patru: Despre zodia în care m-am născut

În ce mă privește, cel mai greu lucru a fost să-mi țin gura. Am învățat, din greu/cu greu, că ceea ce-mi trece prin cap nu trebuie să-mi părăsească gura – dar nu am reușit niciodată să-mi aplic învățătura și să tac dracului, să nu spun (azvârl/vomit) tot ceea ce am copt în minte (copt, clocit, fermentat – toate reprezintă aceeași acțiune a gândurilor ce se lipesc de câte o idee, strat după strat, ca sideful scoicii pe mizeria/impuritatea ce va deveni o splendidă perlă, până când transformă ideea/închipuirea/imaginația în otravă). Ține-ți gura! – acesta ar fi trebuit să-mi fie dictonul, principiul pe care să-l fi aplicat la sfârșitul fiecărei zile, la finalul fiecărui ciclu de gândit/pritocit idei/fixații.

Nu am reușit – nici nu aveam cum: sunt scorpion (și se știe despre noi că avem tendințe/porniri sinucigașe). Emblematică pentru noi este povestea/snoava/pilda broaștei rugate de către un scorpion să îl treacă lacul. “Nu te trec, că nu ești zdravăn la cap” – i-a zis broasca. “Ai să mă înțepi cu acul în mijlocul lacului și murim amândoi – eu otrăvită, tu înnecat”. “Nu” – a protestat scorpionul – “îți promit că am să fiu cuminte, că n-am să-mi folosesc acul. Persuadarea/puterea de convingere este o altă trăsătură de caracter foarte puternică la scorpioni – motiv pentru care broasca a acceptat să-l treacă peste lac. Numai că, exact în mijlocul lacului, scorpionul și-a scos acul și a împuns-o pe broască în cap. “Nenorocitule!” – i-a spus aceasta – “ne-ai omorât pe amândoi”. “Știu” – i-a răspuns scorpionul – “dar nu m-am putut abține”.

Da, chiar așa – nici eu nu m-am putut abține să nu-mi scot acul și să nu înțep. Iar acul, la mine, a fost limba/condeiul/verbul mea/meu extrem de spurcată/spurcat (sau, poate, doar mi-a plăcut să mă ascult/aud vorbind – după cum mi s-a reproșat deseori). Oricum, datorită muncii/meseriei pe care am ales s-o practic, după Decembrie 1989 (Revoluția/lovitura de stat – vom avea ocazia să vorbim/dizertăm/polemizăm cu privire la acest aspect pe parcursul acestei cărți), cea de jurnalist/scârța-scârța pe hârtie, am devenit și extrem de paranoic (deși asta este o altă poveste, chiar dacă în strânsă legătură – chiar consecința – poveștii despre cum au fost împușcați și omorâți, în plin centrul municipiului Cluj-Napoca, 26 de oameni/cetățeni). Douăzecișișase de clujeni au plecat de acasă în dimineața zilei de 21 decembrie 1989 pentru a ajunge/deveni cadavre pe caldarâmul orașului/municipiului – reacționari/huligani, pe perioada în care au fost depozitați stivă, pe podeaua unui culoar al Institutului de Medicină Legală – și, apoi, Eroi-Martiri când au fost îngropați, cu mare pompă (și puzderie de participanți/spectatori) în Cimitirul Eroilor.

Dar mai avem pînă cînd să depănăm și această poveste (chiar dacă este tema noastră principală de discuție).

Acest articol a fost publicat în Ministerul Vorbelor în Vânt. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.