Să trăiască Sindicatu’, că mi-a angajat bărbatu’!

Încă o dată, sindicatul se dovedește de neprețuit. Avem două vești bune pentru doamna Marica, lidera liderului de sindicat Vasile Marica: acum se pot justifică și banii aceia pentru benzina mașinii. În plus, proaspătul reales în funcția de lider-șef al sindicatului “Sed Lex”, a declarat că și-a recăpătat vigoarea și poate să lupte. N-am mai râs aşa de tare de când, într-un flux de ştiri al Mediafax de la ora 11.00, s-a născut statul „Ecuator”. M-am frecat la ochi şi-am crezut că s-a-ntâmplat să i se „umfle” degetul vreunui culegător care, astfel, a tastat „t” în loc de „d”. Nici vorbă, căci mai departe citim: „Guvernul ecuatorian şi-a prezentat demisia”. Bun, înseamnă, deci, că dacă există Guvern, musai să existe şi Ţară. Atunci, „Ecuator” este acea ţară care la Nord se învecinează cu Polul Nord, la Sud (n-aţi ghicit, nu cu Polul Sud!) cu Antartica, la Est cu Antartida (şi o parte din Atlantida) şi la Vest cu „West Side Story”. Cu linie punctată, ţara „Ecuator” este străbătută de râurile Tropicul Capricornului şi Tropicul Racului şi, când plouă abundent, Paralela 45. Dar nu prea plouă. Cele mai importante forme de relief sunt Muntele lui Venus, Triunghiul Bermudelor şi Groapa Marianelor. Clima, că n-am vorbit despre climă, este temperată de vânturile experienţelor termo-nucleare efectuate cu ajutorul recoltei de fasole boabe din producția sindicatului “Sed Lex” (Trist, Lex! Culcat, Lex! Play dead!).

Acest articol a fost publicat în Țara bizonului liniștit și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Să trăiască Sindicatu’, că mi-a angajat bărbatu’!

  1. ErRon zice:

    Afisul acesta este exceptional!

    • Sare'n Ochi zice:

      ))) nu? ma gandesc ca multi dintre sindicalisti sunt in situatia celor din afis dar le asigura unor profitori (cuvantul real este escroci) ca si Marinca un trai mult prea bun fata de ceea ce merita: un sut.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.