Dintr-o compunere de copil nevinovat: “Pentru că se tot întâmplă ca oamenii pur și simplu să moară, trebuie să apară alții. Asta este copulația. Însă oamenii nu dorm ci lucrează cu inima, penisul și vaginul din greu.”

După cum se mişcă sindicatele, este clar că a venit iarna și naţiunii a-nceput să-i scadă temperatura. Toţi românii se pregătesc de hibernare, în aşteptarea facturilor sporite la gaz şi la curent. Şi să vedeţi ce are să urmeze, căci, din 1990, ne tot aliniem cu preţurile (nu şi cu salariile) la Uniunea Europeană. Vorba unui moş de-l văzui tropotind mărunt din botine, într-o iarnă: „tune-l Dumnezeu pe ăla ce s-o mai trage din faţa soarelui la vară!” Dar azi, vă promit că nu mai vorbim despre politică, ci despre puterea pe care o are Natura de a renaşte. Ştiu că afară este urât şi ne pregătim pentru cele şase luni regulamentare de iarnă, dar, fiind un optimist, mi se-ncălzeşte sufletul numai gândindu-mă la primăvara ce va să vie. Ce frumos vor ieşi dânsele, domniţele, la iveală dintre straturile de haine, cu fiecare grad în plus şi cum se vor lăsa mângâiate de razele soarelui şi de privirile noastre! Motiv pentru care am să le iert chiar şi pentru spaima cea mai profundă care mă încearcă de câte ori sunt pe trecerea de pietoni, angajat în cel mai elementar drept al meu, cel de a trece strada în siguranţă. Este momentul în care întâmplarea face să se angajeze – cum ar menţiona, sec, comunicatul Poliţiei – în exercitarea dreptului de a trece în viteza maşinii, peste chiar aceeaşi trecere de pietoni şi o parte din trupul meu, vreo şoferiţă. Confruntat, deseori, cu situaţia de a mă uita în ochii domniţelor care dau buzna peste trecerea de pietoni în goana dezlănţuită a cailor putere, am constatat uşurinţa cu care dumnealor sunt dispuse să terciuiască pe câte unul ca mine. „Nu-i nimic”, par a spune, „fac oricând altul în loc”…

Doi cocalari de fițe dormeau pe marginea Nilului. În timpul nopții vine un crocodil și îl înghite pe unul din ei până la jumăte. Auzind țipetele celălalt se trezeste: “De unde ți-ai tras, mânca-ți-aș, sac de dormit Lacoste?”

Vedeţi, acesta este miracolul Naturii: oricând are puterea de a renaşte sau de a conserva ceea ce se naşte. Cercetătorii francezi au descoperit în plin centrul Saharei un ochi de apă. Şi-n plin ochiul de apă au găsit un… crocodil! Viril. Imediat şi-au dat cu presupusul că respectivul crocodil este urmaşul supravieţuitor al ălora de populau Sahara pe vremea când acest deşert era zonă verde ecologică. Crocodilul se reproduce prin ouă şi, deşi mi-e greu să-nţeleg cum este să te iubeşti cu-n ou (stați jos domnul Năstase, nu se numără nimic!), pentru a face respectivul ou este nevoie de un “el” şi o “ea”. Scotocind prin ochiul de apă şi câţiva kilometri de jur împrejurul acestuia, cercetătorii francezi n-au descoperit nimic care să semene a crocodil (sau crocodiliță/crocodiloaică). Nici măcar sub formă de poşetă, valiză sau pantofior Armani. Ca o paranteză, dacă m-ar fi întrebat pe mine, punând, inginereşte, cap la cap aceste informaţii, eu cred că bietul crocodil este urmaşul cuiva trecut ca noi prin tranziţie – numai aşa îmi pot explica că a putut să supravieţuiască, de unul singur, într-un ochi de apă şi fără nimic vizibil de mâncare. În final, franţujii au ajuns la o concluzie mai normală decât a mea: cică respectivul ochi de apă este pe ruta ălora de fac comerţ clandestin cu crocodilii de Nil şi bietul specimen era unul care fugise de sub escortă înainte de a deveni poşetă, valiză sau pantofior Armani.