Istoria românilor în clișee și locuri comune

Românii sunt ospitalieri. De veacuri ne-am arătat ospitalieri cu toate popoarele care ne-au trecut fruntariile. Fie i-am primit ascunși prin păduri, cu fântânile otrăvite și holdele-n rug, fie cu o stâncă prăvălită în coaste şi câte o măciuca învârtită prin chisăliţă de creier. Eu zic că am dat dovadă de relaţii de bună vecinătate. Mai ales când veni vorba despre vecinii noștri maghiarii. Astfel, când în 1330, Carol Robert de Anjou (un ungur din Franţa sau, cum ar spune Vadim Tudor, un gal ungur) a auzit că Ţara Românească e un ţinut frumos şi a ţinut neapărat să-l vadă cu ochii și toți oamenii lui, iar pe vremea aia nu se inventase binoclul, Basarab Întâiul a dat o primă dovadă atestată documentar a ospitalităţii/amabilității româneşti, coborând stâncile de la Posada, greu accesibile ochiului, mai în raza vizuală a distinsului oaspete. Cu tot efortul depus de ai noştri, nu chiar atât de aproape pe cât şi-ar fi dorit, pentru că regele scapă. În urma acestei vizite oficiale la nivel înalt, s-a consemnat şi prima independenţă a Ţării Româneşti. Până la următoarea invazie, am rămas să ne jefuiască tot ai noştri. Oricum, puteți citi mai multe despre ospitalitatea românilor la specialiștii de pe Daily Cotcodac: O istorie a ospitalității românești (2); și, firește, că băieții știu să dea titluri: O istorie a ospitalității românești (3).

Românii sunt filozofi. Într-un efort publicistic demn de remarcat, în 1698, a apărut, la Iaşi, prima scriere filosofică românească. „Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea sau giudeţul sufletului cu trupul”. Cartea, scrisă de domnitorul en-titre al Moldovei, Dimitrie Cantemir, a avut parte de-o lansare cu public deosebit de avid de literă scrisă. Faima scrierii a depăşit hotarele Moldovei, motiv pentru care, doi ani mai târziu, în jur de 150.000 de turci au năvălit peste apa Dunării dornici de autografe.