La rubrica de sănătate politică a blogului nostru a poposit întrebarea „cum să scapi de guşă”. Că, ați văzut chiar recent, odată cu deprecierea relațiilor dintre liderii PSD Victor Ponta și Mircea Geoană, cum măştile (pardon, mușchii feței) unor politicieni au început să se lase şi a apărut inestetica guşă. Nu se scapă de guşă simplu. Guşa este o depunere, o degradare obţinută în timp, ce se obţine prin îmbuibarea, hrănirea în exces cu încrederea acordată de alţii. Care nu l-au lăsat să moară la timp pentru a nu-i mai lăsa el să trăiască mai departe. Unele tratate de specialitate susțin că guşa că ar fi rodul eredităţii, al moştenirii cum s-ar zice şi că degeaba ar lua posesorul de guşă tot felul de iniţiative să mănînce mai sărac (mai cinstit) că, în final, apetitul tot grohăitor spre troacă îl va împinge. Cică ar fi exerciţii şi trucuri care te-ar putea scăpa de guşă. Cel mai la îndemână truc ar fi luatul guşei la palme – scrie la revistă că celor procopsiţi cu guşă li se recomandă să se ia singuri la bătaie, să-şi dea singuri palme („să vă loviţi uşor bărbia cu dosul palmelor, timp de câteva minute, de două-trei ori pe zi” – Evenimentul Zilei, 30.07.2006). Cică ar întări muşchii gâtului pentru cei care vor să mai aibă obraz. Muşchii gâtului susţin obrazul subţire, nu cheltuiala… Cică și mimica ajută muşchii feţei. Deci nu-i de mirare că cei care au avut guşă au făcut feţe-feţe până au scăpat de ea. Guşa, pe lângă că este inestetică, sapă, vrea să ia faţa. Singurul mod cu adevărat eficient pentru a scăpa de ea este chirurgia plastică, extirparea. Altfel, veţi simţi ce au simţit, rând pe rând, pe măsură ce li s-a luat faţa: şefii de la fostul cotidian clujean „Mesagerul Transilvan” (săpaţi şi zburaţi din funcţii), Dan Matei Aghaton (căruia, drept “recompensã” pentru susţinere, guşa i-a fãcut vânt fiului său din funcţia de conducere deţinută la organizaţia de tineret a Partidului Social Democrat), Marius Tucă (surse avizate susţin că poziţia guşei în Compania Jurnalul era atât de solidă încât Dan Voiculescu i-a arătat lui Măriusică spectrul şomajului, când acesta din urmă i-a cerut extirparea) şamd. Doar Traian Băsescu a pus mâna pe bisturiu şi, când guşa a forţat preluarea conducerii Partidului Democrat, a extirpat-o cu tot cu muşchii masticatori de rahat Şandru şi Pavelescu.

14 noiembrie, 2010. Pentru Reporter virtual: Înconjurat de soldaţi americani la restaurantul unui hotel din centrul Capitalei, Cozmin Guşă, suspectat că ar fi agent KGB şi nu numai: “Geoană s-a dus singur la Vîntu. Nu mogulul l-a chemat”. 8 decembrie, 2010. Pentru Realitatea TV, același Cozmin Guşă: “Geoană spune adevărul, Ponta i-a spus să mintă despre vizita la Vîntu”.

Că tot veni vorba despre acest agent de influență al Rusiei în România, Cozmin Gușă, am zis să scot de la naftalină și să vă prezint una dintre inițiativele naționale nocive ale ipochimenului. Că, după „Proletari din toate ţările, uniţi-vă!”, imperiul rus a încearcat o nouă legitimitizare internaţională (sau o nouă internaţionalizare, luaţi-o cum doriţi) de genul: „Ortodocşi din toate ţările, uniţi-vă!”. Iar Gușă a militat intens pentru implementarea ideii în România. Între 21 şi 22 septembrie 2006, la Moscova, printr-o „Întâlnire internaţională a partidelor politice pe tema «Popoarele ortodoxe în sistemul ordinii mondiale»”, s-au pus bazele unei „Internaţionale ortotoxe” – o creaţie tipică a laboratoarelor specializate ruseşti de sorginte kaghebistă. Rusia are gaz, Europa are iarna frig (un fel de „Ana are mere”) – şi Rusia a dovedit că ştie să umble la conducta cu gaz când interesele i-o cer. Un alt fel şantaj decât cel cu „iarna nucleară”, unul mai ecologic. Doar că, pentru a nu-şi ridica opinia publică în cap, atunci când va da frig pe conducta de gaz, are nevoie de o revigorare a spaţiului de influienţă slav ex-sovietic, de o reorientare a „luptei pentru pace” într-o contralovitură la mişcările politice conservatoare pro-catolice din Europa occidentală. Cu bani ruseşti, „Internaţionala ortodocsă” face prozeliţi şi printre fomiştii politici din România şi Bulgaria. Trepăduşul politic care s-a trezit în România să ne fredoneze: „Hai la credinţa cea mare, ortodox cu ortodox să ne unim, Internaţionala, prin noi s-o făurim”, a fost Cozmin Guşă. Disperatul acesta care ar face orice pentru a nu trebui să muncească altfel decât cu gura, a început să ne cădelniţeze, cântându-ne pe nas, despre faptul că „suntem (noi, ortodocşii, care suntem mai buni decât catolicii) peste 300 de milioane, că ocupăm peste o şesime din suprafaţa de uscat mondială şi că pe teritoriul acestor ţări ortodocse se află aproape jumătate din resursele energetice ale lumii”. După căţăratul pe tricolor, vine Guşă și cu căţăratul pe cruce, fără să ţină cont că nu suntem un popor ortodox în totalitate. Printre noi mai sunt catolici, protestanţi, greco-catolici, musulmani, neoprotestanţi ş.a.m.d. – aşa că, înhămarea tuturor la căruţa ortodocsiei este expresia unui nou tip de fundamentalism. Ori, fundamentalismul, numai democratic nu e. Să facem afaceri cu ruşii, este mai mult decât destul. Destul este să-al avem pe Dostoievski în bibliotecă şi pe Ceaikovski în CD-player, dar să căutăm spiritualitate comună cu Rusia… ?