Decembrie 1989 (VII): „Cu ochii pe granița de Vest” (Organizarea activităţilor preventive în judeţul Cluj şi în municipiul Cluj-Napoca)

Imediat după declanşarea evenimentelor revoluţionare din Timişoara, în Cluj a fost convocat Comitetul Local de Apărare sub comanda primului secretar al Comitetului judeţean al P.C.R., Ioachim Moga, şi care, în baza prelucrărilor de partid, dar şi în conformitate cu indicaţiile date la teleconferinţa din 17.12.1989, condusă de N. Ceauşescu, a luat în principal următoarele măsuri:

– organizarea în intreprinderi şi instituţii de adunări ale oamenilor muncii, în care să se prelucreze şi să se dezbată materiale „mobilizatoare şi de ataşament faţă de linia partidului şi faţă de secretarul general al P.C.R. şi preşedinte al statului” şi de „înfierare a faptelor huliganice cu scop de destabilizare săvârşite de grupuri de infractori la Timişoara, incitate la aceasta de elemente ale unor agenturi străine”. Intra în sarcina activiştilor de partid ca asemenea discuţii să le organizeze atât în cadru organizat, în intreprinderi, dar şi cu grupuri sau chiar individual, de la caz la caz. Pentru aceasta (dar şi pentru alte probleme), au fost convocaţi în câteva rânduri între 17 – 21 decembrie 1989 şi secretarii comitetelor orăşeneşti ale P.C.R. din judeţul Cluj. Acestora li s-a reamintit că de măsurile ferme luate în acest sens, pe bază de competenţă, sunt direct răspunzători şi că, în scopul preîntâmpinării unor manifestaţii de genul celor de la Timişoara, vor folosi toate forţele existente în teritoriu, inclusiv armata. S-a atras atenţia să se informeze de îndată apariţia sau existenţa oricăror manifestări cu caracter duşmănos, destabilizator;

– s-a cerut asigurarea informativă sporită în toate intreprinderile şi instituţiile din judeţ (ca o sarcină deosebită atât a activului de partid, cât, mai ales, a securităţii). De menţionat că Securitatea intrase în situaţie specială încă cu două sau trei zile înainte de Congresul al XIV-lea al P.C.R., ceea ce echivala cu starea de alarmare (care impunea o serie de măsuri deosebite cum ar fi: intensificarea acţiunilor de asigurare informativă, prezenţa la serviciu timp de 24 de ore a unui procent sporit de cadre, activarea şi intensificarea unor capacităţi tehnice de informare-ascultare etc.);

– întărirea forţelor de ordine din oraşe, în special în zonele aglomerate, şi crearea unor patrule mixte ce urmau să se deplaseze ziua şi noaptea pe străzile oraşului, sarcină preluată în principal de comenduirile de garnizoană. Patrulele erau formate din lucrători de miliţie, militari din M.Ap.N. şi de la trupele de securitate (militari în termen) şi luptători din cadrul gărzilor patriotice;

– verificarea de către securitate a „elementelor” care prezentau „riscul” de a avea manifestări destabilizatoare, antistatale. Aceasta însemna, de fapt, o acţiune de rutină a securităţii, căci această sarcină o aveau ori de câte ori erau evenimente politice deosebite, la plecările şi sosirile din şi în ţară ale lui N. Ceauşescu, şi viza ca persoanele existente în „baza de lucru”, deci în evidenţa securităţii ca având „manifestări ostile”, să fie mai atent supravegheate şi, în caz de nevoie, să fie anihilată orice acţiune cu efect negativ a acestora. Modalităţile de acţiune erau diferite şi puteau merge de la cele mai discrete acţiuni până la cele mai făţişe (cum ar fi apariţia în preajma persoanei respective a unui lucrător de securitate a cărui calitate era cunoscută de către „obiectiv”, trimiterea sectoristului sau a unui „nou” sectorist pentru a face diverse „verificări”, fie la cartea de imobil, fie pentru a solicita informaţii cu privire la te miri ce problemă inventată, până la chemări la sediul Securităţii şi purtarea unor discuţii uneori foarte prelungite, toate cu scopul de a şicana persoana intrată în atenţie, de a o ţine sub stress continuu şi a o descuraja în perspectiva adoptării unor manifestări negative);

Defilare de 23 august. "Te slăvim, iubit Conducător!"

– desfăşurarea unor manifestări de forţă, prin defilarea în formaţii masive a unor unităţi şi subunităţi militare, care să poarte drapelul de luptă al unităţii şi să cânte cântece patriotice pe străzile centrale ale oraşelor. Motivaţia acestei activităţi era aceea să demonstreze populaţiei cum că situaţia se află sub control şi că sunt forţe de intervenţie suficiente pentru a contracara eventualele acte de dezordine. Acest ordin a suferit în interval scurt mai multe modificări, în sensul că întâi s-a renunţat la armamentul individual al ostaşilor ce defilau, apoi s-a renunţat şi la drapelul de luptă, iar după două zile s-a renunţat şi la defilare, pe măsură ce autorităţile locale erau informate despre modul în care decurgeau „ostilităţile” la Timişoara (prin aceasta transpunând „pe viu” experienţa acumulată din teren) şi pe măsură ce unităţile militare erau angrenate în activităţi mai importante prevăzute în ordinele Ministrului Apărării Naţionale;

– asigurarea prin orice mijloace a unei mai bune aprovizionări a populaţiei cu alimente de bază – cele naţionalizate (pâine, ulei, zahăr, carne şi unt), precum şi a unei mai bune încălziri a locuinţelor şi asigurarea apei calde necesară populaţiei;

– asigurarea ritmică a mijloacelor de transport în comun (mai ales în orele de maximă afluenţă a muncitorilor) şi asigurarea iluminatului stradal. Pentru a se vedea importanţa ce s-a dat unor atari măsuri este de observat declaraţia colonelului Ioniţă, fostul şef al Securităţii judeţene Cluj, care spune că personal, prin relaţiile ce le avea, a reuşit să aducă câteva sute de cauciucuri şi multe piese de schimb pentru autobuzele care staţionau din motive tehnice. De asemenea, poate că locuitorii Clujului îşi mai amintesc că în zilele premergătoare, dar şi câteva zile după 21 decembrie 1989, iluminatul public funcţiona la capacitatea maximă. Să fi fost aceasta pentru confortul cotidian sau pentru posibilitatea unei observări mai bune a unor eventuale mişcări a populaţiei?

– verificarea cu atenţie a tuturor vizitatorilor, în special străini de ţară, ce staţionau pe raza oraşului. Pentru a demonstra că aceasta s-a făcut eficient, notez că, din raportul înscris în caietul unui lucrător de securitate din serviciul de filaj (găsit în sediu după devastarea lui în 22 decembrie 1989), rezultă că în ziua de 21.12.1989 a preluat un obiectiv (cetăţean olandez) la ora 8,30 şi s-a ţinut după el toată ziua până la ora 21,40 când, la Aleşd, a fost predat serviciului de filaj din Oradea. Toate acestea s-au desfăşurat în rutină normală de lucru, cu toate că în oraş erau în desfăşurare evenimente deosebite (inclusiv trageri cu armamentul);

– desfăşurarea unor acţiuni diverse de ridicare şi întărire a moralului militarilor din garnizoană: prin intensificarea educaţiei politice, activitate în care au fost angrenaţi toţi lucrătorii politici, prin intensificarea muncii preventive contrainformative desfăşurate de organele de contrainformaţii, precum şi prin unele activităţi cultural-patriotice. De asemenea, s-a prevăzut izolarea militarilor sosiţi în unitate din garnizoana Timişoara, pentru ca aceştia să nu poată „colporta zvonuri cu caracter negativ”.

Pe lângă acestea, conform ordinelor primite pe cale ierarhică, unele categorii de forţe au primit şi ordine specifice de organizare şi acţionare. Astfel:

– GĂRZILE PATRIOTICE (aflate în directa subordonare a organelor de partid, sediul Statului Major judeţean al acestora aflându-se, de altfel, în incinta sediului Comitetului Judeţean al P.C.R.), care aveau subunităţi de luptători formate din oameni ai muncii din intreprinderi şi instituţii, care puteau fi echipate în uniformă specifică, au primit în zilele de 17 – 21 decembrie 1989, pe rând, mai multe ordine ce se anulau, fie în totalitate, fie parţial. Iniţial s-a ordonat echiparea şi înarmarea inclusiv cu muniţie de război a subunităţilor de luptători, care să poată să fie folosite ca forţe de şoc în reprimarea unor manifestaţii ostile regimului comunist. Pe timpul cât s-a început distribuirea muniţiei din depozit ordinul a fost revocat şi s-a hotărât ca luptătorii să aibă asupra lor numai armele, fără muniţie de război. În final s-a dispus ca nici armamentul să nu mai fie distribuit, iar subunităţile să nu mai fie constituite, rămânând ca gărzile patriotice să fie folosite doar ca luptători ce intrau în componenţa patrulelor mixte, urmând să aibă asupra lor armament fără muniţie de război. La ieşirea din serviciul de patrulare, armele rămâneau la sediul Miliţiei sau erau predate mai departe luptătorilor care îi înlocuiau în serviciu. Este, cred, suficient de clar din succesiunea acestor ordine că, pornindu-se iniţial de la ideea că luptătorii din gărzile patriotice pot fi folosiţi ca forţă de şoc împotriva eventualelor manifestaţii „destabilizatoare”, s-a ajuns în final la concluzia (în urma informărilor despre situaţia de la Timişoara) că ei înşişi sunt, de fapt, marea masă de nemulţumiţi, capabilă să lupte pentru schimbare, şi că, deci, ar fi total neindicat să li se dea mijloacele prin care să-şi poată impună, prin forţa armelor, voinţa.

Fără a face comentarii, redau în esenţă declaraţia făcută de un martor ce a îndeplinit în decembrie 1989 funcţia de director într-o mare intreprindere şi care, după ce am fost trecut în rezervă şi pensionat, mi-a relatat (printre altele) că, în ziua de 18 sau 19 decembrie 1989, inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean al Ministerului de Interne (general Ion Şerbănoiu) l-a „sfătuit” să ia toate măsurile ca întreg armamentul să fie introdus în magazii, să întărească paza acestora precum şi a depozitului de explozivi, să preia cheile şi să trimită magazionerii fie în concediu, fie în delegaţii şi să se asigure că nimeni nu va intra să distribuie sau să ia armament sau exploziv. Să fi fost doar o premoniţie sau generalul Ion Şerbănoiu a fost suficient de informat de starea generală din ţară şi în special din Timişoara ca să-şi dea seama ce forţă ar fi fost prezentă în Cluj dacă luptătorii gărzilor patriotice (muncitori, funcţionari şi alţi salariaţi ai intreprinderilor) ar fi apărut ca manifestanţi pe străzile Clujului cu armele în mâini? Coroborând această declaraţie cu declaraţia col. Ioniţă, care relatează cum în 22 decembrie dimineaţa a fost chemat în biroul inspectorului şef şi i s-a spus de către acesta să predea armamentul şi să-i demobilizeze pe lucrătorii de securitate, făcând afirmaţia: „Iulian Vlad a trădat” (referindu-se la ordinul transmis de la Bucureşti ca toţi lucrătorii de securitate să predea armamentul şi muniţia din dotare şi să se pună la dispoziţia forţelor revoluţionare), nu putem să credem decât faptul că Consiliul Local de Apărare identificase în mod clar duşmanul (poporul român) şi s-a gândit că nu-i cazul să-l înarmeze.

– INSPECTORATUL JUDEŢEAN AL MINISTERULUI DE INTERNE şi-a întărit capacitatea de apărare, distribuind armamentul individual cadrelor, iniţiind grupe de apărare şi intervenţie în interior şi instalând cele două mitraliere de care dispunea în locuri eficiente de apărare a sediului. A mobilizat întreg efectivul subunităţilor de luptă antiteroristă şi de intervenţie, punând în stare de luptă şi cele două ABI-uri (automobile blindate de intervenţie), care de fapt erau autoturisme de teren ARO carosate special cu blindaj şi care puteau transporta 4 – 6 luptători; maşinile de patrulare ale miliţiei au fost dotate (pe lângă aparatura radio existentă) şi cu gigafoane, pentru a se putea comunica cu eventualele grupuri mai mari de manifestanţi. Prin patrulare, dar şi prin informare, întreg efectivul însărcinat cu aceasta trebuia să stabilească zonele şi locurile unde s-ar fi putut naşte nuclee de manifestaţii şi unde s-ar fi impus deplasarea de forţe pentru anihilare.

S-au întărit ordinele privitor la desfăşurarea muncii informative şi preventive a lucrătorilor ce îşi desfăşurau activitatea în intreprinderi şi instituţii, lucrători ce aveau obligaţia să rămână permanent în „obiective” şi să raporteze telefonic orice manifestare sau situaţie care ar fi interesat munca de securitate.

Informaţiile (sau, mă rog, semnalările şi deducţiile) au făcut ca inspectorul şef al M.I. să aprecieze că, în cazul în care manifestanţii ar intenţiona să se grupeze în zona centrală, acest lucru s-ar întâmpla în Piaţa Mihai Viteazul, motiv pentru care o bună parte a dispozitivului de forţă a fost amplasat în această piaţă. Astfel, fiecare parte a laturii blocului în care se află cinematograful „Republica” a fost blocată de câte o grupă întărită cu câte un A.B.I. Este de remarcat că dacă aceste forţe ar fi fost singure, prin amplasarea lor nu ar fi putut opri accesul în piaţă ci ar fi apărut, mai degrabă, un mijloc de asigurare a ordinii. Cum aceste forţe nu au acţionat singure, şi vom vedea de ce, amplasarea lor apare aproape nejustificată (sau, în orice caz, greu de înţeles), întrucât într-un spaţiu gol (piaţa), cu orice acces interzis (podurile şi căile de acces spre piaţă erau blocate de dispozitive militare), aceste forţe ar fi jucat doar rolul de prindere a vreunui eventual fugar scăpat (ca prin minune), în acest spaţiu (lucru ce l-ar fi putut realiza foarte bine 2 – 3 miliţieni, echipaţi uşor şi sprinteni, sprijiniţi de o „dubiţă”).

În fine, atât lucrătorii de securitate, cât şi cei de miliţie au avut sarcina să-şi întărească relaţia cu reţeaua informativă, de la care să poată primi orice semnal de iniţiere sau de organizare de mişcări protestatare.

Trupele de securitate au luat măsura constituirii subunităţilor de sprijin a forţelor antiteroriste şi care, alături de pompieri, trebuiau să fie în măsură să oprească eventualele coloane de manifestanţi. Acestea – aşa cum faptele ulterioare au dovedit – urmau să blocheze manifestanţii încă în zonele periferice ale oraşului şi, prin acţiuni specifice, să descurajeze şi să-i împrăştie pe manifestanţi.

– COMANDAMENTUL ARMATEI A IV-A „TRANSILVANIA”: ca urmare a ordinului ministrului apărării naţionale, dat telefonic direct comandantului armatei, a constituit patrule militare în garnizoanele Cluj-Napoca, Oradea, Bistriţa şi Zalău. În baza acestui ordin, în garnizoana Cluj-Napoca au fost constituite 10 patrule, după cum urmează: 5 cu militari de la U.M. 01278 Cluj-Napoca, 3 cu militari de la U.M. 01215 Floreşti şi 2 cu militari de la U.M. 01607 Cluj-Napoca.

După alarmarea de exerciţiu din 17.12.1989, orele 15.15, marile unităţi şi unităţile subordonate au început să pună în aplicare măsurile stabilite pentru această categorie de alarmare. Comandamentele şi unităţile militare din garnizoana Cluj-Napoca au ieşit în punctele de adunare în timpul stabilit şi cu materialele prevăzute, potrivit planului de alarmă.

La orele 18.10, primindu-se indicativul de alarmă de luptă parţială, s-au luat măsuri suplimentare, care au lăsat (în mod voit) impresia în rândul cadrelor militare cum că ar exista iminenţa unei agresiuni militare externe.

La orele 19.35, ministrul apărării naţionale a făcut, telefonic, precizări privind necesitatea asigurării operativităţii legăturilor fir şi radio, ordonând intensificarea cercetărilor radio şi de radiolocaţie. A specificat că trebuie verificate şi pregătite pentru luptă, în mod deosebit tancurile, M.L.I.-urile, T.A.B.-urile, autoturismele, grupurile electrogene şi hărţile şi să se întărească paza şi apărarea aeroporturilor şi ale altor obiective. Pornind de la aceste ordine s-au realizat dispozitivele de alarmă.

La orele 22.30, Marele Stat Major a dat următorul ordin: „Unităţile rămân în dispozitivul realizat prin alarma de luptă; se organizează paza întărită a tuturor obiectivelor militare, dispozitivelor de luptă realizate prin alarmă ale aerodromurilor şi lucrărilor de artă; se realizează patrule formate din câte 4 militari, atât în interiorul cazărmilor cât şi pe perimetrul exterior al acestora; se întăreşte paza la toate depozitele şi se iau măsuri pe linia indicativului «Vigilenţa»; se organizează lucrul şi odihna personalului astfel: cadrele, 2/3 serviciu şi 1/3 odihnă în cazarmă, prin rotaţie militarii în termen, cei disponibili se odihnesc cu armamentul asupra lor”.

Indicativul „Vigilenţa” stabilea unele măsuri ce trebuie să fie luate în unităţile militare pentru prevenirea cercetării acestora prin observare sau fotografiere de către cetăţeni străini, îndeosebi din autovehicole cu număr de înmatriculare străin sau aparţinând corpurilor diplomatice şi oficiilor consulare.

Ordinul a fost retransmis, diferenţiat, comandamentelor de mari unităţi şi unităţi, specificându-se, pentru fiecare, modul de acţiune. Măsurile stabilite au fost realizate. S-a menţinut permanent legătura cu primul secretar al Comitetului Judeţean al Partidului Comunist Român Cluj. Muniţia de război, conform ordinului telefonic al ministrului apărării naţionale, a fost păstrată la subunităţi, urmând a fi distribuită militarilor numai în momentul în care primeau misiunea de luptă, inclusiv în gardă. Au fost trimişi, ca direcţionali ai comandantului Armatei a IV-a, ofiţeri de legătură (conform Regulamentului activităţii de stat major a comandamentelor din trupele de uscat în operaţii al Ministerului Apărării Naţionale, art. 35), la Floreşti şi Someşeni, col. Lateş Vasile şi, respectiv, lt. col. Caba Florian, ambii din comandamentul armatei, pentru coordonarea forţelor din aceste microgarnizoane.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Decembrie 1989 și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Decembrie 1989 (VII): „Cu ochii pe granița de Vest” (Organizarea activităţilor preventive în judeţul Cluj şi în municipiul Cluj-Napoca)

  1. Pingback: Victor Eugen Mihai Lungu despre revoluţie « Blogul lui Marius Mioc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s