Cum este să ucizi cu pixul (și, peste ani, cu politica de cadre)?

Constantin Degeratu prezentându-ne celebrul pix calibru 7,62 mm. Total neletal.

În decembrie 1989, Constantin Degeratu era locotenent colonel şi avea funcţia de Ofiţer I în cadrul Secţiei Operaţii a Armatei a IV-a Transilvania. Domnia sa nu a dat ordine de represiune şi nu a apăsat pe nici un trăgaci de armă pentru a se mânji de sângele propriilor compatrioţi în încercarea disperată de a-l proteja pe Ceauşescu şi cuceririle revoluţionare ale acestuia – cum au procedat, din păcate, mulţi alţi şefi şi colegi de-ai domniei sale. Nu, el a ucis cu pixul, a fost cel care a realizat dispozitivele de luptă din interiorul municipiului Cluj, cel care a gândit cum să fie împiedicaţi, cu foc la gura ţevii, amărâţii de români dacă ar fi avut neobrăzarea şi tupeul să vină în centru la Judeţeana de Partid să ceară o pâine în plus, un trai decent şi mai multă căldură în case. Şi nu a făcut asta oricum, ci ca un adevărat specialist în operaţii militare – căci, totuşi, asta este, trebuie să o recunoaştem – prin cercetare pe teren şi fixarea, la faţa locului, a acţiunilor de luptă, în aşa fel încât nici un amărăştean să nu poată să răzbată către centrul municipiului Cluj şi să deranjeze prin zbieretele sale de disperare liniştea mai marilor din PCR – a premeditat, practic, uciderea celor 26 de civili clujeni şi schilodirea cu arma de foc a alţi 86. Este drept, Constantin Degeratu nu a acţionat din proprie iniţiativă, ci la ordinul generalului Iulian Topliceanu (care azi se tratează la domiciliu de anii de pușcărie la care a fost condamnat), fost comandant al Armatei a IV-a Transilvania şi politruc de nădejde al PCR. Însă, după procesul de la Nurnberg, orice scuză care invocă executarea ordinului nu mai exonerează pe nimeni de vina avută. De altfel, şi reputatul specialist în legislaţie militară Vintilă Dongoroz scria negru pe alb în cartea sa că: „un ordin vădit ilegal nu se execută”, iar „în cazul în care s-a executat un ordin vădit ilegal, persoana care execută răspunde în solidar cu cel care a dat ordinul vădit ilegal”. Şi ce ordin mai vădit ilegal decât acela de a fixa pe teren, în interiorul orașului, dispozitive de represiune împotriva propriului popor? Sub aspectul pregătirii de luptă, în ziua de 20 decembrie 1989 ofiţeri ai Armatei a IV-a din garnizoana Cluj-Napoca au efectuat recunoaşteri în teren (în interiorul municipiului Cluj), potrivit planului stradal de luptă la întocmirea căruia a „făcut diferite propuneri” (propria declaraţie dată în faţa organului de anchetă penală) Constantin Degeratu, stabilind locurile cele mai optime pentru a opri trecerea  coloanelor de manifestanţi către pieţele centrale ale oraşului. Dacă generalul Degeratu nu s-ar fi simţit vinovat că a ucis cu pixul oameni nevinovaţi, nu văd pentru ce s-a zbătut, de câte ori a putut (şi complicii săi au ştiut să-l pună în poziţii din care a putut), să pună beţe în roatele Justiţiei – de fiecare dată când sărmana fată oarbă a încercat să facă lumină în ceea ce priveşte implicarea Armatei române, prin comandanţii ei, în represiunea sângeroasă dintre 17 şi 22 decembrie 1989…

Eugen Bădălan vorbește la telefon, la ieșirea din sediul Parchetului General. București, luni, 9 octombrie 2006.

PS: Uitându-mă pe lista cu parlamentarii care au făcut zid între Justiție și Monica Iacob Ridzi, am avut surpriza, extrem de neplăcută (avându-mi în vedere slăbiciunile/afinitățile politice), de-al identifica printre reprezentanții poporului din parte PDL pe Eugen Bădălan. Acest “reprezentant al poporului” (chiar așa?), care a deținut, dintr-o complicitate al cărui mecanism l-am descris mai sus, funcţia de şef al Marelui Stat Major General al Armatei române, în perioada 17-22 decembrie 1989 s-a ocupat de coordonarea acțiunilor dispozitivelor de represiune în care se aflau militari din cadrul Regimentului 19 mecanizate Arad (Piața Libertății-Piata 700, Calea Aradului, Calea Girocului-Complexul studențesc, Calea Șagului-Piața Maria-Tudor Vladimirescu), loc în care au murit împușcați 20 de oameni, iar alți 47 au fost răniți. Personal a ameninţat cu împuşcarea cel puţin un revoluţionar care şi-a permis să decupeze de pe tricolor odioasa stemă comunistă. În plus, acest “Moș Teacă” al Armatei române se vedea, în 1998, integrat în CSI. De unde atâta Uniune Europeană și NATO la acest individ, încât să facă parte dintr-un partid pretins de “dreapta”, european? Mai este cazul să mă întreb cu ce se mănâncă şi cam ce aromă şi consistenţă de ideologie are dumneaei politica românească? Mă întreb dacă introducerea în Parlamentul României a încă unui bădălan (oi fi vrut să scriu bădăran?) implicat în reprimarea Revoluţiei reprezintă, în opinia celor responsabili cu politica de cadre din PDL, un pas înainte în scoaterea din obedienţă a acestei instituţii? Speram la mai mult.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Băga-mi-aș votul! și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Cum este să ucizi cu pixul (și, peste ani, cu politica de cadre)?

  1. NeverMore zice:

    Imi permit sa dau un citat de pe alt blog (Madame Blogary) care se potriveste manusa la faza cu politica de cadre: “Ceea ce uită reformiştii din PDL e că, dincolo de managementul resurselor umane din partid, trei milioane de contribuabili din sistemul privat, cu tot cu familii, cîteva sute de mii de bugetari care muncesc pe bune şi pe bani puţini, cîteva milioane de pensionari care au muncit o viaţă pentru o pensie de 10 de ori mai mică decît a unui magistrat, funcţionar sau parlamentar asistă neputinicioşi cum cîteva zeci de mii de beneficiari ai sistemului se ceartă şi se bat cu pumnul în piept pe banii lor. Exact ca într-o imagine demnă de National Geographic în care o leoaică asistă neputincioasă cum hienele îşi împart vînatul ei. Fiindcă asta se întîmplă în ţara asta: după 10-12 ore de muncă, milioane de oameni se transformă în fiecare seară în telespectatorii hienelor care îşi împart banii lor şi care mai au şi tupeul să ceară mai mult.” (Mirel Axinte, extras dintr-un articol care va apărea în primul număr din 2011 al Revistei 22)

  2. saliceanu zice:

    Domnu’ Jeneral Degeratu nu e vinovat. El se situeaza pe scala morala intre „sub morala” sau „in afara moralei”. Io cred ca era sub morala, ca doar nu era totalmente nebun…
    Frustrarea mea este ca nu este capabil sa imparta crestineste aceeasi teapa cu Iliescu, Patriciu, sau alte valori ale natiunii..

  3. Pingback: Victor Eugen Mihai Lungu despre revoluţie « Blogul lui Marius Mioc

  4. Pingback: Lămpașii lui Ilici | Sareinochi's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.