Auzi titluri: „Video șocant cu Klaus Iohannis” (evz – capital.ro), în traducere: primul preşedinte al României care vorbeste impecabil limba germană. Apoi, „VESTE BOMBĂ despre Klaus Iohannis! Nimeni nu se aştepta să se întâmple asta” (libertatea.ro), în traducere: la târgul de carte Gaudeamus, Klaus Iohannis a vândut aproximativ 4.000 de exemplare din autobiografia sa. Când dai click pe astea, îți vine să spui, ca Iliescu odinioară, ceva de dulce despre „o anumită parte a presei”. Și paradoxul, deși înjură partidele, mass-media – în majoritatea ei – tocmai ca un partid se comportă. Vrea audiență totală așa cum și partidele își doresc unanimitatea votului. De aceea găsești știrile cu maneliști lângă analize economice, de aceea îl găsești pe Vadim Tudor lângă Ponta și Kelemen Hunor. CNN a avut, în prime-time, o medie de 389.000 de telespectatori. Competitorul său, MSNBC, a avut o medie de 674.000 de privitori, în timp ce Fox News a depășit 1,6 milioane (sursa: Huffington Post, mai 2014, citat de paginademedia.ro) – și totuși, puternicii lumii glumesc că nu încep războaiele până nu se anunță și la CNN.

Dacă spui asta unor redactori-șefi de la noi, riști să fii ciudatul de serviciu… – cum să renunțe la știrile despre ratingul propriu, cel cu care-i înspăimântă pe tovarășii politicieni? Victoria lui Iohannis a dat peste cap o parte bună din presa românească. Omul vorbește puțin, nevastă-sa merge la serviciu pe jos, nu se zborșește nici cu „măi, animalule” și nici nu constată că iarna nu-i ca vara. Reporterii se dau peste cap, editorii urlă că vor știri senzaționale – și când colo, lumea la fel merge la slujbă, la fel dau teze copiii de-a cincea, maaare plictiseală, național relaș. Să ne amintim, noi am aflat despre breaking-news în 11 septembrie 2001. Am văzut că putem face din banda galbenă lesă și i-am dat înainte. Așa a ajuns durerea de șale a lui Becali motiv de nesomn național. La fel, silicoanele, botoxul, nunta Drăgușancei și poarta lui Iri. Ucraina și ruperea Ardealului – de 15 martie, când a ieșit comunitatea maghiară în centrul Clujului, editorii de la teveurile naționale au fost de-a dreptul dezamăgiți: „A început scandalu’? Ce fac ăia de la Noua Dreaptă? Morții mă-sii, am trimis echipa degeaba!”

De ani buni, presa vinde doar cantitate de clickuri. Poți cumpăra de la tot felul de șmecherași 10 000 sau 100 000 de like-uri exact cum îți iei ulei de la Metro, cinci la cutie. Dacă te înduri să arunci 300 de lei, pagina de facebook începe să se umfle și ea. Așa au făcut marile vedete tv de la noi, așa au făcut și vedetele din politică – nici unii și nici alții nu vând un gram de credibilitate. Și toți au pierdut.
Sunt convins că televiziunile trag de Iohannis. Știu că cea mai căutată „marfă” e acum numărul lui de telefon sau măcar mailul unui apropiat. Dacă noul președinte vrea să schimbe într-adevăr ceva, asta ar trebui să facă: să refuze banda galbenă. Condiția de stăpân absolut a lui Năstase, dar și cea de jucător a lui Băsescu. Să impună prin tăcerea sa și tăcerea mass-media. Să descopere tovarășii editori că sunt lucruri esențiale și în afara politicii și că, uite un lucru senzațional pentru România: niciun gospodar de la țară nu moare de foame dacă a strâns cucuruzu’ la timp sau dacă nu-l doboară lenea să facă lături la porci – abia atunci – deși șocant ar fi pentru presă – plictiseala asta națională ar putea fi rentabilă. (de Sabin Gherman)