Decembrie 1989 (V): Generalul Iulian Topliceanu – nici o legătură cu onoarea militară

Iulian Topliceanu a fost eliberat din închisoare pe motive medicale.

Fostul comandant al Armatei a IV-a, generalul IULIAN TOPLICEANU, şi toţi cei care au avut funcţii de comandă în acea vreme, nu numai cei din dispozitivele de represiune, ci şi Şefii de Stat Major şi celelalte cadre cu răspundre, care prin funcţia şi responsabilităţile lor au fost artizanii dispozitivelor militare în care au murit civili români la Cluj, sunt nedemni de-a se numi militari – ei nu au nici o legătură cu onoarea militară. Sunt doar niște indivizi lași care s-au ascuns de rigorile legii în spatele uniformei militare. În luna aprilie 1990, colonelul procuror militar şef al Parchetului Militar Cluj, după ce cere, conform Codului de Procedură Penală, avizul ministrului Apărării Naţionale şi îl obţine, dispune arestarea câtorva  ofiţeri M.Ap.N. implicaţi în represiunea de la Cluj. Astfel au fost emise mandate de arestare pentru mr. Cocan Ioan Laurenţiu, cpt. Dicu Ilie şi lt. col. Burtea Valeriu. Dar, în momentul în care se pregătea punerea mandatelor în executare, procurorul militar şef a fost informat prin telefon de către căpitanul de intendenţă Manea, auto-declarat purtătorul de cuvânt al mai multor cadre adunate în sala de spectacole a Casei Armatei din Cluj, că „dacă sunt arestaţi colegii lor, unităţile din Floreşti sunt cu motoarele pornite şi vin şi ocupă din nou Clujul”. „Vin şi ocupă din nou Clujul”. Militarii sunt cei care afirmă că în 21 decembrie 1989 „au ocupat Clujul”. Se spune, de altfel, că unul dintre ofiţerii implicaţi în această ameninţare, col. Florian Caba, ajuns între timp general, ar fi afirmat că: „îşi instalează bucătăriile de campanie în faţa Teatrului Naţional”. Procurorul şef a raportat despre această situaţie la Bucureşti şi, în dupa amiaza aceleiaşi zile, au venit de la Bucureşti, cu o cursă specială, generalul Vasile Ionel (viitor consilier prezidenţial al domnului Ion Iliescu) şi colonelul Mugurel Florescu. Aceştia, fără să ia legătura sub nici un fel cu procurorul militar şef, s-au dus la Comandamentul Armatei a IV-a, şi au discutat, numai ei ştiu ce, cu factorii de răspundere: generalul Paul Cheler, proaspăt numit comandant al Armatei a IV-a, proaspătul general Dorin Gheorghiu, colonelul Constantin Degeratu şi alţi ofiţeri din cadrul Comandamentului Armatei a IV-a. După aceste discuţii, rămase secrete, Mugurel Florescu a preluat dosarul, a sistat cercetarea penală în cazul Cluj şi a dispus neînceperea procedurii de arestare a celor pentru care se emiseseră mandate. Repet: fără nici o explicaţie. Subliniem faptul că toată această imixtiune a Armatei în competenţa Justiţiei se petrecea în luna mai 1990, cu câteva zile înainte de „celebrele” alegeri din 20 mai 1990 şi, deci, este foarte clar că toate deciziile care s-au luat au avut scop pur politic şi electoral, fără nici o legătură cu adevărul şi justiţia. În ceea ce-l priveşte pe ministrul Apărării Naționale din epocă, ex-generalul Victor Atanasie Stănculescu, în înţelegere cu aceşti ofiţeri din comandamentul Armatei a IV-a (Constantin Degeratu, Dorin Gheorghiu, Florian Caba etc.), care au scris NOTE cu privire la „conduita” procurorului militar şef, a început să facă presiuni, în scris, asupra procurorului general al României, domnul Gheorghe Robu, pentru ca acesta să-l treacă în rezervă pe col. Tit-Liviu Domșa, procurorul militar şef de la Cluj.

Victor Athanasie Stănculescu așteaptă decizia Tribunalului Militar Teritorial București, marți, 21 octombrie 2008. Tribunalul a admis cererea lui Victor Athanasie Stănculescu de efectuare a unei expertize medicale la INML, pentru a se stabili dacă fostul general, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul revoluției de la Timișoara, poate executa pedeapsa.

Reproduc minunata tentativă de imixtiune a Armatei în problemele Justiției (sublinierile îmi aparțin): “Domnului Gheorghe Robu, Procuror General al României. Vă trimit alăturat notele cuprinzând aprecieri referitoare la activitatea şi conduita col. de justiţie Domşa Tit Liviu, procuror militar şef al Procuraturii Militare Cluj, din partea domnilor generali D. Gheorghiu şi Florian Caba, precum şi a domnilor colonei M. Popescu şi Constantin Degeratu, toţi cu funcţii importante în cadrul Armatei a 4-a Cluj din care rezultă, fără echivoc, că sus-numitul a încălcat grav etica profesională şi o serie de principii de bază ale dreptului procesual penal în cursul cercetării efectuate în legătură cu victimele revoluţiei din Decembrie 1989 în municipiul Cluj. Relaţiile date de sus numiţii concordă întru totul cu conţinutul articolului „Scrisoare deschisă unui procuror militar tot mai dezamăgit”, apărut în ziarul „Armata Poporului” din 20 iunie 1990, semnat de Dragoş Drăgoi, pe care vă rog să-l apreciaţi ca fiind corespunzător realităţii. Col. Domşa Tit Liviu era obligat să ştie, prin natura funcţiei, că, în perioada premergătoare revoluţiei, comandamentele şi unităţile militare nu au primit ordin să acţioneze împotriva populaţiei şi nu au făcut pregătiri în acest sens, iar alarmarea trupelor la 17.12.1989, s-a dat de fostul ministru V. Milea, într-o situaţie politico-militară internaţională tensionată, singurele date primite de unităţi fiind transmise de canalele oficiale, ele confirmând imaginea unei agresiuni iminente, conjugată cu acţiuni teroriste din interior, toate acestea profilându-se ca având drept scop ruperea Transilvaniei din trupul patriei. În acest context, scoaterea unor subunităţi în diferite puncte s-a făcut la cererea insistentă a primului secretar Moga şi a lui N. Constantin, prezent la Cluj din partea C.P.E. şi numai după ce s-a primit ordin de la fostul ministru al apărării naţionale, constatându-se că organele M.I. care fuseseră scoase anterior nu erau în măsură să anihileze acţiunile de diversiune, vandalism şi distrugeri. Trupele scoase în diferite puncte din Cluj-Napoca sau alte localităţi nu au primit ordin să tragă în populaţie, iar precizările privind uzul de armă au fost foarte clare şi conforme cu dispoziţiile legilor şi regulamentelor militare în vigoare, în limitele cărora s-a acţionat. Organul de procuratură militară cercetând împrejurările în care a avut loc împuşcarea şi rănirea lui Nemeş Călin şi a mr. Carp Dando, a acreditat nelimitat aserţiunile primului, cunoscut ca element beţiv şi neserios, pe care unele persoane din conducerea locală, cum este cazul lui Octavian Buracu, l-au manipulat în scopul de a-şi făuri prin aceasta un capital politic în campania electorală. Col. Domşa Tit Liviu n-a înţeles că procuratura şi justiţia, făcând parte din puterea judecătorească, sunt apolitice şi că în urmărirea penală principiile de bază sunt aflarea adevărului şi prezumţia de nevinovăţie până la judecata definitivă a cazului; el a declarat apriori culpabil atât pe gl. col. Topliceanu Iulian, cât şi o serie de ofiţeri din subordine, ignorând aproape toate probele din apărare şi omiţând efectuarea unei probe esenţiale, şi anume expertizarea cartuşelor extrase din victime, pentru a se stabili dacă armata avea în dotare asemenea proiectile. Reaua credinţă manifestată de procurorul militar Domşa Tit Liviu şi de cei doi procurori militari proveniţi de la M.I. au determinat cea mai mare parte a cadrelor şi militarilor din Armata a 4-a să nu mai aibă încredere în aceştia, mai ales că, în loc să acţioneze de pe poziţia procurorului militar, s-au pus în dispoziţia lui Octavian Buracu şi a unor ziarişti subiectivi, cu intenţii de inamiciţie faţă de armată, vizând prin activitatea lor destabilizarea situaţiei din Transilvania. Pentru restabilirea unei atmosfere de linişte şi înţelegere în rândurile militarilor din Transilvania şi pentru a crea o atmosferă propice restabilirii ordinii şi disciplinei în noile structuri ale armatei, consider imperios necesar şi de maximă urgenţă ca procurorul militar şef Domşa Tit Liviu să fie trecut în rezervă, pensionat, iar ceilalţi doi procurori militari proveniţi din Ministerul de Interne să fie trecuţi în rezervă sau transferaţi la alte unităţi. În locul acestora vă propun ca să fie numit ca procuror militar şef cpt. de justiţie Andrieş Dorel, din cadrul Procuraturii militare Cluj,şi totodată să fie numiţi ca procurori militari cpt. Siserman Viorel şi cpt. Iepure Viorel, licenţiaţi în drept, ce funcţionează în cadrul Armatei a 4-a Cluj, apreciaţi ca ofiţeri foarte capabili şi oneşti. Celălalt post urmează ca Dvs. prin organul de cadre să numiţi un procuror competent, care să se bucure de încrederea armatei şi a populaţiei din regiune. Totodată, consider că este timpul ca faţă de gl. col. Topliceanu Iulian şi Mr. Carp Dando să se dea soluţie în cauză în sensul scoaterii lor de sub urmărire penală. Tergiversarea pronunţării unei soluţii faţă de cazurile de mai sus ar avea consecinţe grave şi imprevizibile în rândurile militarilor din Transilvania şi de aceea vă rog să acordaţi prioritate rezolvării acestor cazuri, precum şi a celorlalte cazuri aflate în evidenţa Dvs. Anexez notele privind conduita col. de justiţie Domşa Tit Liviu şi articolul din ziarul „Armata Poporului”, sus-citat. MINISTRUL APĂRĂRII NAŢIONALE, General colonel Victor Atanasie Stănculescu”.

Pe lângă modul deloc măgulitor în care ministrul apărării din 1990, generalul Victor Atanasie Stănculescu, definea revoluţia şi acţiunile revoluţionarilor la jumătate de an de la acele acţiuni (vezi sublinierile), celor vinovaţi de represiune nu le-a fost de ajuns că au sistat cercetările în cazul Cluj. Le trebuia ca, mistificând adevărul, practicând delaţiunea (vezi „notele cuprinzând aprecieri referitoare la activitatea şi conduita”) şi ameninţarea pe faţă („consecinţe grave şi imprevizibile în rândurile militarilor din Transilvania”), să dea şi un exemplu, să elimine anchetatorul, să-l „treacă în rezervă”, ca nu cumva să mai existe şi alţii care să fie tentaţi să caute adevărul cu privire la implicarea Armatei în evenimentele din decembrie 1989. Nu înţeleg cum de li  s-a permis, fără să fie sancţionaţi, unor ofiţeri, dintre care unul era chiar ministrul Apărării Naţionale, să ameninţe desfăşurarea cursului firesc al justiţiei şi asta într-o manieră sud-americană. În mintea lor, totul se reducea, la fel ca la nazişti, la stereotipica frază: „Am executat ordinul”.

În justificarea acţiunilor la care a participat (sau în negarea acestor acţiuni), Iulian Topliceanu a preferat/preferă să uite de onoarea militară. Justific acuzația trecând în revistă declaraţii ale domniei sale. Astfel: în 6 februarie 1990, într-o discuţie cu criticul Virgil Bulat, publicată în suplimentul „Dosarele Revoluţiei” al revistei „Tribuna”, generalul IULIAN TOPLICEANU a declarat: «Eram în seara zilei de 19 decembrie, în cabinetul meu, împreună cu câţiva destoinici ofiţeri superiori, dintre care amintesc pe col. DORIN GHEORGHIU, şeful de Stat Major, col. GHEORGHE GRIGORAŞ (locţiitorul meu pe atunci, actualmente avansat general), col. PANTELIMON PRALEA şeful secţiei operaţii şi col. CONSTANTIN DEGERATU, ofiţer 1 în secţia operaţii. Ne aflam, deci, în 19 decembrie, după patru zile şi nopţi de evenimente petrecute la Timişoara. S-au trecut în revistă, fireşte şi evenimentele politico-sociale, cu implicaţiile lor militare, petrecute în ultima vreme în ţările vecine, care păşiseră pe calea reformelor şi democratizării. În acest context, col. PANTELIMON PRALEA a arătat că din analiza făcută în cadrul secţiei operaţii rezultă că în ţările respective, din momentul începerii aşa-zisului „proces de destabilizare” şi până la răsturnarea vechii conduceri, durata medie era de zece zile. A mai arătat că, dacă în cele zece zile nu cunoaşte o scădere curba ascendentă a fenomenelor destabilizatoare (demonstraţii şi alte acte politice publice – ale unor lideri de pildă), atunci situaţia se răstoarnă ireversibil. Mi-aduc aminte că s-a şi calculat intervalul de aplicabilitate a curbei destabilizării la noi: 16-25 decembrie. Or, după 19 decembrie era evident pentru oricine în 21 că, departe de a cunoaşte o cădere, în România, curba se desfăşura în plină ascensiune şi câştiga în extensie teritorială.» Aceasta este declaraţia. Să vedem faptele. În 19 decembrie, staff-ul Armatei a IV-a ştia că regimul politic al lui Ceauşescu se clatină şi că evenimentele se vor derula în mod similar celorlalte ţări din Europa de Est, însă la data de 20 decembrie, după ce au participat la şedinţa cu generalul ILIE CEAUŞESCU, comandanţii unităţilor care urmau să intre în dispozitiv în municipiul Cluj s-au dus să facă recunoaşteri pe teren a zonelor unde urmau să fie amplasate dispozitivele de represiune a manifestanţilor. Faţă de 20 decembrie, în ziua de 21 decembrie nu s-a modificat decât un singur dispozitiv, modificare ordonată pe loc, şi anume: dispozitivul care urma să fie amplasat la clădirea fostului Consiliu popular al Judeţului Cluj, actualul sediu al Primăriei, a fost mutat în Piaţa Libertăţii în intersecţia Librăria Universităţii – Hotel Continental – Agenţia de Voiaj C.F.R. Loc de importanţă strategică, nu? Dacă era clar «pentru oricine în 21 că, departe de a cunoaşte o cădere, curba era în plină ascensiune», atunci ce-au căutat dispozitivele de reprimare pe străzi să execute foc asupra persoanelor civile neînarmate (femei, copii şi bătrâni „băgaţi în faţă”)? Şi mai există un aspect pe care foarte multă lume îl omite: s-a vorbit foarte mult despre faptul că la 20 decembrie 1989 Armata a fraternizat cu demonstranţii la Timişoara. Există însă şi părerea că, în acea zi, la Timişoara, nu s-a petrecut o „fraternizare”, ci o „capitulare” a Armatei în faţa demonstranţilor, la presiunile făcute de către muncitori asupra generalului Ştefan Guşă (care chiar ar fi fost luat ostatic la „Solventul) şi la ameninţările că, dacă Armata nu-şi retrage soldaţii în cazărmi, ei, muncitorii, vor arunca fabricile în aer. Indiferent care dintre situaţii a fost cea reală („fraternizarea” sau „capitularea”), generalul Ştefan Guşă a introdus soldaţii în cazărmi fără să ţină cont de „indicaţiile” comandantului suprem, compromiţându-şi, prin aceasta, poziţia în ierarhia Armatei şi punându-şi capăt carierei. Poate că aşa s-ar explica acţiunile din ziua de 21.12.1989 ale generalului Iulian Topliceanu, care a trecut la acţiune scoţând subunităţi ale Armatei pe străzile Clujului şi altor oraşe din Transilvania. În cartea sa “Un risc asumat”, colonelul Filip Teodorescu relatează următoarele fapte care vin în sprijinul teoriei de mai sus (p. 103): „Începând de marţi, 19 decembrie, după ora prânzului, în mai multe unităţi economice importante din Timişoara, oamenii au lăsat lucrul, au ieşit în curţile de incintă şi au început să-şi exprime deschis şi concret nemulţumirile. S-au scandat lozinci antidictatoriale şi s-au formulat revendicări politice şi economice. S-au produs şi incidente, vociferările, chiar huiduielile luând amploare, când la porţile unor fabrici au apărut blindate şi camioane cu ostaşi. Măsura a fost mai mult decât neinspirată, neţinându-se seama de aversiunea generală împotriva armatei, care era făcută responsabilă pentru morţii şi răniţii din zilele precedente. (…) Rănirea prin împuşcare a unei femei de către un soldat aflat pe un TAB în faţa porţii unei asemenea intreprinderi a amplificat atitudinea împotriva armatei. Elocvent în acest sens a fost episodul petrecut în curtea fabricii ELBA, unde încercarea generalului Guşe Ştefan de a se adresa mulţimii adunate pentru a o asigura că armata va fi retrasă în cazărmi, s-a soldat cu un eşec total. Cu greu a reuşit să scape din mâna celor mai incisivi care trecuseră deja la maltratarea sa şi probabil că n-ar fi ezitat să-l linşeze.Or, la Timişoara în ziua de 20 decembrie se găseau atât Adjunctul Ministrului Apărării Naţionale, generalul VICTOR ATANASIE STĂNCULESCU, cât şi Şeful Marelui Stat Major, generalul ŞTEFAN GUŞĂ. Poate cineva să afirme că aceşti doi generali nu şi-au informat subordonaţii (comandanţii de armate) asupra evenimentelor reale de la Timişoara? Generalul IULIAN TOPLICEANU nu poate invoca în apărarea sa necunoaşterea situaţiei reale, deoarece avea trupe din subordine la Timişoara: trupele detaşate de la Arad şi de la Oradea şi trimise la Timişoara aparţineau de Armata a IV-a, chiar dacă ele au ajuns acolo la ordinul expres al generalului Vasile Milea (transmis comandantului diviziei de la Oradea, generalul Şchiopu Nicolae, direct subordonat generalului Iulian Topliceanu). Comandanţii acestor trupe nu şi-au informat superiorul asupra a ceea ce se întâmplă la Timişoara? Răspunsul este: Iulian Topliceanu știa exact ce face – voia să se facă remarcat de către Nicolae Ceaușescu și să acceadă la conducerea Armatei. Astfel nu văd motivația gestului generalului IULIAN TOPLICEANU din data de 21 decembrie 1989, când, prin raportul S/CD 4116, a propus şi a rugat să fie aprobată trecerea în rezervă cu gradul de soldat a locotenent colonelului (transmisiuni) BÂNZARU ALEXANDRU CORNELIU, şef al transmisiunilor la Divizia 6 Tancuri „Horea, Cloşca şi Crişan” din Târgu Mureş, pe motiv că acesta «În ziua de 21.12.1989, orele 12.30 primind ordine din partea comandantului marii unităţi pentru luarea unor măsuri speciale, privind asigurarea ordinii în municipiul Târgu Mureş, s-a exprimat astfel: „Ce facem, chiar tragem? Aceştia nu sunt duşmanii noştri”, ceea ce constituie act de insubordonare.» Ca să fie lucrurile cât mai clare, lt. col CORNELIU BÂNZARU a fost unul dintre militarii, cu adevărat merituoşi, peste care toate valurile de avansări la excepţional din 1989 și până la trecerea în rezervă cu gradul de colonel, au trecut fără să lase urme… De unde şi expresia, care a circulat multă vreme printre militari: „Ai tras, eşti avansat”.

Cel mai concludent caz, legat de evenimentele din decembrie 1989 şi de aservirea la interesele Partidului Comunist Român a factorilor de decizie din Armata Republicii Socialiste România, este acela al lt. col. Corneliu Bânzaru de la UM 01328 din Târgu Mureş. Reproduc declaraţii ale persoanelor implicate, declaraţii care dezvăluie, odată în plus, neruşinarea celor care au condus Armata română în decembrie 1989 şi care prin faptele lor nu au urmărit altceva decât promovarea propriilor interese, interese de „politruci”.

Col. Cornel Alexandru Bânzaru, şeful transmisiunilor din UM 01328 Tîrgu Mureş: „În 21 decembrie, pe la prânz, s-a întors de la teleconferinţa ţinută de Nicolae Ceauşescu col. Cojocaru, comandantul Diviziei. Ne-a informat că armata trebuie să iasă în stradă, să oprească manifestanţii. Atunci m-am ridicat şi am spus că este de neînţeles lucrul acesta. Cum să tragem în oameni? Cum să tragem în picioare? E o aberaţie! Eu nu pot să transmit acest ordin subordonaţilor mei. I-am atras atenţia că ordinul era inuman şi va rămâne ca atare posterităţii. M-a chemat în biroul lui unde au sărit pe mine nişte politruci de la Cluj şi Bucureşti, explicându-mi că n-am dreptate. M-au dat afară din birou şi probabil s-au consultat cu generalul Topliceanu. Ulterior mi-au comunnicat că sunt destituit şi comandantul m-a dezarmat. Adică mi-au luat pistolul, ceea ce nu este numai dezarmare, ci o dezonoare pentru un ofiţer.”

Mr. Ioan Marian, absolvent al facultăţii politico-militare a Academiei Militare, înlocuitor de secretar al Consiliului Politic al UM 01328 Tg. Mureş, ulterior angajat al biroului organizare-mobilizare din unitatea mai sus amintită: „La data de 21 decembrie 1989 am participat la şedinţa de lucru organizată în unitate cu şefii de arme, în care comandantul, general maior COJOCARU CONSTANTIN (atunci având gradul de colonel), a transmis ordinul comandantului suprem dat la teleconferinţa la care a participat în acea zi în sediul fostului comitet judeţean PCR Mureş. Eu deţineam funcţia de secretar adjunct cu probleme organizatorice în fostul consiliu politic al UM 01328 şi, în absenţa de la program a secretarului, îndeplineam, prin cumul, şi atribuţiile acestuia. La şedinţa de lucru au mai participat lt. col. FĂINIŞ, din partea consiliului politic superior şi lt. col. MATEICA NICOLAE, din consiliul politic al UM 02565 Cluj (Comandamentul Armatei a IV-a Transilvania – n.n.). Reţin de la şedinţă că a încercat comandantul să ne transmită cât mai fidel ordinul fostului comandant suprem, servindu-se de nişte însemnări din caiet. În prezent reţin doar sensul celor ordonate, respectiv că va trebui să acţioneze armata, alături de alte forţe, împotriva acelora care se dedau la acte de dezordine şi, dacă nu se supun somaţiilor, să se facă uz de armă. A mai precizat ca uzul de armă să se facă prin a se trage în picioare, să fie feriţi copiii şi femeile şi să nu se tragă în mulţime. Nu îmi amintesc dacă comandantul a spus că şi în Tîrgu-Mureş se aşteaptă o demonstraţie a muncitorilor de la IMATEX. Despre aceasta am aflat noi ulterior. Nu-mi amintesc, de asemenea, dacă la acea şedinţă s-au precizat în concret forţele care trebuie să intre în dispozitiv de luptă. Personal ştiam că erau deja constituite aceste forţe din zilele dinainte. În şedinţă s-a dat ordin să se intre în dispozitiv. Reţin, totuşi, că forţele s-au stabilit pentru diferite obiective (…) Este posibil, însă, ca ordinele, în concret, să se fi dat numai după ce a început demonstraţia, în funcţie de situaţia creată. La sfârşitul şedinţei de lucru, reţin că a întrebat comandantul dacă am înţeles ordinul. S-a ridicat lt. col. BÂNZARU, şeful transmisiunilor, care a afirmat că pentru el ordinul nu este prea clar şi a întrebat chiar dacă trebuie să se înţeleagă că avem ordin să se tragă în oameni. Comandantul s-a enervat pentru moment faţă de atitudinea ofiţerului, reproşându-i această comentare a ordinului, amintindu-i totodată că şi la data de 17 decembrie 1989, când s-a intrat în alarmă, a mai avut o atitudine asemănătoare. Şi atunci am fost de faţă şi îmi amintesc că lt. col. BÂNZARU a pus nişte întrebări care nu erau adecvate momentului. A întrebat unde vom mânca şi unde vom dormi, cu referire la cei din Comandament. Având în vedere momentul în care ne aflam, respectiv fiecare ştia ceva despre Timişoara (era după prima teleconferinţă), comentariile lt. col. BÂNZARU erau primite ca un fel de demobilizare de la ceea ce va trebui să facem. Comandantul l-a invitat pe ofiţer în biroul său şi în prezenţa mea, precum şi a celor doi ofiţeri veniţi în unitate pe linie politică, precum şi a căpitanului STAN din partea fostului birou CI, s-au continuat discuţiile. Lt. col. BÂNZARU a susţinut că un ordin trebuie să fie clar şi categoric (Art. 6, alin. 7 din RDM – n.m.). Comandantul i-a spus că se va da ordin în concret la momentul potrivit. Chiar şi eu i-am spus lt. col. BÂNZARU, în particular, că totuşi nu va primi armata ordin să tragă în oameni. Era, de fapt, părerea mea raportată la situaţia creată. Ofiţerul a ieşit apoi din birou şi nu ştiu ce s-a mai întâmplat. Am aflat, în cursul după-amiezii, că a fost destituit din funcţie de către comandant şi i s-a luat pistolul. Personal nu ştiu dacă a raportat comandantul la UM 02565 Cluj situaţia ofiţerului, însă bănuiesc că o hotărâre atât de importantă de schimbare din funcţie a unui şef de armă nu ar fi luat-o, totuşi, fără să raporteze comandantului armatei. Şi cei doi ofiţeri politici au raportat, la rândul lor, situaţia la eşaloanele din care făceau parte. S-a făcut o şedinţă a biroului organizaţiei de bază nr. 1, din care făcea parte ofiţerul, la care a participat, în afară de mine, lt. col. MATEICA, şi s-a hotărât să se ia note explicative şi să se propună adunării generale excluderea ofiţerului din partid. Desigur că adunarea generală putea fi convocată cu uşurinţă deoarece din ea făceau parte cadre care erau în unitate. Adunarea urma să o convoace secretarul, cpt. TOMA, însă după ce s-ar fi consultat cu mine. Eu am apreciat că nu este bine să convocăm încă această adunare generală, având în vedere că evenimentele se precipitau şi, în final, nu s-a mai făcut. Am aflat că după înfăptuirea revoluţiei, comandantul l-a numit din nou pe lt. col. BÂNZARU în funcţia avută şi i-a restituit arma. Desigur că măsura este firească în raport cu cursul evenimentelor.”

Mr. Andreica Nicolae, ofiţer cu activitatea de cadre în UM 01328 Tg. Mureş: „La data de 21 decembrie 1989, comandantul, colonel COJOCARU CONSTANTIN se afla la fostul comitet judeţean de partid la teleconferinţă. Când s-a întors în unitate, a convocat o şedinţă de lucru în care a transmis ordinele care s-au dat la teleconferinţă. Au participat şefii de arme şi ofiţerii pe linie politică, respectiv lt. col. FĂINIŞ MIRCEA, din fostul consiliu superior al armatei, lt. col. MATEICA, de la fostul consiliu politic al UM 02565 Cluj şi cpt. MARIAN IOAN, înlocuitor al secretarului consiliului politic al unităţii noastre. Am participat la această şedinţă şi mi-am notat, destul de fidel, tot ce a spus comandantul. Din notiţele pe care le mai păstrez, rezultă următoarele: «Gărzile patriotice să fie pregătite să acţioneze cu armament de luptă, obligaţia tuturor cetăţenilor – mobilizarea pentru stabilirea ordinii. Sunt elemente ce provoacă dezordine, poziţie fermă împotriva lor. Activul judeţean în stare de alarmă. Cercuri reacţionare din est şi din vest acţionează împotriva României. Nu umblăm cu subînţelesuri. Ca în 1968, să respingem orice amestec. Măsurile ordonate durează până la revenirea la ordin (probabil după 01.01.1990). Orice măsură se raportează imediat, nu se acoperă nimic». În continuare comandantul a ordonat: «întărirea pazei, să nu se acţioneze cu încetineală, să se interzică ascultarea posturilor de radio străine». Cele de mai sus se referă la teleconferinţa care a avut loc. În continuare comandantul a dat ordine şi a făcut precizări în legătură cu modul de acţionare concretă a unităţilor subordonate. Nu mi-am mai notat, însă reţin, că s-a ordonat în concret intrarea unităţilor în dispozitiv. Între altele i-a ordonat mr. FRĂTEANU să scoată în dispozitiv transportoarele blindate cu armament uşor. A mai făcut referiri şi la alte unităţi cum să acţioneze, dar eu nu am fost atent întrucât nu mă priveau aceste ordine. Mai precizez că înainte de şedinţă se discuta între ofiţeri că la intreprinderea IMATEX s-au concentrat muncitorii care sunt hotărâţi să iasă la manifestaţie, adunând şi alţi muncitori din zona industrială (combinatul chimic ş.a.), şi că se aşteaptă o astfel de manifestaţie în cursul zilei. S-a vorbit apoi despre muncitorii de la ELECTROMUREŞ. Am înţeles că ordinele care s-au dat de comandant, în cadrul şedinţei de intrare a unităţilor în dispozitiv, aveau în vedere tocmai aceste demonstraţii. După ce s-au dat ordinele, s-a ridicat lt. col. BÂNZARU CORNELIU, şeful transmisiunilor, care, referindu-se la manifestanţi, a întrebat dacă aceştia sunt duşmanii poporului şi cum să acţionăm. S-a înţeles că ofiţerul întreba, de fapt, dacă trebuie să se tragă în manifestanţi şi, practic, îi cerea comandantului să-i facă această precizare în mod clar. Comandantul s-a eschivat să-i dea un răspuns clar la întrebare şi, enervându-se, i-a reproşat că şi anterior a făcut comentarii defavorabile, de natură a-i demobiliza pe ceilalţi. Comandantul se referea la şedinţa care a avut loc după prima teleconferinţă în data de 17 decembrie 1989 la orele 18.30, când a transmis următorul text pe care, de asemenea, mi l-am notat: «Se somează (cu referire la bandele de huligani de care vorbea Ceauşescu), şi cei care nu se supun se face uz de armă conform legii. Cine atacă primeşte ripostă imediată. Nici un fel de umanism – foc, umanism înseamnă apărarea ţării, în nici o misiune fără muniţie şi armament. Unităţile motorizate merg cu armament uşor de luptă, organizarea pe subunităţi de infanterie, cercetare, intervenţie cu tehnica prevăzută. Se interzice orice fel de manifestaţie, se somează şi se ripostează fără nici un fel de discuţie. Se acţionează în situaţie de luptă. În Timişoara se restabileşte situaţia într-o oră. Să nu se aştepte ordine de la Bucureşti. Să se acţioneze». În continuare, comandantul a dat câteva ordine în concret cu privire la odihna cadrelor, distribuirea muniţiei, pornirea şi verificarea tehnicii, chemarea din concediu a cadrelor. Şi cu această ocazie, lt. col. BÂNZARU a întrebat unde vor dormi, unde vor servi masa cadrele. Aceste întrebări l-au iritat pe comandant, care a interpretat poziţia ofiţerului ca un fel de opoziţie la măsurile dispuse. Am primit ordin să întocmesc raport scris Comandantului Armatei a 4-a, pentru înlocuirea din funcţie a ofiţerului. Prezint ciorna acestui raport nr. S/5108 din 20.12.1989 şi a fost transmis comandantului de armată. Revenind la cele întâmplate la data de 21 decembrie 1989, precizez că, în final, comandantul l-a invitat pe ofiţer în biroul său şi acesta a răspuns ironic că dacă merge în biroul comandantului va putea fi lămurit. Nu am participat la discuţia din birou. Ştiu că acolo a fost ofiţerul CI, cpt. STAN, şi ofiţerii pe linie politică. La nici o oră m-a chemat comandantul şi mi-a ordonat să întocmesc proiectul unei telegrame – raport, către comandantul Armatei a 4-a, cu propuneri de treceri în rezervă. Prezint în ciornă copia raportului nr. S/5143, pe care l-am transmis comandamentului de armată prin cifru. Această ciornă am întocmit-o personal şi a fost corectată de lt. col. FĂINIŞ. Am procedat aşa deoarece mi s-a ordonat de la Cluj că nu ajunge simpla telegramă. Am înţeles că este ordinul comandantului de armată să întocmesc raport scris, deoarece şefii mei de la Cluj, de la cadre, la discuţia telefonică, mi-au spus că nu ajunge o simplă telegramă. (…) Precizez însă că am aflat între timp că lt. col. BÂNZARU fusese deja destituit din funcţie de către comandant, care i-a luat şi pistolul. Este de la sine înţeles că a luat această măsură numai după ce i-a raportat comandantului armatei. Pe fondul evenimentelor ce au urmat, nu s-a mai dat curs măsurii de a fi trecut în rezervă ofiţerul. (…) Ştiu că s-au făcut verificări de către ofiţerii pe linie politică şi urma ca ofiţerul să fie exclus din partid. Mi-au luat şi mie o declaraţie în acest sens. Eram în aceeaşi organizaţie de bază cu el şi ştiu că nu a mai fost timp să se convoace adunarea generală în vederea excluderii. (…) S-a vehiculat un zvon prin unitate, ulterior, că ar fi fost trecut totuşi în rezervă ofiţerul. La biroul nostru nu a apărut însă nimic oficial în acest sens. Personal eu nu cunosc cum a acţionat armata la manifestaţia din seara de 21 decembrie 1989 în Tg. Mureş, eram în unitate. Reţin doar că, iniţial, a fost trimis în teren col. STAN, care a venit speriat la un timp în unitate. A plecat în teren lt. col. MUŞAT STOICA care era şef de stat major atunci şi, în cursul serii, nu pot preciza ora, a plecat în teren şi col. COJOCARU CONSTANTIN (în prezent promovat general) însoţit de doi ofiţeri – sau chiar trei, respectiv mr. GROSU LUCIAN, cpt. SABĂU VASILE, cpt. SERBĂT ALEXANDRU (în prezent SABĂU este avansat maior) (20 februarie 1990 – n.n.). În zilele următoarei revoluţiei, fiind trimis în misiune la fostul inspectorat judeţean al MI, am discutat acolo cu doi ofiţeri din UM 01373, cpt. SIMON şi lt. DUMA, care erau porniţi împotriva cpt. COJOCARU PETRU, comandantul acelei unităţi (în prezent maior, avansat la excepţional), susţineau că le-ar fi dat ordin, sau a afirmat în timpul revoluţiei că trebuie să se tragă până la ultimul cartuş. Din felul în care îl blamau pe comandant, am dedus că poate fi vorba şi de ceva răfuieli personale.”

***

“Nr. S/5143/21.12.89/COMANDANTULUI ARMATEI A 4-A/– prin secţia cadre –

Propun şi rog fiţi de acord pentru a se interveni la eşaloanele superioare pentru trecerea de urgenţă în rezervă a locotenentului colonel (trs) Bânzaru Alexandru Corneliu (03.982). Încă de la luarea măsurilor ordonate de comandantul suprem, ofiţerul a avut atitudini necorespunzătoare, a comentat frecvent ordinele primite, interpretându-le, fapt pentru care cu nr. S/5108 a fost propus pentru retrogradarea în funcţie inferioară gradului. În data de 21.12.1989, în jurul orei 13.00, după alarmarea comandamentului, ca urmare a situaţiei create în municipiul Tg. Mureş, cu ocazia precizărilor făcute pentru îndeplinirea misiunii, în loc să ia măsuri urgente de executare a ordinului, ofiţerul dând dovadă de laşitate a făcut afirmaţii de genul «aceştia sunt duşmanii poporului ??? cum să tragem în ei?» etc. A fost chemat imediat pentru a se discuta cu el separat, la care a răspuns pe un ton ironic «dacă merg în biroul dvs. mă lămuriţi?» Având în vedere gravitatea faptelor ofiţerului, că nu era convins că trebuie să execute ordinele întocmai, propunem să fie trecut de urgenţă în rezervă. (CDT.)”. Pornind de la acest raport, generalul Iulian Topliceanu a cerut, în scris, printr-un material remis Ministerului Apărării Naţionale, trecerea în rezervă cu gradul de soldat a lt. col. Corneliu Bânzaru pentru că a refuzat să tragă în demonstranţi, afirmaţia acestuia „ce facem, chiar tragem?”, fiind catalogată de către gen. Iulian Topliceanu drept „insubordonare”

***

Lt. col. Corneliu Alexandru Bânzaru, şeful transmisiunilor din UM 01328 Tîrgu Mureş: ” La data de 21 decembrie 1989, eram în unitate, fiind de mai multe zile în alarmă. Colonelul COJOCARU CONSTANTIN, comandantul unităţii, a fost chemat la fostul comitet judeţean de partid. A revenit în unitate în jurul orelor 11.00 şi a convocat o şedinţă de lucru, la care au participat şefii de armă şi servicii. La şedinţă au participat lt. col. FĂINIŞ de la fostul consiliu politic superior şi lt. col. MATEICA de la fostul consiliu politic al UM 02565 Cluj. Comandantul ne-a informat că a avut loc o teleconferinţă în care fostul comandant suprem Ceauşescu a ordonat să participe şi armata la reprimarea huliganilor. A menţionat că avem ordin să dislocăm în dispozitive de apărare unităţi şi subunităţi din cadrul MU şi că ordinul este categoric în sensul că dacă armata este atacată trebuie să tragă, indicându-se să se tragă pe cât posibil la picioare. A mai adăugat că este necesar să ieşim de urgenţă în dispozitiv deoarece se aşteaptă o demonstraţie masivă a muncitorilor de la intreprinderea IMATEX Tg. Mureş. Au fost precizate şi forţele. Am reţinut că din UM 01318 trebuie să iasă în zona centrală 7 transportoare blindate şi militari, din UM 01244 trebuie să iasă militari. Eu aveam în subordine militarii din unitatea de transmisiuni şi ştiam, din zilele precedente, că sunt organizaţi ca infanterişti. Aveam ordin să organizez la ieşirea acestora în dispozitiv într-o altă zonă a oraşului, la alt obiectv, cu misiunea clară de a bloca nişte căi de acces spre zona centrală. Comandantul ne-a întrebat, în final, dacă am înţeles ordinul. M-am ridicat şi am cerut lămuriri suplimentare în legătură cu uzul de armă pe care trebuie să-l facă militarii. Am menţionat expres în întrebarea mea dacă trebuie să se tragă în populaţie. Am făcut această remarcă deoarece, chiar din cele spuse de comandant, am înţeles că nu este vorba totuşi numai de nişte huligani, ci de muncitori care vin să manifesteze. Comandantul s-a enervat şi, ridicând tonul, mi-a spus că mereu îi creez probleme. Mi-am permis să-i raportez că este necesar să fie calm întrucât problemele sunt de maximă importanţă. M-a invitat în biroul dânsului unde discuţia a continuat în prezenţa aceloraşi doi ofiţeri care acţionau pe linie politică şi se aflau de mai multe zile în unitate, precum şi a căpitanului MARIAN care ţinea locul secretarului consiliului politic al UM 01328. Din nou am cerut lămuriri suplimentare celor prezenţi, considerând că un ordin de luptă trebuie să fie, potrivit regulamentelor militare, foarte clar. Mi s-a răspuns ambigu că ordinul clar se va da, în funcţie de împrejurări, la faţa locului. La discuţie a participat şi şeful de stat major, lt. col. MUŞAT STOICA. La circa 15 – 20 de minute, am fost chemat de şeful de stat major în biroul dânsului, într-o problemă de transmisiuni. Acolo a venit comandantul care, fără nici o introducere, mi s-a adresat cu cuvintele «eşti destituit din funcţie din această clipă şi predă armamentul!». A mai ordonat apoi să predau funcţia unui alt ofiţer de transmisiuni, mr. RUŢĂ IOAN. M-am deplasat la biroul acestui ofiţer şi i-am predat efectiv funcţia, respectiv i-am predat şi documentele, i-am dat şi indicaţiile de rigoare. Am rămas apoi în unitate până a doua zi când, la orele prânzului, m-am dus cu alte cadre într-un birou unde era un televizor şi am luat la cunoştinţă că s-a înfăptuit revoluţia. Surpriza a fost mare, mai ales pentru cei doi ofiţeri politici, care s-au exprimat că totul este o înscenare, cu referire la ceea ce vedeau pe ecran şi şi-au permis chiar să oprească aparatul. Televizorul a fost pornit din nou şi cei doi ofiţeri s-au retras. Mai precizez că în seara de 21 decembrie 1989 a venit la mine căpitanul TOMA DOREL, secretarul fostei organizaţii de bază din care făceam parte, care mi-a spus că îmi ia o declaraţie cu privire la poziţia mea. Am înţeles că urma să fiu exclus din partid. În final am dat această declaraţie, însă numai după ce a venit şi lt. col. MATEICA. Mi-au spus că au luat şi de la alţii declaraţii cu referire la cei care au participat la şedinţa de lucru. Menţionez că odată cu destituirea din funcţie mie nu mi s-a precizat ce funcţie îndeplinesc în continuare în unitate. Mi-a recomandat doar şeful de stat major să rămân în unitate, ceea ce am şi făcut. În după amiaza zilei de 22 decembrie 1989, comandantul mi-a întins mâna şi apoi mi-a predat pistolul, ordonându-mi să-mi reiau funcţia de şef al transmisiunilor. I-am raportat că aş fi preferat să dea acest ordin în faţa cadrelor care erau încunoştinţate de ceea ce mi s-a întâmplat şi chiar să-şi ceară scuze, dar mi-a spus doar cuvântul «lasă». Am înţeles că îi vine greu să procedeze aşa şi nu am mai insistat. În zilele următoare şi până în prezent, unele discuţii care se poartă între cadre sunt legate de poziţia ofiţerilor care au activat pe linie politică. Cei mai mulţi sunt de părere că nu este bine să fie menţinuţi pe funcţii mari şi să activeze în continuare în cadrul consiliului culturii şi educaţiei care s-a înfiinţat în armată. Fac parte dintre cei care subscriu la această poziţie.”

***

În perioada 22 decembrie 1990 – ianuarie 1990, în cadrul glorioasei Armate a IV-a române, au fost două valuri de avansări „la excepţional” ale cadrelor din subordinea generalului Iulian Topliceanu. Au fost avansaţi toţi ofiţerii din preajma generalului implicaţi în săvârşirea represiunii în raza de competenţă a Armatei a IV-a în decembrie 1989. Printre cei avansaţi „la excepţional” a fost şi colonelul Cojocaru, avansat la gradul de general, poate pentru că la Tg. Mureş au murit civili neînarmaţi a căror vină a fost că şi-au clamat dreptul la a fi consideraţi oameni şi nu „ţinte vii”. Lt. col. Bânzaru „a fost omis” de pe listele de recomandări, după cum s-a exprimat generalul Iulian Topliceanu în timpul anchetei penale… Avansarea lt. col. Bânzaru la gradul de colonel s-a făcut pe merit la 16 februarie 1990 de către gen. Militaru. Din august 1994, col. Bânzaru este ofiţer în rezervă şi…  autor de rebusuri.

***

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (îCCJ) a respins definitiv şi irevocabil plângerea Asociaţiei pentru Adevărul Revoluţiei din Cluj împotriva generalului de brigadă (r) Florian Caba. Acesta a fost acuzat de către revoluţionari de instigare la omor cu privire la evenimentele sângeroase petrecute la Cluj în ziua de 21 decembrie 1989.

Mă întreb, ca şi generalul FLORIAN CABA (care pe vremea când era doar locotenent-colonel, îi spunea căpitanului ILIE DICU: «Repede, Dicule, că au plecat coloanele de la CUG» şi «dacă vreunul trece de tine, te fac trădător de patrie»): «Nu ştiu care comandant militar ar fi în stare să revină în faţa trupei, după ce – să zicem – iniţial, i-a dat ordin să tragă, şi să ordone: De acum trecem de partea manifestanţilor. Păi eu cred că ar fi fost linşat.» (afirmaţia domnului general din ziarul „Atlas-Clujul Liber”, anul II, nr. 25). Ei, uite că n-au fost linşaţi, deşi o meritau cu prisosinţă…

În viziunea lui Iulian Topliceanu, evenimentele din 21 decembrie 1989 s-au derulat astfel:

– la orele 10.00 NICOLAE CONSTANTIN, trimis special la Cluj încă din data de 18 decembrie de către Elena Ceauşescu, aflat în şedinţă cu IOACHIM MOGA şi generalul IOAN ŞERBĂNOIU îi solicită generalului IULIAN TOPLICEANU să introducă subunităţile militare în dispozitivele planificate anterior, dispozitive care au fost concepute de către ofiţerii din Secţia operaţii ai Statului Major al Armatei a IV-a (printre care şi generalul Constantin Degeratu);

–  la orele 12.00 au apărut primele informări de genul: „La C.U.G. schimbul I şi schimbul II vor să vină în oraş şi să manifesteze. Au bătut vatmanii de pe tramvaie şi au pus pietre pe şină”. Ca reacţie, trupele MI din unitatea de pe strada Piteşti (comandant: col. IONIŢĂ) au constituit un baraj. În faţa acestui baraj, încercând să-i convingă pe manifestanţi că „nu-i sănătos” ceea ce fac, se agitau: directorul C.U.G.-ului inginerul TĂLPEANU IOAN (acesta, deşi atunci a dat dispoziţie să se sudeze porţile fabricii pentru ca nu cumva să iasă muncitorii şi să manifesteze împotriva lui Ceauşescu, ulterior „victoriei revoluţiei” a fost, rând pe rând, primarul (nu ales ci impus de către F.S.N.)  al municipiului Cluj-Napoca, senator F.S.N., director la B.D.F. şi prosper om de afaceri) şi col. Rusu Stoian, comandantul Miliţiei Cluj-Napoca. (Ulterior, domnul colonel a devenit „luptător în Revoluţie”, beneficiar al Legii 42, în Organizaţia lui Mihadaş – nu regretatul scriitor ci fiul acestuia. Domnia sa susţine că el este cel care a „condus” coloanele de manifestanţi de la C.U.G. către centrul oraşului. Şi noi care ştiam că prezenţa sa acolo era cu scop de a împiedica ajungerea în centru a acestor coloane! Declaraţiile participanţilor reţin faptul că dl. col. Stoian îi sfătuia pe manifestanţi „să nu meargă în centru, că îi va împuşca Armata”. Că domnia sa „şi-a tras” beneficii” nemeritate, profitând de scăpările voite ale Legii 42, care a fost inventată pe principiul: „Câţi sunteţi? 100 de victime? Na, 80 de oase, bateţi-vă pe ele!”, pentru a nu se mai putea afla care este adevărul cu privire la decembrie 1989, este meritul „spiritului de conservare” propriu. Trist este că a găsit „martori” care să-i certifice această participare…);

–  în acest moment, generalul IULIAN TOPLICEANU (conform declaraţiilor personale), l-a refuzat pe IOACHIM MOGA şi nu a scos Armata pe străzile Clujului, în schimb a dat ordine de intrare în dispozitiv unor subunităţi din alte localităţi unde erau dislocate trupe aflate în subordinea sa;

–  la orele 13.30 – 14.00, IOACHIM MOGA a revenit cu telefonul şi a solicitat imperativ să se treacă la acţiune. Generalul IULIAN TOPLICEANU a sunat la Minister pentru confirmare de unde i s-a cerut să treacă la acţiune.

–  la orele 15.30 militarii au ajuns în Piaţa Libertăţii şi au intrat în dispozitiv;

– la 15.47 s-a tras primul foc şi au apărut primele victime (morţi şi răniţi).

Să vedem ce mai susţine generalul IULIAN TOPLICEANU în ziarul „Armata poporului”, anul II, nr. 15, miercuri 18 aprile 1990. Citez din interviul luat domnului general de către redactorul şef al acestui săptămânal col. Dragoş Drăgoi. Iată ce declara domnul general IULIAN TOPLICEANU la trei luni de la Revoluţie: «Repeziciunea cu care se succedau lucrurile nu permitea emiterea de ordine scrise. Nici nu erau necesare. Subunităţile angajate în oraş aveau de executat misiuni simple… Eu nu am dat ordine la subunităţi. S-a procedat pe cale ierarhică. Comandanţii de unităţi au primit ordine clare referitoare la conduita subunităţilor ce urmau să fie dispuse în Cluj-Napoca, şi anume: să asigure paza unor obiective importante precum şi a câtorva intersecţii spre aceste obiective.» Hotelul Astoria, Fabrica de bere, Hotel Continental, Librăria Universităţii, erau obiective importante ce trebuiau păzite cu arma în mână de către Armată (până la sacrificiul suprem al civililor din vecinătatea lor), în timp ce Fabrica Terapia, Fabrica de Oxigen, depozitul de carburanţi din Dezmir etc., a căror aruncare în aer ar fi dus la demolarea Clujului, n-au beneficiat de nici o pază militară; nici Gara Cluj (pe lângă care au trecut demonstranţii de la C.U.G.), nici Releul de Televiziune, nici benzinăriile sau depozitul de carburanţi lubrifianţi din strada Mărăşti etc. Ce înseamnă «obiective importante şi accesul la ele»? Pentru că în continuare domnul general spune: «Se ridică mereu întrebarea dacă s-a cerut sau nu s-a cerut să se tragă în manifestanţi. La data când, din ordin, am pregătit noi acţiunile, ce urmau să se petreacă abia peste câteva zile, nu aveam în vedere manifestanţi sau demonstranţi. Ştiam că este posibilă confruntarea cu terorişti, iredentişti, huligani, bandiţi, hoţi şi incendiatori. Aşa ştiam noi de la Timişoara.» Cum rămâne atunci cu «Curba ascendentă n-a căzut»? Şi spune mai departe domnul general: «O nefericită combinaţie de împrejurări a făcut ca lucrurile să evolueze exact aşa cum credeam noi că se vor desfăşura. Întrebare: – Vă referiţi la jignirile, injuriile şi încercarea de dezarmare intreprinsă de cei zece-unsprezece oameni de la Piaţa Libertăţii sub conducerea lui Călin Nemeş? Răspuns: – Exact. Nemeş şi cei care l-au urmat nu aveau de unde să ştie că militarii căpitanului CARP erau pregătiţi să facă faţă tocmai unei astfel de situaţii. (Soldaţii erau incorporaţi de doar trei luni şi până la aducerea în unitate şi scoaterea lor înarmaţi pe străzile Clujului au “servit patria” culegând recolta de pe câmp; de unde şi până unde “erau pregătiţi să facă faţă”??!! – n.a.). Într-o piaţă în care nu erau mai mulţi oameni ca de obicei, un grup restrâns de bărbaţi se reped la soldaţi şi la comandantul lor, numindu-i criminali, bandiţi şi ucigaşi, cer ostaşilor să-şi împuşte comandantul sau, dacă nu, să le dea lor armele, să-l ucidă ei. Agresat de Nemeş, ofiţerul nu mai poate reacţiona normal, adică să someze, să tragă foc de avertisment, apoi la picioare, cum fuseseră instruiţi încă de la pregătirea pentru serviciul de gardă…». Există însă fotografii făcute în Piaţa Libertăţii în timpul desfăşurării evenimentelor. Rezultă din fotografii cum în piaţă erau o mulţime de oameni, cum soldaţii ţineau armamentul din dotare, în poziţie de tragere, împotriva a „zece-unsprezece oameni” cu piepturile goale (cât despre sutele de oameni de pe trotuare, privitorii, ei nu se pun la socoteală în conformitate cu Decretul 367, viaţa lor nu se punea în primejdie, chiar dacă s-ar fi executat foc de voie?). În ceea ce-l priveşte pe căpitanul CARP DANDO, se vede clar că el are pistolul scos din toc încă dinainte de a se apropia Călin Nemeş de el.

Marţi 9 ianuarie 1990 în ziarul „Adevărul în libertate” generalul IULIAN TOPLICEANU a declarat în felul următor: «Cert este că Armata nu a primit ordin să tragă în populaţie». Întrebat de domnul Ilie Călian, redactorul şef al cotidianului „Adevărul în libertate” (actualmente cotidianul „Adevărul de Cluj”): «Cine nu a tras», generalul afirmă răspicat: «Armata nu a tras». Referitor la cele întâmplate în Piaţa Libertăţii, există declaraţii publicate în nr. 27/1990 din ziarul „NU”, în care, fiecare din cei care au dat declaraţii (şi este vorba de răniţi, dintre care unii n-au avut nici o tangenţă cu grupul lui Călin Nemeş), au ţinut să declare: „Nu am văzut nici un atac asupra militarilor care să justifice acţiunea armată.” Declaraţia lui Vladimir Negoiţă, artist plastic din Cluj, dată în luna august 1990, vine să întărească aceste declarații: „Camionul cu soldaţi s-a oprit cam pe la Bijuteria. Din camion a coborât grupa de 8 persoane care s-a instalat în intersecţia de la «Conti». Căpitanul s-a postat în centrul curbei formată de către grupă. Atunci, cei care scandau lozinci au coborât pe partea carosabilă. Căpitanul era destul de nervos şi făcea «ture» în spaţiul dintre soldaţi şi manifestanţi. Erau foarte mulţi curioşi la «Conti», în faţă la Librăria Universităţii, în faţă la Agenţia de Voiaj şi în faţa Parcului. Eu eram pe trecerea de pietoni, cam pe lângă locul unde era Lucian Matiş care făcuse rost de flori şi le agita. M-am dus pe lângă trotuarul de lângă parc. Pe trotuarul ăsta fiind lume, m-am întors şi l-am văzut pe Vali Eugen, un fost coleg al lui soră-mea. Era cu prietena lui. L-am salutat şi m-am întors către soldaţi. În momentul în care m-am întors am văzut următorul lucru: l-am văzut pe căpitan cum bagă mâna în toc şi scoate revolverul. Atunci ceva mi-a spus în mine că este vorba de comanda FOC. Când am văzut că scoate pistolul, eu în momentul acela m-am aruncat la pământ. După acea clipă s-au declanşat trei rafale. Trei rafale distincte. Trei seturi de foc s-au tras…  – L-ai văzut pe Călin Nemeş aruncându-se asupra căpitanului? –  Nu! Nu! Deşi şi Călin a declarat atunci că a făcut asta. I-o fi plăcut atunci să declare aşa, lumea credea că Securitatea era cea care a tras în oameni şi atunci Călin a fost considerat erou. Oricum, dacă te uiţi la fotografii, cum era căzut, nu avea cum să se arunce asupra ofiţerului. Ofiţerul era la câţiva metri buni de el.”

Şi o altă declaraţie, tot din 1990: „Subsemnata Vida Silvia, domiciliată în Cluj-Napoca,…, declar următoarele: în ziua de 21 decembrie ora 15.30 am ajuns în parcul din Piaţa Libertăţii. M-am alăturat grupului în continuă creştere, aflat pe trotuarul de lângă parc, opus Librăriei Universităţii, care scanda:«Timişoara! Libertate! Vrem dreptate etc.». Se aştepta sosirea coloanei de la CUG. După vreo 15-20 de minute, grupul s-a pus în mişcare, trecând pe lângă Agenţia de Voiaj CFR, atelierul foto-color, farmacie. Foarte repede a apărut un grup de oameni îmbrăcaţi în uniforma militară verde, cu armele în mâini, din care o parte s-au oprit pe şosea, în zona farmaciei s-au răsfrânt – iar o altă parte s-au dus către Continental, oprindu-se pe şosea între Librărie şi Agenţia de Voiaj. Grupul de oameni s-a întors şi lumea s-a împrăştiat pe trotuarele din jur. S-a scandat în continuare, fapt pentru care comandantul soldaţilor, a somat lumea să se împrăştie cu: ÎMPRĂŞTIAŢI-VĂ, CĂ TRAGEM! În acest context, câţiva bărbaţi s-au dus în mijlocul şoselei oferindu-şi pieptul liber soldaţilor. Mă aflam pe trotuarul de lângă Agenţie. I-am privit pe soldaţii aflaţi în apropierea mea; erau foarte tineri, băieţi de 19-20 de ani, cu tenul alb, părul şaten. Păreau speriaţi, iar comandantul lor era foarte agitat, făcând paşi mari şi somând în continuare. Pe stradă s-a produs mişcare, oamenii apropiindu-se încet de soldaţi cu: „Nu trageţi în fraţi”! A început să se tragă în aer dar şi în oamenii de pe şosea. I-am văzut căzând, iar în  momentele următoare s-a tras înspre trotuare, la intimidare. Am ajuns lângă farmacie, dar soldaţii de pe şosea, foarte tineri şi aceştia, ne-au somat pe toţi să ne îndepărtăm, că altfel trag”.

Ce mai declara domnul general redactorului şef de la cotidianul „Adevărul în libertate„? «Întrebare: În după masa zilei de 21 decembrie 1989, când s-a pornit de la CUG spre centru, au fost trei cordoane de soldaţi, ultimul la Metropol, cu scuturi şi căşti. Exact acolo unde s-a tras. A fost al armatei ultimul cordon? General colonel IULIAN TOPLICEANU: Armata – o cunoaşte multă lume – nu are şi nu a avut niciodată în dotare asemenea echipamente. Se ştie bine cui au aparţinut. Primele două cordoane, care au fost formate din soldaţi, aţi auzit desigur că au lăsat coloana să treacă nestingherită, fraternizând chiar cu oamenii muncii.» Numai că, în urma cercetărilor intreprinse, s-a stabilit că cele două cordoane de soldaţi care «au lăsat coloana să treacă nestingherită, fraternizând chiar cu oamenii muncii» au fost alcătuite din soldaţi ai Ministerului de Interne aflaţi în subordinea colonelului Ion Ioniţă de la unitatea de pe strada Piteşti, pe când ultimul cordon, cel care a tras în «oamenii muncii», era alcătuit din militari în termen ai M.Ap.N.-ului, iar comandanţii dispozitivului, căpitanul VASILE VOICA şi căpitanul ILIE DICU, acţionau la ordinele lt. col. CABA FLORIAN şi col. PANTELIMON PRALEA, ofiţeri în Comandamentul Armatei a IV-a al cărei comandant era chiar generalul IULIAN TOPLICEANU. Deci: în care dintre declaraţii spune adevărul domnul general?

***

Călin Nemeș în Piața Libertății – 21 decembrie 1989

Reproduc declarația dată ziarului „NU” (nr. 36/ 25 – 21 decembrie 1990) de către Călin Nemeş: “Comanda militarilor o avea un ofiţer ale cărui grade nu le-am observat şi care se afla la circa jumătate de metru în spatele cordonului de militari. Am sesizat că la un moment dat, nu ştiu dacă la ordinul ofiţerului, dar bănuiesc acest lucru, soldaţii şi-au încărcat pistoalele mitralieră. Ofiţerul scosese pistolul din momentul în care eu mă apropiasem de grupul soldaţilor oferindu-le pieptul pentru a trage în mine. Ţinea pistolul în mâna dreaptă şi ameninţa cu el când în stânga, când în dreapta. Am sesizat o mişcare în dreapta mea  după aceea am aflat că acolo era domnul Ladiu, care se dezbrăca de haine. Ofiţerul îndrepta pistolul ba spre domnul Ladiu, ba spre grupul nostru, care ne aliniaserăm în faţa cordonului de soldaţi. Toată lumea a început să strige: «Huo!», «Asasinilor!», «Armata e cu noi!», «Voi pe cine apăraţi?!». În secunda aceea ofiţerul a îndreptat arma spre mine,  noi doi eram faţă în faţă pe acelaşi aliniament, despărţiţi de şirul de soldaţi şi a strigat: «Trageţi!» către soldaţi. Nu mai ţin minte exact formularea: «Trageţi, ce mai staţi! Trageţi, odată!». Văzându-l, deci, cu pistolul îndreptat spre mine, am sărit să-l împing să nu ţintească în mine, pentru că el îndreptase pistolul exact spre pieptul meu. Asta am avut în intenţie. Atunci a intervenit momentul în care mi s-a rupt firul. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc sunt laurii pe care-i avea ofiţerul pe rever”.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Decembrie 1989 și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Decembrie 1989 (V): Generalul Iulian Topliceanu – nici o legătură cu onoarea militară

  1. îmi cer scuze pentru frivolitatea întrebării, însă vreau să am o imagine cât mai fidelă a mișcărilor de trupe și manifestanți.
    unde era „Bijuteria”?
    pe lângă agenția CFR de atunci, pe actuala Napoca sau pe Universității?

    • Sare'n Ochi zice:

      Bijuteria era pe acea latura a Pietii Libertatii (asa-i zicea atunci pietei, nu Unirii ca acum) cu Agentia CFR (care era chiar pe colt unde este Ceainaria acum. Urma o Consignatia, Farmacia, Coloanele si Gangul unde se afisau filmele la cinematografele din oras. Apoi era ceva restaurant (pe colt, sau Gospodina), magazinul Foto, Galeriile de Arte Plastice, Bijuteria, Anticariatul samd. Oricum, are sa urmeze o descriere detaliata si cu fotografii si scheme a ce anume s-a intamplat pe-acolo. Rabdare.

  2. Pingback: Victor Eugen Mihai Lungu despre revoluţie « Blogul lui Marius Mioc

  3. Arizonianul zice:

    Vreau să fiu iertat că vin cu ceva care nu se încadrează cu subiectul (altminteri, extrem de interesant şi de educativ), dar luna aceasta, pe 3 Decembrie, s-au împlinit 20 de ani de la moartea unui mare român, un om de cultură, un om strălucitor şi un orator desăvârşit.
    A suferit 13 ani în închisorile celor care „se aflau în trebă”.
    Niciodată nu a condamnat pe aceste năpârci, pentru că voia să nu ruşineze poporul român.
    A murit în mizerie.
    Acest om admirabil a fost, cel care înainte de a se duce la ceruri, în viaţa pământească a fost ştiut drept Petre Ţuţea.
    Veşnică pomenire!

    Mă scuzaţi?

  4. vasilegogea zice:

    Foarte binevenite aceste rememorari (ale tale si ale lui Marius Mioc) si, din pacate, inca atit de necesare in contextul in care revizionismul securist este intr-o nerusinata si nestopata ofensiva.
    Dar, iata si o veste buna: http://www.luju.ro/cedo-a-respins-recursul-guvernului-romaniei-crimele-din-decembrie-1989-sunt-imprescriptibile-legea-sigurantei-nationale-trebuie-abrogata-iar-conditiile-interceptarilor-puse-in-acord-cu-cedo .

    • Sare'n Ochi zice:

      acea lege CEDO este singura speranta ca se va face intr-un final dreptate. au trebuit sa vina strainii sa ne traga de maneca procurorii si sa le bata obrazul intr-o problema pe care regretatul Tit-Liviu Domsa a demonstrat-o din 1990: crimele din decembrie 1989 sunt imprescriptibile!

  5. In scurta vreme foarte putini isi vor mai aminti de lucrurile astea, din pacate.
    Faptul ca mizeriile de azi au legatura cu evenimentele de atunci, iar securitatea de atunci controleaza mediul politic, economic si social de acum intereseaza pe tot mai putini.
    De-aia articole precum asta trebuie considerate un serviciu public, pentru ca aia care vor sa stie sa aibe de unde se informa. Felicitari!

  6. Marean zice:

    Nemernicul cu mainile patate de sange, ex-preşedintele Ion Ilici Iliescu a acuzat publicaţiile „Adevărul”, „România Liberă” şi „Evenimentul Zilei” că duc campanii „antinaţionale, de contestare a Revoluţiei”, pe care le-a catalogat ca „acţiuni ticăloase cu scop politic”. “Pentru a parafraza un clasic în viaţă, nu putem spune decât: Să vă fie ruşine!”, a transmis Iliescu.
    http://www.realitatea.net/iliescu-acuza_897014.html
    Deseul uman, la lada de gunoi a Istoriei cu el!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s