Interviu cu Dr. Cristian Găzdac, cercetător științific, istoric

De ce nu ați contestat rezultatul?

Răspunsul este simplu: conform regulamentului de concurs interviul nu se contestă.

Considerați că este vorba de o teoria a conspiraţiei?

Nu ştiu despre ceilalţi candidaţi respinşi dar în cazul meu vreau să vă aduc la cunoştinţă alte aspecte după care puteţi trage singuri concluziile. Ce voi expune mai jos ar fi bine de citit cu luare aminte de cei care vor să obţină burse şi să evite ”greşelile” pe care le-am făcut eu. În anul 2002 când mă întorceam de la Universitatea din Oxford după ce am luat doctoratul în Istorie antică cu temă de circulaţie monetară antică m-am adresat profesorului Mihai Bărbulescu, şeful de atunci al catedrei de Istorie Veche şi Arheologie de la Facultatea de Istorie şi Filosofie din Cluj-Napoca, dacă aş putea să ţin ore la facultate chiar şi voluntar. Răspunsul a fost că bugetul este prea mic pentru angajări. Cu asta discuţia s-a încheiat. La o scurtă perioadă după acest eveniment am lansat cartea mea pe baza tezei de doctorat de la Oxford. O serie de ziarişti m-au întrebat cum se face că având doctoratul la Oxford nu pot preda la universitatea din Cluj. Ce greşeală am făcut să răspund acelei întrebări! Dar acesta este un alt subiect pe care îl voi dezvălui în episoadele viitoare.

Deşi aveam specializarea făcută la universitatea menţionată nu am fost niciodată chemat la sesiunile de referate pe temele de numismatică sau pre-susţineri de doctorat pe tema respectivă, deşi mai exista un singur specialist pe numismatică antică la Cluj, conf. dr. Radu Ardevan. Dacă, din întâmplare, auzeam că este vreun referat sau pre-susţinere de teză de doctorat mergeam din interes ştiinţific (după modelul occidental) şi, evident, ca după modelul occidental – ”blestemat” fie el că numai necazuri mi-a adus în România – adresam întrebări legate de cele afirmate (greşeală fatală mie). Pe de altă parte, dacă nu eram considerat specialist, de ce o doctorandă a profesorului Bărbulescu, actuală beneficiară a bursei postdoctorale, a ajuns până acolo încât să-mi citească manuscrisul în editură, fără ca să mi se ceară acordul?

Ajungem la anul 2010, profesorul Mihai Bărbulescu, a organizat la Roma, ca director al Accademia di Romania un colocviu româno-italian intitulat ”La numismatica per l’Archeologia, l’Archeologia per la Numismatica. Numismatica pentru Arheologie, Arheologia pentru Numismatică”. La momentul respectiv aveam deja 7 volume în limba engleză (sub egida unor faimoase instituţii în domeniu: Royal Numismatic Society, International Numismatic Council) pe tema colocviului, inclusiv o monografie pe toată provincia Dacia romană şi zonele adiacente, două burse internaţionale (NATO şi Gerda Henkel) obţinute în acest domeniu ştiinţific, numeroase articole în ţară şi peste hotare, iar la ultimul congres mondial de numismatică am fost rugat să fiu chairman la una din secţiuni. Totuşi, profesorul Mihai Bărbulescu n-a considerat că pot fi invitat la acest eveniment. Amuzant este că unele din comunicările susţinute acolo au folosit diverse lucrări ale cărui autor eram! Este evident că pentru dânsul sunt o persona non grata. Şi atunci mai putem discuta de obiectivitatea comisiei în care dânsul era membru şi a adresat majoritatea întrebărilor (în cazul meu)?

Ca urmare, cititorul poate să tragă singur concluzia.

Credeți că este posibil să fi fost alţi candidaţi favorizaţi prin componenţa comisiei?

Proiectele depuse de ceilalţi candidaţi nu le discut întrucât nu le-am văzut, cât despre cv-uri, cereţi publicarea lor şi pe urmă putem vorbi dacă unele dintre proiectele susţinute la interviu ar fi putut fi depunctate chiar în ”halul” respectiv. Pe de altă parte există o serie de alte aspecte care ridică semne de întrebare asupra obiectivităţii comisiei de interviu. Din cei opt candidaţi la tema de cercetare pe istorie a Daciai Romane patru au avut acelaşi conducător de doctorat cu care lucrează şi acum în acelaşi colectiv de cercetare – profesorul Mihai Bărbulescu. Cu unii dintre ei profesorul Mihai Bărbulescu publică articole sau prezentări pe la colocvii. Pe de altă parte alţi membrii ai comisiei au fost/sunt în comisiile de doctorate ale profesorului Mihai Bărbulescu. În orice altă ţară civilizată această incompatibilitate ar fi fost modificată din start.

Iar după codul onoarei profesorul Mihai Bărbulescu ar fi trebuit să refuze să facă parte dintr-o comisie care urma să examineze, cu dânsul membru, proprii săi discipoli. Oare nu avea încredere domnia sa că fără dânsul, discipolii săi se vor descurca onorabil? Dar orice risc trebuie evitat!

Dintre cele patru burse trei au fost câştigate de discipolii profesorului Bărbulescu. Oare ce s-ar fi întâmplat dacă şi al patrulea discipol se prezenta la interviu? Dar acesta nu a mai venit la interviu deşi fusese admis în faza preliminară!

Oricum trebuie să fim mândri cu toţii! Doctorii în istorie de la Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj au câştigat detaşat în faţa celor de la Oxford şi Cambridge (ordinea în funcţie de punctajele obţinute de candidaţi şi nu din clasamentul Shanghai al universităţilor). Probabil trebuie schimbată strategia de formulare a proiectelor şi susţinere a interviurilor. Dacă în străinătate am câştigat proiecte şi am trecut cu succes de interviuri pe diverse teme, aici trebuie, probabil, parafrazând pe C.H. Opreanu dintr-o recenzie a sa ca ”[zeii] să-mi conducă şpaclul spre” un proiect pe placul comisiei.

De ce aţi aplicat la această bursă în condiţiile în care aveaţi suspiciuni de lipsă de fairplay?

Sincer, înainte de toate aş spune ca Russel Crowe în filmul ”Cinderella Man”: ”Milk!”. Era o bună oportunitate de a mai îmbunătăţi venitul familiei, acum cu reducerile salariale şi venirea celui de al doilea copil. Aceasta în condiţiile în care în toţi aceşti ani conducerea Institutului de Arheologie şi Istoria Artei nu a dorit promovarea nici a mea, nici a celorlalţi colegi de la funcţia de cercetător ştiinţific III la cel de II deşi cu toţii îndeplineam cu brio condiţiile! Dar despre aceste aspecte vom vorbi într-un alt interviu.

În acelaşi timp, titlul programului se potrivea perfect cu cercetarea mea. Acest lucru poate fi notificat de experţi din străinătate care au lucrat pe aceste subiecte. Cum aminteam mai sus, era o excelentă oportunitate să aplic proiectele care le făcusem deja, metodologia şi cunoştinţele dobândite la universităţile din Oxford, Viena, Frankfurt, Padova pe materialul din România. Dar asta încă mai trebuie aşteptat. În urma interviului am constatat că încă unii membri ai comisiei sunt tributari unei teorii învechite: Dacia este unică, mai există Roma în Imperiul Roman, restul Imperiului e vânare de vânt.

Credeţi că veţi avea de suferit de pe urma acestor declaraţii?

Cu siguranţă. Voi fi privit ca un pericol de către cei care încurajează mediocritatea şi promiscuitatea intelectuală. Se vor asigura ca la referatele şi doctoratele care aş avea ceva de spus să fie făcute cu cât mai puţin ”zgomot”; studenţii, masteranzii să nu mai lucreze cu mine şi să nu vină la cursurile pe care le ţin.

Dar vă promit că pe viitor voi trece la forme de protest mai virulente pentru a arăta celulele cancerigene a unui sistem care este, încă, considerat academic. Totodată, vă voi face cunoscute producţia de mediocrităţi girate de aşa-zisele comisii de referate de doctorat sau pre-susţineri de doctorate.

Paradoxal, trebuie recunoscută personalitatea profesorului Bărbulescu, care după părerea mea, a dominat de departe comisia respectivă de interviu – parcă o imagine desprinsă din „Starship troopers”: the Brain-bug cu ai săi Chariot-bugs. Câte lucruri utile pentru societate şi ştiinţă în acelaşi timp ar putea face cu adevărat!

Nu ştiu dacă autorităţile se vor sesiza despre asemenea aspecte pentru refacerea concursului dar dl. Iliescu ar eticheta, probabil, această competiţie de burse pe istorie a Daciei romane drept o „făcătură nefericită”.

În final, poate ar fi mai aproape de adevăr dacă s-ar modifica denumirii programului din „Investeşte în oameni” în „Investeşte DOAR în oamenii TĂI”.

De asemenea, ca şi în cazul campionatului naţional de fotbal sugerez ca pe viitor să aducem „arbitri” străini pentru asemenea comisii.