prietenie, faptul că sunt angajat(ă) la instituţia menţionată mai sus, locul şi adresa instituţiei, persoanele pe care le voi cunoaşte şi problemele de muncă cu care voi intra în contact. Mă angajez să respect cu stricteţe instructajul şi legenda privind acoperirea sediului şi a instituţiei în care lucrez, că nu voi vizita sediile MI sau DSS, inclusiv policlinica, spitalul, farmacia, restaurantul MI, Casa de cultură etc. Sunt pe deplin conştient(ă) că nerespectarea regulilor conspirativităţii înseamnă ajutor direct dat duşmanului şi se califică drept acte împotriva securităţii statului nostru, Republica Socialistă România. Cu tot simţul răspunderii mă oblig să respect prezentul angajament, cunoscând că, pentru încălcarea sa, indiferent sub ce formă, voi fi tras(ă) la răspundere cu toată severitatea, pe baza legilor Republicii Socialiste România. SEMNĂTURA … DATA … Dat în faţa noastră…………”)

Cine erau oamenii care au semnat asemenea formulare? Ei au lucrat şi, desigur, majoritatea mai lucrează, în cele mai diverse domenii. Îi puteam găsi în fabrici, în proiectare, în instituţii de cultură, în spitale, în armată, în cercetare, în învăţământ, în presă şamd. Ei erau faţa nevăzută a Securităţii române. Virgil Măgureanu, fost director al Serviciului Român de Informaţii, înfiinţat la 26 martie 1990, declara în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului în 1991 că cifra celor care au colaborat cu Securitatea în România (din motive foarte diverse, pornind, de obicei, de la şantaj, dar neexcluzând lăcomia) este de aproximativ 400.000 de persoane. Punând acestei cifre o corecţie necesară (fie că în plus fie că în minus), rezultă că instituţia a fost alimentată din plin de poporul român, amploarea colaborării cu organul de represiune luând proporţii de masă. Nu este de mirare că, şi prin amplificarea voită a acestei informaţii, s-a creat o adevărată psihoză a omniprezenţei şi omnipotenţei Securităţii: populaţia era convinsă că securiştii se aflau peste tot. Adevărul este că, din momentul în care erai definit ca „obiectiv” şi Partidul îşi dădea acceptul să fii „prelucrat”, Securitatea era într-adevăr „peste tot”. Descrierea poetului Mircea Dinescu: „Fereşte-mă Doamne de cei ce-mi vor binele / de băieţii simpatici / dispuşi oricând la o turnătorie voioasă / de preotul cu magnetofon sub sutană / de plapuma sub care nu poţi intra fără să dai bună seara / de dictatorii încurcaţi în strunele harfei / de cei supăraţi pe propriile lor popoare / acum când se apropie iarna / şi n-avem nici ziduri înalte / nici gâşte pe Capitoliu / doar mari provizii de îngăduinţă şi spaimă”, defineşte cel mai bine starea de psihoză creată în rândul populaţiei în România lui Ceauşescu. La aceasta se adaugă şi faptul că „securist” şi „securitate” erau consideraţi (considerate) cam toţi angajaţii şi toate sectoarele din cadrul Ministerului de Interne. Şi nu în ultimul rând, pe lista „securiştilor” erau incluse cam toate persoanele care au ocupat o funcţie (chiar şi oarecare) în administraţia de stat. Deci marele pericol în abordarea acestui subiect sunt generalizările, aplicarea etichetei „securist” – „securitate” (în sens peiorativ) fără discernământ. Altă boală legată de subiect, era de ordin declarativ. Cum bine descrie d-l Dennis Deletant în cartea „Ceauşescu şi securitatea„: „noi trăim într-o ţară socialistă, unde totul îţi este dictat de stat încă de la naştere: şcoala, slujba, domiciliul. Trebuie să faci cum ţi se spune – dacă nu ai pretenţii prea mari şi eşti disciplinat, ascultător, vei fi mulţumit. Şi ca să se asigure că nu ieşi din cuvântul său, statul dispune de Securitate” – FATALISMUL şi RESEMNAREA au fost factori ai pasivităţii populaţiei care au dat posibilitatea amplificării fenomenului de omniprezenţă şi omnipotenţă ai instituţiei represive. Pe lângă acestea, sistemul, practic, se „dezlănţuia”, consumând energii nejustificate în momentul în care încerca să intimideze sau să izoleze vocile distonante din rândul populaţiei. Cel mai la îndemână caz este cel al d-nei Doina Cornea, intrată în vizorul sistemului pentru protestele publice la adresa politicii dictatoriale a lui Nicolae Ceauşescu: demolarea satelor româneşti, încălcări ale drepturilor omului etc. Securitatea nu trebuie nici supraestimată nici subestimată. Modul în care acţionau cei care o compuneau, veţi vedea, este o problemă de conştiinţă. Pentru România lui Ceauşescu, Securitatea era deja un fel de uzină. Angajaţii aveau „plan de măsuri” de îndeplinit şi „angajamente” de urmat. Astfel, la întâmplare, conform planului de măsuri „Victoria – 89”, în vigoare la data de 26 august 1989, sau a planului de măsuri „Forum – 89”, în vigoare în 11, 22 şi 24 noiembrie (data rapoartelor), lucrătorii din Securitatea Cluj „au atenţionate un număr de elemente” care s-au făcut vinovate de „audierea şi colportarea ştirilor denigratoare transmise la adresa ţării de posturile de radio străine”. „Alte elemente au fost avertizate pentru manifestări naţionaliste şi iredentiste maghiare. Un număr de elemente au fost avertizate pentru colportarea de ştiri de la Radio Europa Liberă.”

Desigur este o diferenţă mare între „atenţionare” şi „avertizare”. În cadrul „atenţionării”, lucrătorul de securitatea te întâlnea „întâmplător” pe stradă sau la locul de muncă şi „foarte respectuos” îţi atrăgea atenţia că „este cu ochii pe tine”. Că ar fi cazul dacă tot asculţi posturi de radio străine (ceea ce nu e cazul), cel puţin să ţii pentru tine ceea ce asculţi. „Avertizarea” se făcea în scris. Conţinutul şi somaţia erau asemănătoare cu ale „atenţionării”, dar se considera că gravitatea faptelor comise (sau repetate) necesită o formă mai dură de tragere la răspundere. Indiferent de metoda abordată asupra „elementului” în marea majoritate metoda avea succes, printre altele fiind şi „cuiul lui Pepelea” prin care respectivul „element” se încerca a fi „cooptat” în marea familie a informatorilor.

„Buletinele informative” ale Securităţii Cluj, din 11, 22, 24 noiembrie şi 17 decembrie 1989, conţineau date despre „activităţi duşmănoase sub acoperire religioasă”, „neîndeplinirea corespunzătoare a atribuţiunilor de serviciu în sector special” şi, bineînţeles, date despre persoanele care au fost luate în pregătire informativă de către organul de securitate. Nu trebuia să faci chiar ceva deosebit pentru a intra în atenţia acestui „organ”. El lucra „în scopul prevenirii activităţii duşmănoase”, deci pentru care, în preocuparea lui intrau: „elemente care audiază emisiunile ostile ale posturilor de radio străine, au rude în străinătate, cunoscute cu poziţii duşmănoase, întreţin relaţii cu străinii, sunt membri ai unor culturi-secte interzise ori au intenţii de evaziune”. Revin la „motto”-ul din începutul capitolului şi reafirmăm: „nici o formă de opresiune nu are şanse de succes fără oameni dispuşi să o accepte”. Din „buletinele informative” ale securităţii rezultă gradul de colaborare a populaţiei cu organul informativ şi faptul că aproape în fiecare săptămână „un număr de … elemente au fost date în grija colectivului de oameni ai muncii din care fac parte, iar alte … au fost influenţate pozitiv”. Precizăm că numărul de „… elemente” varia, de la buletin, la buletin, de la 7 – 8 persoane, până la 24 – 25! Securitatea făcea informarea în faţa colectivului de oameni ai muncii, informa de spre „crima” înfăptuită, iar acesta avea sarcina de a „educa” aceste „elemente” şi de a le „influenţa pozitiv”.

ANEXE:

ORGANIZAREA FILAJULUI LA DOINA CORNEA:

MATICA IOAN, ofiţer în cadrul Inspectoratului M.I. Cluj – Serviciul Filaj (în 1999 şeful Filajului SRI Cluj): „Doina Cornea a fost filată neîntrerupt de mai bine de doi ani, mai precis – data nu o cunosc – dar coincide cu seara meciului de fotbal Austria – România din cadrul Campionatului European. În timpul acelui meci, Doina Cornea şi fiul ei au răspândit manifeste prin care cereau muncitorilor să facă grevă (cel puţin aşa ni s-a spus, n-am văzut nici un manifest). De atunci nu s-a făcut nici o întrerupere a filajului atât asupra ei cât şi a fiului ei. În funcţie de efectivele pe care le avea serviciul nostru, mai era luat în filaj şi soţul Doinei Cornea. La început, organizarea a fost destul de greoaie. Era dificil pentru noi filorii s-o preluăm de la ieşirea de la domiciliu. Câteva săptămâni ne-a pus la dispoziţie d-na ALBU (directoarea Direcţiei sanitare) o cameră de unde se putea da ieşirea Doinei Cornea de la domiciliu. Apoi, mutându-se col. OPREA FLORIAN în apropiere, s-a putut intra în podul casei acestuia de unde se putea da ieşirea, mişcările din jurul casei, se vedea chiar şi în curte. Majoritatea fotografiilor, filmelor, casetelor video s-au tras din acel pod. Personal am executat foarte multe Ţdintre acesteaţ, întrucât fotografia şi filmul sunt pasiunile mele, aşa că n-am reproşat niciodată să viu chiar din timpul liber pentru a documenta activitatea la Doina Cornea. În pod s-a stat pe schimburi, în condiţii foarte grele iarna, aşa că, după mai multe rapoarte la şeful Direcţiei de filaj, col. BĂJENARU, ni s-a instalat o cameră de luat vederi în pod, cu recepţia pe monitor la unitatea A.L.A. din apropiere. Pentru că cadrul monitorului avea un câmp redus, din neatenţie s-au produs câteva pierderi ale Doinei Cornea, moment din care miliţianul care era în post a fost dotat cu aparat R.E.R., de atunci nemaifiind nici o problemă. Filajul s-a putut normaliza având certitudinea plecării obiectivei şi se desfăşura astfel: Echipa de filaj era compusă din 3 – 4 ofiţeri (uneori mai puţini), efectuam filaj conspirat deplin. În echipă – sau mai bine zis în maşina filajului – era cooptat şi un ofiţer de la informativ (deci desconspirat). Acesta avea sarcina ca atunci când Doina Cornea se întâlnea cu cineva pe stradă să intervină şi să întrerupă convorbirea. Persoana cu care a stat de vorbă era legitimată de către acest ofiţer. Nu întotdeauna se întâmpla aceasta, noi filorii comunicam la maşină, dar ofiţerul nu intervenea, spunându-ne că azi (de exemplu) nu are ordin să întreprindă nimic, deci noi trebuia să luăm în filaj legătura şi s-o identificăm conspirat, cu mijloacele filajului. De la maşină se comunica la sediu tot timpul poziţia obiectivei, ofiţerul de serviciu comunica imediat prin telefonul direct şefului Securităţii judeţene – col. IONIŢĂ, sau cine era la comandă, apoi comunica mr. HERŢA – care avea problema. În funcţie de ordinele pe care le primeam, acţionam în continuare, întrucât situaţia se schima foarte des chiar în cursul aceleiaşi zile. Vă dau un exemplu: comunicam că Doina Cornea se îndreaptă spre o adresă, la o prietenă. Se ordona de la col. IONIŢĂ să nu fie lăsată să intre. Ofiţerul informativ cobora imediat din maşină şi, în ultimul moment, se modifica ordinul: „poate să intre”! Nu odată s-a întâmplat că a fost oprită pentru că n-am mai putut interveni să-l anunţăm pe ofiţer să se retragă. De mai multe ori, după ce comunicam poziţia şi direcţia de mers ni se comunica prin staţie să fim atenţi că trebuie să apară o maşină a inspectoratului pentru o intervenţie. La început am fost foarte surprinşi de ce se întâmpla, după care ne-am obişnuit. Despre ce este vorba: doi ofiţeri din inspectorat o acostau la un colţ de stradă neaglomerat, o înjurau, o îmbrânceau. La început se „regiza” astfel: După ce era acostată, intervenea ofiţerul de la informativ care era cu noi şi o „scăpa” de cei doi pe care în faţa ei îi legitima şi le spunea să meargă cu el la Miliţie unde vor fi amendaţi. Pe schimbul care am lucrat s-au întâmplat asemenea scene. Cei doi au fost VAIDASIGAN PAMFIL (nu-i ştiu gradul) şi lt. SASU. „salvatorul” a fost mr. BUCŞE EMIL. Doina Cornea nefiind impresionată de astfel de scene, strigând chiar că aceasta este o înscenare a securităţii şi toţi sunteţi colegi, s-a renunţat la „salvator”, cei doi după ce-şi făceau „numărul” plecau în direcţie opusă. În alte zile, tot pentru intimidare, era urmărită îndeaproape, ostentativ, de către ofiţerul de la informativ, care stătea la un metru în spatele ei, şi-i şi mai spunea câte ceva. Unul dintre aceştia a fost mr. GHIURUŢAN, dar putea fi oricare din cei care erau planificaţi să lucreze cu noi, pe schimburi. În zilele când în Cluj era mare afluenţă de diplomaţi, ziarişti străini, îi era interzis să iasă de la domiciliu, ordin de la col. IONIŢĂ care comunica personal şi întreba de multe ori dacă s-a înţeles. În astfel de situaţii, miliţianul din post nu o lăsa să iasă. O dată miliţianul a scăpat-o şi a fost pedepsit; altădată n-a mai lăsat-o şi a lovit-o provocându-i o contuzie. Nu reţin data, dar a doua zi când a cerut miliţianului să comunice că vrea să meargă la spital, a fost lăsată. A mers la medicina legală, dar n-a rezolvat nimic, organul informativ luând măsuri ca să nu i se dea nimic. Aceasta mi-a comunicat-o personal cpt. HANCU care răspundea de medicină şi pentru mai multă siguranţă se afla acolo când a venit Doina Cornea. Tot în zilele când nu avea voie să iasă, pentru a nu se mai întâmpla să fie scandal la poartă cu miliţianul, a mai fost întărit dispozitivul cu alţi miliţieni de la circulaţie, unul din ei, plt. MUREŞAN – şi din partea inspectoratului – securitate – cpt. POPA (nu-i ştiu nici acestuia prenumele) care era îmbrăcat miliţian cu gradul de căpitan. El răspundea direct de tot dispozitivul (la el s-a referit Doina Cornea în interviul televizat). Aveau ordin să nu lase nici o maşină cu număr străin sau C.D. să intre pe str. Alba Iulia, în special cele pe care le filau în zilele acelea. Într-un caz, era vorba de un diplomat olandez care a mai vrut şi cu altă ocazie să intre la Doina Cornea, diplomat pe care l-am filat în acea zi chiar echipa din care fac parte. Probabil că Doina Cornea a avut întâlnire cu acesta la biserica de pe str. Universităţii, pentru că exact la ora 10.00 auzeam prin staţie că Doinea Cornea forţează ieşirea de la domiciliu strigând din curte la oamenii care treceau pe stradă să o ajute că securitatea n-o lasă să ia pâine. Noi stăteam cu diplomatul în acele momente în faţa bisericii, şi după alte momente din acea zi, diplomatul a încercat să intre cu maşina de pe str. Calea Turzii spre Alba Iulia dar a fost oprit de către plt. MUREŞAN şi cpt. POPA care pentru asta se aflau acolo. Col. IONIŢĂ a fost foarte supărat după ce am trimis noi, filajul, nota zilnică a acţiunii, în care se specifica că Doina Cornea fiind în curte a făcut semn cu mâna spre maşina diplomatului şi acesta a răspuns la salut. Din acel moment, col. IONIŢĂ a ordonat alte măsuri care au constat de fapt din ordinul dat celor din dispozitiv să blocheze intrarea str. Alba Iulia cu un camion greu. Cum se proceda: când ziariştii sau diplomaţii erau în mişcare prin oraş, cpt. POPA şi cel de la circulaţie opreau o maşină mare exact pe intrarea str. Alba Iulia şi-i făceau un „control” complet până se termina momentul trecerii diplomaţilor, ziariştilor etc. Revin la aspectele din mişcarea Doinei Cornea, îmi amintesc că la început, când se regiza acostarea ei de către „huligani”, s-a luat măsura ca pentru aceasta să fie folosiţi ofiţeri din Turda, pe care nu-i cunoştea nimeni din Cluj. Nu s-a întâmplat pe schimbul meu dar ştiu de la colegi că primul care a venit, un tânăr ofiţer, după ce i s-a ordonat cum să procedeze, a cerut ca ordinul să fie scris, altfel nu execută! A fost trimis înapoi în Turda, nu ştiu dacă a fost pedepsit. Pentru că atâtea scene se întâmplau, cred că s-au făcut şi greşeli, desconspirări, fapte pe care le-am redat personal în şedinţele profesionale. Astfel m-am referit la faptul că după ce era despărţită de oricine pe stradă, era lăsată să stea de vorbă cu persoane din reţeaua informativă, care se întâlneau cu ea tot „întâmplător” după ce comunicam noi poziţia şi direcţia de mers, dar la şedinţele noastre la care participa şi col. IONIŢĂ acesta urla (acesta este cuvântul potrivit) că nu este treaba noastră, să ne intre în cap că este o femeie bolnavă, o paranoică! La orice încercare a noastră de a cere explicaţii acesta era argumentul col. IONIŢĂ: e o paranoică! De multe ori, Doina Cornea, fiind derutată, credea că toate persoanele din jur o filează, personal m-am amuzat de multe ori când vedeam că se îndreaptă spre câte un cetăţean să-l ia la rost că „de ce mă urmăreşti?”. Din punct de vedere al filajului a fost foarte uşor de urmărit, neintreprizând nici o acţiune pentru a ne descoperi, întotdeauna a mers unde a avut treabă, fără să facă figuri, eu sunt cred cel care am filat-o cel mai mult, nu m-a văzut niciodată, nu i-am atras atenţia cu nimic. Despre modul nostru de acţiune, aŢlţ serviciului de filaj în general, aflaţi că dispuneam în afară de sediu (Piaţa Libertăţii 17) şi de două baze permanente. Pe str. Universităţii conspirat „BIROURILE M.I.C.I.M. – Ministerul Industriei Chimice – bază pe care am folosit-o în special pentru echipa de la Doina Cornea şi alte acţiuni de la Hotelul Continental, o bază la hotelul TRANSILVANIA – clădirea din dreapta hotelului unde sunt şi depozitele magazinului SHOP. Posturile de filaj de la domiciliile obiectivelor au fost domicilii ale unor persoane de încredere ale Biroului de Investigaţii – care are sediul în clădirea ARHIVELOR STATULUI, la parter, fiind în general locuinţele unor cadre M.I. sau ale M.Ap.N. Despre zilele 21 – 22 Decembrie Ţ1989ţ amănunte în afara celor date în declaraţie: Pentru noi, filorii, 21 Decembrie a fost o zi obişnuită de filaj, nu se punea nici o problemă. Pentru că s-a ordonat să luăm mai multe obiective în lucru, nu s-a aprobat nici o zi liberă la nimeni, urmând să se organizeze filaj şi noaptea. Şeful serviciului, lt. col. IENEA ne-a comunicat că ordinul Inspectoratului este să avem pistoalele la noi, dar el crede că nu are rost întrucât fiind câte unul – doi filori la fiecare obiectiv, în aglomeraţie s-ar putea să-l pierdem, sau să fie ceva gen „TÎRŞ”. Despre ce este vorba: cu câteva zile înainte, la un obiectiv din complexul Haşdeu, ofiţerul care aştepta să fie schimbat (fiindcă se schimba tura) a fost găsit căzut jos lângă un stâlp, a făcut un preinfarct. Despre mr. TÎRŞ este vorba, el a fost dus la spital de către plt. maj. DAVID VASILE. Şeful serviciului a comunicat totuşi că cine vrea poate lua pistolul, dar nici unul nu ne-am complicat cu aşa ceva. În ziua de 21.12, cei din schimbul de după amiază au mers la obiectivele la care au fost repartizaţi, eu am fost schimbat de către cpt. DETEŞAN ILIE şi cpt. MACHEDON ADRIAN, iar şeful serviciului a comunicat prin staţie să trecem neaparat pe la birou cei ce-am ieşit din schimb, pentru a planifica schimbul de noapte şi ordinele care au apărut. Nu a fost ceva deosebit, decât să nu ne mişcăm de acasă, că poate e nevoie de noi, şi dacă nu, oricum venim de noapte la toate obiectivele. Ce-am aflat după aceea: pe la orele 15.00 obiectivele au fost suspendate, filorii fiind trimişi cu maşinile în diferite zone pentru a comunica dacă sunt grupuri de oameni, aproximativ numărul acestora, dacă scandau lozinci. Şeful serviciului, lt. col. IENEA, a fost şi el în teren cu lt. BLĂGUILĂ, de la ei am aflat că au reuşit să-l scoată din mulţime din faţa hotelului Astoria pe mr. ANTONESE pe care lumea l-a trântit la pământ, l-au dus până la hotelul Napoca, după care au continuat să comunice tot ce văd. La Tehnofrig l-am văzut pe fostul nostru coleg, trecut în rezervă, cpt. SPOALER FRANCISC şi am fugit cu maşina de frică să nu spună acesta mulţimii că maşina este a securităţii. Mr. BURLACU G. şi lt. ZUNUCĂ au comunicat mişcările din piaţa Mărăşti, de la ei am aflat că au trecut prin momente grele, seara când fiind într-un grup mare ce se îndrepta spre piaţa Libertăţii, s-a tras din piaţa Libertăţii cu mitraliera de pe o maşină blindată, că săreau scântei din asfalt şi s-au ascuns într-un intrând la Liceul Brassai. Lt. MUREŞAN ADRIAN a fost prin zona Fabricii de bere. Ştiu că tot schimbul de după amiază întărit cu ofiţeri chemaţi de acasă au comunicat tot timpul situaţia din teren. Cpt. FĂT CORNEL şi lt. NEGREA MARIANA au fost în grupul care a condus-o pe Doina Cornea până la Teatrul Naţional şi înapoi. Au făcut rapoarte în acea seară, când am venit eu la serviciu, despre ce s-a discutat la Teatrul naţional, ce lozinci s-au scandat. Cpt. MESAROŞ EMIL – din informativ – a fost în piaţa Libertăţii când s-a tras în cei ce veneau de pe strada 30 Decembrie. Lt. ŞTEFĂNOAIE, care era în concediu medical, a fost în zona Astoria şi în zilele de când suntem în Inspectorat a făcut şi el raport şi a adus şi nişte declaraţii de la nişte cunoştinţe pe care le-a avut şi au fost în acel moment în zonele în care s-a tras, ofiţerii de la investigaţii, cu sursele lor, au adus şi ei declaraţii. Nu ştiu ce conţin, ştiu că tot ce s-a putut obţine s-a raportat la col. IONIŢĂ. În noaptea de 21/22 am fost în teren, efectuând filaj la Doina Cornea împreună cu mr. DOBRIŢESCU din informativ. Eu am fost schimbat la orele 7.00 dimineaţa, cel care m-a schimbat, cpt. POPA DORU mi-a comunicat că filajul a continuat până la orele 9.30 când s-a suspendat la ordin. Ce ştiu despre U.S.L.A.: Inspectoratul are o grupă formată din ofiţeri şi subofiţeri atât de miliţie cât şi de securitate, care din când în când fac pregătiri pe la Făget. Din ce am auzit de când stau în Inspectorat, marele lor noroc a fost că au fost repartizaţi în dispozitivul din piaţa Mihai Viteazul unde nu s-a tras. Mai multe nu prea ştiu, noi filorii suntem mai izolaţi de restul compartimentelor din informativ; ştiu că DUŞA (nu-i ştiu gradul) face parte din acest compartiment, întrucât a întârziat o dată la schimb la Doina Cornea când ne-a spus că-i pare rău, dar a avut pregătire U.S.L.A. Cam atât pot să vă comunic deocamdată, nu ştiu dacă v-am ajutat cu ceva, dar vă stau la dispoziţie cu orice alte amănunte. Părerea generală este că Armata a tras, că nu e momentul politic să fie acuzată, şi că de aceea stăm în Inspectorat. Despre asta se vorbeşte tot timpul, că nu trebuie să ne facem probleme, că se cunoaşte totul la cel mai înalt nivel. Noi, filorii, ascultăm ce se vorbeşte, pentru că în momentele de vârf al zilei de 21.12. nu ne puteam închipui ce se întâmplă. Colegii mei, fără excepţie, sunt convins că ştiu mai multe amănunte. Despre felul cum a deviat munca de securitate, în special în Inspectoratul Cluj, toţi considerăm că vinovat este col. IONIŢĂ, care a instaurat un haos în tot Inspectoratul, a jignit, ne-a făcut incapabili, a ordonat măsuri „ofensive”, spunând că noi ardelenii gândim încet, a creat o atmosferă de teroare în toate serviciile. Doina Cornea a ajuns celebră şi datorită lui, sau poate numai datorită lui. Până la venirea lui în Inspectorat a fost lucrată ca un caz obişnuit, cu multă discreţie, de către toate compartimentele, el declanşând apoi toate „avertizările” şi celelalte măsuri. Cred că nici acum nu realizează că este vinovat, zilele trecute, nemulţumit de cum i se execută ordinele a strigat să-l audă lumea că va rămâne şef, dar nu va mai lucra cu noi toţi, acum ne cunoaşte şi-şi va alege el cu cine poate lucra! Cam atât. N-am fost pregătit pentru această completare la declaraţie, de aceea lipsesc prenumele unor ofiţeri, grade, care până acum nu m-au interesat. Trăiască România Liberă!”

PERCHEZIŢIE LA AV. GHEORGHE VASILESCU:

„MINISTERUL DE INTERNE, INSPECTORATUL JUDEŢEAN CLUJ, CERCETĂRI PENALE, PROCES – VERBAL de percheziţie domiciliară, Anul 1987 luna martie ziua 20, la Cluj-Napoca.

MAIOR JURCUŢ IOAN, organ de cercetare penală, din cadrul MI însoţit de LT COLONEL CANDIN LIVIU, ambii din cadrul Inspectoratului Judeţean Cluj al MI, deplasându-ne la domiciliul numitului VASILESCU GHEORGHE, din Cluj-Napoca (…), în baza consimţământului scris al acestuia, am procedat la efectuarea percheziţiei domiciliare, în prezenţa acestuia, în conformitate cu art. 100, 101 şi următoarele din codul de procedură penală, ce fac referire la percheziţia domiciliară. Locuinţa percheziţionată se compune din trei camere şi dependinţe. Rezultatul percheziţiei este următorul: – s-au ridicat două caiete, unul cu copertă cartonată de culoare gri şi unul cu copertă maro, broşat cu spirală. Ambele caiete conţin însemnări cu caracter necorespunzător; – s-a ridicat un înscris bătut la maşină, format din 28 (douăzeci şi opt) de file, conţinând poiezii (sic!) scrise de Ileana Mălăncioiu; – s-au ridicat două plicuri albe, în interiorul cărora, sunt mai multe înscrisuri, cu conţinut necorespunzător, bătute la maşină; – s-a mai ridicat în vederea expertizării maşina de scris marca ERIKA seria 112 348, cu cutia aferentă, urmând ca în conformitate cu dispoziţiunile legale a organelor nr. 1, să dispună asupra situaţiei ei. Pe înscrisurile ridicate, VASILESCU GHEOGHE, a semnat de apartenenţă. Percheziţia a început la ora 12 şi s-a terminat la ora 13,00. Persoanele prezente la percheziţie nu au făcut obiecţii. Percheziţia s-a făcut Ţîn prezenţaţ martorilor asistenţi POP MARIANA-DOINA (…) Prezentul Proces-verbal s-a încheiat în două exemplare, din care unul rămâne la persoana percheziţionată. ORGAN DE CERCETARE PENALĂ: ss. Mr. Jurcuţ Ioan, ss. Lt. col. Candin Liviu, MARTOR ASISTENT: ss. Pop Maria Doina, PERCHEZIŢIONAT: ss. Gh. Vasilescu”

Maior Ioan Jurcuţ, fost ofiţer superior în cadrul Securităţii Judeţene Cluj, actualmente colonel, lucrător SRI: „După câte îmi amintesc, în cursul anului 1987, serviciul de specialitate l-a identificat pe numitul Vasilescu Gheorghe, avocat pensionar din Cluj-Napoca, ca autor de înscrisuri anonime cu conţinut necorespunzător la adresa orânduirii sociale şi de stat din ţara noastră. Ca ofiţer operativ, însărcinat cu cercetarea penală, prin Ordinul DSS privind munca de prevenire desfăşurată de organul de securitate, aveam îndatorirea expresă de a ancheta informativ pe toţi aceşti autori, pentru a stabili exact împrejurările comiterii faptelor, precum şi eventualele persoane care se cunoşteau. Şeful securităţii judeţene, col. Ioniţă Nicolae, mi-a dat ordin să-l aduc la sediul organului pe Vasilescu Gheorghe şi să-i Ţfacţ percheziţie domiciliară, pentru a-i ridica maşina de scris folosită la confecţionarea înscrisurilor, precum şi alte înscrisuri legate de faptele şi preocupările sale ostile. Am trecut la executarea ordinului primit şi cel în cauză şi-a recunoscut imediat faptele, caracterizându-le ca activităţi de propagandă împotriva orânduirii socialiste. Fiind membru de partid, membru în biroul organizaţiei de bază a PCR pe cartier, nu s-a putut lua nici o măsură de prevenire pe linia de securitate, ci au fost informate organele de partid de preocupările acestui comunist. Pe bază de consimţământ scris şi cu respectarea celorlalte prevederi procedurale (martori asistenţi), am efectuat şi percheziţia domiciliară ordonată. Cu această ocazie am ridicat o maşină portativă, veche, de scris, în ladă de lemn, nu mai reţin marca, precum şi mai multe înscrisuri. După terminarea anchetei informative, şeful securităţii a dispus să nu i se mai restituie maşina de scris, pe considerentul că poate ne va fenta să se apuce iar de confecţionat înscrisuri (în concepţia lui acestea erau cauzele care l-au determinat să facă ceea ce a făcut pe un om care a deţinut funcţii bune în regimul de tristă amintire şi s-a bucurat din plin de avantajele pe care le oferea unora) şi mi-a ordonat ca tot ce am ridicat la percheziţie să le predau, împreună cu Proces Verbal întocmit, la ofiţerul operativ care lucra în continuare cazul în cadrul serviciului D/A, lt. col. Ermalai Averian. Am executat ce mi s-a ordonat de cel care-mi coordona activitatea, cazul Vasilescu Gheorghe, pentru mine, ca ofiţer de cercetare penală fiind încheiat. Am mai avut însă, la ordinele exprese ale şefului Securităţii, tangenţe (anchete informative) cu avocatul Vasilescu Gheorghe, acesta apărând în procesul muncii informative, des consemnat pe linie de informaţii interne, ca legătură (indescifrabil) a numitei Cornea Doina. Nu mai reţin câte anume, ci numai când însă, la începutul lunii decembrie 1989. Precizez însă faptul că acesta a fost adus Ţla Securitateţ sau anchetat, de fiecare dată, cu toate menajamentele posibile, avându-se în vedere atât vârsta înaintată cât şi starea sănătăţii sale şi mai ales a soţiei sale, suferindă de inimă. A fost tratat în consecinţă – mă refer la mine personal, în maniera cea mai civilizată pe toată durata anchetei informative în biroul pe care îl posedam şi ultima dată, la miliţia municipiului Cluj-Napoca, unde de fapt a şi fost adus de organele de miliţie din piaţa centrală, unde s-a întâlnit cu Cornea Doina şi au provocat un scandal public, incitând pe cei din jur la dezordine. În luna martie a.c. (1990 – n.n.), când am trecut pe la fostul loc de muncă pentru a-mi ridica drepturile pe care le mai aveam, am fost întrebat de un domn de la administrativ despre situaţia maşinii de scris, Vasilescu Gheorghe depunând şi acolo o plângere. Am redactat aceiaşi situaţie, după care l-am sunat telefonic pe lt. col. (r) Ermalai Averian, interesându-mă de situaţia maşinii. Acesta mi-a spus că maşina de scris era în biroul său care în data de 22.12.1989 a fost «vizitat» de unii revoluţionari care au ocupat temporar sediul Securităţii. Tot ce s-a putut lua de valoare, aparat de radio, ventilator, diverse ustensile, haine, inclusiv această cutie cu maşina de scris au dispărut, încăperea rămânând «curată» din acest punct de vedere. Cu tot regretul pentru cele petrecute, cu respect, i-aş sugera domnului avocat Vasilescu Gheorghe în vederea eventualei recuperări a acestui instrument atât de preţios, vechi, antic şi de demult, să dea un anunţ publicitar, în ziarul drag inimii sale, unde a apărut ca «arestat de 6 ori de securitate», în care să solicite restituirea maşinii, de către cei care într-adevăr o posedă din furt. E posibil ca acel «revoluţionar» «cinstit» şi «demn» care a crezut că fură de la securitate să citească foaia şi să se prezinte plin de solicitudine şi cu «scuzele» de rigoare la adevăratul proprietar, hoţul fiind în «eroare de fapt». Atât declar şi semnez, cele consemnate corespunzând adevărului, «aşa să-mi ajute D-zeu»!”

Ca să-l vezi pe „D-zeu” între ghilimele şi ajutându-l pe zeflemistul „securist”, azi vajnic „SRI-st”!…

***

Deci, constat următoarele:

– lucrătorul de securitate avea foarte multe conexiuni în rândul populaţiei civile: informatorii; practic munca lui depindea de aceştia, prin intermediul acestora putând exercita şi presiunile psihologice asupra restului populaţiei (de exemplu prin răspândirea de zvonuri) cât şi munca informativă cu privire la starea de nemulţumire a acesteia; din acest punct de vedere, chiar dacă forţăm un pic nota, ni se pare deplasat ca acest lucrător să-şi distrugă sursa de existenţă începând să ucidă, la grămadă, aşa cum s-a întâmplat în decembrie 1989 (dar, poate, ne înşelăm); despre „securişti” am înţeles că au „ucis” multe dosare, distrugându-le pentru a şterge fapte reprobabile legate de activitatea lor; în ceea ce priveşte relaţia lor cu oamenii, pe aceştia, de obicei, îi „ucideau” distrugându-i (psihic şi fizic).

– lucrătorul de securitate acţiona, cu predilecţie, conspirat, desconspirarea făcându-se atunci când se lua contact direct cu victima acţiunii lui, în scopul intimidării directe, modul în care acţiona de acum depinzând de gradul de conştiinţă avută (în acest sens comparăm atitudinea lui VAIDASIGAN PAMFIL şi alţii ca domnia sa cu cea a lucrătorului venit de la Turda şi care a refuzat ordinul de a o brutaliza pe d-na Doina Cornea);

– împotriva imaginii acestor lucrători s-a lucrat tocmai cu arsenalul lor cel mai de preţ, dezinformarea. Un exemplu al campaniei „pentru imaginea terorist-securist” apare şi în cotidianul „Tineretul liber”, fost „Scînteia tineretului”, de joi, 4 ianuarie 1990, în articolul semnat de d-l Gavrilă Inoan, intitulat «Ţintă»: „Pe 22 decembrie era o casă obişnuită. Albă, elegantă, îngrijită, clădirea ce ocupa colţul străzii din dreapta fostului CC a ajuns astăzi o ruină. Acoperişul a căzut, tavanele s-au mutat, majoritatea la parter, molozul umple scările, ferestrele nu mai sunt. Aici a fost sediul gărzii personale a dictatorului. Acum prea multe nu mai sunt de văzut. La parter se mai păstrează însă, aproape întreagă, «sala de sport». E o cameră mare. Pe un perete are un spalier şi un sac special pentru lovituri de karate în zona pieptului şi a capului. Două inele de gimnastică atârnă nevinovate de tavan. În fundul încăperii găseşti doi saci de box, iar în imediata lor apropiere ceva ce nu ţi-e dat să vezi în prea multe locuri. Este vorba despre o ţintă reprezentând un corp omenesc aşezat vertical. E făcută din lemn gros de aproape 10 centimetri şi era destinată antrenării la… aruncat cuţite! Mai fac o singură precizare: partea din zona inimii este aproape scobită de vârfurile pumnalelor zvârlite în timpul antrenamentelor.”

– am dori ca să nu se facă confuzia între unealtă şi mânuitorul acesteia; Securitatea română era unealta – mânuitorul acestei unelete a fost Partidul Comunist Român prin conducătorii lui. Securitatea n-a fost numai la îndemâna lui Nicolae Ceauşescu, ea a fost şi la îndemâna „politrucilor” partidului, a tuturor celor care aveau puterea, şi chiar o făceau, de a te ameninţa, din te miri ce, „te dau pe mâna securităţii”.

VARIANTE DE SALVARE A PUTERII (DIN PUNCTUL DE VEDERE AL DIRECŢIEI SECURITĂŢII STATULUI):

Existenţa riscului unei invazii a trupelor Pactului de la Varşovia în România l-au obligat pe Ceauşescu să ia două decizii: înfiinţarea la 21 august 1968 a Gărzilor Patriotice (miliţii ale muncitorilor din fabrici şi uzine în care erau mobilizaţi majoritatea adulţilor, bărbaţi şi femei deopotrivă) – şi ordinul secret, transmis Consiliului Securităţii Statului (CSS), de elaborare a unui plan de salvare a sa. Se naşte cel puţin o ciudăţenie: pe de o parte sunt şantajate cadrele de Securitate prin controlul pe care-l exercită partidul asupra lor, pe de cealaltă parte, şeful partidului se dă „pe mâna” organelor de Securitate prin apelarea la bunăvoinţa acestora; asta dacă nu cumva cei implicaţi în aceste variante nu erau devotaţi „trup şi suflet” celor pe care urmau să-i salveze. Direcţia XI-a (Tehnică) din CSS a trecut la întocmirea planului de evacuare în situaţii de urgenţă ce va fi gata în 1970 şi va purta numele de cod ROVINE-IS-70. Obiectivul principal (în cazul unei invazii) era organizarea de către CSS a rezistenţei armate a întregii populaţii (doctrina militară adoptată şi de MApN în cadrul instrucţiei). În caz de eşec, Ceauşescu urma să fugă în  străinătate. Acest plan a fost modificat continuu pe parcursul anilor, mai ales după ce DIE l-a informat pe Ceauşescu despre existenţa unui complot sovietic, cu numele de cod DNESTR,  ce viza înlocuirea sa cu un lider mai înţelegător faţă de Moscova. Conform lui Pacepa, planul prevedea stabilirea comunicaţiilor cu persoane din conducerea partidului, Armatei şi DSS-ului care îşi făcuseră studiile la Moscova, dintre care unii erau căsătoriţi cu rusoaice şi care, la semnalul Moscovei, aveau misiunea de a-l aresta pe Ceauşescu şi de a înfiinţa un Front al Salvării Naţionale pentru preluarea puterii. Pacepa pretinde că în cadrul DIE s-a creat o unitate specială de contrainformaţii pentru a-l apăra pe Ceauşescu de un puci sovietic: UM 0920/A (0920 fiind codul pentru DIE). Documentele DSS din 1989 confirmă existenţa unei  unităţi speciale de contraspionaj în cadrul CIE care urmărea activităţile desfăşurate de agenţii sovietici pe teritoriul României; la acea dată avea numele de UM 0110, iar codul pentru DIE/CIE era UM 0544. O posibilă explicaţie pentru aceste neconcordanţe ar fi schimbarea numelor de cod ale unităţilor DIE/CIE, după fuga lui Pacepa. În sprijinul variantei de „complot” vine şi episodul petrecut în 22 decembrie 1989 la cartierul general al diviziei din Brăila, după fuga lui Ceauşescu: un ofiţer cu grad înalt s-a prezentat drept noul şef al statului major al Diviziei şi a ordonat arestarea comandantului, col. Rizea, şi înlocuirea lui cu col. Şora. Apoi i-a dat ordin lui Şora să ia legătura cu comandamentul militar sovietic din Reni, situat în RSS Moldovenească „pentru a înlesni trupelor sovietice intrarea în România, în sprijinul Revoluţiei”. Atunci când col. Şora a trecut la îndeplinirea ordinului, corpul de ofiţeri din subordine l-a arestat, iar situaţia confuză creată de autoproclamatul şef al statului major a durat până ce a fost chemat la Bucureşti, pe 26 decembrie 1989, din ordinul lui Militaru, care l-a numit „şef al unuia din serviciile secrete ale României”. Preşedintele Ion Iliescu este cel care în februarie 1990 i-a încredinţat acestui ofiţer responsabilitatea de a coordona activitatea tuturor serviciilor secrete româneşti. Despre acest ofiţer săptămânalul „Tinerama” (nr. 125 / 23 – 29 aprilie 1993) afirma că „un ofiţer cu grad înalt care deţine un post cheie în Ministerul Apărării era, de zeci de ani, spion sovietic”. Câteva săptămâni mai târziu a apărut ştirea că „surse bine informate de la Cotroceni anunţă iminenta scoatere din funcţie şi trecere în rezervă a gen. mr. Nicolae Pancea, secretar general al Consiliului Suprem al Apărării. Înlăturarea generalului este determinată, potrivit aceloraşi surse din cercul prezidenţial, de dezvăluirile din presă conform cărora el ar fi activat în slujba unor puteri străine în perioada când a deţinut un post în diplomaţie”.

În presa românească (vara anului 1993) s-a publicat versiunea din 1987 a acestui plan sub denumirea de planul „Z”. Este posibil ca versiunea din 1989 să fi intrat sub controlul SRI. Prevederile documentului ROVINE-IS-70, scris de mână din raţiuni de maximă securitate, urmau să fie puse în practică „în momentul în care, ca urmare a unui act de agresiune îndreptat împotriva statului nostru, există pericolul iminent al ocupării vremelnice a capitalei şi a unei părţi din teritoriu, fapt ce ar îngreuna sau chiar ar face imposibilă exercitarea conducerii luptei de rezistenţă a întregului popor din actualele sedii”. Planul consta „în principal din scoaterea ascunsă şi protejată din capitală a conducerii superioare de partid, deplasarea pe itinerare dinainte stabilite”. Să nu uităm că în zona în care au fost reţinuţi (şi, în final, deţinuţi) cei doi Ceauşescu, au fost duse (şi, în final, arestate) persoane importante din conducerea statului (Bobu, Dincă, Postelnicu). Aceste „coincidenţe” au cumva legătură cu acest plan?

Protecţia şefului statului era asigurată de armată, de DSS, de miliţie şi de Gărzile Patriotice. Evacuarea din Bucureşti urma să se facă pe o rută subterană, din reţeaua de canalizare care făcea legătura între edificiile publice şi locuinţe cu puncte secrete de evacuare. Au fost construite case conspirative pentru adăpostirea provizorie a şefului statului în cazul în care ieşirile de siguranţă ar fi fost blocate. Planurile prevedeau terenuri de aterizare pentru elicoptere şi avioane, refugii speciale în munţi, printre păduri, unde inamicul să nu aibă acces şi să nu poată atenta la securitatea liderului. Refugiile erau recomandate „în locuri cu tradiţie în istoria patriei, având o populaţie cu puternice sentimente patriotice, care să asigure protecţia şi apărarea conducătorilor de partid şi de stat”. Aceste recomandări cu iz de pliant publicitar dezvălue devierile de gândire ale lui Ceauşescu care ajunsese să se considere apărătorul şi conducătorul naţiei, urmaşul legitim al unui întreg şir de voievozi neînfricaţi care şi-au învins duşmanul pârjolind holdele în calea lor.

Planul ROVINE-IS-70 a fost dat spre perfectare la CSS pentru asigurarea protecţiei şi comunicaţiilor radio, Ministerului Forţelor Armate, pentru asigurarea apărării la sol, antiaeriană şi antirachetă, Ministerului de Interne, pentru controlul traficului la sol şi Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor, pentru menţinerea legăturilor prin radio şi televiziune. Evacuarea conducerii de partid şi de stat se realiza în două etape: prima, ieşirea din Bucureşti; a doua, refugiul într-o zonă izolată, pentru care se propuneau cinci variante de itinerar. Pentru fuga din Bucureşti s-au stabilit patru puncte la care Ceauşescu să aibă acces atât din reşedinţa proprie cât şi din sediul PCR prin intermediul reţelei subterane de canalizare. Proiectul cuprindea o schiţă amănunţită a reţelei de conducte şi tunele, cu precizarea celor care puteau fi folosite pentru ieşirea la unul dintre cele patru puncte de „salvare în clandestinitate”. Numele de cod pentru cele patru rute erau: LUCEAFĂRUL (ruta 1), VENUS (ruta 2), SATURN (ruta 3) şi SOARELE (ruta 4). În plus era prevăzut un convoi momeală de limuzine oficiale care s-o apuce pe o rută falsă, pentru a-l deruta pe inamic. Planul era detaliat, pentru fiecare porţiune de traseu, cu planuri de desfăşurare a forţelor de ordine din CSS şi armată, era prevăzut numărul de maşini şi elicoptere necesar în operaţiunea de salvare cât şi frecvenţele şi lungimile de undă de efectuare a comunicaţiilor.

Ruta nr.1 (LUCEAFĂRUL) a fost încredinţată, în 1970, lt. col. ION VASILICĂ (din DSS) şi unui echipaj de 25 de ofiţeri din subordinea sa. Conform planului, lui Ceauşescu şi celorlalţi membri din conducerea superioară de partid şi de stat li se rezervaseră 6 maşini şi 2 elicoptere, iar membrilor echipei de pază, 15 maşini şi 5 elicoptere. Elicopterele urmau să decoleze din Piaţa Gheorghe Gheorghiu-Dej, din faţa clădirii Comitetului Central. Retragerea vehiculelor blindate din faţa clădirii CC-ului, la ora 10.30 în ziua de 22 decembrie 1989, a făcut imposibilă decolarea elicopterelor din locul respectiv; cu toate acestea, soţii Ceauşescu au fost salvaţi prin ordinul dat de gen. lt. Victor Athanasie Stănculescu conform căruia două elicoptere au primit aprobarea de a ateriza pe acoperişul clădirii Comitetului Central. Numai unul a reuşit să execute manevra, cel de al doilea fiind împiedicat de hăţişul de antene. Comandarea celor două elicoptere, precum şi faptul că Ceauşeştii au fugit mai întâi în direcţia Târgovişte dovedesc că se pusese în aplicare planul de salvare pe ruta 4 (SOARELE).

Modificările survenite în planul ROVINE-IS-70 în anul 1976 (ca urmare a existenţei planului sovietic DNESTR), includeau doar itinerariile de salvare a lui Ceauşescu din reşedinţele de vacanţă de la Snagov, Predeal, Neptun şi Sinaia (care nu figurau în planul iniţial) şi studierea unor noi rute posibile, în zonele Olăneşti şi Horezu. Nu s-au produs schimbări de strategie în planul original de protecţie a lui Ceauşescu. ROVINE-IS-70 capătă un nou cod: LUCEAFĂRUL, numele rutei de salvare nr. 1.

LUCEAFĂRUL avea o anexă care cuprindea numele ofiţerilor şi unităţilor implicate în elaborarea planului ROVINE-IS-70, ca şi ale celorlalţi salariaţi detaşaţi de Ministerul de Interne pentru a lucra la proiect. Din prima categorie făceau parte gen. mr. NICOLAE PLEŞIŢĂ, ministru adjunct la Interne, gen. mr. PAUL MARINESCU, col. CONSTANTIN CONSTANTINESCU, col. VASILE IVAŞCU şi col. CONSTANTIN PICIORUŞ, din cadrul Direcţiei de Organizare şi Mobilizare (DOM) din Ministerul de Interne, gen. mr. MIRCEA OPRESCU, adjunct al şefului DIE, col. IULIU PLĂPCIANU, de la unitatea specială „R” (radio) din CSS, col. MARIN DUMITRU, de la unitatea specială „F” (filaj) din CSS, col. ION STAICU şi lt. col. ALEXANDRU ALIMAN, de la Direcţia a V-a (supravegherea şi protecţia membrilor din conducerea de partid) a CSS, lt. col. ŞTEFAN PRISECARU, de la Direcţia a III-a (contrainformaţii) a CSS. Între ceilalţi membri ai echipei de la LUCEAFĂRUL se aflau col. MIRCEA MARMANDIU de la DOM şi lt. col. MIHAI BUCUCI de la Direcţia a V-a. De comunicaţiile prin radio răspundeau col. IULIU PLĂPCIANU şi col. MIHAI SCATULA, de la unitatea specială „R”, în vreme ce măsurile speciale de protecţie şi apărare pe parcurs îi reveneau col. DUMITRU PENCIUC, de la Comandamentul MI. Gen. lt. VASILE MILEA, şeful statului major al Gărzilor Patriotice şi viitor ministru al apărării naţionale, a primit sarcina de a se ocupa de protecţia locului de refugiu ales de Ceauşescu, iar gen. mr. ION GEOANĂ răspundea de apărarea antiaeriană.

LUCEAFĂRUL era permanent modificat. În aprilie 1979, ofiţerii superiori ai DOM din MI şi din Direcţia a V-a a CSS au recomandat revizuirea planului LUCEAFĂRUL, pe motiv că „era cunoscut şi de unii foşti angajaţi ai Ministerului de Interne”. S-a propus atunci ca planul să includă şi anumite măsuri de securitate pentru „familia prezidenţială”, nu numai pentru Preşedinte, iar documentele elaborate între 1971 şi 1976 să fie transferate de la DOM la Direcţia a V-a. Propunerea avansată de col. FLORICĂ STOICESCU, din partea DOM şi de col. ION BĂJENARU, şeful Direcţiei a V-a, a fost aprobată de ION HOMOŞTEAN, ministrul de Interne. Pornind de la aceste variante, şi de la altele privind doctrina militară a „apărării teritoriului împotriva inamicului”, de existenţa cărora ştiau toţi comandanţii din Forţele Armate Române, doar le exersau şi separat (fiecare pe bucata de competenţă) şi împreună (în cazul exerciţiilor comune), a fost foarte simplu şi să fie capturat Ceauşescu (fapt  realizat, probabil, încă de la urcarea în elicopter) şi să se acapareze puterea creând diversiune şi dezinformare. O variantă de apărare are foarte multe componente şi fiecare componentă a ei intră în competenţa unui om sau unei subunităţi care exersează şi are cunoştinţă numai de bucăţica lui. Privirea de ansamblu a unei întregi operaţiuni nu o avea nici soldatul şi nici comandanţii lui până la un anumit eşalon. În momentul în care unei subunităţi i se ordona să execute un indicativ aceasta executa ceea ce exersase în timpul pregătirii de luptă. Îşi lua tehnica de luptă şi efectivele şi intra în dispozitivul desemnat pe ruta desemnată (în nici un caz nu intra într-un alt dispozitiv şi nu folosea alte rute). Ce uşor a fost pentru cunoscători să opună, în cadrul aceleiaşi variante de luptă (indicativ) două subunităţi care nu erau informate fiecare de misiunea reală a celeilalte, mai mult, erau instigate (avertizate) una împotriva celeilalte ca fiind inamice.

***

Multe dintre cele relatate despre faptele petrecute în România în Decembrie 1989 pot constitui baza unor cercetări cu caracter politic şi administrativ care să stabilească în ce măsură oameni din vechiul aparat de stat (din Ministerul de Interne şi Ministerul Apărării Naţionale), şi de partid, au continuat să existe şi să fie folosiţi, fie ca executanţi ai unor activităţi specifice, fie în funcţii ce includ hotărâri şi dispoziţii ce au asigurat „buna” desfăşurare a perioadei de tranziţie, în viaţa politică, socială şi (mai ales) economică a bulversatei noastre patrii. Dar cine să facă această muncă? Parchetul general, în competenţa căruia ar cădea cele mai multe dintre fapte, se confruntă cu o stare infracţională generală mult sporită faţă de capacităţile umane şi logistice de care dispune; gravitatea şi complexitatea unor categorii de infracţiuni, mai ales cele economice şi cele privitoare la corupţie şi crima organizată, care nu pot fi cercetate de un singur om, adună colective de lucru ce micşorează sensibil capacitatea de cuprindere şi a altor sectoare infracţionale; organele de cercetare penală, pe lângă procedura de competenţă, se confruntă adesea, din diverse motive (unele justificate, altele nu), fie cu opoziţia procurorilor fie, în cazul arestărilor,  a judecătorilor. Discuţia pe marginea acestei „opoziţii” se poartă asupra justeţii probelor administrate, uitându-se că acestă fază procedurală este activitate cuprinsă în timpul desfăşurării urmăririi penale şi nu moment de finalizare. Pornim de la faptul că, de-alungul istoriei dreptului nostru, au fost cazuri în care, pentru diferite activităţi determinante, care au avut ca obiect al infracţiunii o anumită latură a activităţii social-economice, s-au înfiinţat instanţe, parchete şi organe de cercetare penală specializate pe o anumită direcţie (vezi instanţele pentru Ministerul de Interne şi Ministerul Apărării Naţionale care au existat până prin 1954; organele de cercetare penală a Direcţiei Generale de Muncă, existente până prin 1960; procuratura pentru Căile Ferate şi organul de cercetare TF, primul funcţionând până în 1964, al doilea existând şi astăzi, având deplină justificare). Cel puţin declarativ, toate partidele politice, instituţiile statului, mass media şi, în general, opinia publică, sunt de acord că problema Revoluţiei din Decembrie 1989 este un fapt istoric deosebit şi că adevărul în legătură cu desfăşurarea ei în timp (care au fost forţele de reprimare, cine sunt cei vinovaţi de pierderile de vieţi omeneşti etc.), trebuie să fie stabilit indubitabil.

La 10 ani de la Revoluţia română, regretatul colonel de justiție (r) Tit-Liviu Domșa considera: „singura soluţie pentru a mai putea aşeza adevărul cu privire la aceste evenimente între limite reale, pentru a pune capăt tergiversărilor (uneori inerente procedural) din aceste cauze şi, mai ales, pentru ca soluţiile date în derularea activităţii de cercetare să fie puse în afara posibilităţilor de influenţă politică, este crearea unor organe judiciare folosite exclusiv în munca de stabilire a adevărului din Revoluţia din decembrie 1989. Ar fi necesare 8 – 10 colective a câte 3 – 5 procurori, 8 – 10 colective a câte 5 – 7 lucrători de cercetare penală şi 8 – 10 colective a câte 2 – 3 investigatori. Aceste organe să fie scoase de sub jurisdicţia obişnuită, să răspundă doar în faţa Preşedintelui ţării şi componenţii lor să nu fie angajaţi în baza algoritmului politic uzual. Colectivele de specialişti să fiinţeze cu statut temporar până la soluţionarea tuturor aspectelor penale legate de Revoluţia din decembrie 1989 şi să aibă, ca primă sarcină, stabilirea faptelor săvârşite în perioada 16 decembrie 1989 – 13 ianuarie 1990. Funcţionând ca instanţe speciale să nu fie ţinute în competenţă de grad şi funcţie sau de avize pentru diferite categorii de făptuitori, inclusiv pentru imunitatea parlamentară. Să li se asigure tot concursul organelor ce vor fi solicitate şi accesul la acte, indiferent unde ar fi acestea arhivate. Pentru aresturile preventive şi a locurilor de deţinere să li se asigure 2 – 3 camere ce să poată fi folosite doar de inculpaţii arestaţi în cadrul acestor activităţi. Instanţa de recurs pentru cauzele soluţionate în primă instanţă să fie Curtea Supremă de Justiţie. Sediile de lucru ale instanţelor de fond să fie de principiu la Bucureşti dar să poată judeca şi în sedii secundare, la faţa locului, acolo unde aceasta se impune şi este solicitat de procuror. Sediile de lucru ale colectivelor de procurori şi de cercetare penală să se stabilească în judeţele în care faptele au avut preponderenţă, ţinându-se seama şi de numărul victimelor şi a părţilor ce vor fi judecate. Asigurarea pazei şi securităţii localurilor şi, la nevoie, a personalului, să se realizeze prin grija organelor locale specializate. Pe timpul cât vor funcţiona aceste instanţe, personalului să i se asigure remuneraţia corespunzătoare funcţiilor similare din parchetele de pe lângă Curtea de Apel, cu un spor de încurajare de până la 25Î din retribuţie. Despre întreaga activitate, periodic şi cel puţin la 3 luni, se vor prezenta rapoarte la Preşedintele ţării. Considerăm că un asemenea sistem va putea asigura stabilirea adevărului în 1 – 2 ani şi, ţinând cont că personalul încadrat nu va depăşi cifra de 150 – 160 de persoane, bugetul ţării nu va fi afectat. Suntem siguri că toate comisiile parlamentare sau de orice altă natură nu pot să stabilească adevărul în mod obiectiv; membri partidelor au, mai mult sau mai puţin, interese în derularea acestor evenimente, interese care îi fac subiectivi. Ne este teamă că, dacă nu va fi acceptată înfiinţarea unui asemenea organism (a cărui schiţă am sugerat-o), că de acum în colo se va pune din ce în ce mai des bază numai pe aniversările Revoluţiei, golind-o de conţinut şi transformând-o într-o înşiruire de vorbe goale şi fraze sforăitoare despre „tribut de sânge şi jertfă”, despre „bravul nostru tineret” care, iată, la zece ani după ce şi-a adus cea mai importantă contribuţie la eliberarea poporului român, a fost alungat din treburile publice ale ţării şi chiar peste hotare de către profitorii „emanaţi”, veniţi să „umple vidul de putere”. „Acest tineret minunat” de acum zece ani vede cum între victime şi cei vinovaţi de acestea se şterge orice diferenţă, de cele mai multe ori criminalii ajungând la o situaţie socială şi materială net mai bună decât a lor (unii îşi plâng morţii şi îşi vindecă rănile în timp ce ceilalţi îşi admiră gradele şi acumulările materiale din ultimii zece ani). Cum subiectul scrierii de faţă nu este cel al filozofiei sau divagaţiilor pe o temă dată, socotim că este necesar să supunem atenţiei dumneavoastră acele fapte care pun în lumină împrejurări care oripilează şi în prezent pe orice om de bună credinţă.”

NECONCORDANŢE ÎN DECLARAŢIILE GENERALULUI IOAN ŞERBĂNOIU (EU SUNT MIC, NU ŞTIU NIMIC):

În 21 decembrie 1989, după cum am mai spus, şef al Inspectoratului Judeţean Cluj al Ministerului de Interne al judeţului Cluj era generalul maior Ioan Şerbănoiu. A fost numit în această funcţie în luna octombrie a anului 1984. Prin Hotărârea nr. 096332/10.09.1985 adoptată în şedinţa extraordinară a Biroului Executiv al Consiliului de conducere al MI, s-a stabilit mutarea definitivă a acestuia „cu căţel şi purcel” în municipiul Cluj-Napoca, stabilindu-i-se drept locuinţă de serviciu casa de oaspeţi a inspectoratului situată în strada Pasteur. Inspectorul şef coordona activitatea organelor de securitate, miliţie şi pompieri. Lui i se subordonau nemijlocit: Serviciul de paşapoarte, Serviciul asigurare materială şi financiară cu Gospodăria agrozootehnică, Cabinetul medical, Secretariat şi Serviciul cadre. Generalul maior Ioan Şerbănoiu a susţinut în ancheta penală că, în mod practic, securitatea judeţeană cu Brigada şi batalionul de securitate au fost scoase complet de sub controlul său şi s-au subordonat direct Departamentului Securităţii Statului. Ca membru al Biroului judeţean de partid, gen. mr. Ioan Şerbănoiu a răspuns de Fabrica de mobilă din cadrul Penitenciarului Gherla şi de CUASC Ţaga. (sic!) Conform declaraţiilor date în ancheta penală, gen. mr. Ioan Şerbănoiu nu a avut acces la dosarele informative, la tehnica din dotare, la informările securităţii către Departament şi Comitetul judeţean, la serviciul de filaj şi de interceptare a corespondenţei, la corespondenţa şi ordinele pe care securitatea şi miliţia le primeau. Pe linie administrativă (dotare şi întreţinere) IJMI avea obligaţia să acorde sprijin Filialei Cluj a Arhivelor Statului şi Grupului de pompieri. Ne punem întrebarea: care erau atribuţiile inspectorului şef al IJMI Cluj?

***

Col. Mihai Ienea, fost şef al serviciului F (filaj) al securităţii judeţene Cluj (din august 1987 şi până în 24 ianuarie 1990 când a fost trecut în rezervă; a fost reactivat în cadrul SRI Cluj, secţia filaj): „Timp de doi ani cât am lucrat la Inspectoratul judeţean Cluj al Ministerului de Interne, am putut constata că între şeful inspectoratului Şerbănoiu şi şeful securităţii Ioniţă, erau relaţi oficiale, mai reci, în sensul că inspectorul şef nu se băga peste problemele de securitate conduse de fostul colonel Ioniţă Nicolae. Chiar dacă uneori Şerbănoiu mai spunea câte o opinie, Ioniţă Nicolae tot cum vroia el făcea. În raporturile cu subordonaţii, fostul colonel Ioniţă era foarte dur, neacceptând nici o abatere de la ordinele sale, nici măcar un dialog pe probleme de serviciu.”

***

După evenimentele din 1987 de la Braşov, a fost emis ordinul ministrului de interne, Tudor Postelnicu, nr. 02600 din 01.07.1988 şi „Instrucţiunile privind măsurile ce trebuie luate de către organele şi unităţile Ministerului de Interne pentru creşterea capacităţii combative şi de intervenţie, în scopul executării ferme a atribuţiilor date în competenţă pentru asigutrarea legalităţii şi ordinii de drept”. În capitolul II, la Art. 8 din „Instrucţiuni” se prevedea: „Inspectoratul judeţean al MI organizează şi conduce într-o concepţie unitară, întreaga activitate de asigurare a ordinii şi liniştii publice pe raza teritorială de competenţă. Şeful Inspectoratului judeţean răspunde nemijlocit de respectarea fermă a prevederilor legale referitoare la menţinerea şi restabilirea ordinii publice de către organele, unităţile, subunităţile, serviciile şi compartimentele subordonate direct sau operativ pe baza planului unic de acţiune.”

Conform aceluiaşi document (Art. 15), forţele care trebuiau să participe la restabilirea ordinii şi liniştii publice au fost stabilite după cum urmează: „a) – Plutoane de intervenţie-miliţie, compuse din 30 de ofiţeri şi subofiţeri la toate unităţile municipiilor reşedinţă de judeţ. La celelalte miliţii municipale, câte un pluton compus din 20 ofiţeri şi subofiţeri de miliţie; b) – Cadrele de miliţie care vor fi cuprinse în plutoanele de intervenţie îşi vor desfăşura munca la formaţiunile în care sunt încadrate, executând în comun numai pregătirea specifică, exerciţii de alarmare şi de intervenţie; c) – Subunităţile de securitate-miliţie din Trupele de securitate destinate pentru măsuri de pază şi ordine; d) – Plutonul de apărare antiteroristă şi alte subunităţi disponibile din trupele de securitate; e) – Subunităţile de pompieri constituite din 3 – 4 maşini de luptă la nivelul companiilor de pompieri; f) – Grupa de intervenţie antiteroristă.”

În baza aprobării preşedintelui Consiliului judeţean al apărării (în cazul nostru, Ioachim Moga), dată pentru fiecare caz în parte, în cadrul cooperării dintre Forţele Armate existente în teritoriul de competenţă, la acţiunile de intervenţie mai puteau participa: –Subunităţi şi formaţiuni din unităţile şi şcolile subordonate Ministerului Apărării Naţionale; – Subunităţi de gărzi patriotice; – Detaşamente de pregătire a tineretului pentru apărarea patriei.

***

Mr. Gheorghe Petcu, fost locţiitor al şefului securităţii din judeţul Cluj (din iulie 1987, până în ianuarie 1990): „Potrivit ordinului 02600/1988, organelor de securitate le reveneau două sarcini principale: una de a culege informaţii referitoare la starea de spirit pentru a preîntâmpina manifestări de dezordine şi a doua viza identificarea cauzelor şi persoanelor care produceau acte de dezordine. Potrivit aceloraşi ordine, inspectorul şef al Inspectoratului judeţean MI răspundea direct de pregătirea, organizarea şi conducerea grupei de intervenţie antiteroriste formată la nivelul judeţului – aceasta era alcătuită, din câte ştiu eu, din 19 cadre de securitate şi, diferenţa până la 34 sau 35, din cadre de miliţie. Tot inspectorului şef îi reveneau sarcini de comandă asupra Batalionului de securitate şi a pompierilor militari. La nivelul miliţiei mai exista un pluton de intervenţie care era coordonat de şeful miliţiei judeţene şi de şeful inspectoratului judeţean al MI.”

Lt. col. Gheorghe Branga, comandantul Grupului de pompieri în decembrie 1989: „În conformitate cu ordinul MI 02600/1988, în cadrul planului unic de intervenţie, mă subordonam direct Inspectorului şef. Ştiu că a existat în baza acestui ordin un plan detaliat în care şi noi aveam o anumită parte cu privire la modalităţile de intervenţie în diferite situaţii pentru restabilirea ordinei şi liniştii publice. În cadrul acestui plan s-au făcut şi aplicaţii sub comanda Inspectorului şef la obiective: Făget, valea Sf. Ion.

Col. Nicolae Ioniţă, fostul şef al Securităţii judeţene Cluj: „În conformitate cu prevederile Ordinului 002600/89 şi a planului unic de acţiune, organele de securitate aveau obligaţia de a obţine informaţii, prin mijloace operativ-informative, din obiectivele, mediile şi locurile date în competenţă pentru cunoaşterea şi prevenirea în fază incipientă a oricăror manifestări sau acţiuni care ar putea perturba liniştea publică. De asemenea, în cadrul grupei de intervenţie antiteroristă a inspectoratului trebuia să participăm pe lângă organele de miliţie cu circa 20 de ofiţeri care, la ordinul inspectorului şef, trebuiau să participe la caz de nevoie la restabilirea ordinii şi liniştii publice. Rolul principal al grupei al cărei comandant era cpt. Vaidasigan Pamfil era de a se pregăti şi acţiona pentru neutralizarea oricăror acţiuni teroriste (ca, de exemplu, plimbările pe stradă ale doamnei Doina Cornea, nu? – n.n.). Conducerea unitară a tuturor forţelor, prin ordin, era dată Inspectorului şef, respectiv, la Cluj, gen. mr. Şerbănoiu.”

Lt. col. Gheorghe Branga: „În ziua de 17.12.1989, ora 9,30 am fost chemat la Inspectorul şef, unde se aflau şeful miliţiei, comandantul brigăzii de securitate şi comandantul batalionului de securitate. Cu această ocazie mi s-a spus că întrucât la Timişoara sunt tulburări provocate de elemente turbulente, trebuie să fim pregătiţi ca în cazul în care se întâmplă şi la Cluj, trebuie să acţionăm în baza planului de intervenţie, prompt şi eficient. În ce ne priveşte, unităţile de pompieri urmau să intervină în sprijinul celorlalte forţe ale MI, prin folosirea jeturilor de apă. Ni s-a spus să fim pregătiţi pentru intervenţie cu întreaga capacitate de luptă, fără alte precizări.”

Col. Nicolae Ioniţă: „În 17.12.1989, gen. mr. Şerbănoiu m-a convocat, împreună cu col. Rusu Stoian, în biroul său şi ne-a comunicat că trebuie să intensificăm activităţile informativ-operative şi să fim pregătiţi pentru aplicarea «planului unic» de acţiune. În legătură cu evenimentele de la Timişoara a ordonat  ca şi cadrelor de securitate să li se distribuie pistoletele din dotare, împreună cu 12 cartuşe. Totodată s-a ordonat lt. col. Bala I. – ofiţerul responsabil cu pregătirea militară, să pună în aplicare planul de pază şi apărare a sediului Inspectoratului. (…) În ziua de 19.12.1989 am fost convocat, împreună cu col. Rusu Stoian, la Moga Ioachim, unde se afla şi Nicolae Constantin şi gen. mr. Şerbănoiu Ioan (…) Nicolae Constantin ne-a informat că evenimentele de la Timişoara s-au petrecut ca urmare a lipsei de fermitate în executarea ordinului comandantului suprem şi au luat amploare pentru că nu s-a acţionat hotărât. Ne-a cerut – el urma să plece până la Oradea – dacă avem probleme, să luăm măsuri, să folosim chiar armamentul din dotare, subliniind că «mai bine să fim criticaţi pentru măsuri excesive decât că nu am acţionat». A indicat să avem grijă deosebită de studenţi şi să scoatem de urgenţă din Cluj elementele care nu îşi justifică prezenţa. (…) În ziua de 20.12., prin gen. mr. Şerbănoiu Ioan, am fost convocat cu col. Rusu Stoian la Moga Ioachim unde au mai venit gen. col. Iulian Topliceanu şi col. Ivan, şeful gărzilor patriotice, unde, după ce ne-a informat de măsurile pe care le-a ordonat la şedinţa de comandament avută cu cadre de conducere de partid şi instituţii (să se dea drumul în vacanţă studenţilor, imediat să se formeze în intreprinderi permanenţe din partea cadrelor de conducere şi să se formeze patrule pe zi şi noapte care să apere intreprinderile etc.), a cerut armatei să institue mai multe patrule în oraş, miliţiei şi gărzilor patriotice să mărească numărul lor şi să extindă zona de patrulare şi în cartiere. A precizat că secretarii de partid ai organizaţiilor de cartier au fost instruiţi să semnalizeze prezenţa oricăror străini ori a altor fenomene suspecte. S-a cerut să nu permitem venirea de grupuri din alte judeţe, în special din Timişoara, care să incite pe cei din Cluj. A atras atenţia să se urmărească prezenţa angajaţilor la locul de muncă şi unde se constată absenţe prelungite să stabilim unde sunt aceste persoane.”

Col. Victor Mărincaş: „În cursul activităţii de prelucrare a ordinului, în sala în care se făcea expunerea a intrat general-maior Şerbănoiu Ion care a făcut o serie de precizări privind evenimentele care au loc la Timişoara, respectiv apariţia unor tulburări generate de elemente huliganice care desfăşoară activităţi de distrugere şi incendierea unor obiective precizându-se şi împrejurarea că în zonă erau mulţi străini. Nu am înţeles din cele spuse de generalul Şerbănoiu că ar fi vorba despre acţiuni diversioniste cu caracter terorist care ar fi avut scop de destabilizare în vederea pregătirii unei acţiuni externe. (…) Întreaga activitate desfăşurată de forţele fostului Inspectorat judeţean al MI, precum şi a celor din brigada de miliţie-securitate, a fost coordonată de către general maior Şerbănoiu Ion, la acea dată inspector şef la Inspectoratul judeţean al MI Cluj.”

Col. Ion Ioniţă, comandantul Batalionului de securitate-miliţie: „În 17 decembrie, în jurul orelor 9,00, m-am prezentat la cabinetul generalului Şerbănoiu Ioan. Acolo se mai aflau col. Rusu Stoian, col. Mihalache şi, se pare, cineva de la pompieri. Generalul Şerbănoiu ne-a ordonat să ne pregătim unităţile pentru intervenţie, informându-ne că există pericolul unei acţiuni externe cu caracter agresiv şi că vor avea loc tulburări provocate de studenţii străini.”

Col. Mihai Ienea: „În 17 decembrie 1989, pe la orele 20,00 – 21,00, am fost chemat prin ofiţerul de serviciu la sediul securităţii din Cluj, pentru a participa, împreună cu ceilalţi şefi de compartimente, la o şedinţă de lucru cu colonelul Ioniţă Nicolae, fost şef al securităţii judeţene. Printre cei prezenţi s-au aflat şi lt. col. Todoran Eugen, Mr. Petcu Gheorghe, cpt. Hancu Ioan, cpt. Carabă, col. Gorcea Pamfil şi alţii. În cadrul şedinţei de lucru ni s-a comunicat de către fostul şef al securităţii Ioniţă Nicolae, în biroul său, că a avut loc o teleconferinţă în legătură cu evenimentele de la Timişoara, impunându-se măsuri privind ordinea şi disciplina şi în judeţul Cluj. Îmi amintesc că Ioniţă Nicolae avea notate problemele pe o agendă de lucru. Din expunerea făcută de către Ioniţă Nicolae mi-am dat seama că primise şi ordine de la organele superioare, respectiv de la Iulian Vlad – ministru secretar de stat şi generalul Alexie – secretar de stat la Departamentul securităţii statului. Afirm acest lucru deoarece mi-am notat ordinele transmise într-un carneţel, iar însemnările făcute, găsite de organele de cercetare în fişetul meu personal şi care mi se prezintă, conţin, în rezumat şi dispoziţiile transmise de conducerea ministerului. În esenţă, ni s-a spus de către Ioniţă Nicolae că la Timişoara s-au petrecut lucruri deosebit de grave, pornind de la un proces civil în care a fos implicat un preot. Fostul şef al securităţii a transmis sarcinile pe linia respectării liniştii publice şi ordinei în toată ţara, invocând ordinele transmise de Ceauşescu la teleconferinţa din 17 decembrie 1989. În ce ne priveşte, pe planul judeţului Cluj, ni s-a raportat că suntem în stare de necesitate, să fim dotaţi cu armamentul ce-l avem fiecare dintre noi, să se ia măsuri dintre cele mai ferme împotriva celor care încearcă să atace sediile unităţilor socialiste, a altor unităţi, inclusiv magazine. De asemenea s-a ordonat mărirea numărului cadrelor care efectuează patrulări şi, în general, măsuri ca să nu se întâmple evenimente de genul celor de la Timişoara. Apreciind că cele întâmplate la Timişoara se datorează lipsei de informaţii, au fost criticaţi şi ofiţerii noştri de la informaţii, arătându-se că este nemulţumit de modul cum au lucrat în planul culegerii de informaţii. În cadrul şedinţei, fostul şef al securităţii judeţului a arătat că a primit ordin de la generalul Iulian Vlad, potrivit căruia suntem în stare de necesitate şi că se impun măsuri corespunzătoare acestei situaţii. Totodată, ni s-a cerut să ne conformăm ordinului 712 al şefului Departamentului securităţii statului privind măsurile legale de prevenirea unor evenimente deosebite, a unor acţiuni duşmănoase, folosirea reţelei informative mai intens, dublarea pazei sediilor, distribuirea armamentului şi muniţiei cu respectarea regulilor şi folosirea pistoletelor numai în caz de extremă necesitate. Referindu-se la ordinul transmis de generalul Alexie, Ioniţă Nicolae a cerut ca măsurile ordonate de fostul prim secretar, să fie aduse la îndeplinire fără obiecţiuni astfel încât nici o persoană care atentează la orânduirea socialistă să nu-şi poată face jocul. În continuare i-am raportat şefului securităţii date referitoare la cetăţenii străini şi la unele obiective ce erau de mai mult timp în lucru, printre care şi Doina Cornea.”

Mr. Gheorghe Petcu: „Din câte am aflat, la nivelul fostului comitet judeţean de partid a existat un comandament format din: fostul prim-secretar Ioachim Moga, din Nicolae Constantin – din partea conducerii CC al PCR, din generalul Şerbănoiu şi generalul Topliceanu, comandantul Armatei a IV-a. Probabil să mai fi fost şi alte persoane dar eu nu cunosc acest lucru.”

Lt. maj. Ioan Marius Ghilea, răspundea informativ de obiectivele chimice din Cluj (în prezent lucrător SRI): „În dimineaţa zilei de 21.12.1989, în jurul orelor 9,30, la sediul inspectoratului, când s-a pus problema măsurilor pe care noi trebuie să le luăm pentru preîntâmpinarea unor nereguli în obiectivele economice, am stabilit că din cele 7 obiective chimice aflate în municipiul Cluj-Napoca, de care eu răspundeam, cel mai important era IM Terapia şi astfel atunci m-am deplasat cu maşina personală acolo având asupra mea pistolul şi 12 cartuşe.”

Col. Ion Ioniţă: „În ziua de 21.12.1989, ofiţerul CI din unitate, lt. Popovici Viorel, mi-a adus la cunoştinţă că la Timişoara s-a primit ordin de rezolvarea problemelor în două ore.”

În dimineaţa zilei de 21 decembrie 1989, fără să aibă cunoştinţă despre vreo tentativă de manifestare anti-ceauşescu din partea locuitorilor municipiului Cluj-Napoca sau ai judeţului Cluj, confom declaraţiei gen. mr. Ioan Şerbănoiu, membri care alcătuiau, conform legii (vezi volumul I), Consiliul judeţean al apărării şi-au intrat în atribuţii, împărţindu-şi sarcinile în baza planului unic de acţiune existent. Secretarul judeţenei de partid, Ioachim Moga, a comunicat că preia comanda şi a cerut fiecăruia dintre cei prezenţi (printre care, gen. Ioan Şerbănoiu şi gen. Iulian Topliceanu), ca, pe baza planurilor proprii, să ia „toate măsurile care se impun pentru apărarea ordinii şi liniştii publice, a sediilor partidului, armatei, Ministerului de Interne, depozitelor şi a altor obiective importante”. Nicolae Constantin, trimisul special al Comitetului Central al Partidului Comunist Român a repetat cele spuse de către Ioachim Moga şi a adăugat că „la nevoie să se tragă focuri de intimidare şi chiar la picioare” şi „nimeni să nu se lase dezarmat”.

Lt. col. Gheorghe Branga: „În 21.12.1989, la ora 7,30, telefonic, gen. Şerbănoiu mi-a ordonat să pregătesc efectivele şi tehnica de luptă pentru ca, la ordin, să putem interveni.”

Primele ştiri despre iminenţa unor demonstraţii similare celor de la Timişoara, conform declaraţiilor gen. mr. Ioan Şerbănoiu, apar abia în jurul orei 12,00, de la col. Nicoale Ioniţă care avea ofiţeri de securitate infiltraţi în obiectivele economice pentru a se informa asupra stării de spirit a muncitorilor de acolo. Generalului Ioan Şerbănoiu i s-a raportat că de la CUG au pornit spre centrul oraşului un mare număr de muncitori care scandează: „Jos dictatura!”, „Jos Ceauşescu!”, „Fără violenţă!”, „Armata e cu noi!”.

Col. Mihai Ienea: „Am primite ordin de suplimentare a obiectivelor în ziua de 21.12.1989, pe la ora 10,00 – 11,00 (prin telefon de la col. Ioniţă Nicolae), solicitându-ne să controlăm zona industrială, respectiv Uzina 16 Febriarie, Combinatul de Utilaj Greu, Tehnofrig, toate grupate după zona Gării. Am executat ordinele şi am transmis că nu sunt probleme deosebite. Mi-a comunicat prin telefon că, totuşi, are informaţii că oamenii se adună în curtea intreprinderilor, aşa încât trebuie să verific mai atent situaţia. În jurul orelor 13,00 am văzut că în adevăr oamenii de pe platforma industrială se adună în grupuri mai mari, cu intenţia de a manifesta şi a se deplasa spre centrul oraşului. Am raportat cele constatate şefului securităţii care m-a trimis, din nou, la Combinatul de Utilaj Greu şi să-i raportez cam câţi oameni sunt adunaţi. M-am conformat ordinului, după care ne-am retras spre centru, observând că armata începea să-şi facă baraje în mai multe zone. Legătura o ţineam prin staţia aflată pe autoturism, cu sediul filajului. De aici ofiţerul de serviciu (col. Tănase), comunica telefonic şefului securităţii informaţiile respective. Staţia de pe maşina mea lucra doar în frecvenţă proprie şi nu puteam avea legătură cu organele de miliţie sau de partid, ale căror staţii funcţionau pe altă frecvenţă.”

Col. Nicolae Ioniţă: „Încă din dimineaţa zilei de 21.12. s-au obţinut informaţii de la ofiţerii aflaţi în obiectivele economice, în special de la cei de pe platforma industrială, că muncitorii se organizează pentru demonstraţii revendicative şi solidaritate cu cei de la Timişoara, în Piaţa Mihai Viteazul, informaţii trimise gen. mr. Şerbănoiu Ioan care se deplasa periodic la Comitetul judeţean de partid.”

Generalul Ioan Şerbănoiu a raportat acest lucru primului secretar, Ioachim Moga, care a ordonat ca Ministerul de Interne să trimită în întâmpinarea muncitorilor forţe care să oprească avansarea acestora către centrul oraşului. A ordonat ca muncitorii să fie ţinuţi pe loc până se va deplasa în zonă secretarul cu probleme organizatorice al Consiliului judeţean, Constantin Dăscălescu, care avea misiunea de a-i convinge pe aceştia să rămână în Combinat şi să nu manifesteze împotriva orânduirii „de partid şi de stat”. Executând ordinul primit, gen. Ioan Şerbănoiu a trimis spre CUG plutonul de intervenţie al Miliţiei municipale cu armamentul din dotare, comandat personal de către mr. Blaga Grigore, şeful miliţiei municipiului Cluj-Napoca. Acesta, împreună cu plutoanele de intervenţie ale Batalionului de securitate (trimise deja în zonă), urmau să acţioneze la ordinele secretarului Constantin Dăscălescu, care răspundea pe linie de partid de CUG.

Gen. mr. Ioan Şerbănoiu: „Am sunat la primul secretar şi l-am informat întrebându-l ce ordine dă. Ioachim Moga mi-a spus să trimit plutonul de intervenţie al miliţiei şi să restabilim ordinea, să-i ţinem acolo, să nu vină spre centru să facă dezordine deoarece l-a trimis pe Dăscălescu, secretar cu probleme organizatorice, care să discute cu ei şi să-i lămurească, în sensul că dacă există nemulţumiri, să se rezolve acolo la CUG nu în stradă. Apoi i-am sunat pe col. Mihalache, şeful brigăzii trupelor de securitate şi pe mr. Branga, comandantul grupului de pompieri şi le-am cerut să fie pregătiţi.”

Col. Vasile Mihalache, fost comandant al Brigăzii de securitate Cluj, din luna aprilie 1987 şi până la trecerea în rezervă cu gradul de general: „Batalionul de securitate (UM 0827 Cluj) condus de colonelul Ioniţă Ioan, este subordonat brigăzii conform statutului de organizare, dar în situaţii deosebite, când se aplică Ordinul 02600/1988 al MI, subordonarea se realizează operativ faţă de inspectorul şef al Inspectoratului judeţean al MI, care, la rândul său, conduce acţiunea tuturor forţelor din compunerea MI. În 21.12.1989, orele 14,35, comandantul batalionului, col. Ioniţă Ioan, mi-a raportat că inspectorul şef, Şerbănoiu Ioan, i-a ordonat ca 4 plutoane din subordine, să se deplaseze pe strada Podgoriei, în zona Fabricii de cărămidă, cu misiunea de a bloca, împreună cu organele de miliţie, grupul de persoane care s-au adunat la CUG şi în zona industrială, cu intenţia de a se deplasa spre centrul oraşului. Ştiam că există stare de necesitate şi alarmă de luptă, deci era aplicabil ordinul 02600/1988. În consecinţă nu am putut să mă opun ordinelor date de inspectorul şef Şerbănoiu Ioan.”

Lt. col. Gheorghe Branga: „În jurul orei 14,20 am primit din nou telefon de la gen. Şerbănoiu şi mi-a indicat să fiu pregătit să ies cu toate forţele. La 14,30 mi-a telefonat şi mi-a spus să plec din cazarmă cu toate forţele pe Bulevardul Lenin, strada Horea, Piaţa Gării, de unde, să înaintez pe linia de tramvai până când voi întâlni celelalte forţe ale MI. Eu nu am executat decât parţial acest ordin pentru că nu am ieşit din cazarmă decât cu 6 autospeciale de diferite capacităţi, în loc de 13 de câte dispuneam. Restul capacităţii de luptă am menţinut-o în cazarmă pentru ca să pot face faţă unor eventuale incendii. Cu forţele indicate am ieşit pe itinerariul indicat şi m-am dus până la intersecţia str. Fabricii cu Bulevardul Muncii unde am găsit dispus un pluton de intervenţie cu scuturi, precum şi unii militari în termen. Ne-am oprit maşinile în spatele acestor forţe şi nu am coborât din autospeciale. Am fost singurul care am coborât din maşină şi m-am dus lângă dispozitivul unde i-am văzut pe secretarul II al Comitetului judeţean de partid, Costică Dăscălescu, col. Rusu Stoian, fostul comandant al miliţiei judeţene şi alte persoane pe care nu mi le amintesc.”

Col. Nicolae Ioniţă: „gen. mr. Şerbănoiu Ioan ne-a comunicat (de faţă fiind col. Tincă Ovidiu şi mr. Petcu Gheorghe) că dacă muncitorii nu vor putea fi opriţi de conducerile intreprinderilor şi activiştii de partid, vom trece la aplicarea planului unic, în care sens în afară de securitate şi miliţie a alertat Brigada şi Batalionul de securitate şi grupul de pompieri pentru a putea pleca în acţiune imediat. A ordonat, în cazul în care manifestanţii vor forţa pătrunderea prin dispozitiv să se tragă focuri de avertisment şi numai dacă vor încerca să dezarmeze ostaşi să se tragă la picioare.”

Mr. Gheorghe Petcu: „Am rămas în sediul inspectoratului până în ziua de 21.12.1989 orele 14,00 când am fost chemat la ordin de Şerbănoiu Ion în biroul acestuia unde se mai aflau coloneii Ioniţă Nicolae, Rusu Stoian şi Tincă Ovidiu. Am fost informaţi că o coloană de oameni ai muncii de la Combinatul de Utilaj Greu se îndreaptă spre centrul oraşului şi, ca atare, generalul Şerbănoiu a ordonat lui Rusu Stoian să se deplaseze cu plutonul de intervenţie-miliţie pe str. Podgoriei unde se deplasează şi trupele de securitate împreună cu pompierii militari. Aceste ultime forţe primiseră, cu puţin timp înainte, probabil, ordin de la Şerbănoiu, dar eu nu am fost de faţă în acel moment. Eu, împreună cu col. Tincă, am primit ordin să-l însoţim pe col. Rusu Stoian, spunându-mi-se de colonelul Ioniţă că trimisese în zonă şi lucrătorii de la filaj cu care să iau legătura. Tot în cadrul acestei scurte şedinţe, generalul Şerbănoiu a ordonat să se realizeze dispozitiv în stradă – ordinul era dat lui Rusu Stoian – şi să nu se permită afluirea în grup compact a manifestanţilor. A mai precizat că în situaţia când manifestanţii nu se supun, să se tragă focuri de avertisment în sus, iar dacă soldaţii trupelor de securitate, sau membrii plutonului de intervenţie-miliţie sunt în pericol real de a fi dezarmaţi, să se tragă foc de armă la picioarele manifestanţilor.”

Pentru conducerea operaţiunilor de blocare de la CUG a fost trimis colonelul Stoian Rusu. Împreună cu el – declară gen. mr. Ioan Şerbănoiu („eu nu le-am dat nici un ordin în acest sens”), din ordinul col. Ioniţă (şeful Securităţii judeţene Cluj), s-au deplasat la faţa locului adjuncţii acestuia, lt. col. Ţincă şi mr. Petcu.

Col. Nicolae Ioniţă: „Odată cu col. Rusu Stoian a ordonat să meargă în zonă şi lt. col. Tincă Ovidiu şi mr. Petcu Gheorghe pentru a putea lua legătura cu ofiţerii de filaj şi din obiective şi a coordona activitatea acestora şi a ne informa operativ despre evenimentele din zonă. În zonă am trimis două echipaje auto ale filajului, dotate cu aparatură de radio emisie recepţie pentru a ne comunica permanent ce se petrece acolo. Informaţile transmise de aceştia, împreună cu cele ale ofiţerilor aflaţi în obiectivele economice – primite prin şeful serviciului G, col. Tudoran Eugen – le raportam gen. mr. Şerbănoiu Ioan care le transmitea lui Nicolae Constantin şi Moga Ioachim.”

Gen. mr. Ioan Şerbănoiu: „I-am ordonat col. Rusu Stoian să meargă la faţa locului cu plutonul de intervenţie al miliţiei. Componenţii plutonului de miliţie erau echipaţi cu scuturi, căşti şi bastoane şi aveau asupra lor pistolul şi muniţia din dotarea obişnuită. Le-am ordonat, indiferent ce se întâmplă, să nu tragă în populaţie.”

Mr. Gheorghe Petcu: „Am plecat de la sediu cu maşina miliţiei, împreună cu colonelul Rusu Stoian şi colonelul Tincă. Am fost opriţi la poartă un timp, în care col. Rusu Stoian a luat legătura prin telefon, probabil, cu Şerbănoiu, după care am plecat, fără plutonul de intervenţie-miliţie. Acest pluton era adunat în curte lângă un autobuz, fără să cunosc ordinele ce le-au executat. Cert este că nu a mai ajuns în strada Podgoriei şi în Piaţa Liebnich, cât timp am fost eu în aceste locuri. Legătura radio în zonă a fost ţinută de către Rusu Stoian şi Dăscălescu Constantin, fost secretar la Comitetul judeţean Cluj al PCR.”

Col. Vasile Mihalache: „Batalionul de securitate a realizat închiderea străzii Podgoriei în dreptul fabricii Terapia, aşa cum fusese misiunea în conformitate cu ordinul inspectorului şef. Eu personal nu am părăsit punctul de comandă, respectiv biroul meu şi am coordonat din acest loc activitatea celorlalte unităţi din subordine.”

Col. Ion Ioniţă: „Coloana de demonstranţi s-a oprit la câţiva metri de cordonul de militari şi au început discuţii, activiştii de partid încercând să determine cetăţenii să meargă la casele lor. Populaţia era paşnică, avea în braţe copii, unii aveau asupra lor brazi de Crăciun şi nu au desfăşurat nici un fel de activitate agresivă împotriva militarilor. La un moment dat, la solicitarea unei femei cu un copil în braţe care dorea să ajungă acasă, s-a creat în dispozitiv o breşă, prin care, însă, s-a scurs o mare parte din demonstranţi. Nici cu această ocazie nu au avut loc incidente.”

Col. Rusu Stoian a menţinut permanent legătura radio cu gen. mr. Ioan Şerbănoiu. După circa două ore, acesta a raportat că dispozitivul realizat de către forţele MI pe Bulevardul Muncii (în zona Terapia) a fost străpuns şi muncitorii, în grupuri disparate, se îndreaptă spre centru. Gen. Ioan Şerbănoiu a raportat despre acest incident primului secretar Ioachim Moga, care a ordonat ca forţele de intervenţie să se replieze şi să oprească mulţimea din înaintarea ei spre centrul oraşului.

Gen. mr. Ioan Şerbănoiu: „Am ordonat pompierilor militari să deplaseze 2 maşini în zonă – în conformitate cu sarcinile ce le reveneau din planul unic de intervenţie – şi să stingă eventualele incendii ce erau posibile în acele împrejurări. Replierea forţelor nu a mai fost posibilă, astfel că, plutonul de intervenţie al miliţiei, împreună cu colonelul Rusu Stoian s-au întors în unitate.” Generalul Ioan Şerbănoiu nu reuşeşte să se pună de acord în propriile declaraţii. În declaraţia dată cu ocazia scoaterii de sub urmărire penală afirmă că a realizat că are de a face cu o manifestaţie a oamenilor muncii „grefată pe nemulţumiri acumulate de-alungul anilor”. Drept pentru care: am ordonat lui Rusu Stoian să se retragă din zonă şi să vină cu plutonul de intervenţie al miliţiei în curtea inspectoratului, iar celelalte forţe, respectiv trupelor de securitate şi pompierilor le-am ordonat să afluiască spre centru în paralel cu manifestanţii, urmând să nu se producă acte de vandalism iar dacă se vor produce incendii să intervină pentru localizare şi stingere.”

Lt. col. Gheorghe Branga: „Din locul acela unde nu a fost cazul să intervenim, am urmat forţele inspectoratului, conform indicaţiilor date de Costică Dăscălescu. Ne-am oprit cu toţii în piaţa Liebnich, unde am stat până în jurul orelor 17,10. Când încă eram în această piaţă, prin staţia poliţiei, am auzit că se trăseseră deja focuri în Piaţa Libertăţii. În staţie am auzit întrebând, fie pe fostul secretar Moga, fie pe gen. Şerbănoiu, dacă înainte de a se trage s-a avertizat ori nu, însă nu s-a primit nici un răspuns.”

Plutonierul Radu Frandoş-Băiaş, subofiţer tehnic – foto în cadrul fostei Securităţi Cluj: „În jurul orei 15,15 – 15,30, am fost chemat de col. Ioniţă Nicolae care mi-a ordonat să mă duc în piaţa Liebnich şi să filmez pentru că au ieşit la demonstraţie muncitorii de la CUG. În această piaţă am filmat din trei locuri. Prima dată am filmat la vedere din stradă pe linia de tramvai, apoi din blocul de locuinţe de la două familii pe care nu le cunosc şi apoi din maşină, din faţa blocului. În piaţă m-am întâlnit cu col. Rusu Stoian – şeful miliţiei judeţene Cluj, lt. col. Ţincă Ovidiu – adjunct şef securitate, mr. Petcu Gheorghe – adjunct şef securitate, col. Ioniţă – şeful Batalionului de securitate, lt. col Micuţa şi ofiţerul CI de la batalionul de securitate şi Dăscălescu de la PCR. În această piaţă au mai fost ofiţeri de la pompieri cu subunităţi şi subunităţi de la brigada de securitate care au alcătuit barajul. Demonstranţii au fost lăsaţi să plece în grupuri pe jos şi cu mijloacele de transport în comun, fără să se producă acte de violenţă şi nici un fel de uz de armă. După eliberarea pieţii de demonstranţi, lt. col. Ţincă Ovidiu mi-a spus că în piaţa Libertăţii sunt adunaţi oameni şi să mergem acolo. Ne-am urcat în maşina proprietate personală (Dacia 1300 Breack culoare crem 427 nr. de înmatriculare 1 Cj 7249), eu la volan, lt. col. Ţincă Ovidiu şi ofiţerul CI de la Batalionul de securitate.”

Alte dispozitive create de către forţele Ministerului de Interne, la ordinul gen. mr. Ioan Şerbănoiu, cu scopul de a interveni împotriva populaţiei civile, au fost în Piaţa Mihai Viteazul de o parte şi de alta a cinematografului „Republica”. Au ocupat poziţie în dispozitiv plutonul de intervenţie al miliţiei (34 de ofiţeri şi subofiţeri) şi grupa de intervenţie antiteroristă a inspectoratului (40 de cadre) şi două ABI-uri. Despre aceste dispozitive, generalul Ioan Şerbănoiu declară că s-au plasat în spatele dispozitivelor Ministerului Apărării Naţionale, aflate deja în zonă, „lucru care m-a surprins, eu nefiind informat la acel moment că în Piaţa Mihai Viteazul ar urma să se amplaseze dispozitive ale armatei”.

Col. Vasile Mihalache: „La orele 15,45, generalul Şerbănoiu Ioan mi-a solicitat prin telefon să întăresc dispozitivul realizat de subunităţi de la MApN în Piaţa Libertăţii, întrucât situaţia a devenit critică şi că populaţia din zona industrială se îndreaptă spre această piaţă. Mi-a relatat că barajele din zonele industriale au fost depăşite de manifestanţi şi că toate forţele se vor deplasa în dispozitiv în Piaţa Libertăţii. M-a întrebat dacă am ceva rezerve de forţe în cazarmă şi am comunicat că am două plutoane a câte 16 militari în termen. Mi-a cerut să trimit aceste forţe pentru a întări dispozitivul subunităţilor de la MApN în Piaţa Libertăţii, iar la întrebarea mea cine conduce acţiunea, mi-a răspuns că Pintea – locţiitorul şefului miliţiei judeţului Cluj. La plecarea rezervelor, am ordonat şefului de stat major lt. col. Opran Cornel să ia legătura cu lt. col. Pintea şi cu comandantul unităţii militare care aveau oameni în dispozitiv pentru a se pune de acord privind îndeplinirea misiunii. Am ordonat să nu execute foc în populaţie, iar în situaţii cu totul deosebite, să execute foc de avertisment. După data de 21.12.1989 am interzis şi focul de avertisment. Am luat aceste măsuri deoarece am vrut să-mi protejez oamenii din subordine, întrucât ştiam că în situaţii excepţionale, când se aplică ordinul 02600/1988, primul secretar şi şeful inspectoratului judeţean al MI aveau dreptul să ordone cu privire la folosirea armamentului.”

Plutonierul Radu Frandoş-Băiaş: „Am plecat din piaţa Liebnich în jurul orei 16,20 şi ne-am deplasat spre piaţa Libertăţii pe traseul: str. Oaşului, str. Karl Marx (unde au coborât lt. col. Ţincă Ovidiu şi ofiţerul CI), continuându-mi deplasarea prin intersecţia Karl Marx, Daciei, Traian, peste pod, iar când am virat la dreapta am fost oprit de un cordon de militari de infanterie. Am deschis geamul, le-am arătat legitimaţia, au venit doi ofiţeri după care mi-am continuat deplasarea prin Piaţa Mihai Viteazul unde erau în dispozitiv colegii din echipa ARTA, pe str. G. Bariţiu, str. 1 Mai, p-ţa Păcii, str. Napoca, pe lângă hotelul Continental.”

Col. Nicolae Ioniţă: „În jurul orelor 14,30 am fost informat telefonic de mm Ferenţ că în Piaţa Libertăţii a apărut un grup de 12 – 15 cetăţeni, care ar fi sub influenţa alcoolului şi, după accent, unguri, care fac agitaţie şi cheamă pe cei aflaţi în zonă să participe la o demonstraţie. Am raportat acest lucru gen. mr. Şerbănoiu Ioan care a ordonat ca un echipaj de miliţie să meargă şi să-i reţină pe turbulenţi şi să-i aducă la sediul miliţiei. Eu i-am ordonat mm Fernţ să se întoarcă în piaţă şi să-mi raporteze ce se întâmplă deşi îmi raportase că lumea nu-i prea bagă în seamă. Am cerut să-mi raporteze despre cele ce se întâmplă în piaţă şi lt. col. Tănase Niculae, ofiţer de serviciu pe filaj, care avea vedere parţială asupra acesteia. Când după puţin timp mi s-a comunicat că în piaţă au început să se strângă lumea, 50 – 80 de persoane, am raportat gen. mr. Şerbănoiu care a luat legătura cu judeţeana de partid şi prin staţie cu gen. col. Topliceanu Iulian şi mi-a spus că armata va trimite urgent forţe pentru crearea de dispozitive pentru apărarea comitetului de partid şi comitetului popular municipal precum şi pentru a bloca căile de acces în Piaţa Libertăţii.”

Gen. mr. Ioan Şerbănoiu: „În jurul orelor 16,00, am auzit din biroul meu – unde am stat tot timpul – că undeva se trăgea cu armele şi am întrebat, prin staţie – pe lt. col. Mărincaş Victor, care se afla în Piaţa Mihai Viteazul, unde şi cine a tras şi mi-a raportat că se aud împuşcături în Piaţa Libertăţii. Am ordonat lt. col. Mărincaş, să se deplaseze cu tot plutonul în Piaţa Libertăţii şi să raporteze ce se petrece acolo. În jurul orelor 18,00, lt. col. Mărincaş Victor a raportat prin staţie că a sosit cu plutonul în Piaţa Libertăţii (cum a reuşit acest pluton să facă două ceasuri din Piaţa Mihai Viteazul până în Piaţa Libertăţii? – n.n.) unde erau morţi şi răniţi pe stradă.”

Şi cu privire la acest episod, gen. mr. Ioan Şerbănoiu are două vizuni diferite: „În cursul după-amiezii, după întoarcerea plutonului de miliţie la sediul inspectoratului, col. Ioniţă a venit şi m-a anunţat că a auzit focuri de armă dinspre Piaţa Libertăţii, condiţii în care am trimis plutonul de intervenţii, de data aceasta cu col. Pintea, către acea zonă pentru a vedea ce se întâmplă, dar cu ordinul expres de a nu se trage. Ajuns în zonă, Pintea mi-a raportat că în Piaţa Libertăţii sunt morţi şi răniţi. Deoarece staţia din biroul primului secretar lucra pe frecvenţa noastră, a auzit discuţia mea cu Pintea şi a intrat şi el în eter întrebând cine şi din ordinul cui s-a tras. Pintea a răspuns că este numai o grupă a armatei, că sunt 7 – 8 morţi şi că la acea oră în piaţă nu sosiseră manifestanţii.”

Lt. col. Vasile Pintea: „În jurul orei 15,35 am primit ordin prin staţia radio de la generalul Şerbănoiu, prin lt. col. Mărincaş Victor, să mă deplasez cu efectivele în Piaţa Libertăţii, întrucât în faţa Băncii, există un grup de huligani care tulbură ordinea şi liniştea publică. Imediat după această transmisie, am primit un nou apel şi, de astă dată, chiar generalul Şerbănoiu mi-a transmis acelaşi ordin. De la generalul Şerbănoiu am primit ordin ca după sosirea la faţa locului să identificăm aceste persoane şi să le conducem la sediul miliţiei pentru a lua măsuri legale.

Col. Rusu Stoian, fost şef al Miliţiei judeţului Cluj, în prezent se ocupă de „paza” Băncii Dacia Felix şi, totodată, este „luptător în revoluţie” (vezi şi volumul I): „Am fost chemat prin staţie de domnul general Şerbănoiu, care mi-a ordonat ca trupele şi pompierii să meargă în Piaţa Libertăţii, pentru că aici sunt morţi şi răniţi întrucât cineva a tras cu arma. Am comunicat acest ordin domnului colonel Ioniţă şi la pompieri, după care eu, împreună cu Costică Dăscălescu, lt. col. Tincă Ovidiu şi mr. Petcu Gheorghe am revenit în unitate la sediul inspectoratului. M-am documentat cu răspândirile cadrelor de miliţie, raportându-mi-se de către lt. col. Mărincaş Victor că plutonul de intervenţie al miliţiei este în piaţa Libertăţii cu lt. col. Pintea şi mr. Blaga Grigore. Între timp am trimis la miliţia municipiului Cluj pe colonelul Păcuraru Dionisie, şeful Serviciului Pază ca să coordoneze problemele acolo, iar pe maiorul Moldovan Ioan, şeful serviciului Cercetări Penale, pentru a clarifica legal problemele unor eventuale persoane care vor fi aduse la sediul miliţiei. Am încercat să intru în legătură cu lt. col. Pintea Vasile, care era în Piaţa Libertăţii, însă văzând că nu răspunde prin staţie, l-am trimis pe lt. col. Mărincaş Victor să vadă ce este acolo. Totodată am ordonat mr. Moldovan Ioan care era la miliţia municipiului Cluj să-l cheme aici pe procurorul Pop Mircea şi preşedintele Tribunalului judeţean Cluj, Petruş, în scopul de a analiza situaţia juridică a fiecărei persoane adusă la miliţie. În final maiorul Moldovan Ioan mi-a raportat că aceştia au venit şi că în urma analizei au stabilit să reţină pe un cetăţean care avea dosar penal pentru trecerea frauduloasă a frontierei şi altul pentru a fi sancţionat contravenţional conform Decretului 153/1970. Nu reţin ora exactă, dar prin staţie locotenent-colonelul Pintea mi-a transmis că ar trebui ridicate cadavrele din Piaţa Libertăţii pentru că nu mai este multă lume acolo. I-am ordonat să nu se atingă de locul faptei până când nu vine procurorul militar. Am cerut ofiţerului de serviciu să-mi facă legătura cu domnul colonel Domşa Tit. Telefonic i-am explicat că sunt morţi în Piaţa Libertăţii şi că îl rog să meargă acolo şi să facă cercetări, întrucât noi nu suntem competenţi. Mi-a răspuns că merge, dar mai întâi va informa pe procurorul general. Între timp domnul general-maior Şerbănoiu m-a chemat ca să mergem împreună la comitetul judeţean de partid. Aici a venit şi domnul colonel Domşa şi, în prezenţa domnilor Nicolae Constantin, fost preşedinte al Colegiului Central de partid, Ioachim Moga, fost prim-secretar, general-colonel Iulian Topliceanu, ne-a informat despre situaţia din Piaţa Libertăţii, dându-ne numele unor victime, iar despre alţii ne-a spus că nu au nici un fel de acte asupra lor. I-am spus că a doua zi am să-l sprijin cu ofiţer criminalist şi judiciar în scopul identificării victimelor.”

Lt. col. Vasile Pintea: „Am raportat la CASTELANUL că sunt 8 morţi în piaţă şi am cerut să mi se comunice dacă să se deplaseze echipa de cercetare la faţa locului şi dacă trebuie să se facă fotografii, fără să primesc răspuns.” (A fost un răspuns, vezi în acest sens şi vol. I: „fără fotografii, strângeţi repede că vine procurorul militar, repet, fără fotografii” – n.n.).

Col. Nicolae Ioniţă: „Prin lt. col. Tănase Niculae de la filaj am fost informat că în Piaţa Libertăţii a început să se tragă, fără a-mi putea preciza dacă în manifestanţi sau în aer. După circa 30 de minute mi-a raportat că s-au tras din nou rafale de automat în zonă, dinspre str. 30 Decembrie şi că a văzut pe geam o persoană căzută la pământ şi plină de sânge. A precizat că cei care au tras sunt ostaşi din trupele MApN care aveau dispozitivul chiar sub geamul său.”

Plutonierul Radu Frandoş-Băiaş: ” La coborârea din maşină am văzut câţiva oameni căzuţi jos şi am fost somat să stau de către militarii din cordonul dintre Continental şi Agenţia de Voiaj CFR. Am intrat în hotel şi de la recepţie am luat cheia de la apartamentul 102. Când am urcat uşa era deschisă, în hol era un cetăţean de 35-37 ani, părul negru, înălţimea aproximativ 1,70 m, cu un pulovăr alb, care încerca să vorbească la telefon. În rotonda apartamentului era un chelner cu doi ajutori de chelner care debarasau masa. I-am scos pe toţi afară, am închis uşa pentru a putea filma masa de demonstranţi care era în strada Dr. Petru Groza la Lupoaică. Privind jos în stradă am constatat că erau cinci persoane căzute care de fapt erau morţi. Am început să filmez în jurul orei 16,30 – 16, 40 până în jurul orei 18,30. Am filmat cu intermitenţe masa de demonstranţi care se afla în str. Dr. Petru Groza. În timpul când filmam s-au tras focuri de armă automat de undeva din partea stângă a locului de filmare, dar nu pot să precizez de unde.”

Lt. col. Gheorghe Branga: „La 17,10 am plecat din Piaţa Liebnich, tot la ordinul secretarului Dăscălescu, în Piaţa Libertăţii, urmând itinerariul str. Fabricii – B-dul Lenin – str. Tutunului – str. Dostoievski – Petofi şi am intrat pe str. Universităţii, unde am oprit între strada Avram Iancu şi Kogălniceanu. Precizez că secretarul Costică Dăscălescu avea la dispoziţie un autoturism Dacia cu staţie radio pe ea, care era în legătură cu staţia Comitetului judeţean şi respectiv a miliţiei. La sosirea noastră pe str. Universităţii, în jurul orelor 17,40, personal am constatat existenţa a 8 sau 9 cadavre. Cadavrele erau împrăştiate pe caldarâm, atât pe partea carosabilă cât şi pe trotuare, în dreptul Librăriei Universităţii şi restaurantului hotelului Continental. În alte părţi nu am văzut cadavre. Dintre ofiţerii de diferite grade pe care i-am întâlnit acolo nici unul nu mi-a spus exact ce s-a întâmplat dar, fără să pot preciza cine mi-a spus, totuşi, că s-a tras în manifestanţi ca urmare a unor certuri ce au intervenit între un manifestant şi un căpitan. Pe strada Universităţii am staţionat până în jurul orelor 20,00 când, la solicitarea repetată a lt. col. Pintea şi col. Mărincaş, care se aflau în piaţă şi coordonau unele activităţi, spunându-mi-se că se transmite ordinul gen. Şerbănoiu, am dislocat două autospeciale cu care am acţionat cu jet de apă sub formă de ploaie asupra grupului de demonstranţi ce se afla pe str. Dr. Petru Groza, în preajma statuii Lupoaicei, cu făclii aprinse. Motivaţia intervenţiei noastre a fost tocmai faptul că demonstranţii aveau făclii aprinse. După folosirea apei, mainfestanţii s-au retras pe str. Dr. Petru Groza, până în zona bisericii minoriţilor. Acţiunea noastră a durat aproximativ 2 minute, după care ne-am retras din nou pe str. Universităţii şi nu am mai intervenit până când s-a dispus să se spele caldarâmul de sânge, după ridicarea cadavrelor.”

Col. Ion Ioniţă: „Deplasându-mă pe strada Universităţii am constatat că într-o curte din apropierea librăriei era o persoană decedată prin împuşcare. De asemenea, vis-a-vis de hotel Continental, pe trotuar, erau alte două persoane de sex masculin decedate, iar chiar în dreptul librăriei Universităţii, pe colţ, pe trotuar se mai aflau alte două persoane împuşcate, iar pe carosabil alte trei persoane. Precizez că toţi decedaţii erau bărbaţi, mai puţin o femeie, aflată pe carosabilul din faţa librăriei Universităţii.”

Col. Vasile Mihalache: „Cpt. Nuţ Cornel mi-a raportat că, în jurul orelor 18,30 – 19,00, pe strada 30 Decembrie, respectiv în Piaţa Libertăţii colţ cu 30 Decembrie, 5 militari în termen din compania de asigurare de luptă a brigăzii, au consumat 61 de cartuşe trăgând foc de avertisment, fără ordin, luându-se după militarii de la apărarea naţională aflaţi în faţa lor în dispozitiv.”

Plutonierul Radu Frandoş-Băiaş: „În jurul orei 18,30 am luat legătura telefonic cu inspectoratul, la OSP, la 242 şi am vorbit cu lt. col. Ţincă Ovidiu, raportându-i situaţia din piaţă în legătură cu cele cinci victime şi poziţia demonstranţilor din str. Dr. Petru Groza şi a celor din str. Napoca. Lt. col. Ţincă Ovidiu mi-a spus să mă întorc la inspectorat, dar să am grijă cum vin să nu mi se întâmple ceva. M-am întors pe traseul: str. Napoca, P-ţa Păcii, str. Moţilor până la Liceul Armătura, pe lângă Parcul Mare, pe malul Someşului, peste podul de la Napoca, str. Dragalina până în faţă la Astoria, unde am fost oprit de un cordon de militari care m-au somat. Am deschis geamul, am scos legitimaţia la vedere, dar nu au venit să vadă, motiv pentru care am fost silit să mă întorc prin spatele restaurantului Metropol spre staţia PECO de pe strada Horea. În momentul în care lumina farurilor a bătut în strada Horea s-a tras un foc prelung de armă automată, moment în care am oprit deoarece s-a tras de-a lungul străzii şi un cetăţean mi-a strigat: «Întoarce-te omule, că ăştia te omoară». M-am întors urcând pe str. Racoviţă, până la intersecţia celor 7 străzi, coborând spre gară, ieşind pe lângă Salvare, intersectând str. Horea şi la sediu unde am stat până în dimineaţa zilei de 22.12.1989.”

Gen. mr. Ioan Şerbănoiu: „În jurul orelor 23,00 s-a primit un telefon că la Fabrica de bere un grup de cetăţeni vor să pătrundă cu forţa în fabrică şi am ordonat prin staţie să se deplaseze acolo o echipă, pentru a vedea despre ce este vorba. Ajuns la fabrica de bere, lt. col. Mărincaş Victor a raportat prin staţie că în afară de un cadavru în stradă nu era nimeni. În jurul orei 24,00 s-a raportat că s-au tras focuri de armă în Piaţa Mărăşti. Am ordonat să se deplaseze acolo o echipă a miliţiei şi să raporteze ce s-a întâmplat. Şi aici s-a deplasat lt. col. Mărincaş Victor, care a raportat că acolo se aflau doar ostaşi ai armatei şi un cadavru în stradă.”

Col. Victor Mărincaş: „În jurul orei 23,00, generalul Şerbănoiu mi-a transmis prin radio misiunea de a mă deplasa cu plutonul de intervenţie în zona strada Moţilor întrucât avuseseră loc incidente între militari şi populaţie. Ajungând în zonă am constatat existenţa unui baraj constituit din militari ai MApN, iar comandantul dispozitivului mi-a adus la cunoştinţă că grupuri de manifestanţi au încercat să treacă spre centrul oraşului, forţând dispozitivul militar cu câteva camioane, împotriva cărora s-a deschis focul, manifestanţii fiind împrăştiaţi. Am dispus plutonului de intervenţie scotocirea zonei, prilej cu care am constatat în stradă prezenţa unei persoane decedate. Nu am constatat alţi morţi şi răniţi în zonă. Cu acest prilej militarii din pluton au reţinut câteva persoane suspecte care au fost introduse într-un microbuz al miliţiei şi transportaţi la sediul miliţiei.”

Col Ion Ioniţă: „În jurul orelor 23,30, generalul Şerbănoiu mi-a transmis ca subunitatea antitero din batalionul meu împreună cu plutonul de intervenţie alcătuit din subofiţeri de miliţie să ne deplasăm în zona strada Moţilor pentru a vedea ce se întâmplă. Am trimis plutonul condus de cpt. Părăuţiu Mircea şi lt. maj. Pop, iar din comunicările radio am aflat că în zonă nu erau evenimente. Aceleaşi subunităţi s-au deplasat şi în zona Mărăşti şi au raportat acelaşi lucru.”

Mr. Grigore Blaga: „Pe la ora 22,15 a apărut în locul în care mă aflam eu şi plutonul de intervenţie, col. Mărincaş Victor care, după circa 15 minute a ordonat îmbarcarea plutonului în autobuz şi deplasarea lui în zona Fabricii de bere, afirmând că în acel loc sunt blocate mai multe troleibuze, iar un grup de persoane care sunt în stare de ebrietate ar sparge geamurile troleibuzelor şi ar intra prin curţile cetăţenilor provocând dezordine. Am plecat cu autobuzul şi ne-am oprit la intersecţia strada Calea Moţilor şi strada G. Coşbuc, iar de acolo, pe jos, ne-am deplasat spre Fabrica de bere. Menţionez că în această zonă străzile erau blocate de cordoane formate din militari în termen. Când am ajuns în dreptul farmaciei din apropierea Fabricii de bere, am observat că pe partea carosabilă erau doi morţi. Pe sub troleibuze şi în curţile clădirilor din apropiere au fost găsiţi circa 4 – 5 cetăţeni aflaţi în stare de ebrietate care au fost luaţi de către membri plutonului de intervenţie şi transportaţi la sediul miliţiei. La acea oră în zonă nu se mai aflau grupuri de demonstranţi. Am rămas acolo până în jurul orei 23,30 când col. Mărincaş Victor a ordonat să ne deplasăm în Piaţa Mărăşti pentru a vedea care este situaţia acolo. Eu împreună cu col. Mărincaş ne-am deplasat cu un autoturism iar după ce am ajuns în Piaţa Mărăşti, am observat că a sosit acolo şi autobuzul cu membri plutonului de intervenţie, care însă nu au coborât. În piaţa Mărăşti nu am coborât din autoturism văzând că toate străzile erau blocate de maşini militare şi cordoane din militari în termen. La ora sosirii noastre acolo nu se trăgeau focuri de armă şi nu erau grupuri de demonstranţi.

Gen. mr. Ioan Şerbănoiu: „În noaptea de 21 spre 22 decembrie, nu-mi amintesc precis ora, am fost convocaţi la Comitetul judeţean de către primul secretar, unde erau prezenţi: Constantin Nicolae, reprezentantul CC, Ioachim Moga, general-colonel Iulian Topliceanu şi – nu sunt sigur – Lt. col. Ivan de la Gărzile patriotice. Efectiv, toţi erau marcaţi de supărare de cele întâmplate şi ne întrebau cine şi de ce a tras în oameni paşnici neînarmaţi.”

Reclame
Acest articol a fost publicat în Decembrie 1989 și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la TERORIŞTII – SECURIŞTII? (II)

  1. Securistu'_din_servici' zice:

    Atentie! Fiiecare batalion de securitate-militie, avea un pluton A.T. (adica USLA) format din militari in termen! Dotat la fel de bine si cu acelasi armament, ca si plutonul USLA „original” format doar din cadre active.

  2. Securistu'_din_servici' zice:

    Unu: coi-lonelul v. mihalache, era vãr primar cu „tovarasa”. Din aceastã cauzã, a fost inlãturat (pensionat-cicã) in 1987 omul care a format, comandantii trupelor de secu’ din Cluj, general de brigada Chelaru! Unul dintre putinii ofiteri romani, care cu adevarat isi cunosc (cunosteau) meseria!
    Doi, pardon! In 22.12.1989, seara, tov. serbanoiu, era „ridicat” de doi „maiori” de MApN, direct din biroul lui, de pe str. Traian, et 1. Oare unde l-au dus? Hopa, asta nu e tata!

  3. Pingback: Victor Eugen Mihai Lungu despre revoluţie « Blogul lui Marius Mioc

  4. Jurca Lucian Aurel zice:

    Bun articol. Ma gandeam ca s-a asternut uitarea peste „binefacatorii” nostri.
    Regasindu-ma in paragraful al doilea din articol, paragraf inspirat probabil din rechizitoriul procesului la care am luat parte, m-am gandit ca nu strica sa mai adaug si eu cateva lucruri.
    Cred ca fostii maiori de securitate Filip si Lupes (care au primit pe nedrept cate 2 ani si jumatate pentru ca au avut nesansa sa-mi fie gazde in sediul lor) sunt acum niste batranei respectabili care in acele vremuri nu si-au facut decat datoria. Zelul de care a dat dovada maiorul Filip in cercetarea sa asupra mea nu era ceva iesit din comun, tinand cont ca, dupa cate am aflat ulterior, pe fiu-sau il altoia cu lantul atunci cand se abatea de la calea cea dreapta. Ii sunt si acum recunoscator ca nu m-a lovit in cap in timpul orelor petrecute impreuna si nu cred in ruptul capului ca ar fi putut apasa pe tragaci atunci cand mi-a pus in piept pistolul cu glont pe teava.
    Cat despre maiorul Lupes, care pe nemerit a mai primit inca 7 ani de puscarie din cauza ca vreo 20 de cugireni inconstienti s-au sinucis, a trebuit sa cheltuie multi bani facand recursuri la Tribunalul Militar Cluj, la Tribunalul Militar Bucuresti si apoi la Curtea Suprema de Justitie pentru a fi achitat si asta abia prin ’92 sau ’93. Exista totusi Dumnezeu pentru ca in ’94 cand am fost eu la Tribunalul din Alba-Iulia si am trecut si pe la fostii colegi de servici, am aflat de la acestia ca avea deja o firma prospera de materiale de constructii. Si, foarte interesant, firma era situata chiar undeva vizavi de fostul sediu al securitatii Alba, dovada in plan moral a atasamentului fata de vechiul loc de munca.
    Am spus toate acestea pentru a face un fel de exercitiu contra uitarii, dar si pentru a sublinia ca la inceputurile noii noastre democratii cineva a vegheat asupra noastra de la inaltimea Curtii Supreme de Justitie si ca, de acolo de sus, ne-a iubit.

  5. Consiliul Superior al Magistraturii a decis, joi, respingerea sesizarii privind apararea independentei procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie, apreciind ca afirmatiile politicienilor nu au constituit o presiune asupra anchetatorilor, au declarat, pentru GPM, surse din magistratura.
    Un procuror si sapte judecatori, dintre membri alesi in CSM, au decis respingerea apararii independentei anchetatorilor DNA, alti trei procurori pronuntandu-se pentru apararea independentei.
    In CSM sunt alesi, de catre magistratii din toata tara, patru procurori si sapte judecatori. Doi reprezentanti ai societatii civile sunt alesi in CSM de Senat. Membrii de drept in CSM sunt ministrul Justitiei, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie si procurorul general al Romaniei.
    Felix Ilie
    Seful Departamentului de Comunicare

  6. Pop zice:

    Sunt 22 ani de cand Herta Gheorghe,l-a accidentat pe tatal meu cu masina,acesta fiind aproape de coma alcoolica,cand conducea nestingherit prin Clujul,care l-a acceptat prea mult timp pe acest,pe atunci,om de nimic.Tatal meu a murit la 49 ani,pe 03 ian 1991…gand pios lui.
    http://popeyjazz.blogspot.com

  7. victor victoras zice:

    Cpt.Vaidasigan se mai ocupa si cu filajul posibililor candidati la scoala de ofiteri securitate. era un maestru al deghizarii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s