doi: Dar, să vă povestesc puţin şi despre mine

Bine.

În mod firesc, m-am născut. Am avut o copilărie (vă povestesc imediat şi despre ea), o adolescenţă cu voce de răţoi şi nasul mare, cu iubiri eterne (şi, probabil, statuie dacă aş fi găsit vreo modalitate să mor în plină glorie, descoperind remediul foametei, al cancerului sau, măcar, al prostiei).

Apoi m-am însurat, am făcut copii (mă rog, am participat) şi, iată-mă, azi mare scârţa-scârţa pe hârtie şi vorbitor în tub (atât catodic, cât și anodic) și microfon –, cu alte cuvinte (mai puține): jurnalist. Uitaţi-vă la mine, nu trebuie decât să luaţi telecomanda, să vă aşezaţi în faţa televizorului şi să treceţi pe „PROgramul”.

Individul acela de peste patruzeci de ani (cu mintea mult către şaptesprezece…), mic, gras şi crăcănat (dar ce suplu mă simt şi ce vedetă mai sunt!), care se scălâmbăie (crezându-se interesant) pe tubul catodic, ei bine, acela sunt eu.

Daţi sonorul mai tare să mă auziţi mai bine:

„Bună dimineaţa, Cluj!

Azi, vântul slab până la moderat – bătând dinspre Nord-Vest – şi cerul temporar noros din care vor cădea pe alocuri averse de ploaie, l-au îndemnat pe Enciclopedul de serviciu să meargă în căutarea unor descărcări electrice (ţinând, cum e firesc, obiecte metalice în mână). S-ar putea să nu-l vedem curând – … sau să nu-l recunoaştem…” – auziţi dumneavoastră în timp ce pe ecran se desfăşoară, conform regiei, cadre previzibile cu un flash luminos – deh, descărcare electrică – Ka-bum! – sunetul tunetului, fum şi-n cadru – ce răsuflată-i poanta! – apare, clătinându-se, un individ dat cu negru peste tot, cu hainele zdrenţuite şi cu părul vâlvoi din care iese fum. Hohote de râs şi aplauze de pe banda cu hohote de râs şi de pe cea cu aplauze.

Fac o grimasă din colţul gurii (un rictus de fin intelectual, nu-i aşa?) şi, cu ochii proptiţi fix în ochii dumneavoastră (aşa pare doar că (unii ştiţi), de fapt, citesc stupidul de text pe care-l auziţi de pe un prompter – asta sunt: un prompterist – dar ce vedetă!): „O carte cu paginile îngălbenite ne avertizează că, citez: «Alimentaţia omului are o importanţă covârşitoare, întrucât de ea depinde, în cea mai mare măsură, asigurarea dezvoltării optime a organismului, în perioada de creştere, întreţinerea capacităţii maxime de muncă, precum şi dobândirea şi menţinerea rezistenţei organismului faţă de factorii din mediul exterior».

Mişcare de efect (vezi, Doamne, urmează poanta), sunt preluat din alt unghi de către Camera-numărul-doi: „Vorba aceea: politicianul nostru, omul nostru – pornind de la expresia: «s-a făcut om». Începând de aici, cumulând cu importanţa covârşitoare pe care o are alimentaţia omului pentru om însuşi, pentru că de ea depinde – şi nu ştiu dacă nu aţi observat – măcar la televizor (ha, ha, hi, hi – de pe banda cu ha-ha şi hi-hi), dar omul nostru – politicianul, când mănâncă, apoi chiar mănâncă – ne-am gândit să-i ajutăm (de câte ori Enciclopedul de serviciu pleacă în căutarea timpului pierdut), să facem schimb de reţete şi bune maniere cu ei, să schimbăm impresii despre cum se curăţă o pată de pe dosar, cum să prăjeşti adversarul până se pătrunde bine, cum să razi o afacere bună, cum să dai rasol la o privatizare etc.”

Pam-pam! – intervine orchestra, semnal pentru dumneavoastră că poanta-i savuroasă rău de tot. Mai râdem puţin şi aplaudăm îndelung de pe bandă, după care continui: „Este drept, specificul regional şi tradiţia locală ne restrâng, puţin, obţiunile – cuvânt nou realizat din îmbinarea utilă a cuvântului opţiune, adică, alegere, cu cea plăcută a verbului a obţine – demnitarii ştiu de ce -, la preparate din vânat autohton: bizon, fazan, guvide şi pentru cunoscătorii de la Economic şi Garda Financiară: rechin şi ţepar – variantă locală de ţipar.”

Ajunşi aici, hohotele, fluierăturile (avem şi bandă cu fluierături!) şi aplauzele mă întrerup. Mă uit şăgalnic-mustrător la presupusul auditoriu, ridic un deget şi aştept (chipurile) să se potolească. Continui, suprapunându-mă (ce efect, dom’le, ce efect) peste finalul aplauzelor şi hohotelor de râs.

„Deci, pentru azi, ţinând cont de temperaturile de 18 până la 23 de grade, precum şi de eventualele căderi de grindină, ne-am gândit să vă prezentăm ceva uşor, de sezon – Smântânitul oalelor. Pentru că activitatea politică este mai încinsă, zilele acestea – încă se mai discută despre rezultatele alegerilor, vorbele se prind mai uşor – spiritele se încing mai iute, caimacul se culege lesne. Folosim cuvinte smălţuite – alunecă mai uşor – din pământ – bolovănoase, să le putem rostogoli mai uşor dar să aibă şi greutate – sau, la alegere, lemnoase, din limba de lemn. În două – patru zile, pertenerul nostru e prins. De-asupra se alege smântâna, dedesupt rămân ei cu buzele umflate. Nu este indicat să discutăm prea mult, smântâna lăsată la vedere lasă zer şi devine apoasă.

În rest, să auzim numai de bine.”

Muzică, lumini haotice, aplauze, fluierături, tropote, se râde în draci – ies din cadru, năduşit de-mi pot stoarce chiloţii (v-aduceţi aminte, v-am mărturisit că sunt un umflat), cu speranţa că n-aţi comutat pe alt canal…

(Ooo, dar se repede echipa spre mine, năduşită de emoţie şi de fericire: „Şefu’, şefu’, ai fost magnific”! Totul în faţa ochilor mei este numai o mare de degete groase ridicate în sus şi, orbitor, sumedenie de rânjete încântate – nimeni nu este obosit, toată lumea este fericită: sunt bun, extraordinar de bun, banii curg, câştigă un salariu toată lumea, vai cât sunt de fericit!)

Acest articol a fost publicat în Ministerul Vorbelor în Vânt. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.