Reprezentantul stângii caviar din România dă din nou cu mucii în fasole

Victor Ponta, un pionier al PSD cu apucături de șoim al patriei.

Victor Ponta, un pionier al PSD cu apucături de șoim al patriei.

Victor Ponta, acest Che Gargara al “revoluției bunului simț” din România, aflat la shopping la Roma (asta după ce tocmai și-a petrecut Săptămâna Patimilor în Dubai alături de amicul Ghiță Sebastian), l-a adus la numitorul comun al fixației sale anti-Băsescu și pe Nikolas Sarkozy. Preşedintele PSD Victor Ponta a scris pe blogul său că victoria candidatului socialist francez va fi benefică pentru România şi l-a caracterizat pe Nicolas Sarkozy drept “un simbol al politicianului demagog,  populist fără limite, total lipsit de valori şi scrupule, fără o viziune clară şi coerentă, cu grave concepţii autoritare şi antidemocratice, exhibiţionist şi chiar bufon – adică un Băsescu al Franţei”. Decât să se plimbe degeaba prin lume și să trăncănească toată ziua fără rost, mai bine și-ar lua serviciu să poată să-și hrănească familia și din muncă cinstită. Nu c-ar fi el obișnuit cu cinstea… dară-mi-te cu munca!

Oricum, aș zice că este un semn bun pentru Sarkozy – când Tonta l-a lăudat pe Zapatero, acesta a pierdut alegerile în Spania. Apoi Domnul Goe i-a făcut pocinogul și lui Papandreu, lăudându-l – bietul premier al Greciei fiind nevoit să-și dea demisia. Deprecierea fixista a imaginii personale făcute de către Imaturul României ar putea fi procentul necesar ca Sarkozy să recâștige președinția Franței în turul doi.

About these ads
This entry was posted in Politichie de mărgăritar and tagged , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

20 Responses to Reprezentantul stângii caviar din România dă din nou cu mucii în fasole

  1. Nae Camionagiul says:

    Un om de dreapta despre un candidat de stânga, socialist: “Partidul Socialist francez este un prieten tradiţional al României, aşa încât, indiferent de rezultat, cred că relaţia franco-română va continua să se dezvolte pe baza Parteneriatului Strategic asumat de cele două ţări. Indiferent de ce se va întâmpla în turul doi, Nicolas Sarkozy rămâne un lider notabil,….”
    Un asa zis om de stânga despre un candidat de dreapta:”un simbol al politicianului demagog, populist fără limite, total lipsit de valori şi scrupule, fără o viziune clară şi coerentă, cu grave concepţii autoritare şi antidemocratice, exhibiţionist şi chiar bufon – adică un Băsescu al Franţei”.

  2. Sare'n Ochi says:

    un destept o poate face pe prostul. poate-i si ajuta la un moment dat – mai primeste informatii.
    dar un prost nu poate decat sa o faca pe desteptul. si chiar degeaba.

  3. Dan says:

    Poate ne spune Lolek sau Bolek, de fiecare data ii incurc pe Tontel si Crizel, ce a facut el in tinerete cand presta pe la Paris.Unii zic ca era la ciordit, el zice ca era la munca.Cine are dreptate?

  4. noradamian says:

    Ziua bună :) Sare,tocmai am postat ceva despre “sărăcimea asta” cu efecte de prostire-n masă. ( până la un punct!!) Tehnica ăstuia, ca si a celorlalţi candidaţi retardaţi, de o viclenie joasă, este plasarea jegului propriu asupra dusmanului.

    • Sare'n Ochi says:

      O zi bun Nora :D
      excelent scris: “demonstrează şubrezenia psihosocială a unei părţi din electorat, cea care face posibilă şi acum, ascensiunea unor indivizi evident, taraţi psihic; Vadim, Becali, Crin, etc. Mai nou, DD- ca să-i amintesc pe cei mai atinşi. Pentru unii, subiecte de amuzament, pentru alţii, modele de lideri. Iar pentru aceştia din urmă, nu garanţia faptelor, a realizărilor benefice comunităţii, contează, ci ieşirea-n evidenţă ca spectacol, jenant-penibil, prin declaraţii iresponsabile şi gesturi deviante. Altfel spus, prin manifestări maladive care activează negativismul, tendinţa spre aneantizarea societăţii. Nişte inşi ciudaţi care n-au dovedit nimic altceva decât că sunt nişte circari-dărâmători. Iar media şi toţi cei care fac cărare unor asemenea entităţi bolnave, sau, mai bine zis, le folosesc, indiferent de statutul lor social, nu pot fi decât de o dezolantă iresponsabilitate.”
      imi permit sa dau link la intreg mterialul:
      http://noradamian.wordpress.com/2012/04/22/psihopatia-si-face-platforma-electorala/

  5. snapshot says:

    saracia asta (mintala) il face sa semene cu nen’su Gadea.

    • Sare'n Ochi says:

      :D se trag din aceeasi radacina ideologica.

      • Mih. says:

        Radacina cap-patrata :P
        Salut, Sare! Da’ stiu ca nu te lasa astia sa-ti tragi sufletul: la doua cuvinte, trei-patru prostii si mai sufera si de logoree. Material iti ofera clientul, talent ai cu caru’, asa ca nici noi nu prididim cu cititul si cu …rasu'(-plansu’ … ca-i an electoral si mastrafoii se vor la putere, iar matracuci sa-i voteze, se mai gasesc).

  6. noradamian says:

    Drum bun, Sare, te asteptăm :)

  7. De acord, dar ce-ar fi să vedem mai întâi bârna cum sare din ochii proprii când e vorba, de paregzamplu, de 15% despăgubiri în 10-12 ani pentru proprietarii de drept? :)

    • Sare'n Ochi says:

      :D ma bucur ca ai devenit guresa. sa dai vina pe un guvern in functie de numai 2 luni pentru potlogariile aliatului Ion Ilici Iliescu, asta este adevarata nemernicie a pseudo-liberalilor – aliati si cu turnatorul FELIX, si cu rurnatorul NUS, si cu turnatorul DELEANU. n-ai cum sa vezi padurea, madam, cand te afli printre uscatueri!

    • ceaikovski says:

      Ce misto e cand asculti o persoana care nu mai are argumente…
      Ori incepe sa zbiere, ori o da cu cimilituri/proverbe/vorbe din batrani :) :)
      Ultimul si cel mai de pret argument! Daca si proverbul o zice… e serioasa.
      Dar ala cu “colac pe pupaza” ce vrea sa spuna? Din ce observatie empirica provine? :) :) :)

  8. ceaikovski says:

    Salve oameni buni!!

    Poate ati citit la rubrica: “despre mine” din blogul lui Ponta, ca tare bine s-a autocaracterizat baietul ista! :) :) :)

    Te asteptam cu vesti! Si-o ciucalata cu alune :)

  9. Dacă ţii comentariul meu arestat e problema ta. Adică, te înţeleg. În sensul că e prea greu să o rezolvi şi atunci te faci că n-o ştiu şi alţii. :) Mai ales că i-ai bulversa, n-ar şti ce să spună, ei fiind setaţi doar pentru voi între voi. :D

    P.S. Sincer, chiar vă simţiţi bine în lumea asta a voastră ruptă de realitate, realitate pe care vă închipuiţi că o negaţi prin comentarii infantile? Ca să nu folosesc un cuvânt cu s.

    Ce-ai să te faci când pică regimul? Noua republică? Cu secretari UTC şi UASCR? Plus cotcodaci la Securitate. De mici. :lol:

    • Sare'n Ochi says:

      :D tipic pentru bolsevici sa se-ntrebe retoric-amenintator despre ce are sa faca dusmanul atunci cand va pierde. cu astfwel de comentariu v-ati dat valoarea zero a mintilor ratacite. in 90 cand ma fugareau, ca ziarist, minerii aliatului tau Ion Ilici Iliescu, poate ca mi-a fost frica. da-i mult de atunci si nu-mi aduc aminte. ce-ar fi sa te uiti intr-o oglinda, madam, sa te vezi cu adevarat cat de ingalata si spalata pe creier esti in realitate?
      in rest cu “arestarea” comentariului, cu ptin bun simt (dar de unde?) puteati vedea ca am anuntat ca lipsesc pana vineri si nu stiu daca am sa am timp pentru a accesa internetul. stiti, unii mai si muncesc in tara asta, nu stau sa li se umfle glanda cu venin gandindu-se la cum va fi cand vor veni la guvernare. de 8 ani latrati ca prostii la Basescu, absolut degeaba. deocamdata acesta va este rezultatul: o alianta cu cei care au distrus si devalizat Romania, cu securistii si cu turnatorii. ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie, nu? o gloata de misei si de fameni.

  10. Pingback: Bula zilei

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s