Dați cotă de ticăloșenie, s-ajungă la toată lumea

Odată cu intrarea în Uniunea Europeană companiile au fost obligate să aibă/obțină cote de poluare a aerului – adică s-a introdus și în România un sistem de certificate pentru emisia de gaze poluante, un astfel de certificat permiţând deţinătorului să emită în atmosferă o tonă de dioxid de carbon. Păi, pentru poluarea climatului politic, politicianului român de ce nu i se impun cote? Dacă pentru companiile care elimină noxe în atmosferă s-au putut stabili cote, se poate proceda la fel şi cu politicienii care emit inepţii/ticăloșenii – o tonă deversată în atmosferă de „codoi”, sau o deversare accidentală de hidrogen în apă (vai, vai, domnu’ Severin, încă ne mai amintim!), să fie echivalată cu vreo două-trei tâmpenii/ticăloșenii politice pe lună. Şi deversarea de tâmpenii/ticăloșenii în spațiul public să coste bani, bani care să se întoarcă la populaţie – că şi aşa populaţia hrăneşte prea mulţi trântori prin Parlament (apropos, nu trebuiau să rămână numai fix 300 ca spartanii la Termopile?). Normal, politicienii care vor emite sub cota de tâmpenie/ticăloșenie alocată la care au dreptul, fie vor reporta, fie vor putea ceda altora certificatele rămase.

Balenele nu numai că au posibilitatea de a comunica între ele dar chiar se folosesec de această oportunitate. Tocmai datorită acestui fapt, nici ele nu se află la adăpost de influenţe culturale. Cel puţin aşa afirmă cercetătorii australieni care au constatat o schimbare radicală a repertoriului lor muzical în favoarea unor influenţe străine. Astfel, „Balena albastră” (Megapera novaengliae), extrem de răspândită în oceanele lumii, se distinge prin extrema varietate a cântecelor sale care diferă în funcţie de oceanul în care „locuieşte”. Hopa! – veţi zice, poate au şi aceste balene noţiunea de „relaţii de bună vecinătate”. Poate sunt grupate pe idei de genul: „Oceanul Pacific, Ocean balen-albăstresc”, „Nu ne vindem Oceanul”, „Tu Ocean, tu Ocean, îţi suntem oşteni” (baleni?) etc. Nu. Mai umane decât oamenii şi mai lipsite de prejudecăţi, în mai puţin de doi ani, balenele albastre din zona Pacificului din estul Australiei şi-au abandonat complet melopeea pentru a adopta o melodie aparţinînd unei varietăţi de balene aflate în trecere (traseiste, deci!) venite din Oceanul Indian (hopa, manele!). Zic specialiştii că o schimbare atît de radicală este absolut fără precedent în tradiţia vocală animalieră. În mod cert, aceşti specialişti n-au avut de a face cu animalul politic din România! Să vezi la acest animal ce de schimbări radicale. Mai ales dacă animalul se crede călare pe „cai mari”. Să-l vezi cum încearcă să-ţi vâre melopeea în oase şi cum îţi mai cântă din repertoriul altor răpitoare.

Parlamentul României este un acvariu în care prăsim rechini și țepari (pardon, țipari), precum și mamifere de genul balenei albastre (ușor de manevrat în convingeri) și al balenei cu cap turtit – printre cele mai longevive animale din lume, speranța lor de viață fiind estimată la 211 ani! Aruncați un ochi în clădirea aceea mare a “poporului” și-o să găsiți acolo persoane permanentizate din secolul trecut – indivizi care-și câștigă existența de vreo 20 de ani numai din gargară, fornăituri și melopee. În plus, aceste balene dorm foarte mult, cresc/se maturizează încet şi niciodată nu se deplasează mai repede de şapte kilometri pe oră. Iată o bună descriere a activității din Parlamentul României!

În ce ne priveşte pe noi, guvizii, restul populaţiei României, sunt câteva aspecte care ne deosebesc de balena cu cap turtit. Unul ar fi acela că se deplasează şi vânează în grup. Ori noi ne deplasăm în grup numai când trebuie să comitem câte o prostie majoră (de exemplu: de câte ori votăm câte un balerin, manelist sau primar care este, sau ne ascundem în ziua votului după fumul de la grătare și ne minunăm pe cine-am trimis să ne facă legile). Iar de vânat, cu momeala promisiunilor deșarte, noi suntem cei vânaţi în grup de către cel mai fioros şi mincinos animal: politicianul. De asemenea, ele (balenele) hîși semnalizează una alteia pericolele şi sunt imune la boli şi paraziţi. Şi noi ne semnalăm pericolele, mai ales după ce se aude sunetul capului izbit de pragul de sus: „vezi dacă nu caşti ochii?” – iar în ce priveşte rezistenţa la paraziţi, întrebaţi de firmele de stat care şi-au dat duhul de prea multe firme-căpuşă aciuate între conturile lor.

În schimb, vine un aspect care ne apropie de aceste mamifere: sunt atât de rezistente la frig, încât ar putea trăi chiar dacă ar înota în oxigen lichid. Mai lipsește să mănânce mere și să se creadă în Rai.

Acest articol a fost publicat în Băga-mi-aș votul! și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.