Inepuizabilitatea banului public este credinţa oricărui individ care mulge foloase necuvenite

maini incatusate cu baniNoi știm din cartea de istorie că “dacii, cei mai drepți și mai viteji dintre traci”, cu ajutorul bădiei Traian, s-au transformat în “românii, cei harnici și ospitalieri”… Știm cu toții că în România se munceşte de zor. Numai că raportul dintre muncă şi odihnă, apleacă balanța în favoarea celei din urmă. La noi anul nu înseamnă muncă susținută, întreruptă de perioade de refacere, ci odihnă pe deșelate întreruptă de câteva zile de muncă. Chiar discutam odată cu poetul Ion Mureșan că, dacă calendarul nostru religios ar fi fost mai bogat cu niște sfinţi care să pretindă să fie omagiaţi prin repaos strict, în România nici nu s-ar mai munci – în fond avem, ca națiune, o tradiţie a sărbătorii. Era o vreme când Dieta transilvană a tot încercat să-i convingă pe credincioşii români să-şi mai rărească sărbătorile, cu precădere pe acelea care cădeau în lunile agricole, căci ai noștri, pioși din fire, nu puneau mâna pe sapă și seceră în zi de sărbătoare… Ori, ghinion: taman românii erau pe-atunci mâna de lucru a naţionalităţilor reprezentate în Dietă – este de înțeles interesul de a li se cere ceva mai puţină relaxare divină.

Așa că degeaba se iau unii după etnogeneză pentru a ne defini drept un popor tânăr și plin de vigoare. Așa eram probabil pe vremea când se scrijeleau simboluri pe tăblițele de la Tărtăria și poate pe vremea lui Burebista, când se scotea via din rădăcini de-atâta vigoare. Și-atunci este normal să ne gândim că mai mult de 2000 de ani de istorie sunt extrem de obositori și să acceptăm faptul că suntem la apogeul oboselii noastre – în mod cert avem nevoie de cât mai multe vacanțe, sărbători și concedii. Orice guvern, suficient de binevoitor cu alegătorii săi, ar avea numai de profitat dacă ar pune de-o continuitate între sărbătorile creștine și cele laice: ar rezulta niște binemeritate și binefăcătoare vacanțe. În mod cert, la cum este construit bugetul de cheltuieli al României: peste 70% se duce pe salariile din sectorul public și pe asistența socială, pentru ţară sunt mai productive, prin economisire, zilele libere decât cele lucrătoare. România este mai productivă cu cetățenii în vacanţe decât cu ei la muncă.

Venind către zilele noastre, ne-am tot plâns de poziţia noastră geostrategică că-i „în calea tuturor furtunilor” şi, din această cauză: „alţii construiau palate pentru că noi, cu piepturile noastre, am stat la fruntarii şi i-am apărat de năvălitori”. Iaca, poznă, ce bine ştim noi să ne justificăm, trăgând spuza peste micuţul nostru orgoliu! Numai că, tocmai când poziţia geostrategică este cea care ne avantajează, de-am ajuns să tragă de noi atât Uniunea Europeană, cât și Pactul Nord-Atlantic, noi nu suntem capabili să privim mai departe de interesul personal al afaceriştilor şi politicienilor noştri şi să îndeplinim acele condiţii necesare trecerii în rândul celor civilizaţi decât „împinşi de la spate”. Chiar există senzația că, indiferent de ce vom face, lumea civilizată are nevoie de noi şi de aceea, în momentul în care începem să mimăm că suntem civilizaţi, automat vom fi trataţi ca atare. O fi având lumea civilizată nevoie de noi – ar fi vestea cea bună; în nici un caz nu are nevoie de corupții noștri. Abia au scăpat de ai lor.

După ce facem inventarul lipsurilor cotidiene, putem trece la inventarul celor care prisosesc: corupţie, corupţie şi – da, aţi ghicit: corupţie. La câtă avem, am putea face export de corupţie dacă nu ne-ar fi teamă că s-ar reîntoarce în ţară, la fel ca făina de producţie autohtonă, printr-un contingent de import proaspăt exceptat printr-o Ordonanţă de Urgenţă de la plata taxelor vamale. Majoritatea arătărilor de obraz adresate politicienilor români de către lumea civilizată se referă la acest fenomen, din păcate, instituţionalizat – de partid şi de stat cum s-ar zice. Cum citim, de altfel, și de prin telegramele străinilor scurse de la sursă: „Corupţia este un element de risc în domeniul afacerilor şi am văzut firme care au plecat din România din cauza acestui fenomen”. Păi, ai noştri încă n-au reuşit să treacă în afaceri de fenomenul Caritas şi FNI: ei încă mai cred că fiecare leuţ investit este capabil să se înmulţească de câte ori vrea muşchiul lor de afaceriști şi funcţionari publici şi politicieni şi cumetri cu nea’ X şamd.

Inepuizabilitatea banului public este credinţa oricărui individ care mulge foloase necuvenite de la bietul buget. (scris pentru Academia Cațavencu)

Posted in Țara bizonului liniștit | Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Proiectul lor unic este puterea și-atât

Doar Pnta dansează.

Doar Pnta dansează.

De spus în același timp că -Escu a devenit un „brand” românesc, la fel ca „ov” sau „ski” la slavi, „di” la italieni sau „o” la irlandezi.

De ce unii ne-am săturat de -Escu? Toți „tătucii”, de la Ceaușescu încoace, toți „-eștii” n-au făcut decât să stăpânească, nu să guverneze – și sub ei, haita subalternă, de la inspectorul venit de la Centru și până la liderul trimis de București să pună ordine în filialele din „teritoriu”; și „teritoriul” pe toți i-a omenit ca pe zei. Și, când colo, proiectul lor unic era puterea și-atât.

Asta nu doar în comunism a fost valabil. Moldovenii au rămas cu gust amar după păcăleala că instituțiile de după 1859 vor fi împărțite. Dacă în Țara Românească majoritatea covârșitoare a opiniei publice susținea ideea Unirii, în Moldova, opoziția condusă de Gheorghe Asachi și Costache Negruzzi dorea menținerea separării, vorbind despre posibila decădere a Moldovei, odată cu mutarea capitalei la București – ceea ce s-a și întâmplat după 1861. Ca să nu mai vorbim că Hotelul Concordia, locul unde în seara de 23 ianuarie 1859 s-a hotărât dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, e azi o ruină ocolită de trecători – de frică să nu se dărâme peste careva.

În Transilvania s-a întâmplat la fel: nu se scrie în manuale despre faptul că România era în faliment în 1915 și că economia Ardealului a fost salvarea – dacă iei presa vremii, o să vezi, de exemplu, că încă în 1927, Transilvania și Banatul însemnau 84% din bugetul național, iar Regatul și Moldova 14%. Iar un alt -escu, Ion Antonescu, le scria „noilor” români că dacă sunt nemulțumiți de mizeria din Regat, „n-au decât să dea la mătură”…

Mai departe, rezervele basarabenilor față de o eventuală unire nu țin neapărat de statalitate, cât de timpurile în care, dacă un funcţionar din Regat se dovedea corupt, era mutat disciplinar în Basarabia. Asta deși, în Declarația de Unire a Sfatului Țării de la Chișinău, deputații adoptaseră, preventiv, articolul 2: „Basarabia își păstrează autonomia provincială, având un Sfat al Țării (Dietă), ales pe viitor prin vot universal, egal, direct și secret, cu un organ împlinitor și administrație proprie” – nu s-a respectat… Ca să venim în prezent: ca un făcut, și clădirea unde a fost votată unirea cu Basarabia e dată uitarii, nici o placă nu aminteste despre eveniment, în afară de basorelieful lui Pan Halipa, pus în holul interior.

Știu că unii mă vor sudui copios, știu că vor intra postacii de campanie şi se vor da peste cap să-mi spună cum că-s vândut unora și altora, dar astea sunt fapte istorice și nu argumente pro – sau contra unirilor sau pro-/contra Iohannis sau Ponta.

Scriu despre -Escu și nu despre uniri și e musai de povestit despre mania „tătucilor” României în a controla, dintr-un birou ministerial, viața tuturor românilor. Frica absurdă de a accepta auto-gospodărirea, neîncrederea că o comunitate își cunoaște mai bine resursele, atitudinile și prioritățile, toate acestea au făcut din București un loc privit cu suspiciune – deși, necesară paranteză: și victime sunt uneori chiar bucureștenii, și ei apăsați de aceleași aiureli administrative. Un exemplu, până acum câțiva ani, metroul era finanțat din bugetul național, ca și când lăcătușul din Tecuci sau aprozaristul din Sighet ar fi folosit și ei metroul. Alt exemplu, de ieri a nins, a fost vijelie, cod galben și copaci doborâți în București, dar administrația anunță că abia după ce trec intemperiile va binevoi să „dea” apă caldă… De spus și asta, îndreptățiți sunt și bucureștenii să-i înjure pe foștii subalterni din „provincie” parașutați în ministere, cei care au suduit centralismul doar ca să se poată da cu girofarul pe Magheru și să nu schimbe nimic.

Baiu’ cel mare al lui -Escu e că nu concepe că nu e el cel mai bun administrator al nevoilor celor din Tecuci, Sighet, Vaslui sau Lugoj. Mania de a controla „butoanele”, trufia că mersul unei țări întregi depinde de El Însuși. De toanele sale.

Și în timp ce face din naționalism preș de ascuns incompetența, vinde aur, vinde petrol, vinde pământ, vinde pe bucăți industrie strategică. Se joacă de-a educația și cu sănătatea și apoi mârâie la televizor despre generațiile care pleacă și nu se mai uită înapoi. Crește baroni pentru voturi așa cum cresc țăranii curcani pentru carne – și apoi baronii îi cer socoteală dacă intervine DNA-ul. Uită-te și spune-mi despre câte proiecte de țară ai vorbit cu amicii tăi în campania asta? Cât s-a dezbătut despre sănătate, agricultură, cercetare, educație sau cultură? Pune pe o jumătate de foaie scandalurile și pune pe altă jumătate proiectele candidaților – ce ți-a ieșit?

Cam așa arată, în mare, poza politicii noastre. De aici nevoia de a scăpa de -Escu și de tot ce a însemnat în istorie. De ideea că există un zeu care se pricepe la medicină mai bine decât un doctor, la educație mai bine decât un profesor, la economie mai bine decât un economist. Și ce doare: România nu e o țară săracă. Nu suntem la marginea lumii și nu stăm în corturi. În țările care respectă performanța, copiii noștri chiar fac performanță – și noi citim în ziarele străine despre ei.

Am putea trăi aici mult și bine din resursele noastre dacă sus, în aerul rarefiat al ministerelor, cineva ar avea un pic de bună-credință și ar accepta, măcar pentru un mandat, că România e suma proiectelor despre România și nu o organigramă cu zei. (Sabin Gherman)

Posted in Țara bizonului liniștit | Tagged , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Mă uit pe stradă la toate “reclamele” și mă simt ca la alegerile parlamentare

De aproape trei săptămâni candidații la președinție ne zâmbesc de pe afișe și ne promit verzi și uscate. În calitate de alegător, cât de cât avizat în ceea ce privește viața politică și legislația României, mă simt jignit de promisiunile politicienilor care cerșesc votul electoratului. Spun „cerșesc” pentru că nici unul dintre candidați nu propune un parteneriat cu românii, ci încearcă să „aburească” alegătorii cu promisiuni care mai de care mai mincinoase.

  • Ca să definim de la bun început termenii în care se joacă „meciul” electoral voi cita din Constituție care este rolul președintelui: „Constituția României, Articolul 80 – Rolul Președintelui: (1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. (2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”.

Mă uit pe stradă la toate “reclamele” și mă simt ca la alegerile parlamentare. Toată lumea vorbește despre taxe, pensii, bugete și alte bălării dintre care nici una nu intră in atribuțiile președintelui. Pe scurt, ori toți alegătorii sunt considerați proști, ori se expun pe față viitoarele încălcări ale Constituției. Fie vorba între noi, eu aș zice că amândouă. Legea supremă nu pomenește nimic nici de pensii, nici de investitori sau locuri de muncă, nici de construirea de drumuri și autostrăzi. Constituția nu spune nimic nici chiar de justiție, DNA sau corupție. Aceste subiecte sunt teme false, aruncate în lupta electorală de politicienii (sau consilierii lor stupizi) care ne cred pe toți la fel de proști ca ei. Aproape toate promisiunile candidaților la președinție sunt legate de atribuțiile pe care le are Guvernul. În aceste condiții nu este de mirare că peste cinci ani, electoratul, păcălit acum, îi va reproșa celui care va câștiga alegerile că a promis și nu s-a ținut de cuvânt. Nici nu avea cum să se țină de cuvânt pentru că nimic din promisiunile electorale din această lună de campanie nu intră în atribuțiile președintelui.

Conform Constituției, noul președinte trebuie să fie un mediator între instituțiile statului, un garant al respectării Constituției și al echilibrului între cele trei puteri ale statului: Legislativ, Executiv și Justiție. În România acest rol al șefului statului este aproape imposibil de exercitat. Pentru că nici populația și nici clasa politică nu este pregătită să accepte deciziile majorității electoratului. Legitimitatea Președintelui ca arbitru între instituțiile și puterile statului este dată de votul majorității populației interesate de viața politică. Adică a acelei părți din electorat care merge la vot. Dar în condițiile în care primul cuvânt rostit de obicei de candidații care pierd alegerile este „hoție” sau „fraudă”, cum se mai poate vorbi despre legitimitatea Președintelui și acceptarea lui ca un mediator între puteri și instituții. În momentul în care a pierdut alegerile, în favoarea lui Traian Băsescu, Adrian Năstase vorbea despre două Românii, împărțind poporul între cei care l-au votat pe el și cei care l-au preferat pe contracandidatul său. O astfel de împărțire a României denotă clar inacceptarea hotărârii majorității și implicit inacceptarea regulilor jocului democratic – minoritatea se supune deciziilor majorității.

Cum să medieze noul președinte între un Parlament „infectat” de corupție cu aproape un sfert dintre parlamentari condamnați sau trimiși în judecată și justiție? Sau între un executiv controlat politic de baronii din toate partidele și ei cu un picior în pușcărie și justiție? Prerogativele constituționale ale președintelui nu pot fi puse în aplicare decât într-o țară normală, unde fiecare dintre instituțiile statului funcționează fără amestecul baronilor politici și al magnaților pușcăriabili. Unde candidații la președinție nu trebuie să promită pensii, salarii și locuri de muncă, ci lasă guvernul să se ocupe de administrarea țării, justiția de eradicarea corupției și Parlamentul să facă legi. (Ștefan Ciocan)

Posted in Țara bizonului liniștit | Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 6 comentarii

Guvernul Ponta a patentat mașina care consumă o pâine la litrul de combustibil

Simplu și eficient, Guvernul Victor Viorel Pionta a patentat numai pentru români și nefericiții aflați în tranzit prin România combustia pâinii în carburanți. La fiecare litru de combustibili consumați în România, se consumă și o pâine. În preț.masina mananca paine

“Cumva trebuia să compensăm surplusul de bunăstare revărsat peste români prin scăderea TVA la pâine”- a declarat premierul Victor Ponta. “Avem reclame la televizor care ne spun că excesul dăunează grav sănătății, motiv pentru care, împreună cu doamna ministru de Finanțe ne-am gândit la sănătatea românilor”.

“Slăbește alături de portofel este programul sub care am hotărât să muncim la binele românilor” – a completat ministrul de Finanțe Ioana Petrescu, această adevărată Zână Accizuță a României. “Dacă vă mai amintiți, la începutul anului, românii cumpărau un litru de benzină cu aproape 1 euro si 25 de cenţi. Astăzi, la pompă este afişat un preţ de 1,41 euro pentru un litru de benzină. Diferența este pâinea pe care, în loc să o mâncați și să vă îngrășați cu tot cortegiul de nenorociri pentru sănătatea dumneavoastră, o ardeți în rezervor la fiecare litru de benzină consumat. Ardeți-o alături de PSD este sloganul nostru”.

PSD se laudă prin afișaj electoral cum că Guvernul Victor Viorel Ponta ar fi scăzut taxele. Chiar și colesterolul, am adăuga noi.masina care mananca paine

(Scris pentru Academia Cațavencu)

Posted in Băga-mi-aș votul! | Tagged , , , , , , , , , , , , , | Scrie un comentariu

Zece lucruri pe care nu le știți despre demisia lui Viorel Hrebenciuc

Am și eu o întrebare: când îl saltă pe Hrebe, o vor face cu mascații sau cu pădurarii?

Am și eu o întrebare: când îl saltă pe Hrebe, o vor face cu mascații sau cu pădurarii?

1. A fost “Demisie din Parlament Buckett Challenge”. De altfel Viorel Hrebenciuc a declarat: “nominalizez pe: Mitrea, Andronescu, Șova, Ponta și Sârbu”.

2. A fost o strălucită schimbare de look politic. Din Șobolanul Rozaliu, lui Viorel Hrebenciuc i se va spune Privighetoarea Roză.

3. A fosr reclamă la Red Bull. Imediat după demisie, Viorel Hrebenciuc a declarat: “am zburat de aici, demisia mi-a dat aripi”.

4. Dan Șova a postat pe pagina sa de Facebook: “S-a dus Hrebenciuc. De-acum el va cânta la DNA ca înjerii”.

5. DNA este sponsorul noii ediții a Concursului “Știi și câștigi”. Clemență. Iar Viorel chiar știe…

6. De la studiourile Universal s-a anunțat că dacă tot se toarnă în România, se va face un nou episod din “Destinație finală” cu liderii PSD luându-și în serios rolurile.

7. Ioan Adam a declarat: “Din Lege schimbi ce prevedea, ce-i pasă Codului de ea, de ce mă duci la DNA?”

8. Valeriu Zgonea a declarat: “Este o demisie unilaterală”. Aflat în trecere, Victor Ciorbea a ținut să îl contrazică, curajos: “Din punctul meu de vedere, e bilaterală”.

9. Stare de alertă în PSD, cică 40 de persoane au de luat și de primit în urma demisiei lui Viorel Hrebenciuc.

10. Edith Piaf a fost citată de Viorel Hrebenciuc: “Nu regret nimic”.

(scris pentru Academia Cațavencu)

Posted in Ghinion 100% | Tagged , , , , , , , , , | 4 comentarii

După ce ne-a băgat taxa de înmatriculare, tovarășa ministră și-a tras numere de Bulgaria

de Sabin Gherman

Știrea din România liberă sună așa: „Deși actuala formă a taxei de poluare pentru autoturisme a fost introdusă în timpul mandatului său, nici măcar fostul ministru al Mediului Rovana Plumb nu a dorit să o plătească. Pentru a evita să achite timbrul de mediu, demnitara și-a înmatriculat mașina Audi Q7 în Bulgaria”.

De ce? Pentru că poate.

Rovana Plumb deține patru terenuri și cinci case, potrivit declarației de avere din 2014. Taxa care ar trebui plătită pentru luxosul Q7 e undeva la 3000 de euro. Jurnaliștii de la România liberă au fotografiat SUV-ul chiar în curtea familiei Plumb, cu precizarea că mașina e folosită mai mult de soțul și fiul ministrului.

În orice țară din lumea asta, gestul ar fi urmat de o demisie. Nu pentru ăia 3000 de euro, ci pentru spurcăciunea ideii că în România legile sunt pentru proști. Câți nu visează la o mașină mai bună cu care să-și poarte copiii la școală sau să meargă sâmbăta la țară? Ei bine, ce e permis demnitarilor statului e interzis celui ce duce în spate statul.

Țara asta își trăiește Evul Mediu într-o veselie cu sclipici. Baronul Duicu iese temporar din pușcărie și la Mehedinți se fac chefuri cu lăutari. Alți baroni sunt pe cale să pună mâna pe echivalentul a cinci județe din Ardeal și arestarea lor se poate face numai dacă Parlamentul, tot de ei condus, e de acord – în paralel, se împart pliante cum că nu’ș’ce adversar va tăia pensiile, deși prejudiciul adus de baroni ar acoperi un milion și jumătate de pensii.

Baiu’ cel mare e că n-am scăpat nici de Ceaușescu și nici de Iliescu – Ceaușescu e încă prezent acolo unde încă onorata asistență socială mai așteaptă punga de făină și litrul de ulei, Iliescu – în ideea că democrația musai să aibă chipul muierilor de la APACA.

Culmea: România ar putea trăi regește doar cu un strop de bună-credință. Adică: de ce țara asta trebuie să fie victima rotației cadrelor? Nu găsești în partid decât aceeași garnitură eternă care să se bată pe funcții? Rovana Plumb e singurul nume competent în materie de mediu? Igaș – preşedintele Comisiei pentru relaţia cu UNESCO?, când omul are probleme inclusiv cu limba maternă?

La câte resurse are România, încep să cred că am trăi mai bine dacă țara asta n-ar avea politicieni. Nu mă crezi? – am vândut cupru de 17 miliarde de dolari cu un sfert de miliard. Petrolul l-am dat cu 600 de milioane de euro, ca să se laude cumpărătorii cu profituri record, de peste un miliard. Cu aurul suntem pe cale să facem la fel, cu gazul, cu pământul. Mă întreb: de unde furia asta de bețiv ce-și vinde mobila din casă? De unde disprețul? Câtă prostie – să faci din propria istorie SRL-ul unor șmecherași?

N-au fost mai mult de o sută de oameni care au modernizat România, nu sunt mai mult de o sută care o pun la pământ…

Posted in Băga-mi-aș votul! | Tagged , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Electoratul din România este mult prea misogin și mult prea aplecat spre bârfe pentru a-i acorda credit Elenei Udrea

de Ștefan Ciocan

Aproape în fiecare zi sunt întrebat de prieteni, cunoscuți sau cititori, cu cine voi vota la alegerile din doi noiembrie. Până acum am evitat să dau un răspuns pentru că nu am vrut să influențez în niciun fel opțiunea electorală a cititorilor sau a prietenilor noștri. Dar cum clasa politică din România depășește orice limită a tupeului și nesimțirii, consider că un joc după reguli corecte nu ar fi altceva decât o prostie din partea unui alegător, chiar dacă este jurnalist. În fond este normal ca jurnaliștii, ca și funcționarii publici sau cadrele militare, să aibă simpatii politice, atâta timp cât au drept de vot.

Așadar declar public că în primul tur de scrutin voi vota cu Elena Udrea!

Până să sară să mă înjure telespectatorii televiziunilor lui Voiculescu și Ghiță (bașca Martorii altor candidați), am să explic cele trei argumente care stau la baza deciziei mele de a-i acorda votul în primul tur de scrutin candidatului care se află pe locul trei în sondajele de opinie.

  1. Elena Udrea este singurul candidat în urma căruia au rămas câteva proiecte implementate și multe dintre ele finalizate. În timp ce a condus Ministerul Dezvoltării și Turismului, Elena Udrea a pus bazele domeniilor schiabile din România; a implementat programe de dezvoltare a turismului în Delta Dunării; a început proiectul celui mai spectaculos drum din România, Transalpina; a elaborat, implementat și finanțat numeroase proiecte și strategii în domeniul dezvoltării rurale și urbane, precum și a turismului. În perioada în care Elena Udrea a condus MDRT, România a avut cel mai mare grad de absorbție a fondurilor europene.
  2. Elena Udrea este singurul candidat consecvent în evoluția ei politică. De când a intrat în politică, Udrea a fost un discipol al lui Traian Băsescu și a rămas aproape de președinte indiferent de conjunctura politică din țară. Udrea nu a oscilat între pușcăriabilii din preajma lui Voiculescu și intransigenții din PDL, cum face acum Johannis, nici nu s-a dezis de Traian Băsescu făcând calcule electorale bazate pe propriul interes, cum face Monica Macovei. Ca să nu mai vorbim despre candidați aparent de dreapta care au pactizat de fapt cu marii corupți din PSD și joacă rolul de iepurași pentru un electorat buimac, cum sunt Tăriceanu sau Meleșcanu.
  3. Elena Udrea este o victimă a propagandei antibăsiste tocmai din cauza consecvenței sale. Televiziunile lui Voiculescu și Ghiță și prin ricoșeu de la ei mulți jurnaliști aserviți mogulilor o acuză pe Udrea de diverse hoții. Nimeni până acum nu a putut demonstra că Udrea ar fi furat măcar un pix, sau un pachet de șervețele. În urma administrării MDTR au rămas diverse obiective de la patinoare și săli de sport, la porturi turistice, drumuri, pârtii sau instalații de transport pe cablu. La câți bani au trecut prin mâinile Elenei Udrea, era imposibil ca aceasta să fure fără să lase urme. Pentru cei care se grăbesc să spună că i-a ținut Băsescu spatele, le dau un contraargument. Monica Iacob-Ridzi, o altă speranță a PDL, apropiată de Traian Băsescu și de Elena Băsescu este cu un picior în pușcărie pentru că a fost găsită vinovată de acte de corupție. Băsescu nu a mișcat nici măcar un deget să o ajute. Cum nu a făcut nimic nici pentru fratele său, acuzat și arestat de DNA, o instituție pe care detractorii președintelui susțin că e la cheremul șefului statului.

Din păcate electoratul din România este mult prea misogin și mult prea aplecat spre bârfe pentru a-i acorda credit Elenei Udrea. Este practic imposibil în momentul de față ca o femeie frumoasă, deșteaptă și ambițioasă să primească suficiente voturi într-o societate în care femeile sunt ori obiecte sexuale, ori își găsesc loc doar la cratiță, și respectul față de ele se traduce în „fă Doino!”

Posted in Lecturi necesare | Tagged , , , , | 3 comentarii

Gabriela Bârsan versus Legea lui ”ești Ohm cu mine”

Inculpat, mai aveți ceva de adăugat? Aș avea de scăzut, doamna judecător, nu de adăugat.

Inculpat, mai aveți ceva de adăugat? Aș avea de scăzut, doamna judecător, nu de adăugat.

Să vedem noi cum funcționează intensitatea I a relațiilor ce străbat continuu rețelele de cumetrie din instituția statului denumită Justiție.

Teoria zice că pentru a nu avea nici un fel de probleme în malaxorul justiției din România, intensitatea I (măsurată în șpagă și/sau trafic de influență) care străbate o porțiune din sistemul judiciar (calea parcursă de un dosar, să zicem) trebuie să fie măcar egală cu raportul dintre tensiunea U(măsurată în câți care ascultă s-ar putea să fie pe firul afacerii și cât de afectat ar putea fi magistratul în cazul în care va fi dat în gât) aplicată la ambele capete ale sistemului (aici ex-senatorul PSD Cătălin Voicu chiar era dottore) și rezistența R(măsurată în cât de tare se va opune sistemul să fie tras la răspundere magistratul în cazul că va fi dat în gât/demascat/deconspirat). Atunci avem echilibru din punctul de vedere al justițiabililor și al complicilor lor. Deci, revedem: I=U/R. În cadrul acestei ecuații, pentru a fi extrem de blindat în cazul puțin probabil că se dărâmă șandramaua în capul tău și s-ar putea să trebuiască ca tu însuți, ca magistrat, să suporți rigorile legii, R este foarte important. Cu cât R este mai mare, cu atât echilibrul este mai mare – indiferent de cât cresc șpaga și/sau traficul de influență. Ori, dintr-o scrisoare a unei prea-pure și ne-întinate judecătoare de la Înalta Curte de Casație și Justiție, Gabriel Bârsan, către colegii săi magistrații am aflat că se măsoară în “om”: “pentru că a fi judecător, înseamnă a fi om înainte de toate”.

Să fii om în România înseamnă să ții spatele colegilor, să întorci servicii chiar dacă acest lucru înseamnă să păcălești/fentezi/ocolești legea, să pui o vorbă bună la amicii tăi sus-puși, să intervii pe lângă ei să închidă ochii la rigorile legii, să rezolve să nu stai la coadă, să fii servit cum trebuie șamd. O vorbă bună pentru un prieten cu toții am pus – aici intervine și birocrația excesivă din sistem și mentalitatea de satrapi a celor din spatele ghișeelor care, în marea lor majoritate, s-au obișnuit să-și trateze slujba ca pe o feudă de unde își încasează propriile taxe și impozite de la cetățean. Revenind la ce înseamnă “sunt om cu tine, fii om cu mine”, cu atât mai grave sunt încălcările legii pentru cei care operează cu legea și care este de presupus că modelează destine – ce valoare mai au sentințele unui astfel de judecător?

Prima șpagă e mai grea, pentru restul există întotdeauna o consolare morală: toți iau.

Mi-aduc aminte de-o discuție avută cu un prieten pe o terasă – îmi povestea despre un fost prefect al Clujului, ulterior parlamentar și care-i fusese profesor la facultate pe vremea lui nea’ Ceașcă, care tocmai ce trecuse, plin de deferență pe la masa noastră: “Crezi că lua șpagă? Lua, dar cu rușine”… (scris pentru Academia Cațavencu)

Posted in Ghinion 100% | Tagged , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Ceața a luat autoritățile prin surprindere. Guvernul recomandă folosirea șoferilor cu deficiențe de vedere

sofer orb

Guvernul recomandă folosirea șoferilor cu deficiențe de vedere

Preocupate de campania pentru prezidențiale și dirijarea autocarelor cu credincioși către Iași la racla Sfintei Parascheva și la moaștele Sfântului Constantin Brâncoveanu, autoritățile locale au fost luate prin surprindere și în acest an de ceața groasă ce s-a lăsat pe drumurile Patriei.

“Este o ceață groasă, s-o tai cu cuțitul peste toate drumurile din sudul și estul României” – a declarat Ioan Rus, ministrul Tansporturilor. “Am fi intervenit, dar nu avem stocul necesar de cuțite pentru acest tip intervenție. Stocul a fost epuizat pe echipele de tăietori de frunză la câini atât de necesari în campania electorală. Așa că recomand prudență”.

Chestionat cu privire la această problemă, premierul României Victor Ponta a declarat că încă o dată, în astfel de situații se vede prevederea și înțelepciunea autorităților care speră că au eliberat suficiente permise de conducere pentru orbi și alte persoane cu deficiențe de vedere. “Recomand” – a sfătuit Premierul, “formarea de convoaie de autoturisme în zonele cu ceață deasă în spatele acestor șoferi care au capacitatea de a-și pipăi drumul”. (scris pentru Academia Cațavencu)

Posted in Ghinion 100% | Tagged , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Cioabă, UNPR-ul și cei șasă votanți frumoși

Gabi Oprea, urmărind votul în plus pentru Ponta și bastonul goldeanu de mareșal pentru el însuși

Gabi Oprea, urmărind votul în plus pentru Ponta și bastonul goldeanu de mareșal pentru el însuși

Să lămurim mai întâi chestiunile dinastice ale defunctului rege internațional Florin Cioabă care a domnit peste țiganii de pretudindeni spre deosebire de Împăratul Iulian care domnește peste țiganii de peste tot. Internaționalul rege a pierit lăsând în urmă doi fii la fel de gușați ca și el – dacă nu ești băut și nu ar fi doi, ai crede că nici n-a pierit. Aceștia doi, Dorin și Daniel și-au împărțit internaționalitatea tătânelui pe din două: primul i-a luat pe internaționalii țigani din exteriorul României, celălalt, ăla micul cum ar veni, pe internaționalii țigani din interior. Oricum, la cât și cum circulă aceștia, internaționalitatea rămâne neștirbită. Orișicât, ruptura de dinastie Cioabă pe Intern și pe Extern ar putea fi comparată cu separarea Apusului de Răsărit, mai ales prin aceea că Regatul Internațional Intern a fost ocupat, cam de doi ani, de către vandali.

Așa că “Răjele a murit, să trăiască franțuzoaicele la răjii rămași”, dar Tronurili au cam început să se clatine sub loviturile vandalilor din interior. Motiv pentru care, să aibă și gurile la copilașii regilor Cioabă Extern și Intern că să mănâncă și ele ceva, s-a încheiat un protocol de colaborare internațională cu Generalul Izmană șeful UNPR în vederea susținerii la prezidențiale a lui Victor Viorel Ponta, primul plagiator mitoman al tuturor hoardelor vandale.

Obișnuit ca grăjdanii să scoată castanele din foc cu mâna lor pentru el și, având în vedere precedentul cu Bercea Mondialu’ cu mita la fratele președintelui Traian Băsescu, Victor Viorel Ponta dansează manele pentru voturi cu țiganii doar prin interpuși.

Tocmai ce mi-am adus aminte că, zilele trecute, Cioabă Externul tremura din gușă la televizor cum că anul acesta țiganii nu vor mai vota pe o pungă cu făină și niște ulei. Motiv pentru care, având în vedere năravurile de mituitor electoral ale lui Victor Viorel Ponta, cred că sloganul lui de campanie va fi: “să plătiți bine”! Că tot proștii de români vor achita! (scris pentru Academia Cațavencu)

Posted in Țara bizonului liniștit | Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Scrie un comentariu

Dosar de candidat la Rahova. Azi Viorel Hrebenciuc

Dosar Viorel+Hrebenciuc_44734Înainte de 1989 Viorel Hrebenciuc frecase menta sau tăiase frunze la câini aproape un deceniu ca “inspector de specialitate” prin Direcția Județeană de Statistică Bacău și prin Consiliul Județean Bacău – unde l-a și surprins Revoluția. Asta după ce înainte, proaspăt absolvent de cibernetică economică și statistică, fusese vreo trei ani director de organizare legume și fructe la ILF Bacău (a absolvit în 1977 și, din acel an, până în 1982, a fost “ilefistul” cibernetic statistic de frunte al Bacăului). Cică era un mare combinator încă din facultate unde își aprofundase calitățile de bișnițar. Unii mai răi de gură susțin că era în combinații cu aripa pro-KGB a fostei Securități și ne dau exemplul tainicelor întâlniri de la Tescani aranjate de el să poată discuta în liniște despre meandrele concretului Ion Iliescu, Virgil Măgureanu și Andrei Pleșu.

În 1990, cel care va fi definit de către C.T. Popescu drept „jigania ce sare la coaie și la piept – guzganul rozaliu, alb în cap de câtă brânză de furat a-nfulecat“ este numit de către FSN-ul lui Ion Iliescu primar al Bacăului. Poziția în care a fost numit îi evidențiază latura de bișnițar, motiv pentru care devine vedetă de presă în diverse scandaluri, totul culminând cu anul 1991, când, în calitate de prefect numit al județului, este acuzat că ar fi deturnat fondurile de ajutor primite de băcăuanii care au avut de suferit în urma inundațiilor din acel an. Având bani de dat, din 1992, Hrebenciuc intră în Parlamentul României și în afaceri de cumetrie.

Hrebenciuc este categoric individul care nu a întinat niciodată nobilele idealuri ale combinagiului – nimic nu i-a stat în cale: nici un scrupul, nici o emoție, nici un tovarăș de drum ce-a înfundat în locul lui pușcăria. Căci în ciuda vehiculării numelui său în zeci de scandaluri de corupție  – „Apartamentul“, „Eternă și Fascinanta Românie“, „Privatizarea și devalizarea RAFO Onești“, „Omar Hayssam“, „Sponsorizările PSD“, „Mafia arabă“ șamd, maleficul personaj n-a auzit zăngănit de cătușe niciodată. În schimb i s-au pus sub fund fotoliile aferente diverselor funcții politice și de stat deținute: director campanie electorală centrală a PDSR, vicepreşedinte PDSR și apoi PSD, secretar general al Guvernului, deputat, vicepreședinte al Camerei Deputaților, lider al Grupului Parlamentar PSD din Camera Deputaților, preşedinte al Comisiei Parlamentului României pentru Integrare Europeană,copreședinte al Forumului Crans-Montana (în mai multe ediții), deputat în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei șamd. Firește, la asemenea merite, nu-i putea lipsi din panoplie măcar o “cocorație”. Hrebenciuc este “cavaler” al Ordinul Naţional “Serviciul credincios”.

Până și colegii de partid au ajuns să-l deteste. Și nu vorbim despre fete mari în știința folosirii unei combinații la limita penalului în folos personal, vorbim despre fostul ministru al justiției, Rodica Stănoiu, care spunea despre Hrebenciuc, alintat de către “amicii” din partid cu apelativul “Javra”, că acesta este „un mare păpușar din PSD, un lider important al acestui partid, cancerul politicii românești“.

Deși Traian Băsescu i-a tot promis-o lui Hrebenciuc, până astăzi guzganul a scăpat ca prin minune de DNA. De altfel, în 2007 Băsescu spunea despre Guzganul rozaliu:„Am considerat că este dezonorant să port discuții cu un om politic de teapa lui Viorel Hrebenciuc. Pe unde trece el, miroase a fraudă, a combinații care depășesc bunul-simț. Mirosul lui nu se găsește nici la Palatul Cotroceni și nici pe hainele mele, ci pe ale lui Verestoy Attila, Bogdan Olteanu sau Dan Voiculescu. Până la urmă va trebui să-l pună cineva în cuier și să-i spună: Băiețaș, nu vezi că nu mai ajungi la parchet? Și se va găsi în curând cineva să facă asta.“

Și i-a mers bine până la vestea revenirii inopinate și inoportune a lui Omar Hayssam în țară. Mulți s-au plimbat cu avionul prezidențial cu el prin vizitele oficiale ale lui Ion Iliescu, mai mulți s-au tras în poze oficiale cu el, mai puțini i-au acoperit urma afacerilor să nu i se îndrepte calea spre sala pașilor pierduți ai Justiției, iar câțiva chiar i-au dat câte o mână de ajutor să mai falimenteze și să dea la fier vechi câte o făbricuță din Moldova – să aibă și gura sirianului cu ce se hrăni și să dea și la copilași educație. Printre acești oameni de bine îl găsim, la categoria cele mai multe nominalizări pe Viorel Hrebenciuc, apoi pe nea’ Nicu Văcăroiu, pe izmănarul șef Gabriel Oprea și, din când în când, pe Însuși El Adrian deținutul eliberat condiționat Năstase.

Dar întrebarea mai soft de zilele acestea – Microsoft, firește -, rămâne: e fericită„jigania ce sare la coaie și la piept – guzganul rozaliu, alb în cap de câtă brânză de furat a-nfulecat“? (publicat în Academia Cațavencu)

Posted in Ghinion 100% | Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Scrie un comentariu

Ce buni sunt „minoritarii” când ne aduc Premiul Nobel…

Puțină lume știe că drapelul național românesc a fost înălțat mai întâi în exil – la Paris, odată cu victoria Revoluției din februarie 1848. Da, la Paris, românii plecați din România au putut să planifice modernitatea statului român.

Aproape toate vârfurile culturii și civilizației românești s-au realizat în afara României– și aici putem vorbi despre Enescu, Elvira Popescu, triada Cioran-Ionescu-Eliade, Brâncuși, Coandă, Jean Negulescu, Celibidache…

Și acum: Elie Wiesel, Hertha Muller, Stefan Hell. Da, și româno-americanul George Emil Palade. Da, patru premii Nobel. Dar: premiile astea sunt ale românilor sau ale României? Unii mă vor sudui, dar întrebarea e necesară: oamenii ăștia ar mai fi luat Premiul Nobel dacă rămâneau în România?

Și înainte de a răspunde va trebui să acceptăm onest două chestiuni:

Școala românească mizează numai și numai pe olimpici. Avem câteva vârfuri și o masă amorfă de analfabeți funcționali, adică tineri care au trecut prin școală și totuși n-au dobândit nicio calificare – în România, statistica oficială arată că jumătate din tinerii absolvenți se găsesc în situația asta. Programa școlară e făcută pe repede-nainte: nici școlarul nu are vreme să învețe, nici profesorul să predea. Totul se bazează pe memorare și pe o mulțime de lucruri care în viața reală nu-ți folosesc la nimic; ne mai mirăm că majoritatea elevilor învață doar pentru notă? sau că mulțimi de profesori văd în școală doar pedigreeuri personale?: “am cinci olimpici în clasa asta”.

Mai mult: rari sunt olimpicii care își propun să rămână în țara: cercetarea e la pământ, iar o carieră universitară presupune decenii de așteptare și trecerea prin caudinele cumetriilor. La mijloc ar trebui să fie școlile profesionale: dar niciodată programele Ministerului Educației n-au fost corelate cu piața muncii – așa că să nu ne mirăm că mai degrabă găsim un zugrav bun, român, la Madrid sau la Roma decât la Cluj, Tecuci sau Timișoara.

Statul român nu a avut niciodată o deschidere către celelalte culturi de aici – și nu vorbim despre oamenii de cultură, ci de o strategie guvernamentală în cultură și educație. În loc să-i punem pe podium și pe Enescu și pe Bartok, și pe Grigore Moisil și pe Bolyai, manualele ne-au indus ideea că stiința e parte a propagandei naționaliste – deci nu e loc decât pentru cei cu nume românesc. La fel se întâmplă cu Iancu de Hunedoara sau cu Matei Corvin sau – ca să trecem munţii: câți știu că Alecsandri și Xenopol au fost evrei sau că lui Lazăr Șăineanu autoritățile noastre i-au refuzat cetățenia română? – asta după ce, în 1896, publicase primul mare dicționar enciclopedic al limbii române…

Nu cunosc vreo țară în care naționalismul să fi adus prosperitate. Franța i-a adoptat pe Cioran și Ionescu, America pe Eliade și pe Palade; în Ucraina trei orașe se numesc Moghilev, pentru cinstirea lui Petru Movila, fiu de domnitor moldovean, ajuns mitropolit al Kievului, al Haliciului și al Rusiei, reformator al bisericii ortodoxe ruse – istoria îl recunoaște ca fiind cel care a modernizat întreg spațiul slav; noi? – făcătorii de manuale de la ministerele noastre nici n-au auzit de el…

Mă gândesc că scriu despre toate astea într-o Europă care celebrează diversitatea culturală, într-o lume care înțelege globalizarea ca pe o oportunitate în cultură, civilizație și economie.

Între timp, ziarele din țara mea sunt pline de mândrii stufoase cum că un fost elev din Arad a luat premiul Nobel – dar, iarăși zic: nimeni nu se întreabă dacă mai lua acest premiu rămânând în România. La fel: politrucii se laudă cu perfomanțele extraordinare ale lui Stefan Hell, dar nu le trece prin cap să pună bani la bugetul Educației și nici bani ca să restaureze cetățile săsești – e simplu să fii patriot, nu-i așa?

Și știi ce doare cel mai mult?: refuzând diversitatea culturală, statul român refuză României chiar potențialul ei fermecător. Suntem și occidentali și balcanici, suntem și români și unguri și nemți, și lipoveni și țipțeri și evrei, nu avem nevoie decât de un pic de educație ca să fim miracol al sudului european, de un capitol în manualele noastre -ca să recuperăm estetic toate diferențele pentru care altădată ne-am dat peste spinare. (Sabin Gherman)

Posted in Țara bizonului liniștit | Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Vasile Blaga își adjudecă conducerea viitorului PNL

Siripesurse este un site moșit pe banii lui Dan Voiculescu – nu am de ce să am încredere în ce lansează pe piață. Totuși știrea aceasta îmi dă de gândit (nu sub aspectul cine candidează, ci cine cică impune):

O inadvertență care poate da peste cap întreaga știre este aceea că ar fi intervenit Boc pentru Tișe. De ce l-ar băga Blaga în seamă pe Boc cu privire la o astfel de decizie, din moment ce acesta din urmă este fan declarat Elean Udrea și Traian Băsescu? În plus ar mai fi câteva unfinished business între Emil Boc și Alin Tișe (de pe vremea când Daniel Buda și Mihail Hărdău băgau cu succes strâmbe între Tișe și Apostu, care strâmbe au dus până acolo încât în campania pentru locale finul săse dezică de naș pe afișele electorale).

Dar, revenind la prima parte a știrii, ceva mă face să întreb: are vreo șansă Vasile Blaga să conducă noul PNL? Categoric da. Iohannis, dacă câștigă președinția, pleacă. Dacă nu, pleacă. Crin Antonescu s-a trecut singur pe linie moartă. Sică Orban este bun la chefuri – cred că nimeni nu-l mai ia în serios. Norica Nicolai nu zice nici pâs de la Bruxelles – mai mult, a rămas să facă frondă în ALDE, deși restul colegilor sunt în PPE. Mai punem în ecuație și întreaga ex-Platformă Blaga (cu care a pierdut prima dată în defavoarea lui Boc) care acum ne dăm seama că a cam fost trimisă la înaintare, să pregătească terenul, în PNL-ul lui Crin Antonescu (cu artizanul afilierii la PPE, Frunzăverde) – și devine mai clară imaginea: Vasile Blaga are toate șansele să conducă noul Mare Partid Liberal.

Deci, din nou nu este pentru cine se pregătește, ci pentru cine este pregătit să nimerească și să fructifice slăbiciuni și oportunități.

(motiv pentru care este chiar posibil scenariul cu Alin Tișe candidat la CJ Cluj – atunci când au să se facă alegeri, dacă se vor mai face alegeri până în 2016) (Victor Lungu)

Posted in Ghinion 100% | Tagged , , , , , , , , , , , , | Scrie un comentariu

Votant inutil (V-ați făcut logofeţi în ţăr’şoarele voastre personale)

Am stat ca fraierii-n stradă în ’89 pentru noua nomenclatură. Atunci circula o legendă, cum că Bârlădeanu i-ar fi spus lui Iliescu să împartă Partidul Comunist Român în mai multe felii: aici sunt social-democrații, aici țărăniștii, dincoace liberalii, maghiarii musai și ei – iar ce mai apare să fie bine fixat în sistem. Noi credeam că decembrie ăla e un miracol, ei pregăteau prima mare privatizare – a istoriei. Când lumea vorbea despre libertate, ăi mari făceau bani. După ce ne-au învățat să ne urâm, tot ăi mari și-au împărțit industria, agricultura, educația, sănătatea – și-au fixat rente pentru cinci generații, în timp ce muncitorii, țăranii, profesorii sau medicii erau făcuți praf și pulbere. Îți dai seama cât s-a furat din țara asta? Și acum, după cinșpe ani, plătim un euro-cent la litrul de benzină ca să acoperim jaful de la Bancorex: noi plătim, ei au rămas cu averile. Mai plătim, tot în prețul litrului de benzină, drumuri care nu s-au făcut niciodată. Studii de fezabilitate: zeci de milioane de euro – pentru spitale care nu s-au făcut niciodată. Uneori cred că România e o țară virtuală, un joc – Monopoly – în care ăi mari bagă bucăți de carton și scot bani adevărați. Noi suntem popor, ei sunt neamuri. Între timp, noi musai să mergem la muncă.
Copiii pleacă la căpșuni sau la studii înalte sau la masterate – și nu se mai întorc niciodată. Cazul șpăgii de la Microsoft e doar o picătură. Cazul EADS, altă picătură. Și la câte picături or mai fi, vremurile ne ajung din urmă, ca o maree de zoaie. Sunt scârbit. Nu speram într-un paradis, dar nici nu-mi închipuiam că se poate ajunge atât de jos. Nu poți perora cum că pământul României poate hrăni 80 de milioane de oameni – și cu dreapta semnezi vânzarea pământului către străini. Nu te poți lăuda cu resursele de gaz, petrol și aur – și cu o semnătură ss. indescifrabil vinzi toate resursele astea. Mi se rupe deci, de azi, de toată flecăreala asta despre România. Nu mă mai interesează cine iese președinte, care-i la guvernare, dacă-i Est, dacă-i Vest. Sunt pur și simplu zilier. Cetățean cu ziua. Nimea-n drum. Ciuri-buri. Votant inutil. Și mi se rupe, domnilor politicieni, de toată campania voastră electorală; m-am săturat să muşc din iarbă pentru nimic. V-ați făcut logofeţi în ţăr’şoarele voastre personale, niciodată aşa spasme ale derizorului n-au bântuit România.
Îmi spuneţi că-s regionalist sau federalist? – păi voi aţi separat român de român, parte-n parte. Ați separat român de România, acum separați România de lumea civilizată. Dar – țineți minte –: deși doar neamurile voastre mai există pe-aici, deși puteți mânca cu șapte linguri odată, deși nimeni nu vă mai ține piept în țara asta, nu veți învinge. S-a prins şi istoria – proasta – că, deşi printr-un miracol v-a adus pe lume, mai bine vă scuipa la timp şi rămânea fată mare. (Sabin Gherman)

Posted in Băga-mi-aș votul! | Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , | 11 comentarii

După yes-man-i, politicienii se înconjoră de like-man-i

Ultima modă în lingușirile politice sau de altă natură sunt like-urile pe Facebook. Vrei să te pui bine cu șeful de partid, te apuci și dai like la orice postare a șefului sau distribui materialele sale. Vârful de lance în pupincurismul facebook-ist: distribuirea materialelor care apar în presă și care laudă șefii. Cu cât implicarea politică a lingușitorului de Facebook este mai înaltă, cu atât crește și nivelul subiectelor promovate. Deputații distribuie pe pagina lor articole elogioase adresate lui Victor Ponta și mult iubitei sale Daciana sau lui Klaus Johannis. Abundă articolele mincinoase legate de realizările mărețe ale guvernului Ponta și a vizitelor prin țări calde sau reci ale delegațiilor parlamentare. Mai devreme sau mai târziu Facebook-ul ne invadează viața și ne aduce în prim plan gunoaiele unor propagandiști de partid, aruncate în mediul virtual în scopul autopromovării. O să ajungem să trăim pe Facebook mai mult decât în viața reală, pentru că în mediul virtual minciunile sunt mult mai credibile, pe internet poți mult mai ușor să devii ceea ce vrei tu să fii și nu ceea ce ești cu adevărat. În realitate, relația interumană virtuală este o mare minciună. Orice curvă poate să vorbească despre acte de caritate și despre credința în Dumnezeu fără să se uite în ochii celor care o cunosc. Pentru că poți să minți mult mai ușor dacă nu-ți privești interlocutorul în ochi. Minciunile au ajuns să infesteze mediul virtual mai rău decât orice virus informatic. Deopotrivă perverși sexual și politicieni își racolează victimele pe site-urile de socializare. În spatele unor postări simpatice nu știe nimeni cine stă și ce interese meschine se ascund.

În aceste condiții este normal că vânătorii de cariere, lingușitorii, să se adapteze tehnicilor moderne și să înceapă să se manifeste și pe canalele virtuale de socializare. Este un adevărat dezastru dacă pe postarea șefului nu curg like-urile de la subalterni, așa cum este o ocazie de a fi remarcat dacă distribui o postare a șefului sau un articol favorabil despre acesta. În linia a doua a pupincuriștilor vin postacii și părerologii, care preiau temele lingușitorilor din primul rând și încep să posteze comentarii, pro sau contra, în funcție de interesele celor de care trebuie să fie remarcați.

În aceste condiții nu peste multă vreme vom avea partide virtuale, și de ce nu, un parlament virtual, format din politicieni la fel de mizerabili ca cei din viața reală, la fel de oportuniști, care să se bată în postări și accesări și să se aleagă în funcție de numărul de like-uri primite de la alegătorii virtuali. Aș promova fără rezerve o astfel de lume, dacă noi, cei care încercăm să supraviețuim în lumea reală, am fi conduși de oameni adevărați. Măcar în lumea reală simți între degete scama pe care o îndepărtezi de pe reverul șefului. (Ștefan Ciocan)

Posted in Țara bizonului liniștit | Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , | 8 comentarii