Astăzi putem vedea/citi ce a născut războiul mass media al intereselor politico-economice plodite în anii ’90 și păstrate până în ziua de azi cu președintele Băsescu. Putem analiza miza și încrâncenarea cu care ciutacii, nistoreștii, urșii și gâzii i-au dat cu laptop-ul în cap, în direct și la ore de maximă audiență. Putem arunca puțină înțelegere asupra ușurinței cu care, din păcate, președintele s-a lăsat antrenat în a le replica că-s “păsăruici”, “tonomate” și “găozari”… Citiți și vă cruciți/scârbiți/lehămisiți.

Sorin Ovidiu Vântu, băiatul finuț, degustător de poezie (în viziunea lui Dinescu și CT Popescu, când cu ocazia arestării pentru favorizarea infractorului) se-arată în adevărata-i splendoare de dezgustător fost pușcăriaș și informator al Securității.

Când citesc modul/felul grosolan de exprimare cu privire la angajații săi, puși să-l linșeze, la ordin (executat, nu comentat), pe Traian Băsescu, nu mi-l pot scoate din cap pe Emil Hurezeanu (“doicevele”, “aici-radio-europa-liberă”), tras cu cheița să se joace de-a “capul” cu pajura lui CT Popescu… Pe banii lui Vântu, lipsa lor de bun simț și nervii noștri. Nu mi-i pot scoate din minte pe: Bogdan Chireac, Sorin Roșca Stănescu, Cornel Nistorescu, Adrian Ursu, Corina Drăgotescu, Doru Bușcu șamd – jurnaliști (zău, mai sunt ei oare? au fost cândva?) care-ncercau să ne convingă că sunt convinși că Traian Băsescu este un nenorocit de dictator (în timp ce convingerea lor era doar o altă formă de manifestare a banilor pompați în contul lor de către SOV; și, sunt convins, că prin conturile lor sunt și banii lui Patriciu și ai lui Voiculescu).

Nici nu mai vreau să mă cobor până la noi în provincie să caut prin buzunarele jurnaliștilor anti-“oranj”-cu-orice-preț banii (cu mult mai puțini, că p-aici oamenii-s mai ieftini) aruncați pe jos de către SOV, Luca, Voiculescu, Patriciu șamd…

Lucrurile/faptele sunt mai vechi, în ce privește amețirea prin mass media a beneficiarilor și mult mai premeditate decât s-ar crede. Când, de exemplu, Sorin Oprescu a câștigat Capitala, iar un mort (mort, fraților, și îngropat!) primăria Voinești (și “independentul” și mortul fiind oamenii lui Ion Ilici Iliescu), am căinat confuzia ce zumzăie în capul unora prin vechiul Regat. M-am amuzat cum au jubilat a victorie totală cei ce-și zornăiau banii lui Vântu prin buzunare și cum cei înfrânți s-au plâns de indiferența cu care au tratat alegătorii alegerile locale.

A fost doar un semnal, căci “indiferența” alegătorilor a fost construită cu grijă, numai bună de a fi aplicată, în draci, cu ocazia alegerilor prezidențiale (și, ulterior, ori de câte ori este nevoie pentru a servi interese de grup, nu interesul larg al cetățenilor – mai o suspendare de președinte, mai o blocare de lege în Parlament, mai o moțiune de cenzură: în fond, tot atâtea copite date democrației și interesului național de către respectiva gașcă pentru interese personale). Cumpărătorii de deontologie erau pregătiți să culeagă roadele campaniilor negative lansate pe piață de către “steinii” aduși pe bani grei din America. Normal, pe alde Finkelstein îi durea-n cont de unde primeau banii și pentru ce, ei doar își făceau meseria (și nu erau/sunt jurnaliști, ci consilieri); iar de la Ilici și compania nu aveam de ce să cerem compasiune: ei aveau de recâștigat puterea pierdută în 2004 – ei trebuiau să pună România înapoi pe șina către Moskova (nu întâmplător se țin și-acum de mână și și-au făcut coaliție, inclusiv mass media, toți indivizii care s-au opus aderării la Uniunea Europeană: echipele lui Ion Ilici Iliescu și Dinu Costache Patriciu).

Obiectivele n-au fost îndeplinite: fructul copt (la focul mâniei mediatizate) al guvernării n-a fost cules, așa că lupta continuă.

Trebuiau să apară stenogramele din dosarul Vântu pentru a afla și cei din PDL că este timpul să-și facă măcar o strategie de comunicare la nivel național? Remarc efortul de pe B1TV: aducerea lui Turcescu – deși cine a trădat o dată, s-a obișnuit cu gustul trădării… Cu tehnologia (experiența) de tip Finkelstein și forța economică a imperiului politicianist-mafiot-interlop nu te poți lupta cu scobitori – scobitorile nu penetrează obrazul gros. Era momentul să se remarce că cei care n-au votat în viața lor cu PSD și care nu s-au asociat niciodată cu partidul lui Ilici Iliescu, nu mai sunt reprezentați deloc în mass media cu cotă importantă de piață (mamă, ce de deontologie s-a cumpărat!). Trebuia remarcat faptul că cei care nu-i vor ierta niciodată lui Ion Ilici Iliescu (și cei asociați lui) cariera clădită pe cadavre nu se mai pot identifica cu nimeni la nivel de opinie, deoarece liderii de opinie care n-au fost (încă) cumpărați au fost practic alungați din mass media care contează.

Ce să înțeleagă prezumtivul alegător dintr-o mare de zgomote? Ce l-ar putea determina, în 2012, de exemplu, să alerge să pună votul în sprijinul partidului “de slugi”, ”obediente”, în care „nimeni nu mișcă în front” al unui peședinte “alcoolic”, “hăhăit” șamd (că nu merită să enumăr toate derapajele grafo-verbale ale deontologilor de presă ai neamului)? Doar faptul că s-ar putea atunci să se întrevadă roadele politicii de austeritate a Guvernului Boc? Emil Boc nu se va bucura de aceste roade – întotdeauna cei care reușesc să clădească ceva sunt îndepărtați când este vorba și să-și culeagă roadele…

Dincolo de faptul că stenogramele date publicității luni nu sunt concludente pentru cazul penal cu privire la favorizarea infractorului Popa (FNI) de către inculpatul SO Vântu (FNI), mizeria conținută de acestea cu privire la valoarea în euro a deontologiei unor foști jurnaliști considerați de marcă sunt un semnal de alarmă cu privire la distrugerea rolului informativ al mass media, cu privire la nivelul de jos și fără de scrupule atins de către politicienii români – pentru care nu mai contează cetățeanul, ci doar acapararea, indiferent de preț, a Puterii.

În teoria “orizontului de așteptare” (al nivelului de mulțumire/nemulțumire la care se ridică/coboară așteptările “consumatorului” cu privire la un “produs”, chiar și politic) se arată că nu există nici “mulțumire” și nici contrariul în cifre absolute. La un “produs” cu cotă de “mulțumire” de 80% să zicem, avem 20% „nemulțumire” (din aceea profundă, fidelizată până la patologic – nemulțumirea de acest gen nu are nevoie de motive). Acum să vă spun ce zice teoria “zgomotului de fond” aplicată, de prin 2006, de către mogulizatorii de presă în scop politic (mă rog, economic): că se vor câștiga/fideliza/ține pe loc/contoriza procentele de “nemulțumire” dacă se va reuși demobilizarea procentelor de “mulțumire” repetând, obsesiv, că “mulțumirea” aceea este nocivă, contrară sănătății șamd.

Țineți-i pe “mulțumiți” acasă – acesta a fost și încă mai este rolul ciutacilor din mass media, a șobolanilor cu priviri de căprioară care fac orice pentru patronii și politicienii lor oneroși.

Să nu existe discuții (chit c-am să dezvolt subiectele), nu sfătuiesc PDL să-și cumpere ciutaci pentru a-și face o strategie de comunicare și nici să considere/desconsidere drept ciutaci pe toți realizatorii/producătorii de mass media. Comunicarea se poate face onest prin informare/explicare și se poate porni simplu de la aceștia sunt banii, pentru asta ne sunt suficienți (și prin debarasarea de propriii lor mafioți/interlopi/infatuați/înfumurați); constat, din ce în ce mai des, tabloidizarea actului de justișie. Nu ar trebui să apară în dosarul unei cauze interceptări ale unor convorbiri particulare ce nu fac parte din motivarea faptelor penale ce ar fi fost săvârșite de către prezumptivii infractori (în dosar, inculpați). Procurorii ar trebui să se abțină să transforme dosarele penale în tabloide gen Libertatea și Can Can. Că, în motivarea măsurii arestării preventive (da, inculpatul este un pericol social), și-ar fi avut rostul acele înregistrări în care SO Vântu dă de pământ cu deontologia angajaților săi, care trebuie să execute, nu să discute, este altă poveste.