de Ștefan Ciocan

Monica Iacob Ridzi va sta cinci ani la închisoare. Poate nu chiar cinci, dar indiferent câţi ani va sta după gratii sunt convins că a plătit mult prea scump o lecţie dură de viaţă. Şi dacă ea merita din plin să plătească pentru trufia cu care a primit toate beneficiile puterii, cei doi copii care au rămas acasă sunt adevăraţii pedepsiţi în acest caz. Doi copii ai unei femei inconştiente, îmbătate de putere şi sete de imagine care vor fi privaţi de bucuria îmbrăţişării materne exact în perioada în care au mai multă nevoie de ea. În egocentrismul şi egoismul ei, Monica Ridzi şi-a construit apărarea folosind copii ca scut. Nu s-a gândit o secundă să stea ea scut în calea nefericirii celor doi pui, care vor sta să aştepte în zadar, câţiva ani de acum încolo, zâmbetul, sărutul, mângâierea mamei. Monica Iacob Ridzi, o femeie de carieră s-a gândit să facă doi copii numai după ce procurorii au pus în mişcare urmărirea penală împotriva ei. Nu are rost să vorbim despre vinovăţia de care două instanţe de judecată nu s-au îndoit. Monica Iacob Ridzi a fost perfect conştientă de faptele sale. Era evident că va urma o condamnare.

Şi cu toate acestea, fostul deputat de Valea Jiului a riscat să-şi condamne copiii la cinci ani de privare de mamă. Pentru că acest risc l-a asumat ea în locul celor mici, sperând că statutul de mamă îi va îndupleca pe judecători măcar la o suspendare a pedepsei. Era normal ca instanţa să nu ţină cont de sensibilităţi sentimentale ieftine când a aplicat legea. La viitorul şi viaţa copiilor ei trebuia să se gândească înainte de a comite faptele sau când s-a hotărât să le dea viaţă, Monica Iacob Ridzi. Dar pentru cine o cunoaşte câtuşi de puţin pe fostul ministru al tineretului şi sportului, iresponsabilitatea şi imaturitatea acesteia erau absolut previzibile.

Întreaga familie Ridzi a ars etape în cariera politică şi tocmai această creştere rapidă, fără să fie dublată de maturizare îi costă acum pe cei doi soţi. Monica Ridzi era capabilă să calce pe cadavre pentru o funcţie politică. Şi-a săpat colegii cu experienţă, s-a aşezat de-a dreapta lui Băsescu linguşindu-i fiica şi a avut impresia că fiind lângă preşedinte nimeni şi nimic nu o mai poate atinge. Dar lucrurile nu au stat deloc aşa. În politică, la fel ca şi în viaţă, aproape totul se plăteşte şi aroganţa este un păcat fatal, mai ales când nu este dublat de susţinere politică solidă. Monica Iacob-Ridzi şi-a permis să-l trădeze pe fostul ministru şi lider al PDL Hunedoara, Gheorghe Barbu, al cărui post în fruntea organizaţiei judeţene l-a vânat permanent fără să-l merite.  L-a ignorat pe Vasile Blaga crezând că o privire prietenoasă de-a lui Traian Băsescu şi o îmbrăţişare din partea Elenei Băsescu sunt suficiente pentru definirea unei cariere politice de succes. Şi nu a fost deloc aşa. Monica Iacob Ridzi s-a îmbătat cu apă rece, lipsită de experienţă politică, înconjurată de linguşitori şi incapabilă să se vadă într-o lumină reală, ci cu o imagine proprie deformată de ziariştii din Valea Jiului, pe care-i plătea din banii primăriei conduse de un soţ–subaltern, nu partener.

A ajuns la Bucureşti, la un nivel superior al jocului politic, pe care nu era pregătită să-l joace decât la nivel de începători. Şi jocul s-a încheiat tragic. Nu pentru ea, care plăteşte pe merit faptele penale, aroganţa şi egoismul unei femei însetate de putere, ci pentru cei doi copii, condamnaţi nevinovaţi de mama lor înainte de a se naşte.