Ideologul și Trezorierul perioadei de tranziție

Nu am nimic cu adevărații liberali. Dacă or fi existând, că, în România, liberalismul n-are nici o legătură cu politicile de dreapta: nici doctrinar, nici ideologic. Ce-am mai râs la faza cu ideologia… există ceva făcut altfel decât pe fușereală/de mântuială/pe fugă în România? Poate vă mai aduceți aminte de seria de partide de scară și de platformele lor program zburătoare, făcute cu singurul scop de a fi alimentate cu bani de la bugetul de stat și, prin numărul lor, să legitimeze democrația originală a lui Ion Ilici Iliescu. Democrația de carton, democrația de cumetrie, precursoarea miliardarilor de carton și a capitalismului de cumetrie.

Dacă Patriciu, nu conducerea de carton a așa zisului PNL, ar fi acceptat, în 2009, să meargă la guvernare alături de PDL, astăzi am fi avut un guvern de dreapta – mă rog, ce-o fi însemnând dreapta asta din momentul în care la vot (cei care trimit politicienii la muncă în Parlament și la Guvernare) se prezintă, majoritar, pensionarii, funcționarii și asistații social (care-s cam de stânga). Doar că, din rațiuni ce țin de tenebrele marii sale averi, acumualte într-un timp ce nu o justifică, Patriciu a mers (a câta oară din 1989 încoace?) alături de Iliescu și interesele politico-economice ale unei mafii interlopizate aflată acuma în convulsii (decuplată de la banul public, cu rețeaua Voiculescu destructurată, cu Vântu “demascat”, cu devalizatorii de la Petromservice în arest, cu procurorii tineri pe cap șamd).

Ion Ilici Iliescu și Dinu Costache Patriciu sunt produsele mizerabile în caracter/apucături tipice educației socialismului multilateral dezvoltat, sunt dintre cei care au asigurat tranziția “mijloacelor de producție” de la întregul popor către buzunarele elitelor comuniste – pentru a nu se “irosi” rezultatele a 70 de ani de muncă a “omului nou”: zeci de milioane de asasinate și sute de milioane de destine batjocorite și frânte în zeci de „gulaguri”. Averea politrucului cu papion, obținută prin frângerea securității energetice a României (ia să se mai discute și despre privatizarea dubioasă a Petromidia, despre creanțele din Libia, despre manipularea Bursei șamd), nu ar fi fost posibilă fără experiența celuilalt politruc (“sărac și cinstit”) bine școlit la Moskova.

Că între părintele “capitaliștilor de cumetrie” și cel al așa-zișilor liberali mânjiți cu “energie vie” există o veche amiciție, o demonstrează istoria trădărilor care nu au existat niciodată între cei doi. Pe cine nu a trădat nicodată Dinu Costache Patriciu? Niciodată nu l-a trădat pe Ion Ilici Iliescu.

Răsfoind file din istoria recentă, vedem că Dinu Costache Patriciu (și, prin el, partidulețele sale personale, denumite, pentru a deruta, liberale), a fost consecvent/a făcut jocurile unui singur om: Ion Ilici Iliescu.

Încă din 1990, Patriciu și Tăriceanu și-au propus o alianță cu FSN-ul lui Petre Roman, omul lui Iliescu. Prima tentativă nu a avut finalitate așa că, în iulie 1990 (nici nu se uscase prea bine sângele împrăștiat de târnăcoapele minerilor lui Iliescu pe străzile Bucureștilor), Patriciu, împreună cu Tăriceanu, Cataramă și Horia Rusu au smuls o aripă din PNL (așa-zisa “aripă tânără”) și au lipit-o, în aprilie 1991, la guvernarea Roman. Atunci s-a semnat “Carta pentru Reformă și Democrație”, iar Dinu Costache Patriciu a devenit ministrul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului.

După mineriada din septembrie 1991 care a dus la căderea guvernului Roman, în octombrie 1991, “PNL”-ul lui Patriciu participă la Guvernare cu FSN (ca partid politic), girând politic chiar guvernul de criză format de Iliescu sub conducerea lui Theodor Stolojan (Don Costache a avut în Guvernul Stolojan 3 miniștri și 7 sub-secretari de stat: Dan Constantinescu ca ministru al Industriilor, Mircea Ionescu Quintus ca ministru al Justiției, George Danielescu ca ministru al Economiei și Finanțelor – aceștia, împreună cu Cataramă, vor pune bazele viitoarei țepe numită “afacerea SAFI” -, Dan Radu Rușanu, precum și alți viitori petroliberali de bine).

Liberalii cu funcții de subsecretar de stat au fost păstrați de Ion Iliescu în guvern chiar și după intrarea acestui “PNL” în “opoziție” în 1992 (până în 1994, când au fost scoși din ministere la protestele PUNR cu care PDSR a format “Patrulaterul Roșu”).

Nu este de mirare că, în 1996, Dinu Patriciu era inclus, pentru prima dată, de agenția Reuters într-un top al „Noilor îmbogățiți din România” care au făcut rapid avere după evenimentele din decembrie 1989. De altfel, este și anul în care, zice Patriciu, a intrat în afaceri cu petrol. Dar prima dată numele său este asociat cu afaceri de combustibil în octombrie 1995, când agenția Mediafax preciza că „specialiștii IGP cercetează legalitatea contractului de vânzare-cumpărare a unui cargo, tranzacție în care sunt implicați liderii PL-’93, Dinu Patriciu și Raymond Luca”. Cei doi, preciza sursa citată, au fost cercetați pentru evaziune fiscală, dar nu au fost condamnați.

Mize ale anului 2004 au fost modernizarea României, reforma justiției, proiectele pe termen lung (inclusiv intrarea României în Uniunea Europeană). Cine s-a opus, din răsputeri, acestor mize? Iliescu și Patriciu. Amândoi se lamentau prin mass media despre cât de nepregătită este România pentru a adera și recomandau amânarea acestei decizii. Nepregătită era doar clica lor.

Deci?

Acest articol a fost publicat în Politichie de mărgăritar și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.