Cum face Justiția diferența dintre „fiat” și „uno”

Care este diferența dintre MITĂ și DAR? Un DAR este atunci când cel care primește spune: "Mulțumesc!" , iar cel care dă spune: "Să nu mai vorbim despre asta!". O MITĂ este atunci când cel care dă spune: "Mulțumesc!" , iar cel care primește spune: "Să nu mai vorbim despre asta!".

Am mai scris despre frecventa nerespectare a interesului Legii şi despre imensul prejudiciu de imagine pe care unii slujbaşi ai Justiţiei i-l aduc acesteia. Justiţia are, din păcate, o percepţie negativă din partea populaţiei, iar singura remarcă pe care unii slujbaşi ai acesteia consideră că trebuie să o facă se rezumă la constatatrea faptului că o sentinţă mulţumeşte doar pe jumătate dintre cei care participă la actul de justiţie. Ceva nu este în regulă. Înseamnă că toţi cei nemulţumiţi de modul în care li s-au aplicat prevederile legii nu au înţeles nimic, consideră sentinţa nedreaptă şi, din punctul meu de vedere, înseamnă că scopul Legii nu a fost atins. Interesul Legii este ca făptaşii să fie pedepsiţi în aşa fel încât fapta lor să fie înţeleasă şi nimeni să nu o mai repete. Pentru că, „crima nu merită plata”.

Bun, există oameni suficient de pierduţi pentru societate, atât de tare ticăloşiţi încât orice sentinţă s-ar da în defavoarea lor îi va nemulţumi (valabil fiind, în ce-i priveşte, că vor fi profund nemulţumiţi chiar şi de orice sentinţă dată în favoarea lor – pedeapsă prea mică pentru oponenţi, valoarea despăgubirilor insignifiantă şi nereparatorie şamd) – aceştia, din fericire, nu reprezintă (sper) 50% dintre cei care iau calea Justiţiei şi, matematic vorbind, se anulează ca „valoare” într-o însumare statistică. Pe aceşti oameni nu îi iau în calcul. Rămânem, însă, ceilalţi, cei peste care, de multe ori, Justiţia se prăvale cu peste măsură de zel din partea slujbaşilor ei. Ce înţelegere asupra actului de justiţie ar trebui să-l aibă cele trei sau patru băbuţe de peste 70 de ani care, chinuite de foame, au cultivat nişte „mălai” sau ceva „rădăcini” pe pământul altora (nu cu titlul de a intra în posesia acestuia) şi care au fost judecate şi condamnate pentru tulburare de posesie? Sigur, Justiţia trebuie aplicată „pereat mundi” chiar dacă se face pentru că s-a furat un ou – nu acesta este subiectul articolului de faţă. Ci faptul că, în România, nu există nici măcar în aplicarea prevederilor Legii „egalitate de şanse”. Că o băbuţă moartă de foame simte rigoarea legii până la a fi încarcerată într-un penitenciar de maximă securitate. În schimb, după devalizatorul unei bănci sau a economiei naţionale Legea se târăşte, umilă, ani de zile, punându-şi cenuşă pe cap pentru că este obligată să facă acest infam gest, al urmăririi penale, faţă de un asemenea „stâlp al societăţii”.

Iar soţiile lor, precum cea a ex-senatorului PSD Adrian Păunescu (trei ani cu suspendare pentru trei oameni ucişi şi unul schilodit) se pot năpusti în viteză pe contrasensul oricărei şosele din România strivind şi omorând tot ce prind sub roţi, că justiţia îi va cere scuze că striviţii le-au şifonat aripa dreaptă şi, din impact, le-a căzut girofarul (li-l pune, ea, justiţia, la loc!). În timp ce o parte dintre strămoşii noştri spuneau: „fiat Justitia, pereat mundi!”; cealaltă parte îngâna: „barză, viezure, brînză, varză, mânz”. Şi nici astăzi nu ştim dacă nu cumva cereau…

Reclame
Acest articol a fost publicat în Procurorul cu toporul și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Cum face Justiția diferența dintre „fiat” și „uno”

  1. Greva_fiscala zice:

    Ce vrei ba, sa dea faliment puscaria? Babutele de care spui, sunt sanatoase „tun” si isi pot permite, asa ca ajutor social, sa stea, pentru „tulburare”, cativa ani la „mititica”! Aialalti, mai „tinerei”, sunt claustrofobi rau de tot, erau in „crestere” cand cu „cernobâlciu”! Vezi cazul „platon”, care isi pierde „job-ul”, deoarece nu poate ajunge la timp, sa si-o frece „guvernamental”, vezi de militzianul „toma” de la Gherla, care nu prezinta pericol public, deoarece s-a intors la locul crimei! Dupa placuta de inmatriculare, nu dupa victima, nesimtita, de pe marcajul pentru pietoni! Cred, ca astia se numara, printre cei 50% dintre cei multumiti de „oarbã”.

  2. NeverMore zice:

    🙂 Domnu’ Lungu, vad ca sunteti in ton cu trendul informatiei:
    http://www.hotnews.ro/stiri-8127341-prim-procurorul-sibiu-suna-tatal-codrutei-kovesi-favoarea-afaceristului-carabulea-vezi-text-stenogramele-discutiilor.htm
    Prim-procurorul din Sibiu, Florin Nicusor Apostu, l-a sunat, in data de 2 august 2010, pe Ion Lascu, tatal procurorului General, Laura Codruta Kovesi, in legatura cu o audienta pe care „tovarasul Ilie Carabulea” cauta sa o obtina la Parchetul General, se arata in rechizitoriul procurorilor. Potrivit anchetatorilor, „tatal procurorului general al Romaniei a refuzat o implicare directa in medierea unui contact si a sugerat inculpatului Apostu Florin Nicusor ca solicitantul sa procedeze la redactarea unui memoriu scris adresat procurorului general al Romaniei”. DNA l-a trimis in judecata, pe 9 decembrie, pe prim-procurorul din Sibiu, in sarcina caruia s-au retinut 7 infractiuni de luare de mita, 2 de trafic de influenta, 56 de fals material in inscrisuri oficiale si uz de fals.

  3. NeverMore zice:

    Minunat, nu?

    Apostu Florin Nicusor: Excelenta!
    Carabulea Ilie: Ce faci excelenta?
    AFN: Scriu ca fraierii.
    CI: De ce mai omule?
    AFN: Trimit oamenii nevinovati in judecata, fac tot felu’.

  4. Domnul Goe zice:

    Chiar merita sa cititi comentariile si de acest material:
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-8127488-ultima-ora-comisia-juridica-senatului-validat-lista-magistratilor-alesi-pentru-csm-victor-alistar-corina-dumitrescu-din-partea-societatii-civile-propusi-csm.htm
    Iar au dat cu mucii in fasole senatorii PSDNL din Comisia juridica a Senatului. Numai sa-l trimita pe Victor Alistar, show-manu-l lui Vantu, in CSM. Sa-i faca in ciuda lui Basescu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.