Cam cât îi lăsăm și noi, cred eu…

“Nu există alt izvor de avuţie decât munca, fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul. Când vedem milionari făcând avere fără muncă și fără capital nu mai e îndoială că ceea ce au ei a pierdut cineva. Mita e-n stare să pătrunză orișiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele și averea unei generaţii. Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-și petrece viaţa la pușcărie. Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătorești. Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, gheșeftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă. Justiţia, subordonată politicii, a devenit o ficţiune. Spre exemplu: un om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate de scandaloasă, care se denunţă. Acest om este menţinut în funcţie, dirijază însuși cercetările făcute contra sa; partidul ţine morţiș a-l reabilita, alegându-l în Senat. Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor și trec, totuși, drept reprezentanţi ai voinţei legale și sincere a ţării. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia și Camorra, care miroase de departe a pușcărie.” (Mihai Eminescu – articole politice, 1870-1889)

Cine ne vorbește azi despre “eliminarea corupției prin decuplarea clientelei politice de la banul public și transparentizarea folosirii acestuia”? Exact campionii capitalismului de cumetrie și ai democrației de carton: nepotul Mătușii Tamara, aka Adrian Năstase, sprijinit de către televiziunile-ciomag ale lui Sorin Ovidiu Vântu (un devalizator) și Voiculescu Trei-Antene (alt devalizator)? Marele chiulangiu al Parlamentului, Crin Antonescu, coleg de partid cu Tăriceanu Te-fur-de-te-Sterling, Dinu Patriciu (care împlinește azi 1532 de când dosaru-i zace blocat la Tribunal), Fenechiu, Remeș Cinci-cârnați-și-o-pălincă, Dan Radu Rușanu, Morega și, din păcate, mulți alții? Nu-i deloc bine în afara banului public și-atunci este ușor să clamezi interesul și binele public – de ce nu au făcut nimic atunci când s-au aflat la putere? De “bugetofagi și gheșeftari” ce-au fost/mai sunt.

Din păcate, acest tip de discurs a luat ostatic alegătorul român – nu “poporul”, acesta nu prea mai votează dar vrea să conteze, să i se facă politici economice și sociale. Corect, “poporul” nu are de unde alege – acesta-i sloganul, bine implementat cu ajutorul mass media ciomag: “răul mai mic”. Acest “popor”, cel care stă la mititei în ziua votului, nu bagă de seamă că există o gașcă interesată de blocarea oricărui proiect/demers/decizie important/ă pentru România într-o zarvă fără de sfârșit. O gașcă care promovează, agresiv (da, da, în mass media), demagogia, bocetul și impostura doar pentru a induce apatia/scârba față de sistem. Să rămână în jocul de-a democrația doar acei votanți ușor de manipulat: pensionarii, bugetarii și asistații social – acei alegători pentru care “mult” reprezintă extrem de puțin.

În schimb, “puținul” din conturile acestei găști reprezintă exact faptul că România n-a aderat la Uniunea Europeană din primul val, mineriadele anilor ’90, actualele zvârcoliri „democratice” de stradă, dosarele de mare corupție blocate într-un sistem juridic ușor de controlat/manipulat prin legile date în interes de grup/de gașcă. De exemplu, altul decât cele numai cu politicieni, uitați-vă, vă rog, la cine se joacă și azi de-a “poporul” “legitim” în stradă – o gașcă de sindicaliști de la moguli: niște oameni, extrem de vocali, eterni pe funcţii, care împletesc, perfect, interesul politic cu cel de bussines. Cu puţine victorii în revendicări salariale, dar cu multe reuşite financiare personale: o zi sunt lideri sindicali în stradă, a doua zi apar în Parlament ca senatori și deputați.

Matei Brătianu de la BNS, azi demnitar. Liviu Luca, vicepreşedinte CNSLR-Frăţia, principalul rezervor de bani al lui Sorin Ovidiu Vântu. Eternul Dumitru Costin, alături de Marius Petcu, preşedintele CNSLR-Frăţia, Ion Popescu, preşedintele Meridian, Iacob Baciu, preşedintele CSDR şi Achille Duţu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Chimie şi Petrochimie, până în aprilie 2010, membri în Consiliul de Administraţie al Realitatea Media. Sunt, în continuare în CA-ul unei alte firme controlate de SOV: SC Global Video Media. Ion Rădoi, regele subteranelor de la metrou, este un alt exemplu de împletire profitabilă a businessului cu politica şi cu mişcarea sindicală. Începând cu 2000 şi până în 2008 a fost, simultan, parlamentar PSD şi şef de sindicat. Vasile Marica, sindicalistul-vedetă TV, este preşedintele Alianţei Naţionale a Bugetarilor „SED LEX”. Este unul dintre cei mai mediatizaţi sindicalişti. Este nelipsit în talk-show-urile TV, fiind prezent zilnic la emisiuni pentru a susţine cauza nerestructurării administraţiei publice. Soţia sa este bugetar, director în Ministerul de Finanţe. Șamd (voi avea ocazia să vă descâlcesc meandrele acestor afaceri numite “sindicat”).

Ne este greu – știu. România, dupa atâția ani de clientelism (anii de dinainte, de creare a statului român, extrem de bine descriși de către Caragiale, Eminescu și alții, plus anii de comunism), cu tentaculele balcanismului de tip “Înalta Poartă” infiltrate până în măduva conștiinței unora, nu avea/are cum să se ,,trezească” doar în câțiva ani. Dar pentru a ști că suferim, trebuie să definim, să conștientizăm boala și, mai ales, cauzele acestei – nu să ne ascundem după fumul grătarelor în ziua votului și să zicem: “ăștia nu mă reprezintă”. Mă-ntreb cum ar arăta o zi de vot cu o prezență de aproape 100% în care, la numărătoare s-ar vedea că 66% dintre cei prezenți și-au anulat votul. Să se poată zice, cu adevărat, prin implicare directă: “nu ne reprezentați”. Aceea ar fi Ziua, cu adevărat, națională – ziua independenței românilor.