„De când lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politicește sus și economicește jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică e muma celei politice. Dacă în timpul când ni se promitea domnia virtuţii, cineva ar fi prezis ceea ce are să se întâmple peste câţiva ani, desigur ar fi fost declarat prooroc mincinos. Să fi zis cineva că cei ce promiteau economii vor spori bugetul cheltuielilor cu 40%; că cei ce combat funcţionarismul vor spori numărul posturilor cu sutele; că cei ce sunt pentru independenţa alegătorilor vor face pe funcţionar să atârne atât de mult de autorităţile supreme încât aceste mii de oameni să voteze conform comandei din București; că se vor da 17 milioane pe drumul de fier Cernavodă-Chiustenge (Constanţa n.r.), care nu face nici cinci, și că patru milioane din preţul de cumpărătură se va împărţi între membrii Adunărilor; că se va constata cum că o seamă de judecători și de administratori în România sunt tovarăși de câștig ca bandiţii de codru. Dacă cineva ar fi prezis toate acestea lumea ar fi râs de dânsul și totuși nu numai acestea, ci multe altele s-au întâmplat și se întâmplă zilnic, fără ca opiniunea publică să se mai poată irita măcar.” (Mihai Eminescu – articole politice, 1870-1889)

Azi, este suficient să răsfoieşti presa de dinainte de 1989 pentru a-i revedea pe majoritatea celor care conduc destinele României. Îl vedem pe „preşedintele” CJ Iaşi şi al Comitetului Executiv, Ion Ilici Iliescu “dând” maxim 16 grade Celsius temperatură de încălzire în halele şi spaţiile de producţie închise şi maxim 18 grade Celsius în locuinţele viitorilor săi votanţi de la oraşe şi sate (o fi stat și el vreodată cu cojocul peste pijama?); îl vedem pe-alde Ioan Talpeş care (ştia el, “învățase”), cum “clasa muncitoare şi ţărănimea au înfăptuit măreaţa zi de 23 august”; pe turnătorul și, mai mul ca sigur, ofițerul sub acoperire Dan Voiculescu-Felix, frecţionând limbă de lemn despre comerţul exterior, “condiţie primordială” pentru “propăşirea” viitoarei lui averi; pe Vasile Puşcaş care, pe atunci, integra în conştiinţe “tinereţea revoluţionară a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, model de comportare revoluţionară”; pe: Daniel Dăianu, Rodica Stănoiu, Gheorghe Copos, Adrian Severin, Triţă Făniţă, Octavian Ştireanu, Theodor Stolojan, Victor Babiuc, Ioan Mircea Paşcu, Mugur Isărescu, Sergiu Nicolaescu, Victor Athanasie Stănculescu, Corneliu Vadim Tudor, Patriarhul BOR (chiar și pe răposatul întru Domnul Teoctist-Arăpașu), Adrian Vilău, Oliviu Gherman, Ioan Rus, Ioan Solcanu, Valer Dorneanu, Octav Cozmîncă, Adrian Năstase (nepotul moștenitor a nenumărate mătușici Tamara), rămas convins şi-n ziua de azi că (și citez de la gazetă): „drepturile omului (sunt) concept retrograd al societăţilor capitaliste, instrument de otrăvire a climatului politic internaţional”. Toţi frământând acelaşi material “ideologic” despre „viitorul lumii care va fi comunist”.

Ideile care-i bântuie pe „tovarăşi” (azi mari specialiști în capitalism multilateral dezvoltat de cumetrie și democrație științifică), sunt „concepţiile despre lume şi viaţă ale tovarăşului Nicolae Ceauşescu”. Doar că azi au realizat tranziţia: nu mai au nevoie de bunurile pe care le primeau preferenţial din magazinele de delicatese ale Partidului, că au devenit proprietarii acestora, au ştiut să nu lase de izbelişte „bunul întregului popor”, în fond, ei au fost „poporul” dintotdeauna. De unde democraţie la aceste copii stângace ale lui Nicolae Ceauşescu, Emil Bobu, Ilie Verdeţ, Ştefan Andrei şi alţii -, de unde valori ale lumii democrate la ei, cei care ştiau să dea cu pumnul în masă şi să ameninţe cu Securitatea? Comuniştii cei bătrâni ştiau să savureze, cu enorm mai puţin stres, un visky, o kentană şi o cafea bună provenită din sudoarea întregului popor şi cu mai multă eleganţă proletară decât ştiu „scuteciştii” de azi să-şi vâre milioanele de dolari din banii publici în conturile personale din Elveţia.

Toată lumea cunoaşte cam pe toată lumea – nu este neaparat nevoie să se şi placă, scopul şi durata distracţiei post-decembriste este acela de a se trăi bine cu investiţii minime, exact ca pe vremea lui Ceauşescu.

Despre incompetenţa, lăcomia şi suficienţa acestor clone ale lui Ceauşescu scria, prin 2004, Karl-Peter Schwarz, în prestigiosul cotidian german Frankfurter Allgemeine Zeitung: “O elită de bandiţi blochează dezvoltarea unei economii de piaţă în sudul şi estul României”.

Acum, aceşti «bandiţi», aciuaţi prin Parlamentul României, sau din spatele afacerilor lor prospere cu bugetul public, dau lecţii de democraţie prin intermediul mass media. Iar noi, cu ochii holbați în televizor, uităm cu cine-avem și am avut de-a face.