Cumătrocrația privatizează România (dacă a mai rămas ceva)

Despre incompetența, lăcomia și suficiența acestor clone ale lui Ceaușescu scria, prin 2004, Karl-Peter Schwarz, în prestigiosul cotidian german Frankfurter Allgemeine Zeitung: “O elită de bandiți blochează dezvoltarea unei economii de piață în sudul și estul României”

Averea socialismului-multilateral-dezvoltat, „bunul întregului popor”, s-a dat cui trebuia să se dea prin așa-zisa „privatizare”. Aşa s-a tradus „redistribuirea bunurilor acumulate” în „circulaţie de capital” în capitalismul de cumetrie inventat de către veşnicii profitori politici aciuaţi azi în diverse partide „adverse”. Toată lumea cunoaște cam pe toată lumea – nu este neapărat nevoie să se și placă, scopul și durata distracției post-decembriste este acela de a se trăi bine, cu investiții/eforturi minime, exact ca pe vremea lui Ceaușescu. Iar rezultatul „redistribuirii” bunului întregului popor? Case, terenuri, sume de zeci de milioane de dolari/euro, achiziţii sau moşteniri (ah, Mătuşa Tamara!) obţinute, cu spor, în fiecare an, numai de către demnitari şi politicieni. Este interesant cum indivizi care nu au confirmat cu nimic până să nu devină politicieni, sau până să nu-i pună vreun politician vreuna dintre ţâţele bugetului de stat la gură, au devenit brusc competenţi în a-şi spori averile personale, dar averea Patriei niciodată. Rezultatul? S-a prăsit în fruntea țării o faună clocotitoare de patimi şi grohăieli personale, exact spuma de „educaţie”, „etică” şi „echitate” a defunctului sistem comunist. Ideile care-i bântuie și azi pe „tovarăși”, mari specialiști în capitalism multilateral dezvoltat și democrație științifică, sunt și azi „concepțiile despre lume și viață ale tovarășului Nicolae Ceaușescu”. Doar că au realizat tranziția: nu mai au nevoie de bunurile pe care le primeau preferențial din magazinele de delicatese ale Partidului, că au devenit proprietarii acestora. Cum vă ziceam, au știut să nu lase de izbeliste bunul întregului popor, in fond, ei au fost „poporul” dintotdeauna. De unde democrație la aceste copii stângace ale lui Nicolae Ceaușescu, Emil Bobu, Ilie Verdeț, Ștefan Andrei și alții -, de unde valori ale lumii democrate la ei, cei care știau să dea cu pumnul în masă și să amenințe cu Securitatea? Comuniștii cei bătrâni știau să savureze, cu enorm mai puțin stres, un visky, o kentană și o cafea bună provenite din sudoarea întregului popor și cu mai multă eleganță proletară decât știu UASCR-iștii de ieri să-și vâre azi milioanele de dolari din banii publici în conturile personale din Elveția.

Puțină istorie recentă nu strică. Pentru a accede în grupul restrâns de la vârful Uniunii Tineretului Comunist, în “Biroul politic” al Uniunii, era nevoie de relații bune cu Nicu Ceaușescu și de un conformism politic stric/fără de crâcnire, „calități” pe care șefuleții UASCR, azi mari oameni politici și/sau de afaceri le-au demonstrat – altfel nu ajungeau unde au ajuns, ar fi fost eliminați pe parcurs. Mărturie sunt stenogramele ședințelor Secretariatului UTC, aflate în fondul UTC de la ANIC – materiale neprelucrate arhivistic, din păcate, motiv pentru care nu pot fi studiate sistematic. Este posibil ca acest lucru să fi fost făcut intenționat – cine are nevoie de răscolirea rahatului mâncat cu polonicul de actualii mari oameni ai României? Oricum, puținul studiat este suficient pentru a-i arăta implicați, sistematic și activ, în cultul personalității lui Ceaușescu, „furnizând” mii de studenți pentru manifestații și recomandând “calea luminoasă”: „orientările și indicațiile transmite de Tovarășul”. Cu ajutorul lor, rolul UTC și UASCR a fost redus la funcția de pârghii organizatorice al cultului personalității și de instrumente de control social. Organizatiile de tineret făceau parte din aparatul conceput de PCR pentru îndoctrinarea și controlarea cetățenilor României, umilirea acestora prin implicarea în cultul personalității. Liderii UTC și UASCR s-au numărat printre cei care s-au aflat la vârful acestui sistem și ar fi trebuit să răspundă, măcar prin aplicarea unei Legi a lustrației, pentru aceasta. Numai că, după 1989, “clonele lui Ceaușescu” au făcut față fără probleme schimbării de regim, convertindu-se cu succes și urmând nestingheriți o carieră publică. Cei mai mulți provin din eșalonul doi al PCR și primul eșalon al UTC, din rândul tehnocraților și intelectualilor de partid, din Academia „Ștefan Gheorghiu” sau instituții de „cercetare” precum Institutul de Știinte Politice și Studiere a Problemei Naționale, Centrul de Studii și Cercetări pentru Problemele Tineretului, Institutul de Economie Mondială, Asociația de Drept Internațional și Relații Internaționale sau grupuri informale precum Trocadero. Membrii acestor rețele sunt bine conectați politic sau plasați instituțional. Mijlocul principal de promovare a fost sprijinul reciproc acordat pe traseele rețelelor pomenite, create înainte de 1989 și consolidate ulterior. FSN, PDSR, PSD au fost principalelr refugii pentru fostele cadre uteciste. Nu că nu s-ar fi aciuat, pe principiul distribuției (“mai răsfirat, băieți, mai răsfirat”) și în celelalte partide post-decembriste. De altfel, se vede azi, limpede, cum strâng rândurile când interesele de gașcă le sunt amenințate. Dar, să vă fac o simplă trecere în revistă a beneficiarilor (cei peste care am dat până acum, cu documentele în față).

Un fost secretar CC al UTC din perioada 1985-1989, Florea Voinea, este deputat PSD de Vaslui. Asta după ce a activat, o vreme, ca deputat PC și mâna dreaptă a lui Dan Voiculescu. În 2004, a fost inclus pe listele Coaliției pentru un Parlament Curat, pentru nereguli în afaceri. Voinea era secretar UTC pentru problemele în rândul tineretului muncitoresc și a fost deputat de Bihor în Marea Adunare Națională. Soția, Olga Voinea, a fost deputat PUR în perioada 2000-2004.

George Copos, șef între 1980-1989 al Departamentului social-turism din cadrul UASCR, a ajuns, așa cum se știe, patronul clubului de fotbal Rapid, senator PC de Argeș și vicepremier în cabinetul Tăriceanu. Copos l-a propulsat, în anii ’90, pe Dinu Drăgan, un alt membru al Secretariatului CC al UTC din anii ’80, în poziția de director executiv la Rapid (între timp, acesta a decedat). Copos a mai făcut presiuni, pe când PC se afla la guvernare, ca prietenul său, Radu Lisenche, fost membru în Biroul CC al UTC și șef al UTC Brașov, să fie numit prefect de Brașov.

Ani Matei, fost membru al secretariatului CC al UTC, în prezent prorector al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA), a fost numit, pe vremea guvernării Tăriceanu, director în Ministerul Educației – a fost titularizat pe postul de director general al Direcției de învățământ superior.

Tudor Mohora, secretar al UASCR din 1974 și președinte în perioada 1980-1985, apoi secretar cu propaganda la sectorul IV din București, a fost deputat după 1992 (cu excepția legislaturii 1996-2000). Mai întâi pe listele formațiunii neo-comuniste Partidul Socialist al Muncii, apoi pe cele ale PSD Suceava (după absorbția în PSD a Partidului Socialist, desprins de Mohora din PSM în 1995).

Predecesorul lui Mohora la UASCR, Ion Sasu, este și el deputat PSD. Înainte, Sasu a fost succesorul lui Ilie Verdeț în fruntea PSM și artizanul dizolvării acestui partid în PSD, în 2003. Sasu a fost secretar al Comitetului municipal București al UTC, secretar CC al UTC și președinte al UASCR (1975-1980), precum și secretar cu probleme de propagandă la Cluj.

Înaintea lui Sasu a condus UASCR, pentru scurt timp, Constantin Boștină. Acesta nu a făcut o carieră politică după 1989, dar este un prosper om de afaceri și vicepreședintele a două importante organizații: Asociația Oamenilor de Afaceri din România (al cărei membru fondator este alături de George Copos) și Asociația Generală a Economiștilor. Boștină a fost secretar personal al lui Nicolae Ceaușescu, președinte al UASCR (1973-1975) și membru al Biroului CC al UTC, președinte al Consiliului Național al Organizațiilor Pionierilor – CNOP (1975-1980), ministru adjunct, secretar de partid la Botoșani (1986-1989). Ion Traian Ștefănescu, lider al UASR/UASCR (1968-1973), prim-secretar al UTC (1972-1979) și deținător a numeroase alte funcții s-a convertit, după 1989, în profesor universitar specializat în dreptul muncii la ASE București.

Despre primul președinte al UASR, Ion Iliescu (1957-1960), ulterior prim-secretar al UTC (1967-1971), nu am ce să vă mai spun în plus.

Octav Cozmîncă, fost senator PSD de Suceava și fost ministru, s-a remarcat ca responsabil cu cadrele, adjunct de șef de secție și membru în CC al UTC și, ulterior, șef de sector la Secretariatul general al Guvernului (1983-1989). Antonie Iorgovan, fost senator PSD de Prahova, a fost membru în Consiliul UASCR și președinte al Consiliului UASC din Universitatea București. Ex-polivalentul Adrian Păunescu a fost, printre altele, și secretar al Comitetului UTC al Uniunii Scriitorilor în anii ’60. Adrian Severin, ex-deputat PSD de București, fost ministru, actualmente euro-deputat din partea PSD, a activat ca membru în Consiliul UASCR, vicepreședinte și președinte cu probleme culturale al Consiliului UASC din Universitatea București. Ex-deputat PSD de Cluj și fost ministru Vasile Puscaș a fost, înainte de 1989, membru în Consiliul UASCR. Atunci îi era subordonat lui Ioan Rus, liderul PSD al așa-zisei „grupării de la Cluj”, care era președinte al Consiliului UASC din Centrul universitar Cluj-Napoca și membru în Comitetul Executiv al Consiliului UASCR. Liderul comitetului municipal Iași al PSD, Doru Țompea, a fost președinte UASC pe Centrul universitar Iași. Petru Andea, deputat PSD de Timiș, a fost președinte al Consiliului UASC din Centrul universitar Timișoara, secretar al UTC Timișoara și membru în Comitetul Executiv al Consiliului UASCR (anii ’70). Zamfir Dumitrescu, deputat PSD de București și președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România, a fost secretarul UTC din Institutul de arte plastice din București, membru în Consiliul și apoi în Comitetul Executiv al UASR în anii ’60. Viorel Pupeză, membru în CC al UTC și în biroul CNOP în anii ’80, a fost, după revoluție, prefect în Bistrița-Năsăud, iar din 2004 parlamentar PSD de Bistrița-Năsăud. Radu Podgoreanu, fost activist CNOP, este din 2000 deputat și europarlamentar PSD. Aurel Gabriel Simionescu, senator PSD de Brăila, a fost secretar și prim-secretar al UTC Brăila (anii ’80), precum și membru al CC al UTC. Otilian Neagoe, fost redactor-șef adjunct la „Viața studențească” și „Amfiteatru” (anii ’80), a fost promovat de PSD ca prefect de Brașov și, din 2004, ca senator de Brașov. Filonaș Chiș a ajuns deputat PSD de Sălaj dupa ce a fost secretar în CJ Sălaj al UTC (anii ’80). Iuliu-Ioan Furo, fost vicepreședinte al CNOP (1971-1980), membru al CC al UTC, secretar de stat în ministerul Educației 1980-1989), deputat PRM de București între 1992-2008. Ex-senatorul PRM de Timiș Valentin Dinescu a fost membru în CC al UTC și prim-secretar al UTC Timișoara (anii ’80). Deputatul PC de Brașov Constantin Făină a fost prim-secretar al CJ al UTC și membru în Biroul CC al UTC (anii ’80).

Despre incompetența, lăcomia și suficiența acestor clone ale lui Ceaușescu scria, prin 2004, Karl-Peter Schwarz, în prestigiosul cotidian german Frankfurter Allgemeine Zeitung: “O elită de bandiți blochează dezvoltarea unei economii de piață în sudul și estul României”.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Decembrie 1989 și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Cumătrocrația privatizează România (dacă a mai rămas ceva)

  1. Pingback: Nu democrația, ci egoismul din noi îngroapă România | Sareinochi's Blog

  2. Pingback: Frăția justițiilor paralele | Sareinochi's Blog

  3. Pingback: Frăția justițiilor paralele

  4. dsimionovici zice:

    Impresionant si ridicator de par pe spinare…Intrebare fireasca: cati din cei aflati la conducerea PDL, care depasesc 40 de ani, NU au facut parte din structurile PCR, egal ca la nivel de tineret sau adulti? Cred ca ideea care se desprinde din acest aritcol nu este apartenenta lor pre-decembrista, pentru ca nu multi isi puteau permite sa riste sa refuze inregimentarea sau sa rupa carnetul de partid, trimitand textual la origini si pe aia, si partidul, fara sa-si riste nu doar propria persoana, ci si familia in toata largimea ei, ci apucaturile lor paguboase pentru popor, care nu s-au schimbat, post-decembrist…Exista un concept in educatie care se numeste transformarea noroiului in aur si eu cred in el (optimism exagerat la mine, probabil si utopie, pentru sceptici), dar nu pot nega ca unii sunt irecuperabili…La fel, exista si proverbul conform caruia stimabilul lup isi schimba sau isi coafeaza parul, dar naravul, ba. S-a dat liber la vanatoare si la posesia de arme (sper sa fie inteleasa gluma si sa nu fie interpretata ca o instigare la macel cu arme de foc, nici in randul lupilor la propriu, nici al acelora la figurat).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.