Ion Iliescu – o maşină de ucis vise. Cariera lui: o dâră de sânge

"Nu neg plauzibilitatea unui asemenea gest, poate făcut din raţiuni externe, dar nu văd la ce i-ar fi servit lui Iliescu personal. Nu omenia era sau este trăsătura sa definitorie. Iar pe Ceauşescu l-a urât visceral, cu o patimă pe care a ştiut să o camufleze sub veşnicul său rictus fals cordial."

A ajuns și Revoluția română la stadiu de “scandal cu bilețele”. Într-o conferinţă de presă susţinută, joi, 9 decembrie 2010, la sediul Asociaţiei 21 Decembrie 1989, președintele acesteia, Teodor Mărieş a prezentat un document obţinut dintr-o sursă neprecizată, care, sub presupusa semnătură olografă a auto-intitulatului “președinte interimar” al României, Ion Iliescu, prevede comutarea în detenţie pe viaţă a pedepsei cu moartea aplicată cuplului Ceauşescu pe 25 decembrie 1989 prin sentinţa Tribunalului Militar Excepţional. Nu pot să mă pronunț în ce privește conținutul acestui document: dacă este autentic sau fals, este treaba celor care se pricep să se pronunțe. În ceea ce-l privește pe domnul Teodor Mărieș, doar faptul că-i stă ca un ghimpe în coaste lui Ion Iliescu mi-l face simpatic. În ce-i privește pe cei care încearcă să-l umanizeze pe Ion Iliescu, sunt de acord în totalitate, cu afirmația domnului Vladimir Tismăneanu: “Nu omenia era sau este trăsătura definitorie a lui Ion Iliescu”.

"Scopul lichidării cuplului Ceauşescu era dublu: pe de o parte se oferea o ţintă, o fantasmă vindicativă pentru dorinţa de justiţie a unei populaţii atâţia ani umilită şi oprimată, pe de altă parte se amuţea o posibilă sursă de informaţii. Ceauşescu era un cadrist perfect, ştia destule despre noua putere şi oamenii care îl înlocuiseră în fruntea unei nomenklaturi apoplectice, nu însă şi învinsă definitiv."

Din punctul meu de vedere, de câte ori aud despre acest ghinion/accident al României, vizualiez o stivă mare de cadavre şi, cocoţat pe ea, ca pe un tron: Ion Iliescu. Întreaga carieră politică a acestui individ este o dâră de sânge. Nu există nici un moment în care prezenţa acestuia să nu declanşeze măcar o pruncucidere. Morţii care l-au „legitimizat” în Decembrie 1989 erau copiii cuiva; la fel şi morţii mineriadelor declanşate pentru a-şi satisface hachiţele acest politruc comunist – dar la ce te poţi aştepta de la acest individ fără copii: să respecte, să înţeleagă, să iubească şi, în consecinţă, să nu ucidă? Ion Iliescu este doar o maşină de ucis vise – aşa l-au programat tovarăşii săi sovietici când l-au luat, ienicer, să-l fericească cu bucuria de a fi instruit la Moscova.

Ce a fost Ion Iliescu până în Decembrie 1989? Un politruc sinistru care a condamnat tineri români pentru “deviaționism”-ul de a-i căina pe tinerii de sub șenilele sovietice din Ungaria răsculați împotriva sistemului opresiv comunist. Un îmbuibat roz și sănătos tun, coborând din “Ziel”-ul negru pentru a poposi pe bancheta din spate a “Volgă”-i de nomenclaturist – plimbat pe la magazinele și spitalele speciale ale sistemului, să fie îngrijit, proaspăt și numai apt pentru o nouă crimă. Oricum, mai mult mă interesează crimele înfăptuite în numele și la ordinul lui după Decembrie 1989, crime care au scos România în afara civilizaţiei. Şi, pentru a nu mai exista îndoială cu privire la sângele pe care patinează întreaga carieră politică a acestuia, am să descriu punctul „zero” a ceea ce ar fi trebuit să fie pentru el o schimbare, începutul unei noi vieţi, şansa de a fi iertat pentru ceea ce a fost – numai că, pentru un distrugător de destine înăscut, punctul „zero” al unei noi vieţi este momentul în care va curma un alt vis. În după amiaza zilei de 22 Decembrie 1989, în jurul orei 18.00, Ion Iliescu îşi face apariţia în balconul clădirii CC al PCR. Normal, el, „fiul unui revoluţionar şi patriot, el însuşi revoluţionar şi patriot”, nu putea apare decât însoţit de alţi „fii” sau „revoluţionari”, toţi activişti notorii ai proaspătului defunct PCR. Mulţimea adunată în Piaţa Palatului a început să scandeze: „Fără comunişti!” – un slogan de neacceptat pentru activiştii PCR care a fost ţinuți în umbră şi înlăturați de la cozonacul privilegiilor de către politica de clan a familiei Ceauşescu (atunci aveam „socialism de cumetrie”). Lui Ion Iliescu i s-a lăţit celebrul rânjet pe buze. Tocmai ce se prezentase în faţa naţiunii pentru a o conduce către o „epocă nouă”. Cum putea el și eşaloanele doi, trei şi patru ale PCR să părăsească puterea ce tocmai li se oferea? Dar acei comandanţi ai Forţelor Armate, de Miliţie şi de Securitate care, până la fuga „comandantului suprem” au tunat şi fulgerat plumbi în pieptul compatrioţilor lor, conducând represiunea comandată de Ceauşescu, ei cum ar fi putut să rămână pasivi și pasibili de judecată și dreaptă penitență? Dar acei comandanţi (de Securitate, de Miliţie şi de Armată) care aşteptau, până să-l dea legat pe Ceauşescu, să vadă pe cine sprijină tovarăşii sovietici pe care tocmai ce-i sunase Ion Iliescu să le spună „cine suntem şi ce vrem”, ei de ce ar fi trebuit să renunțe la prezentele și viitoarele privilegii?

Nu-mi rămâne decât să reproduc din jurnalul acţiunilor de luptă al UM 010160 Bucureşti despre misiunea de luptă pe care a primit-o în 22 Decembrie 1989, imediat după ce rânjetul lui Ion Iliescu s-a lăţit peste piaţa în care poporul striga „fără comunişti!”: „În jurul orei 18.00, s-a primit misiunea de luptă pentru apărarea fostului CC şi Palatului Republicii, nimicirea elementelor din aceste sedii şi punerea acestora la dispoziţia organelor superioare”. Normal, trupele ce apărau sediul CC al PCR au fost informate operativ că, la ora 18.00, vor fi ținta atacului unor elemente teroriste…

Pentru o mai bună edificare asupra subiectului, citiți, vă rog: Apologia unui regim ilegitim și criminal și Habar n-aveți ce v-a lovit (din păcate).

Acest articol a fost publicat în Decembrie 1989 și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la Ion Iliescu – o maşină de ucis vise. Cariera lui: o dâră de sânge

  1. Domnul Goe zice:

    Este de trista amintire situatia Romaniei din ultimii ani ai comunismului cand mancarea se gasea foarte greu si rareori in „alimentari”, ca sa nu mai vorbim despre faptul ca au disparut oameni in beciurile securitatii pentru glume pe seama conducatorului iubit. Imi amintesc si acum teroarea care era omiprezenta in viata de zi cu zi si cum constant trebuia sa te autocenzurezi ca sa nu scapi vreun „porumbel” care ar dauna grav sanatatii. Iliescu e un bolsevic parsiv care a condamnat Romania la stagnare pentru un interval pretios de timp, dar putin il doare de asta. Mai degraba sufera ca nu a reusit sa implementeze neocomunismul cu succes si ca nu a devenit unul din zeii de lut ai comunismului. In opinia mea, gratierea lui Ceausescu ar fi insemnat un mare risc pe timp scurt si mediu pentru el si acoliti, iar ciolanul era prea aproape ca sa faca un risc prostesc. Executia a fost barbara pentru ca Ceausestii s-au dovedit barbari la randul lor. Au dovedit-o cu varf si indesat in timpul carierei: detinutii politici omoriti prin munca silnica la Canal, revolta minerilor care in ’77 aproape i-au pus ghiara in gat si multe altele. Rebelii de la nivel inalt stiau ca ii asteapta glontul in cazul in care dau gres asa ca odata ivita ocazia nu s-au sfiit sa incropeasca un tribunal „al poporului” si sa-l trimita pe conducatorul mult iubit pe lumea cealalta. Este de notorietate ca in timpul revolutiei Iliescu a fost surprins spunand ca vrea sa sune ambasada Rusiei „pentru a informa cine suntem si ce vrem”. Probabil vroia sa fie sigur ca Gorbaciov inca il mai sustine si isi va tine trupele in lesa. Nu e exclus sa fi avut si Planul2 care trebuia aplicat la cererea mai marilor. In incheiere, as vrea sa salut interventia lui Tismaneanu care s-a concentrat la subiect si nu avut „un moment Paunescu”.

    • Corto Maltese zice:

      Sa admiri un beneficiar alogen al comunizarii Romaniei in anii 50 cum este Vladimir Tismaneanu e putin bizar… In rest inca suntem triburtari viziunii manihesite … cu respect Sarbatori fericite
      [ADMIN zice: chestia cu „alogenul” Vladimir Tismaneanu este o licenta care nu va face cinste. mi-ar face placere sa dialogam cu argumente nu cu licente. multumesc.]

  2. mariusmioc zice:

    O dezvăluire dubioasă: Pretinsa anulare a condamnării la moarte a lui Ceauşescu. Explicaţii pe care asociaţia “21 Decembrie” le datorează http://mariusmioc.wordpress.com/2010/12/10/o-dezvaluire-dubioasa-pretinsa-anulare-a-condamnarii-la-moarte-a-lui-ceausescu-explicatii-pe-care-asociatia-21-decembrie-le-datoreaza/

  3. Greva_fiscala zice:

    Daca, intamplator, trupele de secu’ ar fi tras, cu totul si cu totul, alta ar fi fost „soarta” Romanicii de acu’! Cesca si „academiciana”, traiau, bine merci, erau deputati, sau senatori, ca multi altii din degeneratia lor! Intamplator, au tras niste „papagali”! Unii in altii, cu prea multe victime „colaterale”. Nu poti sa-i dai ordin de „foc” unui cretin care in toata perioada in care isi „servea” patria, nu a facut altceva decat a cules porumb, sau a „plantat” sine! Mai documentati-va, draCi jurnalisti si veti vedea ca „teroristii, care trag din toate pozitiile”, nu prea exista! Nici, libanezii, libienii, lesbienele, rusii, sau ungurii! Intrebare: daca, chiar existau, „tov-ii” teroristi, cine si cum de-a avut luneta aburita si nu l-a nimerit pe balconul cc al pcr pe Tavarãsci ion ilici brejnieevici iliescovici? [editat de catre ADMIN] si Dumnezeu sa ne ajute sa ajungi, acolo unde iti este locul! Adica la PUSCARIE!

    • Sare'n Ochi zice:

      nu exista nimic „intamplator” in ceea ce s-a intamplat in decembrie 1989. cum nu exista nimic „imbucurator” in ceea ce-i priveste pe cei ucisi de catre armata deprofesionalizata roman pana in 21 decembrie 1989 (inclusiv) si cei ucisi incepand din 22 decembrie 1989. ca s-au ucis intre ei, sub tirul dezinformarii mediatice, sau dupa scenarii diabolice puse la punct de catre capii aceleiasi „armate” care s-au folosit de trupe DIA pentru a mima „teroristi” si a produce victime care sa-l „legitimeze” pe ilici si gasca, crima este aceeasi. ca securitatea a fost scoasa din joc atunci, este problema ei – posibil sa aflam ca a fost o sluga mult mai disciplinata a esalonului 2 al pcr si a stiut sa citeasca mai bine in viitor decat gasca de mos-ion-teaca de la conducerea armatei. in ce priveste ordinul de „foc” dat unui „cretin” deprofesionalizat, acel „cretin” nu avea ce sa caute inarmat in interiorul niciunui oras din Romania – asa cereau legile.

  4. Sare'n Ochi zice:

    Ia uitati ce sustine Iliescu: “Ieri a aparut o provocare din partea acestui individ – Maries. Si-a permis un fals ordinar. Decretul de condamnare a sotilor Ceausescu a fost redactat de mine. Nu am intentionat niciodata sa iert cuplul Ceausescu.”
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-8116925-ion-iliescu-sustine-nu-incercat-scape-moarte-nicolae-elena-ceausescu-maries-permis-fals-ordinar-decretul-condamnare-moarte-ceausestilor-fost-redactat-mine.htm
    Pai tin minte ca a fost un proces in urma caruia s-a stabilit sentinta (proces stalinist, dar deh). Acu nebunu asta batran zice ca au fost executati in urma unui decret? Pai aia de ce il judecau? Ca sa dea aparenta de legalitate decretului lui Iliescu?

    • nu mă pricep la legislație, îmi dau și eu cu părerea.
      n-ar fi posibil ca în acea vreme o condamnare la moarte, hotărâtă de un tribunal, să fi trebuit să fie contra-semnată de președintele republicii?
      fie și ca o simplă formalitate.
      din câte știu, în stalele din SUA în care există pedeapsa capitală, o asemenea condamnare este semnată de guvernatorul statului.

  5. NeverMore zice:

    Iliescu nu minte. El a semnat decretul de condamnare la moarte a lui Ceausescu deoarece pingelica , asa cum si-a justificat atunci decizia Ilici, ‘intinase cele mai nobile idealuri ale comunismului’. ” Revolutionarul trebuie sa fie activ, vehement, sa nu permita nimanui sa jigneasca Revolutia”. Asa a tunat Ilici de la tribuna parlamentului, oferindu-ne, ca invatatura, un citat esential, de prima marime, din documentele comuniste cu care a fost indoctrinat la Moscova. Bine il ovationau studentii pe Ilici, in 1990 ” Ce-ai iubit la tinerete nu mai uiti la batranete”.
    Revolutionarul trebue sa stie sa faca doi pasi inainte si unul inapoi, daca imperativele momentului o cer, sa fie versatil in lupta cu dusmanul de clasa. Inzestrarile naturale, de exceptie, ale lui Ilici de a fi versatil, perfid, ingrat l-au ajutat sa se infiltreze insidios printre preferatii lui pingelica. Aceeasi versatilitate, lipsa de scrupule i-au facut usor traseismul formidabil in „clipa ’89” (peste noapte), din pozitia de mare conducator, de o viata, al PCR (dusmanul de moarte al capitalismului), in functia de presedinte al unui stat capitalist. Jos palaria, mult stimate Ilici, tovaras de nadejde!
    Este drept ca, pentru a-si asigura succese „cu carul’ in capitalism, Ilici s-a ingrijit metodic sa isi transfere si alti tovarasi de nadejde peste granita dintre comunism si capitalism, distribuiti prin parlament si prin guverne, care sa tropaie cu bocancii si cu gura, atunci cand „dusmanii revolutiei” voiau sa ajunga la putere sau sa faca ceva util tarii, cu care sa intineze cele mai nobile aspiratii ale revolutiei iliesciene. Poporul, bine fragezit de Ceausescu, de securitate si de activisti, i-a fost o victima usoara lui Ilici.
    Ilici s-a dovedit, prin firea si prin pregatirea lui de granit-moscovit mult prea puternic, in lupta cu poporul-leguma-roman.
    Toti angajatii (acolitii) lui SOV (Stelian Tanase etc.), mai ales cei platiti cu salarii enorme, chiar daca unii dintre ei au participat la numita „revolutie”, vor spune ca documentul ‘Maries’ nu este autentic. Acesta este comandamentul de azi al aliantei ‘Grivco’ : ‘Il aparam pe Iliescu ca sa il subrezim pe Basescu’. Ticalosia nu este cantonata numai printre politicienii ‘cu carnet de partid’. Unii politicieni ‘fara carnet’ fac mai abitir politica (cu toate atributele mizerabile) decat cei ‘cu carnet’.

  6. Corto Maltese zice:

    In primul rind trebuie sa stim daca privim sau incercam sa privim cit de cit obiectiv … Daca da ar trebui sa pornim de la incorectitudinea faimosului Ilici … O simpla nascocire credeti-ma am avut acces la acte . Si chiar logic, crede cineva ca in 1929 putea fi botezat un copil cu acest nume ? … In ce priveste relatia cu Ceausescu ar trebui stiut ca Ceausescu ii datora practic totul familiei Iliescu dinainte de 1940 … sunt chestii din arhive mai putin cunoscute Ura viscerala era de la ceasca spre iliescu… Si repet ce a spus Ciu en Lai intrebat in 1986 ce parere are despre revolutia franceza din 1789 : E cam devreme sa ne pronuntam … Iar documentul e aiuristic mai ales ca apare ca multe altele tocmai acum in jurul lui 22… De pe margine e simplu … Cu respect al dumneavoastra
    [ADMIN zice: aceasta alegatie privind numele de mijloc al lui Iliescu am mai citit-o chiar si la mine pe blog. „Ilici” ca nume dat de catre niste lumpeni din anii 29 este posibil/probabil sa apara. in orice caz, i se spune „ilici” acestui asasin al destinului Romaniei pentru a i se accentua vinovatia si mai ales apartenenta la o ideologie criminala. ca l-a urat Ceausescu, asta nu am vazut-o in fotografiile in care Iliescu se juca cu cerculetele si cu tintarul la iarba verde. in schimb am vazut aceasta ura in momentul in care Iliescu a executat-o inclusiv pe madam Elena, desi ea nu fusese judecata si nici condamnata. cu putin bun simt, se poate observa faptul ca doar Nicolae Ceausescu a fost judecat si condamnat in decembrie 1989]

    • dsimionovici zice:

      Intr-o vreme, la indieni, daca murea maharajahul, consoarta era ingropata de vie langa el, ca sa-i tina companie. Parca asa retin…Si daca nu retin corect, ca o gluma neagra, era normal ca Ceausescu sa nu se duca singur unde s-a dus. Judecata, sau nu, tanti Elena a cerut sus si tare sa fie omorati impreuna. Si i s-a facut voia…Citeam undeva declaratiile Pulei Ivan, aparatoarea lui Nicu Ceausescu, in care spunea ca pana si odrasla lor afirma ca tanti a fost capul rautatilor, plangandu-l pe bietul tata’su, unealta nevinovata si oarba in mana muierii…Sa fim seriosi! Orice sot care are cat de cat instinct de conservare, asculta de nevasta, dar doar un cretin o face orbeste. O fi fost cretin, Nea Nicu sau a avut prea mult instinct de conservare? E doar o intrebare retorica, pentru ca eu nu cred in faptul ca Nea Nicu a fost asa de nevinovat. S-a complacut in situatie, mizand si crezand prea mult pe/in nemurirea lui…Strict legat de proces, parerea mea este ca a fost o mascarada jenanta, manipulare ordinara si bataie de joc. Care tribunal al poporului? Si eu fac parte din acest popor si m-am simtit jignita si umilita de drepturile pe care si le-au arogat participantii la proces de a vorbi si de a proceda asa cum au facut-o, in numele meu. Pur si simplu i-au jignit si i-au umulit cu argumente de adolescenti neterminati, nu de persoane inteligente…A fost necesara uciderea lor? Sincer, la momentul respectv am considerat ca da, pentru ca daca-i lasau in viata s-ar fi creat mai multe neplaceri decat erau justificate in contextul respectiv. Aveau prea multi sustinatori, cei doi, si cred ca risca sa iasa mai urat decat a iesit, daca ar fi fost inchisi pe viata undeva. Ar fi avut sansa sa-si continuie propaganda si sa devina martiri in viata. Mai ales acum, in perioada asta cand regretele dupa rahatul combinat de ei risca sa se transforme in propaganda favorabila lor. Dupa ce am vazut mascarada aia de proces, insa, nu m-am putut abtine sa nu-mi fie mila de ei, chiar daca as fi sustinut in continuare sentinta tribunalului respectiv. Chiar daca ei n-ar fi meritat decenta unei judecati cinstite, tribunalul ar fi putut da dovada de mai multa (decenta).

  7. dsimionovici zice:

    *Paulei Ivan. Scuzeeee 😦

  8. dsimionovici zice:

    Ce inseamna sa incerci sa fii multitasking (ieftina scuza pentru prostie si neatentie, dar sper sa prinda :D). Cred ca s-a inteles ca la Paula Iacob ma refeream…

  9. Pingback: PSD = PCR = ACEEAȘI MIZERIE | Sare'n Ochi

  10. Pingback: Răul cel mai mic, soluția imorală, compromisul necesar | Sare'n Ochi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.